ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1371/2025

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 25 aprilie 2014, reclamantul Ministerul Apărării Naționale a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.421.185.011,50 RON și a dobânzii aferente până la achitarea integrală a debitului, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat M.Ap. N., așa cum rezultă din hotărârile penale definitive pronunțate în dosarele nr. x/2008 și nr. y/2014 I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă: Prin sentința civilă nr. 109/C din 31 mai 2023 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naționale, în contradictoriu cu pârâtul A. și în consecință: A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 786.794,85 RON, cu dobânzile legale aferente până la achitarea integrală a debitului. A fost obligat pârâtul să achite în contul BLTEJ, pe seama doamnei expert B., suma de 3900 RON, reprezentând diferență onorariu de expertiză. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă: Prin decizia civilă nr. 721A din 03 iulie 2024, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelul declarat de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Apărării Naționale, împotriva sentinței civile nr. 109/C din 31 mai 2023, pronunțate de Tribunalul Bihor în dosar nr. x/2014, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a diminuat cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat pârâtul A. în favoarea reclamantului Ministerul Apărării Naționale de la suma de 786.794,85 RON la suma de 766.819,94 RON; a păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate; a luat act de declarația apelantului în sensul că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată. I.3. Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 721A din 03 iulie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul Ministerul Apărării Naționale și pârâtul A.. I.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 31 octombrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 9 care, prin rezoluția de primire din 05 noiembrie 2024 a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor după efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Prin încheierea completului de filtru din data de 18 martie 2025, s-a constatat nul recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naționale împotriva deciziei nr. 721/A din 3 iulie 2024 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă și a fost admis în principiu recursul declarat de către pârâtul A. împotriva aceleiași hotărâri, fiind fixat termen de judecată în ședință publică, la 10 iunie 2024. I.

Motivele de recurs Prin cererea formulată, recurentul-pârât A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, să se dispună, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar în subsidiar, admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 131.620,61 euro (echivalent în RON), astfel cum a fost reținută în opinia separată la raportul de expertiză. Totodată, a învederat că va solicita pe cale separată cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat. În susținerea recursului său, recurentul-pârât a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat că au fost încălcate dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. În motivarea acestei critici, recurentul-pârât a învederat că instanța de apel a reținut că "nu pot fi primite susținerile apelantului în sensul că nu mai poate fi obligat la repararea prejudiciului de 201.058 euro, întrucât la repararea acestuia au fost obligate și numitele C. și D. prin hotărârile penale menționate. Răspunderea acestora este solidară cu a apelantului (așa cum s-a reținut și prin sentința penală nr. 21/P/2013 a Tribunalului Bihor), astfel că reclamantul se poate îndrepta împotriva oricărui autor al faptei ilicite, în condițiile în care prejudiciul nu a fost reparat". Totodată, a susținut că pentru stabilirea prejudiciului s-a dispus efectuarea unei expertize în specialitatea contabilitate (expert desemnat B.), având ca obiectiv: "să se stabilească dacă pârâtul a produs un prejudiciu reclamantului prin contractul x/16.09.2002, în perioada 16.09.2002-30.04.2003, iar în caz afirmativ expertul să stabilească cuantumul prejudiciului cauzat". Conform raportului de expertiză contabilă, printre societățile care au livrat produse către S.C. E. S.R.L. (recurentul-pârât fiind administrator), pentru a fi asigurate produsele contractate prin contractul x/16.09.2002, expertul a identificat și S.C. F. (1.017,348 tone - pag. 4 pct. 2 poziția 6 din raport), S.C. G. S.R.L. (688,210 tone - pag. 4 pct. 2 poziția 5 din raport) și S.C. H. S.R.L. (215,300 tone - pag. 6 parag. 4 din raport). Potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă "prejudiciul produs reclamantului (...) constă în sumele reprezentând accize și taxa pe valoare adăugată aferentă accizelor incluse nejustificat în prețul produselor de livrat și ulterior încasate de către S.C. E. S.R.L., în total 348.931,12 eur, o parte fiind rezultat din livrări de produse neaccizabile drept produse accizabile 147.873,04 eur și o altă parte 201.058,08 eur rezultat din aprovizionări pe baza de facturi neaparținând emitentului (...)". În consecință, atât în cadrul dosarului soluționat sub aspectul laturii civile prin sentința penală nr. 21/P din 06 februarie 2023 de Tribunalul Bihor, cât și în prezentul dosar, au fost avute în vedere, la stabilirea prejudiciului produs Ministerului Apărării Naționale, aceleași cantități de combustibil livrate de S.C. F., S.C. G. S.R.L. și S.C. H. S.R.L.. Așadar, recurentul-pârât a considerat că sentința penală nr. 21/P din 06 februarie 2013 are putere de lucru judecat față de prezenta cauză cu privire la prejudiciul produs și persoanele a căror răspundere a fost atrasă pentru producerea acestuia. În situația în care s-ar reveni asupra celor trasate prin sentința penală nr. 21/P din 06 februarie 2013, s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice și, pe cale de consecință, dreptul recurentului-pârât la un proces echitabil în sensul art. 6 paragraful 1 CEDO. În acest sens, a indicat cu titlu de jurisprudență decizia civilă nr. 1912/03.12.2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă și decizia nr. 1193/12.