ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1007/2025

Ședința publică din data de 7 mai 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, la data de 18.09.2023, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare a deciziei civile nr. 141 din data de 17 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 503 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 8 februarie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în temeiul art. 242 C. proc. civ., a suspendat judecata contestației în anulare.

Împotriva încheierii de ședință din 8 februarie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023 au declarat recurs recurenții B., C., D., A., E., Asociația de Locatari nr. 761 Galați, S.C. F. S.R.L. Galați și S.C. G. S.R.L. Galați, invocând motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Arată recurenții că instanța nu a exercitat rolul activ prevăzut de dispozițiile art. 22 C. proc. civ. și nu a dispus toate măsurile legale pentru identificarea domiciliile procesuale actuale ale intimatelor H. și I..

Astfel, în mod nelegal, curtea de apel nu a dispus efectuarea verificărilor în arhiva DEPAB cu privire la domiciliile celor 2 intimate și nici nu a dispus citarea acestora la ușa instanței și la sediul Consiliului Local.

De asemenea, încălcând normele de procedură, Curtea de Apel Ploiești nu a pus în vedere intimatelor H. și I. să precizeze domiciliile actuale, în contextul în care acestea și-au schimbat domiciliile procesuale în cursul judecății și nu au adus la cunoștința instanței această împrejurare, cu scopul vădit de a se sustrage de la judecată. În acest context, recurenții pretind că vina aparține intimatelor H. și I. -care nu au învederat schimbarea domiciliului în cursul judecății- iar instanța a reținut culpa exclusivă a contestatoarei A. și a pus în vedere doar acesteia obligația de a face dovada domiciliilor actuale ale celor 2 intimate.

Învederează recurenții că contestatoarea A. nu putea și nu poate îndeplini legal obligația dispusă de instanță deoarece domiciliile procesuale actuale ale intimatelor H. și I. reprezintă date cu caracter personal conform GDPR și nu pot fi obținute legal de nici una din părțile din dosar.

Arată recurenții că hotărârea nu a fost pronunțată în ședință publică.

Făcând trimitere la prevederile art. 245-248 C. proc. civ., recurenții invocă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 396 alin. (2) cu privire la sintagma "...poate stabili că pronunțarea hotărârii se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței", textul de lege fiind în vădită și flagrantă contradicție cu dispozițiile art. 425 alin. (3), respectiv sintagma "...mențiunea că s-a pronunțat în ședință publică...".

Mai arată recurenții că hotărârea nu este motivată.

Motivarea contrară soluției pronunțată echivalează cu nemotivarea hotărârii, iar nemotivarea hotărârii echivalează cu o nepronunțare asupra fondului și atrage casarea hotărârii recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Susțin recurenții că există contradicție între considerente și dispozitiv.

Instanța a aplicat și a interpretat greșit, eronat, discriminatoriu, părtinitor, speculativ și chiar cu rea credință dispozițiile exprese imperative ale art. 242 C. proc. civ.

Arată recurenții că instanța a adăugat la lege și în motivare a invocat criterii și condiții artificiale, suplimentare, care excedează dispozițiilor art. 22 și art. 242 C. proc. civ.

Recurenții pretind că motivarea soluției de suspendare a judecării dosarului este lipsită de logică juridică, este contrară logicii juridice, este pur speculativă și chiar de rea credință.

Susțin că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Motivarea contrară soluției pronunțată echivalează cu nemotivarea hotărârii, iar nemotivarea hotărârii echivalează cu o nepronunțare asupra fondului și atrage casarea hotărârii recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând încheierea recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., "când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate."

Acest caz de suspendare a judecății este reglementat de C. proc. civ. în Capitolul II - Judecata, Secțiunea a 2-a - Cercetarea procesului, etapă în care se îndeplinesc, la cererea părților sau din oficiu, acte de procedură necesare pentru pregătirea dezbaterii în fond a procesului. Îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță în sarcina participanților la proces poate să fie impusă sub sancțiunea suspendării judecății, respectiv a aplicării amenzii judiciare.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că măsura suspendării a fost în mod legal dispusă de către Curtea de Apel Ploiești, cu respectarea dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., anterior redate, neîndeplinirea obligației de a indica domiciliile intimatelor I. și H. fiind o împrejurare ce împiedică desfășurarea normală a procesului.

Prin susținerile formulate, recurenții invocă, în esență, aplicarea eronată de către Curtea de Apel Ploiești a dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ. și încălcarea prevederilor art. 22 din același cod, prin aceea că instanța a stabilit în sarcina contestatoarei A. obligația de a indica domiciliile intimatelor I. și H., deși aceasta se afla în imposibilitate obiectivă de a obține date cu caracter personal.

