Decizia nr. 364/2013 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 962/33/2010 — recurs

Declarația dată de M.R.V. autentificată la BNP O.M. (încheierea de autentificare nr. 2521 din 18 octombrie 2011) în care partea vătămată a susținut că niciodată nu a fost lovit sau amenințat de către polițistul B.A. și că a făcut plângere penală față de acesta doar pentru că a fost enervat de faptul că a fost lovit de către polițistul P.A., iar după ce acesta din urmă l-a agresat, în birou a intrat polițistul B.A. fără ca acesta să-l agreseze în vreun fel. În declarația dată în fața notarului, M.R.V. a menționa că "pe parcursul urmăririi penale și înainte de judecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului, respectiv în lunile iulie-august 2011", a încercat să-și schimbe declarația, însă procurorul de caz și apărătorul său ales l-au sfătuit să nu o facă deoarece în acest caz împotriva lui se vor efectua cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă.

Declarația dată de P.V.A., autentificată la BNP L.O.I. (încheierea de autentificare nr. 586 din 25 octombrie 2011) în care acesta arată, între altele, că după finalizarea confruntărilor a rămas în aceeași încăpere, respectiv biroul nr. 7, împreună cu inculpatul M.R.V. și cu șeful serviciului B.A. B.A. a ieșit din biroul nr. 7 iar el a rămas singur cu inculpatul, moment în care acesta a devenit agitat, ocazie cu care l-a încătușat și cerându-i să se așeze pe un scaun i-a aplicat "patru-cinci lovituri cu palma în zona capului și o lovitură de picior în zona tibie;'''. în momentul următor a intrat în biroul nr. 7 și B.A., care nu i-a adresat injurii și nici nu l-a lovit pe inculpat, iar apoi împreună l-au condus pe inculpat în biroul nr. 3.

Declarația dată de P.D.A., autentificată la BNP L.O.I. (Încheierea de autentificare nr. 609 din 01 noiembrie 2011), în care acesta arată că la data de 19 mai 2009, în timp ce se afla în biroul nr. 3 de la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, a asistat la o discuție purtată între colegul său B.A. și inculpatul M.R.V., cercetat la acea dată în stare de arest preventiv în dosarul nr. 49D/P/2008 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic și consum de droguri și că în cursul acestei discuții M.R.V. l-a amenințat pe colegul său B.A. că dacă nu declară că l-a văzut pe P.A.V. când îl lovea, îl va reclama și pe el pentru lovire.

Declarația dată de J.I.M. autentificată la BNP F.T.M. (Încheierea de autentificare din 25 august 2011) care relatează că în ziua de 19 august 2011, în timp ce se afla cu prietenul său P.V.A. pe marginea lacului Tarnița, acesta s-a întâlnit cu doi tineri, unul prezentându-se "R.", despre care a aflat că ar fi făcut o plângere penală împotriva lui P.V.A. și a altui coleg, pe nume B.A., și cu acea ocazie acest tânăr a afirmat că singurul lucru de care-i pare rău este că "celălalt a căzut nevinovat", făcând referire la B.A.

Declarația dată de M.A., autentificată la BNP F.T.M. (Încheierea de autentificare din 31 august 2011) care relatează că în ziua de 19 august 2011, în timp ce se afla cu prietenul său M.R.V. pe marginea lacului Tarnița, s-au întâlnit cu două persoane, dintre care l-a recunoscut doar pe polițistul A.P. și că în timpul discuțiilor dintre "R." și polițist a auzit că "lui R. îi pare rău că a făcut plângere și împotriva altui coleg, A.P., care coleg nu are nici o vină.". În legătură cu declarațiile date în fata notarului public de către J.I.M. și M.A., revizuientul a precizat că declarațiile autentificate ale acestora au fost prezentate și depuse în fata instanței de recurs, însă "nu au fost administrate ca probe în condiții procedurale". Prin sentința penală nr. 2 din 28 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj – Secția penală și de minori a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul B.P.A. împotriva sentinței penale nr. 46 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj. Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat că motivele invocate nu se încadrează în prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Împotriva hotărârii anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs revizuientul B.P.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea orală a recursului s-a susținut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, aceasta fiind întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., făcându-se referire la împrejurarea că recurentul revizuient condamnat a fost greșit condamnat și că i-a fost încălcat dreptul la apărare. Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează. Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnatul a invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei făcând referire la faptul că a fost condamnat pentru o infracțiune pe care nu a săvârșit-o, fără să se cunoască o serie de împrejurări, apreciind că o interpretare corectă a acestora ar fi de natură a conduce la o soluție de achitare. Verificând cererea de revizuire, instanța de fond a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Din analiza textului legal menționat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probațiunea. Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii necunoscute de instanță la momentul judecății. Revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de lege, în speță, condamnatul invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare. În prezenta cauza, se constată că recurentul revizuent a urmărit, de fapt, schimbarea soluției dată de instanță, făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului. Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuentul nu face referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei. Rezultă, așadar, că susținerile recurentului revizuent nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală. În lumina acestor considerații, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.