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. A mai susținut că prin sentința penală nr. 21/P din 06 februarie 2013 instanța a dispus obligarea numitei C. la plata sumei de 240.021,72 euro, obligarea numitei D. la plata sumei de 109.633,42 euro, precum și obligarea în solidar a numitelor C. și D. la plata sumei de 32.342,64 euro. Instanța de judecată a hotărât că aceste sume (240.021,72 euro, 109.633,42 euro și 32.342,64 euro) reprezintă o parte din prejudiciul integral cauzat părții civile la care au fost obligați în solidar intimații A. și I. prin sentința penală nr. 292/F/31.03.2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2008. Inițial, prin sentința penală nr. 292/F/31.03.2011, instanța a dispus obligarea în solidar a numiților A. și I. la plata sumei de 14.211.653.193.030 RON ROL, iar prin decizia penală nr. 386/31.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2008, a fost redusă această sumă la valoarea de 654.062,47 RON RON. Această sumă a fost achitată de I., așa cum rezultă din adresa nr. A-ECJ 1213/11.03.2020 emisă de Ministerul Finanțelor. Au fost indicate cu titlu de practică judiciară decizia nr. 3123/22.10.2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și decizia nr. 1777/26.06.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă. Recurentul-pârât a mai susținut că, în dosarul penal, instanța a analizat exclusiv conduita numitelor C. și D. sub aspectul răspunderii civile față de intimatul-reclamat din prezenta cauză, neputând face aprecieri cu privire la o eventuală răspundere solidară a acestora și a recurentului-pârât, acesta din urmă fiind cercetat penal într-o altă cauză penală. Prin dispozitivul sentinței penale nr. 21/P din 06 februarie 2013, instanța nu a dispus obligarea în solidar a numitelor C. și D. și a recurentului-pârât la prejudiciul reținut a fi produs. Singura referire la existența unei obligații de plată în solidar este aceea cu privire la numitele C. și D. și doar în ceea ce privește suma de 32.342,64 euro. A mai învederat că singura mențiune a instanței cu privire la recurentul-pârât este aceea că prejudiciul reținut în sarcina numitelor C. și D. reprezintă o parte din prejudiciul integral cauzat părții civile la care au fost obligați în solidar inculpații A. și I. prin sentința penală nr. 292/F/31.03.2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2008. Prin urmare, obligația de plată stabilită în solidar în sarcina recurentului-pârât este cea în sumă de 654.062,47 RON RON, conform deciziei penale nr. 386/31.01.2014 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2008, prin care a fost modificată decizia penală nr. 292/F/31.03.2011 a Tribunalului București. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material reprezentate de art. 998-999 vechiul C. civ., art. 1 alin. (1) și (2), art. 6 alin. (1), art. 13 din Legea nr. 82/1991, pct. 3.2 din OMF nr. 1917/2005, art. 26 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 158/2001 privind regimul accizelor, din perspectiva lipsei prejudiciului. În susținerea acestui motiv, recurentul-pârât a învederat că prin decizia penală nr. 1087/27.03.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2014, s-a dispus încetarea procesului penal față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și în baza art. 25 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea vătămată față de recurentul-pârât din prezenta cauză. Potrivit dispozițiilor art. 249 C. proc. civ. se impunea în sarcina intimatului-reclamant obligația de a face dovada că recurentul-pârât i-a produs un prejudiciu prin acțiunea sa. În susținerea cererii de chemare în judecată, reclamantul a depus doar sentința penală nr. 292/F/31.03.2011, decizia penală nr. 105A/02.04.2012 și extras de pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție referitor la soluția pronunțată în dosarul nr. x/2008, precum și cu privire la soluția pronunțată în dosarul nr. x/2014, fără a solicita administrarea altor probe. Instanțele de fond și de apel au dat eficiență raportului de expertiză întocmit de doamna expert B.. Totodată, instanța a apreciat ca neîntemeiate susținerile recurentului-pârât cu privire la inexistența unui prejudiciu în patrimoniul intimatului-reclamant rezultat din derularea contractului x/16.09.2002. În ceea ce privește lipsa prejudiciului în raport cu destinația produselor livrate, recurentul-pârât a susținut că, întrucât combustibilul livrat către unitățile militare a fost folosit exclusiv pentru încălzit (aspect necontestat), acesta se încadrează în categoria uleiurilor minerale pentru care se datorează accize conform art. 26 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 158/2001. Prin urmare, combustibilul livrat este purtător de accize, iar produsul cumpărat de S.C. E. S.R.L. a fost un produs accizat și în mod legal s-au încasat accize de la beneficiar. În ceea ce privește lipsa prejudiciului în raport cu actele contabile întocmite de recurentul-reclamant, recurentul-pârât a susținut că lipsa prejudiciului în patrimoniul părții adverse rezultă din chiar actele întocmite de aceasta, respectiv din adresa nr. x/12.09.2012 emisă de Direcția financiar-contabilă, adresa nr. x/28.09.2012 a UM 02032 (UM contractantă), din bilanțurile contabile ale intimatului-reclamant pentru perioada octombrie 2002 - iunie 2003. În mod eronat, instanța