Totodată, recurenții pretind că instanța nu a exercitat un rol activ în vederea identificării domiciliilor actuale ale intimatelor, prin efectuarea, din oficiu, a unor demersuri, respectiv emiterea unei adrese la Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, citarea prin publicitate a celor două intimate, stabilirea obligației de a indica domiciliile actuale ale părților chiar în sarcina intimatelor (întrucât acestea și-au schimbat domiciliile în cursul judecății și nu au adus la cunoștința instanței o atare împrejurare).

Aceste critici, subsumabile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează norme de drept procesual, sunt nefondate.

Dispozițiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ. instituie un caz particular de suspendare facultativă a judecății, ca sancțiune procedurală, care presupune culpa părții, pentru neîndeplinirea unor obligații prevăzute de lege ori stabilite de instanță în cursul judecății.

Din actele și lucrările dosarului nr. x/2023 reiese că la termenul de judecată din data de 19 octombrie 2023, constatând lipsa de procedură, Curtea de Apel Ploiești a dispus, printre altele, citarea contestatoarei A. "cu mențiunea de a indica, în termen util, domiciliul intimatelor I. și H., care au fost pensionate, pentru a fi legal citate la domiciliul acestora", cauza fiind amânată succesiv la 3 termene de judecată (19 octombrie 2023, 7 decembrie 2023 și 11 ianuarie 2024), fiind menținute obligațiile stabilite în sarcina contestatoarei la termenul din 19 octombrie 2023, sens în care, pentru termenul din 8 februarie 2024, contestatoarea a fost citată cu mențiunea de a-și îndeplini obligațiile "sub sancțiunea suspendării judecății."

Prin încheierea de ședință din data de 8 februarie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a dispus, în temeiul art. 242 C. proc. civ., suspendarea judecății contestației în anulare a deciziei civile nr. 141 din data de 17 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2022 întrucât contestatoarea A. nu a indicat domiciliile actuale ale intimaților I. și H..

Așadar, sancțiunea procedurală dispusă prin încheierea atacată cu recurs a vizat culpa recurentei, constând în neîndeplinirea obligației procesuale stabilite de instanță în sarcina sa.

Așa fiind, nu se verifică susținerea recurenților potrivit căreia intimatele I. și H. și-ar fi schimbat domiciliile în cursul judecății, ci acestea au fost citate pentru primul termen de judecată la sediul Curții de Apel Galați, potrivit art. 155 alin. (1) pct. 6 teza finală C. proc. civ.

Astfel, în cauză nu este incidentă ipoteza schimbării domiciliilor intimatelor în cursul procesului -și, pe cale de consecință, nu subzistă obligația intimatelor de a indica domiciliul actual cum, fără temei, pretind recurenții- întrucât încă de la primul termen de judecată (19 octombrie 2023) s-a constatat lipsa de procedură cu cele două intimate care au fost citate "la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea" -în lipsa indicării domiciliilor acestora de către contestatoare- dovezile de comunicare a citațiilor fiind restituite la dosar cu mențiunea că intimatele s-au pensionat.

Se reține că scopul citării intimatelor este acela de a le comunica, efectiv, actele de procedură de la dosar, în vederea respectării dreptului la apărare și contradictorialitatea, principii fundamentale ale procesului civil.

Potrivit art. 14 alin. (1) C. proc. civ., instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, contestatoarea având obligația de a indica domiciliile intimatelor în cuprinsul cererii de chemare în judecată, conform prevederilor art. 194 lit. a) C. proc. civ.

Procesul civil este unul al intereselor (preponderent) private, iar identificarea prealabilă a celui chemat în judecată incumbă reclamantului (în cauză, contestatoarei), atât în ceea ce privește identitatea părților, cât și în ce privește domiciliul acestora.

Doar în cazul necunoașterii domiciliului intimatelor, s-ar fi putut proceda în sensul prevederilor art. 167 C. proc. civ. condiționat, însă, de dovedirea demersurilor efectuate de contestatoare necesare pentru identificarea domiciliului actual al intimatelor.

Înalta Curte relevă caracterul excepțional al citării prin publicitate, ea urmând a fi apreciată de instanță ca ultimă modalitate posibilă de comunicare, care operează atunci când contestatorul afirmă că nu cunoaște domiciliul actual al intimatului și, totodată, învederează împrejurări concrete din care să rezulte că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a reușit să afle domiciliul acestuia, confirmându-și susținerile prin probe corespunzătoare.

