ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 364/2013

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de

revizuire înregistrată sub nr de mai sus, revizuientul B.P.A. a solicitat, în

temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea sentinței penale nr.

46/2011, din 07 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția penală

și de minori, în dosarul nr. 962/33/2010, rămasă definitivă prin decizia penală

nr. 3414/2011, din 5 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția penală, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5000

(cincimii) lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prev.

de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., alături de un alt inculpat, P.V.A.,

condamnat la aceeași pedeapsă și pentru aceeași infracțiune.

Pentru a pronunța

sentința penală de condamnare a celor doi inculpați, sentință rămasă definitivă

prin respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de aceștia de către

instanța supremă, Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori a reținut în

esență că, cei doi inculpați, ofițeri de poliție în cadrul Direcției de

Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca și lucrători de

poliție judiciară, delegați să efectueze acte de cercetare penală în dosarul nr.

49D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, în ziua de 19 mai 2008,

în jurul orei 14,30, în sediul unității la care lucrau, au aplicat cu mâinile

și picioarele mai multe lovituri părții vătămate M.R.V., arestat preventiv și

încătușat, după ce acesta a participat la o confruntare cu un alt inculpat,

cauzându-i leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare îngrijiri

medicale timp de 5-6 zile.

Așa cum s-a arătat,

revizuientul a solicitat revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive,

invocând existența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen., care privește acea situație când s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

În susținerea cererii

de revizuire, s-a arătat că sentința penală nr. 46 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, rămasă definitivă prin respingerea recursului, este nelegală și

netemeinică, întrucât a fost condamnat pentru o infracțiune pe care nu a

săvârșit-o "fără să se cunoască o serie de împrejurări de natură a conduce

la o soluție diametral opusă, respectiv achitarea" revizuientului, că după

pronunțarea sentinței penale nr. 46 din 7 aprilie 2011, a Curții de Apel Cluj, respectiv după rămânerea definitivă a acesteia, prin respingerea

recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "au apărut fapte

și împrejurări noi, necunoscute de instanța de fond, respectiv de cea de recurs

la momentul soluționării cauzei, care atrag nelegalitatea și netemeinicia

hotărârii" prin care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de

purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

Astfel, hotărârea judecătorească

s-a întemeiat pe declarația nereală a părții vătămate M.R.V., iar faptele și

împrejurările noi se referă la faptul că instanța nu a cunoscut faptul că

partea vătămată l-a amenințat că-l va reclama și pe el pentru lovire cu toate

că nu era adevărat, dacă nu declară că l-a văzut pe P.A.V. când îl lovea,că

aceasta a făcut plângere penală "Ia nervi", la mânie și că această

stare i-a afectat rațiunea făcându-l să declare aspecte nereale cu privire la

persoana revizuientului, că instanța nu a cunoscut faptul că pe parcursul

procesului penal partea vătămată a dorit în repetate rânduri să-și schimbe

declarația, întrucât aceasta nu corespundea realității, însă i-a fost teamă de

eventualele consecințe,iar în momentul în care P.V.A. a recunoscut că a agresat

partea vătămată, acesta era în biroul nr. 7 doar cu partea vătămată, iar

revizuientul nu se afla în acel birou.

În aceeași cerere de

revizuire, s-a motivat în continuare că "faptele și împrejurările

noi" rezultă din următoarele:

M.R.V. autentificată la BNP O.M. (încheierea de autentificare nr. 2521 din 18

octombrie 2011) în care partea vătămată a susținut că niciodată nu a fost lovit

sau amenințat de către polițistul B.A. și că a făcut plângere penală față de

acesta doar pentru că a fost enervat de faptul că a fost lovit de către

polițistul P.A., iar după ce acesta din urmă l-a agresat, în birou a intrat

polițistul B.A. fără ca acesta să-l agreseze în vreun fel.

În declarația dată în

fața notarului, M.R.V. a menționa că "pe parcursul urmăririi penale și

înainte de judecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului,

respectiv în lunile iulie-august 2011", a încercat să-și schimbe

declarația, însă procurorul de caz și apărătorul său ales l-au sfătuit să nu o

facă deoarece în acest caz împotriva lui se vor efectua cercetări pentru

săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă.