a reținut că pentru determinarea pagubei nu sunt relevante înregistrările contabile, această apreciere fiind în contradicție cu normele legale care obligă la menționarea oricărei operațiuni în evidențele contabile. Recurentul-reclamant avea obligația legală ca, cel mai târziu după pronunțarea sentinței penale nr. 292/F/31.03.2011, să prevadă în contabilitatea proprie prejudiciul constatat a fi produs din derularea contractului x/16.09.2022. Or, din adresele anterior menționate, rezultă că acesta nu a procedat în acest sens, susținând că în perioada de referință nu au fost înregistrate pagube materiale. Actul în baza căruia recurentul-reclamant s-a constituit parte civilă în dosarul de urmărire penală a fost Raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de specialiști ai Parchetului Național Anticorupție, deși, odată cu cererea de constituire parte civilă, avea obligația de a depune înscrisuri din care să rezulte prejudiciul suferit. Mai mult, din expertiza extrajudiciară a situațiilor financiare ale S.C. E. S.R.L. și potrivit expertizei judiciare, societatea a plătit pentru achiziționarea produselor suma de 5.775.100 RON, rezultând o diferență de preț/profit brut de 101.667 RON. Dacă S.C. E. S.R.L. ar fi achiziționat produse neaccizabile și le-ar fi vândut ca produse accizabile, valoarea accizei trebuia să se regăsească în diferența de preț, în condițiile în care toate operațiunile financiare, plăți și încasări, s-au efectuat prin bancă. Referitor la lipsa caracterului cert al prejudiciului, recurentul-pârât a susținut că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea contabilității, orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. În cazul recurentului-pârât, documentul justificativ al livrărilor de produse petroliere este reprezentat de facturile fiscale emise de S.C. E. S.R.L. către unitățile militare. Expertiza efectuată în cauză nu a avut în vedere facturile de livrare a produselor, aspect care rezultă din Adresa nr. x/15.01.2021, potrivit căreia UM 02032 Cluj-Napoca nu mai deține facturile în cauză, întrucât au fost ridicate de PNA. În consecință, în lipsa facturilor emise de către S.C. E. S.R.L. prejudiciul reținut a fi produs din livrările de combustibil nu are un caracter cert. În raportul de expertiză se arată că: "E. S.R.L. s-a aprovizionat în perioada ianuarie și martie 2003 cu produse menționate în documente ca și CLU TIP III, CL TIP M de la societățile H. S.R.L. și G. S.R.L. cu o cantitate totală de 903,510 to combustibil. Produsele au fost facturate către E. S.R.L. cu facturile menționate în Anexa 4. În condițiile în care facturile care consemnează livrările de combustibil către E. S.R.L. conform documentelor eliberate de DGFP Bihor, apar alocate altor societăți și nu celor care le-au emis și având în vedere faptul că documentele care au fost prezentate la livrare (note de greutate, certificate de calitate, declarații de conformitate) erau false sau emise de societăți care nu aveau calitatea de a emite aceste documente, (… ), nu se poate face dovada sursei de proveniență pentru aceste cantități de combustibil și nici dovada caracteristicilor tehnice și de calitate conform cerințelor contractuale". Cu privire la aceste constatări ale expertului desemnat, recurentul-pârât a susținut că, dacă nu se pot stabili caracteristicile produselor petroliere livrate de S.C. H. S.R.L. și S.C. F. către S.C. E. S.R.L., atunci concluzia expertului că aceste produse au fost produse neaccizate este total eronată. De asemenea, a mai susținut că un expert contabil nu are competența și nu se poate exprima asupra realității sau fictivității unui document justificativ financiar-contabil sau a unei operațiuni economice și nici nu poate stabili prejudicii certe, dar poate stabili sume rezultate în urma unor calcule având la bază numai documente justificative financiar-contabile. Pe cale de consecință, a solicitat să se constate inexistența unui prejudiciu produs de către recurentul-pârât recurentului-reclamant din derularea contractului nr. x/16.09.2002. Față de faptul că pentru angajarea răspunderii delictuale este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor expuse, lipsa prejudiciului conduce la aprecierea că nu sunt întrunite condițiile acestei răspunderi și, pe cale de consecință se impune respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată. A mai susținut recurentul-pârât că au fost încălcate prevederile art. 998-999 vechiul C. civ. din perspectiva întinderii prejudiciului și lipsei vinovăției recurentului-pârât raportat la art. 32 din O.U.G. nr. 158/2001 privind regimul accizelor. În susținerea acestei critici, recurentul-pârât a învederat că potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (2) C. proc. pen., instanța civilă este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului fapte ilicite, hotărârea instanței penale neavând, prin urmare, putere de lucru judecat în ceea ce privește săvârșirea cu vinovăție de către recurentul-pârât a faptelor imputate acestuia și a legăturii de cauzalitate dintre aceste fapte și prejudiciu. La pagina 2 a raportului de expertiză, validat de instanță, s-a reținut cu privire la proveniența unei părți din combustibilul livrat de către S.C. E. S.R.L. unităților militare: "S.C. E. S.R.L. s-a aprovizionat în perioada ianuarie și martie 2003 cu produse menționate în documente ca și CLU TIP III CL TIP M de la societățile H. S.R.L. și G. S.R.L. cu o cantitate de 903.510 to combustibil (...). Produsele au fost facturate către E. S.R.L. cu facturile menționate în Anexa 4, facturi pentru uleiuri minerale, care conform avizului de livrare emis de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor au fost distribuite Societății S.C. F.. Facturile emise de S.C. H. S.R.L. aparțin societății S.C. F.. Produsele