Așadar, citarea prin publicitate poate fi dispusă de instanță la solicitarea contestatoarei, iar nu din oficiu, aceasta fiind obligată să efectueze toate verificările posibile pentru a afla domiciliile actuale al intimatelor. Eșecul unor astfel de verificări este cel care justifică încuviințarea citării în această modalitate excepțională, prin publicitate, nefiind suficientă invocarea, cu titlu general, a necesității respectării regulilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, astfel cum, fără temei, invocă recurenții prin memoriul de recurs.

Așa fiind, diligența maximă în aflarea domiciliilor actuale ale intimatelor, prudența și buna-credință în citarea prin publicitate sunt exigențe legale care nu se verifică în persoana contestatoarei întrucât aceasta nu a dovedit (și nici nu a pretins) că a făcut vreun demers în sensul de a identifica domiciliile actuale ale intimatelor I. și H..

Relativ la pretinsa încălcare a prevederilor art. 22 C. proc. civ., se reține că rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu principiul disponibilității și cel al contradictorialității și trebuie privit, în principal, în corelație cu prevederile art. 10 și art. 12 din C. proc. civ., care consacră obligații ale părților.

Astfel, din coroborarea prevederilor art. 22 alin. (2) teza finală cu cele ale art. 10 alin. (1) C. proc. civ. rezultă fără dubiu că judecătorul nu trebuie să se substituie părților, astfel că rolul activ nu poate înlocui implicarea însăși a părții în exercitarea propriilor obligații procesuale.

Astfel, măsura adoptată de curtea de apel, care a întrerupt cursul judecății contestației în anulare, nu are caracter nelegal prin raportare la natura obligației stabilite în sarcina contestatoarei, obligație de care depindea însăși desfășurarea procesului.

Referitor la susținerea recurenților potrivit căreia "hotărârea nu a fost pronunțată în ședință publică", Înalta Curte constată că încheierea recurată poartă mențiunea că a fost "pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei…", în acord cu dispozițiile art. 402 C. proc. civ. ce reglementează o modalitate alternativă de pronunțare, respectiv "hotărârea se poate pronunța în ședință publică, la locul unde s-au desfășurat dezbaterile, de către președinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând și calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pronunța prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței."

În consecință, nu sunt întrunite cerințele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Totodată, invocarea, în drept, a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. s-a realizat în mod formal, neputând fi identificate critici susceptibile de încadrare în aceste cazuri de casare.

Anume, deși invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se observă că recurenții nu critică soluția propriu-zisă de suspendare a cauzei, sub aspectul nemotivării hotărârii instanței, mărginindu-se a arăta doar că "hotărârea nu este motivată", respectiv "există contradicție între considerente și dispozitiv".

În acest sens, recurenții omit a-și argumenta, într-o manieră aplicată, susținerile, rezumându-se doar la a expune aspecte cu titlu teoretic, împrejurare ce nu se înscrie în rigorile cazului de casare evocat, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Ipoteza normativă de care se prevalează recurenții presupune, pentru a determina casarea, ca pretinsa contrarietate decelată în considerente să afecteze fundamental raționamentul judiciar, în sensul de a releva motive care se exclud reciproc (fiecare determinând concluzii diametral opuse, ireconciliabile) și care fac imposibilă verificarea jurisdicțională a hotărârii de către instanța de recurs.

Așa fiind, contradicția la care se referă legiuitorul trebuie să fie una de natură să conducă la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, întrucât nu se pot stabili motivele adoptate de instanța de apel, dat fiind că din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia acesteia.

Or, tocmai lipsa indicării punctuale a modalității în care considerentele afirmate ca fiind opuse dispozitivului ar evidenția eventuale raționamente sau concluzii incompatibile, imprimă criticii formulate un caracter pur formal, recurenții înțelegând, practic, doar să invoce prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu nesocotirea dezlegărilor care au justificat suspendarea cauzei.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reține că recurenții nu indică veritabile erori de drept, nu arată în ce constă, în mod concret, eroarea de interpretare sau de aplicare a normelor juridice incidente și care ar fi aceste norme de drept materiale încălcate.

Procedând astfel, nu este posibilă conturarea limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală, ce pot fi stabilite doar prin critici concrete cu privire la decizia atacată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții B., C., D., A., E., Asociația de Locatari nr. 761 Galați, S.C. F. S.R.L. Galați și S.C. G. S.R.L. Galați împotriva încheierii de ședință din 8 februarie 2024 pronunțate în dosarul nr. x/2023 de către Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții B., C., D., A., E., Asociația de Locatari nr. 761 Galați, S.C. F. S.R.L. Galați și S.C. G. S.R.L. Galați împotriva încheierii de ședință din 8 februarie 2024 pronunțate în dosarul nr. x/2023 de către Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.