Dosar nr. 962/33/2010 — ÎCCJ, Secția penală — apel împotriva sentinței nr. 55/2013 a Curții de Apel Cluj

M.R.V., de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunilor de: - favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. și - fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

P.D.A., de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunilor de: - favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. și - fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

P.V.A., de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunilor de: - favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., - fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen. și - fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

F.P., de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunilor de: - favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen. și - fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

B.P.A., de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunilor de: - instigare la fals în declarații prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., cu referire la actul material privind pe inculpatul P.D.A. - uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., - fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. și - denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.P.A. de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunilor de: - instigare la fals în declarații prevăzută art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., cu referire la actele materiale privind pe inculpații M.R.V. și P.V.A. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, emis în Dosarul nr. 451/P/2011 au fost trimiși în judecată inculpații: - M.R.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și - fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., - toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - P.D.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și - fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., - toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - P.V.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., - fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. și - fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., - toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - F.P., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și - fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., - toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. - B.P.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - instigare la fals în declarații prev. art. 25 C. pen. rap. la art. 292 C. pen., - uz de fals prev. de art. 291 C. pen., - fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și - denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen. - cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. - M.R.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și - fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., - toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În esență în sarcina inculpaților s-au reținut următoarele: 1. La data de 18 octombrie 2011 inculpatul M.R.V. s-a prezentat în fața notarului public M.O., declarând în mod fals că în data de 19 mai 2009, în timp ce era arestat într-o cauză instrumentată de B.C.C.O. Cluj a fost bătut în timpul anchetei doar de către ofițerul P.V.A., nu și de ofițerul B.P.A., care la acea dată era condamnat definitiv pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 250 C. pen., faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. S-a mai reținut că prin această declarație inculpatul a comis infracțiunea de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen. întrucât știa că acea declarație va fi folosită de către condamnatul B.P.A., în procedura revizuirii hotărârii prin care acesta a fost condamnat, pentru ca acesta să scape de condamnare și consecințele condamnării. 2. Cu privire la inculpatul P.V.A. s-a reținut că, în scopul ajutării infractorului B.P.A. în demersul lui de a îngreuna executarea pedepsei și de a scăpa de consecințele hotărârii de condamnare adoptată în Dosarul nr. 962/33/2010 a Curții de Apel Cluj, s-a prezentat în fața notarului public L.O.I. după rămânerea definitivă a acestei hotărâri și, după ce a luat cunoștință de prevederile art. 292 C. pen., a declarat în mod nereal că este singura persoană care, în data de 19 mai 2009 a aplicat mai multe lovituri în zona capului numitului M.R.V., respectiv o lovitură de picior în zona tibiei susnumitului, această declarație nefiind corespunzătoare adevărului, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. În sarcina inculpatului P.V.A. s-a mai reținut că la data de 19 mai 2009 în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de ofițer în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca, între orele 15.10 -15.30, a încheiat și semnat un proces-verbal, împreună cu inculpații B.P.A. și F.P., în care au consemnat în mod necorespunzător adevărului că numitul M.R.V. „s-a lovit în față cu genunchiul piciorului drept", cu intenția de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, având în vedere că anterior l-a agresat pe M.R.V., faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. 3. Referitor la inculpatul P.D.A., s-a arătat în actul de sesizare că în data de 01 noiembrie 2011, cu scopul de a favoriza pe infractorul B.P.A. în demersul acestuia de a influența judecarea unei cereri de revizuire, exercitată în legătură cu Dosarul nr. 962/33/2010 al Curții de Apel Cluj și implicit de a îngreuna executarea pedepsei adoptate în Dosarul nr. 962/33/2010 al Curții de Apel Cluj, în fața notarului public L.O.I., după ce a luat cunoștință de prevederile art. 292 C. pen. și a declarat în mod necorespunzător adevărului că a auzit când în data de 19 mai 2009 în biroul nr. 3 de la sediul B.C.C.O. Cluj-Napoca numitul M.R.V. l-a amenințat pe infractorul B.P.A., că dacă nu declară că l-a văzut pe P.V.A. când îl lovea, îl va reclama și pe el pentru lovire, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. 