au fost facturate către E. S.R.L. cu facturile menționate în Anexa 4, facturi pentru uleiuri minerale, care conform avizului de livrare emis de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor au fost distribuite Societății S.C. J.. Facturile emise de S.C. G. S.R.L. aparțin societății S.C. J.. Suma reprezentând accizele și TVA aferentă acestor livrări pentru care facturile de livrare nu aparțin emitentului este de 201.058,98 eur". Răspunzând obiectivului stabilit de instanță, expertul desemnat a concluzionat că "Prejudiciul produs reclamantului (...) constă în sumele reprezentând accize și taxă pe valoare adăugată (...) în total de 348.931,12 eur, o parte fiind rezultat din livrări de produse neaccizabile drept produse accizabile, 147.873,04 eur și o altă parte, 201.058,08 eur, rezultată din aprovizionări pe bază de facturi neaparținând emitentului și pentru care nu s-a făcut dovada provenienței, dovada caracteristicilor tehnice și de calitate a produselor livrate către unitățile militare". Recurentul-pârât a invocat și dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 158/2001, susținând că aceste dispoziții instituie reguli cu privire la comercializarea uleiurilor minerale definite de art. 26 alin. (2) din același act normativ. A mai susținut că procedura de intrare în posesia unor facturi cu regim special în scopul comercializării de produse dintre cele prevăzute de art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2001 este una extrem de riguroasă. Deși prevederile art. 28 C. proc. pen. statuează că instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite, totuși instanța, pentru stabilirea vinovăției recurentului-pârât s-a raportat exclusiv la considerentele hotărârii penale. Deși sarcina probei revine recurentului-reclamant, potrivit art. 249 C. proc. civ., acesta nu a administrat nicio probă cu privire la vinovăția recurentului-pârât în ceea ce privește combustibilul livrat conform facturilor reprezentate în Anexa nr. 4 la raportul de expertiză. Potrivit Anexei nr. 4 la raportul de expertiză, societatea administrată de recurentul-pârât a livrat o cantitate de 903,510 tone combustibil CLU TIP III, aspect care rezultă din conținutul facturilor detaliate de către expert. În mod greșit instanța a reținut că "(...) din lucrarea de expertiză efectuată în cauză o altă parte a prejudiciului, în sumă de 201.058 euro, este rezultată din aprovizionări (903,51 tone combustibil) pe bază de facturi neaparținând emitentului și pentru care nu s-a făcut dovada provenienței, furnizorii fiind H. S.R.L. (facturile aparținând în realitate societății F. SRL) și G. S.R.L. (facturile aparținând societății J. SRL). A arătat dna expert B. că aceste produse au fost facturate către S.C. E. S.R.L. cu facturi pentru uleiuri minerale aparținând altor societăți, iar S.C. E. S.R.L. a efectuat livrarea acestor produse către unitatea militară fără să atașeze documentele prevăzute în contract (note de greutate și certificate de calitate)". Faptul că facturile fiscale în cauză aparțin altor agenți economici, iar nu celor înscriși la rubrica furnizor, nu poate fi imputat recurentului-pârât, vinovăția pentru folosirea facturilor fiscale aparținând altor societăți revenind celor care le-au folosit. Nu s-a administrat nicio proba din care să reiasă faptul că recurentul-pârât a cunoscut și acceptat această situație. Combustibilul în cantitate de 903,510 tone a fost livrat în baza facturilor fiscale speciale, aspect reținut atât de instanță, cât și de expertul desemnat. Contrar prevederilor art. 32 alin. (8) din O.U.G. nr. 158/2001, instanța a apreciat că nu s-a făcut dovada provenienței. Potrivit acestor prevederi, facturile fiscale speciale atestau faptul că marfa ce urma să fie livrată corespunde cu mențiunile din cuprinsul lor, uleiuri minerale (conform art. 32 alin. (3), calitatea furnizorului, cât și a beneficiarului, precum și destinația uleiurilor minerale livrate (conform art. 32 alin. (7), recurentul-pârât nu putea să pună la îndoială autenticitatea, proveniența sau conținutul facturilor ori calitatea mărfii livrate. Pe de altă parte, contrar legii, expertul desemnat de instanță a apreciat că o parte din prejudiciu o constituie contravaloarea accizei și TVA aferente produselor livrate în baza facturilor prezentate în Anexa nr. 4 la raport, în condițiile în care acesta nu avea competența de a le înlătura în lipsa unei hotărâri a unei instanțe de judecată care să se pronunțe asupra legalității lor. Mai mult, expertul contabil nu se putea exprima asupra realității sau fictivității unui document justificativ financiar-contabil sau a unei operațiuni economice și nici nu putea stabili prejudicii certe, ci putea să stabilească sume rezultate în urma unor calcule având la bază numai documente justificative financiar-contabile. Combustibilul prevăzut de aceste facturi fiscale speciale a fost livrat unităților militare beneficiare în cantitatea și calitatea menționate în cuprinsul acestora, respectiv CLU TIP III și CL TIP M, aspect reținut și de expert. Prin urmare, deși combustibilul livrat era de tipul celui contractat, expertul include contravaloarea accizei și TVA în prejudiciu doar pe considerentul că facturile fiscale speciale prezentate de societățile care au livrat către S.C. E. S.R.L. nu dețineau în mod legal aceste facturi. Astfel, în mod nelegal s-a reținut acest prejudiciu în sarcina recurentului-pârât, cu toate că produsul livrat corespunde celui contractat (CLU TIP III și CL TIP M) cantitativ și calitativ și pentru care nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că ar fi fost un alt produs decât cel menționat în cuprinsul facturilor. Instanța a reținut, în mod contradictoriu, pe de o parte că nu se pot stabili caracteristicile produselor petroliere livrate de S.C. H. S.R.L. și