P.V.A., autentificată la BNP L.O.I. (încheierea de autentificare nr. 586 din 25

octombrie 2011) în care acesta arată, între altele, că după finalizarea

confruntărilor a rămas în aceeași încăpere, respectiv biroul nr. 7, împreună cu

inculpatul M.R.V. și cu șeful serviciului B.A. B.A. a ieșit din biroul nr. 7

iar el a rămas singur cu inculpatul, moment în care acesta a devenit agitat,

ocazie cu care l-a încătușat și cerându-i să se așeze pe un scaun i-a aplicat

"patru-cinci lovituri cu palma în zona capului și o lovitură de picior în

zona tibie;'''. în momentul următor a intrat în biroul nr. 7 și B.A., care nu

i-a adresat injurii și nici nu l-a lovit pe inculpat, iar apoi împreună l-au

condus pe inculpat în biroul nr. 3.

P.D.A., autentificată la BNP L.O.I. (Încheierea de autentificare nr. 609 din 01

noiembrie 2011), în care acesta arată că la data de 19 mai 2009, în timp ce se

afla în biroul nr. 3 de la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității

Organizate Cluj-Napoca, a asistat la o discuție purtată între colegul său B.A. și

inculpatul M.R.V., cercetat la acea dată în stare de arest preventiv în dosarul

nr. 49D/P/2008 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic și consum de droguri și

că în cursul acestei discuții M.R.V. l-a amenințat pe colegul său B.A. că dacă

nu declară că l-a văzut pe P.A.V. când îl lovea, îl va reclama și pe el pentru

lovire.

J.I.M. autentificată la BNP F.T.M. (Încheierea de autentificare din 25 august 2011)

care relatează că în ziua de 19 august 2011, în timp ce se afla cu prietenul

său P.V.A. pe marginea lacului Tarnița, acesta s-a întâlnit cu doi tineri, unul

prezentându-se "R.", despre care a aflat că ar fi făcut o plângere

penală împotriva lui P.V.A. și a altui coleg, pe nume B.A., și cu acea ocazie

acest tânăr a afirmat că singurul lucru de care-i pare rău este că

"celălalt a căzut nevinovat", făcând referire la B.A.

M.A., autentificată la BNP F.T.M. (Încheierea de autentificare din 31 august 2011)

care relatează că în ziua de 19 august 2011, în timp ce se afla cu prietenul

său M.R.V. pe marginea lacului Tarnița, s-au întâlnit cu două persoane, dintre

care l-a recunoscut doar pe polițistul A.P. și că în timpul discuțiilor dintre

"R." și polițist a auzit că "lui R. îi pare rău că a făcut

plângere și împotriva altui coleg, A.P., care coleg nu are nici o vină.".

În legătură cu declarațiile

date în fata notarului public de către J.I.M. și M.A., revizuientul a precizat

că declarațiile autentificate ale acestora au fost prezentate și depuse în fata

instanței de recurs, însă "nu au fost administrate ca probe în condiții

procedurale".

Prin sentința penală nr.

2 din 28 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori a

respins cererea de revizuire formulată de revizuientul B.P.A. împotriva

sentinței penale nr. 46 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a apreciat că motivele invocate nu se încadrează în

prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva hotărârii

anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuientul B.P.A.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea orală a

recursului s-a susținut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu,

aceasta fiind întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., făcându-se referire la împrejurarea că recurentul revizuient condamnat a

fost greșit condamnat și că i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Examinând recursul

declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte

constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 394 alin.

(1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei;

b) un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a

servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere;

e) când două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe

calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei făcând referire la faptul că a

fost condamnat pentru o infracțiune pe care nu a săvârșit-o, fără să se

cunoască o serie de împrejurări, apreciind că o interpretare corectă a acestora

ar fi de natură a conduce la o soluție de achitare.

Verificând cererea de

revizuire, instanța de fond a apreciat că motivele invocate de revizuent nu

reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează

temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului

legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi

prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară

de atac în care s-ar putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea

extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta

probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada

existenței unei fapte probatorii necunoscute de instanță la momentul judecății.

Revizuirea unei

hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și

limitativ prevăzute de lege, în speță, condamnatul invocând prevederile art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări

noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar

fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta cauza, se

constată că recurentul revizuent a urmărit, de fapt, schimbarea soluției dată

de instanță, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei

instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica

admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - și

mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Astfel, în mod corect

a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în

cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să

nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei.

Rezultă, așadar, că

susținerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite,

soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală.

În lumina acestor

considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de

casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuentul B.P.A. împotriva sentinței penale nr. 2 din 28 februarie 2012 a

Curții de Apel Cluj – Secția Penală și de Minori.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de

125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până

la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi

01

februarie 2013

.