S.C. F. (prevăzute în Anexa nr. 4 la raport) către S.C. E. S.R.L., iar pe de altă parte se apreciază că aceste produse sunt produse neaccizate, calculându-se un prejudiciu în cuantum de 201.058,98 euro reprezentând accizele și TVA aferente acestor livrări. Singurul motiv reținut a fost acela că facturile de livrare nu aparțin emitentului, în condițiile în care facturile fiscale ce însoțeau acest produs erau din categoria celor speciale, emise conform art. 32 din O.U.G. nr. 158/2001. Recurentul-pârât a mai învederat că susținerile sale sunt confirmate de expertul consilier, care în opinia separată la raportul de expertiză a arătat că: instanța de judecată nu a dispus înlăturarea facturilor fiscale speciale aferente combustibilului în cantitate de 903,510 tone evidențiate în Anexa nr. 4 la raport; facturile fiscale speciale evidențiate în Anexa nr. 4 la raport constituie documente justificative în sensul legii; prin intermediul facturilor fiscale speciale nu puteau fi achiziționate/vândute alte tipuri de mărfuri, având în vedere mențiunea "uleiuri minerale" înscrisă pe acestea; produsele livrate unităților militare și recepționate de acestea conform facturilor fiscale speciale au fost produse de tipul uleiurilor minerale accizate; suma de 201.058,08 euro, reprezentând accize și TVA aferentă facturilor fiscale speciale nu poate fi considerată ca fiind încasată necuvenit. A indicat recurentul-pârât, cu titlu de practică judiciară, decizia nr. 2686 din 25 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. De asemenea, a susținut că din considerentele hotărârii penale nr. 21/P/06.02.2013 pronunțate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2011, precum și din cele ale hotărârii penale nr. 108/A/10.10.2013 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, se desprinde concluzia că recurentul-pârât, neavând cunoștință de sursa de aprovizionare a societăților care i-au livrat produsele petroliere, a solicitat ca facturile pentru cantitatea livrată unităților militare să fie întocmite numai după verificarea produselor din punct de vedere cantitativ și calitativ de reprezentanții unităților militare, iar pe de altă parte, din cantitatea livrată doar o parte a fost analizată de către S.C. K. S.A. și față de care s-a stabilit că nu corespunde standardului, însă aceasta nu este individualizată în mod neechivoc. În raportul de expertiză efectuat s-a reținut că "Prejudiciul produs reclamantului (...) constă în sumele reprezentând accize și taxa pe valoare adăugată (...) în total de 348.931,12 eur, o parte fiind rezultat din livrări de produse neaccizabile drept produse accizabile 147.873,04 eur și o altă parte 201.058.08 eur rezultat din aprovizionări pe bază de facturi neaparținând emitentului și pentru care nu s-a făcut dovada provenienței, dovada caracteristicilor tehnice și de calitate a produselor livrate către unitățile militare". Nereținând că suma de 201.058,08 euro rezultată din aprovizionări pe bază de facturi neaparținând emitentului constituie prejudiciu, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 131.620,61 euro, rezultată din livrări de produse neaccizabile drept produse accizabile. În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., precum si celelalte dispoziții legale invocate în cuprinsul motivelor de recurs. I.

Apărările formulate în cauză La data de 04 decembrie 2024, recurentul-pârât A. a formulat întâmpinare la recursul formulat de Ministerul Apărării Naționale, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce privește excepția nulității recursului, recurentul-pârât a susținut că, deși partea adversă a invocat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete împotriva raționamentului instanței de apel care a determinat soluția de admitere a apelului formulat de pârât și nici nu au fost indicate dispozițiile legale încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel. În realitate, criticile formulate de recurentul-reclamant sunt critici de netemeinicie, împrejurare ce echivalează cu nemotivarea recursului. A mai susținut că recurentul-reclamant critică modul în care instanța de fond a apreciat probatoriul. Or, acestea nu pot constitui motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea de atac a recursului. În ceea ce privește fondul recursului formulat de recurentul-reclamant, recurentul-pârât a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, susținând că prejudiciul reținut de instanța de apel este de 766.819,94 RON, sumă ce a rezultat prin scăderea din suma de 1.420.882,41 RON (prejudiciul stabilit prin raportul de expertiză) a sumei de 654.062,74 RON (suma achitată de I.). La data de 12 decembrie 2024, recurentul-reclamant Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât, solicitând respingerea acestuia ca nefondat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că partea adversă a criticat soluția instanței de apel sub aspectul faptului că nu a fost reținută puterea de lucru judecat a sentinței penale nr. 21/P din 6 februarie 2013 pronunțate de Tribunalul Bihor. Recurentul-reclamant a susținut că într-o astfel de situație instanța trebuie să analizeze o eventuală incidență a puterii de lucru judecat, nicidecum să o admită pur și simplu. Instanța de apel a reținut în mod corect, cu autoritate de lucru judecat, vinovăția recurentului-pârât, ținând cont că prin decizia nr. 1087 pronunțată în dosarul penal nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut cu titlu definitiv că fapta inculpatului (recurentul-pârât din cauza de față) îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. De asemenea, instanța de apel a reținut că în materia răspunderii civile delictuale, dacă fapta prejudiciabilă a fost săvârșită de mai multe persoane, acestea sunt ținute solidar să repare paguba. Contrar susținerilor recurentului-pârât, instanța de apel a reținut că există o solidaritate între C. și D.. Întrucât prin soluțiile pronunțate în dosarele penale s-a stabilit cu titlu de autoritate de lucru judecat că una dintre persoanele vinovate de producerea prejudiciului este recurentul-pârât din cauza pendinte, potrivit art. 1382 C. civ. Ministerul Apărării Naționale în mod corect s-a îndreptat împotriva acestuia pentru acoperirea prejudiciului produs. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că și acesta este nefondat, instanța de apel dezlegând în mod corect toate aspectele deduse judecății. Recurentul-reclamant a susținut că existența prejudiciului este dovedită, fiind confirmată chiar de recurentul-pârât, care a arătat că Ministerul Apărării Naționale a achitat accize și TVA aferent acestora pentru produse neaccizabile. Întinderea pagubei a fost stabilită inițial printr-un raport de constatare tehnico-științifică întocmit de către experți ai PNA, însă prejudiciul a fost confirmat și în urma administrării probațiunii în dosarul de față, prin raportul de expertiză efectuat, în cuprinsul căruia expertul a concluzionat că prejudiciul produs reclamantului prin derularea contractului nr. x/16.09.2002 constă în sumele reprezentând accize și taxa pe valoare adăugată aferentă accizelor incluse nejustificat în prețul produselor livrate și ulterior încasate de către E. S.R.L., în total 348.931,12 euro. În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-pârât ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică. Recurentul-pârât A. a formulat, la data de 08 ianuarie 2025, răspuns la întâmpinarea depusă de recurentul-reclamant Ministerul Apărării Naționale, solicitând respingerea apărărilor invocate și pe cale de consecință, admiterea recursului său așa cum a fost formulat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Înalta Curte constată că prin demersul judiciar pendinte, reclamantul M.Ap. N. a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei totale de 1.440.857,32 RON, cu titlu de despăgubiri formată din 1.421.165,32 RON (derulare contract nr. x/16.09.2002 - S.C. E. SRL) și 19.692 RON (parțial derulare contract nr. x/16.09.2002, în limita cantității de 24,615 to produse petroliere, facturate cu factura nr. x/04.02.2003 de la S.C. Paragigma SRL); prin rechizitoriul fostului Parchet Național Anticorupție, s-a dispus trimiterea în judecată a pârâtului A., alături de alți inculpați, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, fapta ilicită dedusă judecății de față constând în livrarea către reclamant a unei cantități de reziduri petroliere neaccizabile, cu privire la care acesta a încasat, în mod nejustificat, contravaloarea accizelor care s-ar fi datorat produselor petroliere accizabile. Prin sentința penală nr. 293/31.03.2011, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2008, pârâtul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (dare de mită în formă continuată) și art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (înșelăciune în formă continuată). Totodată, s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. În ceea ce privește latura civilă, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. civ. penală raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă Ministerul Apărării Naționale a următoarelor despăgubiri civile: suma de 14.211.653.195 ROL (1.421.165,32 RON), în solidar cu inculpatul I. (derulare contract nr. x/16.09.2002 - S.C. E. SRL); 196.920.000 ROL (19.692 RON), în solidar cu inculpatul L. (parțial derulare contract nr. x/16.09.2002, în limita cantității de 24,615 to produse petroliere, facturate cu factura nr. x/04.02.2003). Urmare a apelurilor declarate în dosarul nr. x/2008, prin decizia penală nr. 105/A/02.04.2012 Curtea de Apel București a desființat în parte sentința penală nr. 293/31.03.2011 și, rejudecând, a redus pedepsele aplicate inculpatului A. și altor inculpați, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. La termenul de judecată din data de 30.01.2014, având în vedere situația medicală a inculpatului A., ÎCCJ a dispus disjungerea cauzei în ce privește recursul declarat de acesta, de partea responsabilă civilmente S.C. E. S.R.L. și de Ministerul Public cu privire la acest inculpat, formându-se un nou dosar cu nr. x/2014 Prin decizia penală nr. 386/31.01.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2008, privindu-i pe ceilalți inculpați, ÎCCJ a admis recursurile declarate, a casat în parte decizia penală nr. 105/A/02.04.2012 și sentința penală nr. 293/31.03.2011. S-a dispus, printre altele, reducerea sumei pentru care operează solidaritatea inculpatului I. cu inculpatul A. la valoarea de 645.062 RON. S-a menținut dispoziția din sentința penală atacată privind obligarea inculpatului L. la plata sumei de 19.692 RON. În ce privește modul de soluționare a acțiunii civile, instanța supremă a reținut că inculpatului I. nu i se poate imputa săvârșirea unei fapte ilicite după data la care nu s-a mai aflat la conducerea U.M. 02032 Cluj-Napoca, ca atare a fost redusă suma la care acesta a fost obligat în solidar cu inculpatul A. la valoarea de 654.062,47 RON. Din prejudiciul total cauzat reclamantului, în sumă de 1.440.857,33 RON, numitul I. a achitat suma de 654.026,47 RON, precum și accesoriile aferente, stabilită în sarcina sa prin decizia penală nr. 386/31.01.2014 dată de ÎCCJ, conform adresei x din 11.03.2020. În dosarul penal disjuns cu nr. x/2014, prin decizia penală nr. 1087/27.03.2014, ÎCCJ a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă ÎCCJ- DNA și de inculpatul A., a casat în parte decizia penală nr. 105/A/02.04.2012 dată de Curtea de Apel București și sentința penală nr. 293/31.03.2011 dată de Tribunalul București și rejudecând: a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și 5 C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 244 alin. (1) și (2) noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) noul C. pen. (înșelăciune în formă continuată, cu aplicarea legii penale mai favorabile), infracțiuni pentru care, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a și art. 17 alin. (2) C. proc. civ. penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Cu privire la infracțiunea prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de un an și 6 luni. Având în vedere soluția de încetare a procesului penal cu privire la infracțiunea de înșelăciune și constatând că prejudiciul stabilit în sarcina inculpatului este exclusiv urmarea comiterii acestei infracțiuni, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (5) C. proc. civ. penală, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de Ministerul Apărării Naționale împotriva inculpatului A.. Prin sentința penală nr. 21/P/2013 dată de Tribunalul Bihor în dosar nr. x/2011, în ceea ce privește facturile emise de G. S.R.L., a fost obligată la repararea prejudiciului cauzat părții civile M.AP.N. și inculpata C., iar în ceea ce privește facturile emise de H. S.R.L. au fost obligate, în solidar, și inculpatele C. și D. la repararea prejudiciului. Acestea au fost condamnate pentru complicitate la înșelăciune, autor fiind pârâtul din prezenta cauză. Prin această hotărâre s-a stabilit că acele două inculpate au falsificat facturi fiscale în numele celor două societăți comerciale, atestând în mod nereal livrări de produse petroliere către S.C. E. S.R.L., administrată de A., ajutându-l astfel pe acesta să inducă în eroare pe reprezentanții M.Ap. N., cu ocazia încheierii și executării unor contracte de livrare de combustibil, contribuind la crearea unui prejudiciu părții civile. Prin decizia nr. 2117/23.06.2014 dată de ÎCCJ s-au admis recursurile celor două inculpate, s-au casat în parte decizia din apel și sentința tribunalului, s-a constatat împlinirea termenului de prescripție, dispunându-se încetarea procesului penal. S-au menținut dispozițiile sentinței penale în ceea ce privește modalitatea de soluționare a acțiunii civile. Sub un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâtul A. susține că în mod greșit a fost obligat de către instanța de apel la plata diferenței dintre prejudiciul total pretins de reclamant și cel achitat de către inculpatul I., întrucât a fost încălcată puterea de lucru judecat ce derivă din sentința penală nr. 21/P/2013 dată de Tribunalul Bihor în dosar nr. x/2011, cu privire la prejudiciul produs și persoanele a căror răspundere a fost atrasă; menționează că această sentință penală nu a analizat răspunderea civilă delictuală a inculpatelor C. și D., în solidar cu cea a pârâtului din prezenta cauză, iar obligația de plată stabilită în sarcina recurentului este de 654.062,47 RON, conform deciziei civile nr. 386/31.01.2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2008. Astfel cum s-a arătat anterior, în cauza civilă de față, consecutiv unor hotărâri penale definitive, inclusiv de încetare a procesului penal cu privire la infracțiunea de înșelăciune în privința pârâtului chemat în judecată, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, cu lăsarea nesoluționată a laturii civile, în mod legal instanțele de fond au pornit în evaluarea pretențiilor deduse judecății de la prevederile art. 28 din C. proc. pen. Conform acestor dispoziții: "(1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. (2) Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia." Prin urmare, în speță, sunt incidente prevederile art. 28 alin. (1) teza a doua din acest text din C. proc. pen. În configurația condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, cele două elemente menționate de art. 28 alin. (1) C. proc. pen., respectiv existența faptei și persoana care a săvârșit-o, se suprapun faptei ilicite, rezultând cu evidență din hotărârea penală (decizia civilă nr. 386/31.01.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2008) că pârâtul a săvârșit faptele ilicite imputate. Or, astfel cum și curtea de apel a reținut, din perspectiva condițiilor răspunderii civile delictuale ce trebuie verificate în cauza de față, în conformitate cu art. 998 și urm. din C. civ., rezultă că hotărârea penală definitivă de încetare a procesului penal are autoritate de lucru judecat cu privire la existența faptei prejudiciabile și a autorului ei, având în vedere că temeiul achitării a fost dat de intervenirea răspunderii prescripției penale. Autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive de încetare a procesului penal nu va opera însă cu privire la existența prejudiciului și a vinovăției autorului faptei ilicite, dar și cu privire la legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, deși nu este enumerată și această condiție în mod expres de art. 28 alin. (1) teza a doua din C. proc. pen. În acest context, Înalta Curte constată că instanța de apel a identificat și aplicat în mod corect dispozițiile procedurale din materie penală pe care era ținută să le ia în considerare, cu efectul autorității de lucru judecat, reținând, în acord cu dispozițiile legale citate și analizate, condițiile răspunderii civile delictuale asupra cărora operează autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale definitive de încetare a procesului penal cu privire la infracțiunea de înșelăciune, în privința pârâtului chemat în judecată și, în consecință, arătând celelalte condiții ale răspunderii pe care era ținută să le cerceteze în mod nemijlocit și să statueze asupra lor - existența prejudiciului și a vinovăției autorului faptei ilicite. Astfel, instanțele de fond au stabilit că faptele imputate pârâtului (constând în inducerea în eroare a reclamantului cu prilejul încheierii unui contract conform căruia trebuia să furnizeze combustibil CLU tip III și CL tip M, însă a livrat reziduri petroliere neaccizabile) au fost stabilite prin hotărârile penale definitive. Fiind deja stabilită fapta ilicită și persoana care a săvârșit-o, instanța civilă a procedat la analiza condițiilor prejudiciului (ce a constat în contravaloarea accizei și a TVA majorate, incluse în preț, în condițiile în care reclamantului i s-a livrat un produs neaccizabil), ca element al răspunderii civile delictuale, inclusiv cu privire la întinderea acestuia, în cauză fiind întocmit un raport de expertiză contabilă potrivit căruia instanțele devolutive ale fondului cauzei au stabilit că a reliefat faptul că prejudiciul produs reclamantului prin derularea contractului x/16.09.2002 încheiat între S.C. E. S.R.L., administrate de pârâtul A. și UM 02032 condusă de I. constă în sumele reprezentând accize și TVA aferentă accizelor incluse nejustificat în prețul produselor livrate și ulterior încasate de S.C. E. S.R.L., în suma totală de 348.931,12 euro, o parte fiind rezultat din livrări de produse neaccizabile drept accizabile - 147.873,04 euro și o altă parte 201,058,08 euro, rezultat din aprovizionări pe bază de facturi aparținând emitentului și pentru care nu s-a făcut dovada provenienței, dovada caracteristicilor tehnice și de calitate a produselor livrate către unitățile militare (parte din suma totală fiind imputată apelantului pârât în solidar cu numitul L. - 19.692 RON, cu numitele C. și D. - 201.058 euro și cu numitul I. - 645.062,47 RON, care a achitat această sumă). Astfel, instanța de apel a mai reținut în cadrul situației de fapt a cauzei, de care prezenta instanță de recurs este ținută, date fiind limitele exclusiv de legalitate ale controlului său jurisdicțional, date fiind prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și art. 488 alin. (1) C. proc. civ., că prin sentința penală nr. 21/P/2013 dată de Tribunalul Bihor în dosar nr. x/2011, inculpatele C. și D. au fost obligate la repararea prejudiciului în cuantum de 201.058 euro, fiind condamnate pentru complicitate la înșelăciune, autor fiind constatat a fi fost pârâtul din prezenta cauză - s-a stabilit că cele două inculpate au falsificat facturi fiscale prin care au atestat în mod nereal livrarea de produse petroliere către societatea pârâtului, ajutându-l pe acesta să inducă în eroare pe reprezentanții reclamantului, contribuind astfel la crearea unui prejudiciu părții civile; prin decizia nr. 2117/23.06.2014 dată de instanța supremă s-au admis recursurile celor două inculpate, s-au casat în parte decizia din apel și sentința tribunalului, s-a constatat împlinirea termenului de prescripție, dispunându-se încetarea procesului penal și s-au menținut dispozițiile sentinței penale în ceea ce privește modalitatea de soluționare a acțiunii civile. Recurentul pârât a susținut, în esență, că, atâta timp cât complicii la înșelăciune au fost deja obligați la plata prejudiciului, autorului acestei infracțiuni nu i se mai poate imputa plata acelorași pretenții, întrucât nu ar exista o răspundere solidară între aceștia. Or, Înalta Curte constată că în cauză, reclamantul a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului - menționat în hotărârile judecătorești din penal, drept autor al infracțiunii de înșelăciune - în raport cu dispozițiile art. 998-999 C. civ. de la 1865, precum și obligarea acestuia la acoperirea întregului prejudiciu, iar împrejurarea că într-un alt dosar penal au fost obligate și complicele sale la plata despăgubirilor nu îl absolvă pe acesta în sensul pretins de recurent. Se observă de altfel, că chiar prin dispozitivul sentinței penale nr. 21/P/2013 a Tribunalului Bihor invocate de către recurentul pârât, persoanele individualizate drept complici, din dosarul nr. x/2021, au fost obligate la plata unor sume de bani, ca "parte din prejudiciul integral cauzat părții civile la care au fost obligați în solidar inculpații A. și I. prin S.P. nr. 292/F/31.03.2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, dosar nr. x/2008". Instanța de recurs reține că potrivit art. 1003 C. civ. de la 1865, C. civ. aplicabil cauzei în raport de data săvârșirii faptelor delictuale imputate, "Când delictul sau cvasidelictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despăgubire". De altfel, corespunzător, inclusiv art. 1369 alin. (1) Noul C. civ. stipulează: "Cel care l-a îndemnat sau l-a determinat pe altul să cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să îl pricinuiască sau, cu bună știință, a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din prejudicierea altuia răspunde solidar cu autorul faptei". Așadar, răspunderea civilă delictuală este instituită nu numai în sarcina autorului faptei ilicite, ci și în sarcina celui care l-a instigat, a celui care i-a înlesnit sau l-a ajutat în orice mod să săvârșească fapta prejudiciabilă, precum și în sarcina celui care a tăinuit bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din prejudicierea altuia, făcându-se prin intermediul acestei norme juridice civile regăsite constant în timp, transpunerea în materie civilă a participației penale, mai exact a instituțiilor: instigare, complicitate și tăinuire. Prejudiciul pretins în cauza de față este rezultatul faptelor ilicite săvârșite de mai multe persoane, în calitate de - de exemplu - autori și complice, prejudiciul cauzat reclamantului fiind rezultatul unei activități concurente, intenționate, a tuturor acestor persoane. Înalta Curte reține, așadar, în temeiul acestor considerente, că soluția definitivă a instanței penale pronunțată în dosarul nr. x/2021 (cu privire la obligarea complicilor la plata despăgubirilor) nu înlătură răspunderea civilă a pârâtului, ci dimpotrivă, este de natură să atragă, în circumstanțele