4. Cu referire la inculpatul B.P.A., s-a reținut că acesta i-a îndemnat pe inculpații M.R.V., P.V.A. și P.D.A. să formuleze declarațiile notariale false enunțate mai sus, după care, deși a cunoscut că declarațiile date de cei trei în fața unor notari publici nu corespund adevărului, cu scopul de a motiva cererea de revizuire formulată în dosarul penal nr. 962/33/2010 al Curții de Apel Cluj prin avocat D.G., înregistrată la data de 16 noiembrie 2011 sub nr. 19/111/6/2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a folosit aceste înscrisuri în vederea producerii unei consecințe juridice, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. și instigare la fals în declarații prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 292 C. pen. S-a mai reținut în sarcina aceluiași inculpat B.P.A. faptul că în data de 19 mai 2009 în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de ofițer în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca, între orele 15.10 - 15.30, a încheiat și semnat un proces-verbal, împreună cu inculpații P.V.A. și F.P., în care au consemnat în mod necorespunzător adevărului că numitul M.R.V. „s-a lovit în față cu genunchiul piciorului drept", cu intenția de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, având în vedere că anterior l-a agresat pe M.R.V., faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. De asemenea, s-a reținut că inculpatul B.P.A. cunoscând împrejurarea că fusese condamnat definitiv la data de 05 octombrie 2011 pentru infracțiunea de purtare abuzivă în Dosarul nr. 962/33/2010 al Curții de Apel Cluj, că cererea de revizuire a acestei sentințe i-a fost respinsă prin sentința penală nr. 2 din 28 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj și cunoscând faptul că inculpatul M.R.V. a dat în fața notarului public o declarație mincinoasă la data de 18 octombrie 2011 prin care încerca să-l dezvinovățească, a formulat la data de 10 august 2012 o plângere penală împotriva acestuia pentru comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă cu referire la plângerea formulată de acesta împotriva lui la data de 21 mai 2009. S-a apreciat că formularea acestei plângeri întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă, prev. de art. 259 alin. (1) C. pen. 5. Cu referire la inculpatul F.P., s-a reținut că în data de 19 mai 2009 în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de ofițer în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca, între orele 15.10 -15.30, a încheiat și semnat un proces-verbal, împreună cu inculpații P.V.A. și B.P.A., în care au consemnat în mod necorespunzător adevărului că numitul M.R.V. „s-a lovit în față cu genunchiul piciorului drept”, cu intenția de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, având în vedere că anterior aceștia doi l-au agresat pe M.R.V. în cursul anchetei, proces-verbal fiind ulterior invocat în apărare de către inculpați în dosarul în care erau incriminați pentru purtare abuzivă. Acuzarea a apreciat că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. Audiați în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, toți cei cinci inculpați nu au recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, susținând că sunt nevinovați. I. Starea de fapt reținută prin actul de sesizare: Prin rechizitoriul nr. 225/P/2009 din 10 iunie 2010 inculpații P.V.A. și B.P.A. au fost trimiși în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., constând în aceea că în calitate de ofițeri de poliție în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca și lucrători de poliție judiciară, delegați să efectueze acte de cercetare penală în Dosarul nr. 49 D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj prin rezoluția din 04 noiembrie 2008 adoptată de procuror în acel dosar, în data de 19 mai 2009, în jurul orei 14.30, în sediul unității la care își desfășurau activitatea, situat în Cluj-Napoca, P-ța 1 Mai, au aplicat cu pumnii și picioarele mai multe lovituri părții vătămate M.R.V. care era arestat preventiv în Dosarul nr. 49D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, și care se afla încătușat într-un birou după ce a participat la o confruntare în cadrul activității de urmărire penală, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Cei doi inculpați au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă la pedeapsa de câte 5000 RON amendă pentru săvârșirea infracțiunii de mai sus prin sentința penală nr. 46 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj în Dosarul nr. 962/33/2010. Împotriva acestei sentințe, cei doi inculpați au formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia din 05 octombrie 2011 a respins recursul, sentința Curții de Apel Cluj rămânând definitivă. După condamnarea lor în primă instanță și anterior judecării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cei doi inculpați, în cursul lunii august 2011, au solicitat numiților J.I.M. și M.A. să se prezinte în fața notarului public F.T.M. pentru a face o declarație despre o discuție ce ar fi avut loc între P.V.A. și M.R.V., în legătură cu procesul penal ce se afla pe rolul instanței supreme. Din cele două declarații notariale rezultă că inculpatului M.R.V. i-ar fi părut rău ulterior că a depus plângere penală împotriva inculpaților P.V.A. și B.P.A., deoarece vinovat pentru săvârșirea faptei de purtare abuzivă ar fi fost doar inculpatul P.V.A. Cele două declarații au fost ulterior prezentate în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, la judecarea recursului, însă, raportat la probele administrate în cauză și ținând cont de declarațiile contradictorii date de inculpați, element ce releva nesinceritatea acestora asuprea derulării evenimentelor, iar pe de altă parte, ținând cont de declarațiile părții vătămate, care se coroborau cu declarațiile martorilor și cu actele medicale, instanța supremă prin decizia penală nr. 3414 din 05 octombrie 2011 a respins recursul formulat de P.V.A. și B.P.A. Având în vedere că, la data de 05 octombrie 2011 prin decizia penală nr. 3414 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a rămas definitivă sentința penală nr. 46/2011 a Curții de Apel Cluj, începând din data de 05 octombrie 2011, prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu a inculpaților P.V.A. și B.P.A. Acuzarea a reținut că cei doi inculpați, deși au luat la cunoștință de obligațiile de plată a amenzilor penale în 12, respectiv 10 octombrie 2011, dorind să eludeze consecințele condamnării de mai sus, s-au hotărât să recurgă la „fabricarea” unor declarații notariale, din care să reiasă informații contrare probelor administrate în cauză. 1. Astfel, prima persoană contactată în acest sens a fost inculpatul M.R.V., care între timp a fost condamnat, la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe termen de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (sentința penală nr. 485 din 12 octombrie 2010 a Tribunalului Cluj, adoptată în Dosarul nr. 3252/117/2009 și decizia penală nr. 107 din 18 mai 2011 a Curții de Apel Cluj). Având în vedere că această pedeapsă a rămas definitivă prin decizia penală nr. 4035 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul M.R.V. (partea vătămată din dosarul în care P.V.A. și B.P.A. au fost condamnați) era conștient de faptul că nu va risca o condamnare mai severă dacă se va descoperi săvârșirea unei noi fapte penale comise de el, motiv pentru care, în pofida probelor administrate în cauză a fost de acord să se prezinte în fața unui notar pentru a da o declarație contrară celor susținute de el până atunci. Pentru a-l ajuta pe condamnatul B.P.A. în demersul lui de a îngreuna executarea pedepsei și de a scăpa de consecințele hotărârii de condamnare amintită mai sus, respectiv pentru a îngreuna executarea pedepsei prin promovarea unei cereri de revizuire, ce urma să fie depusă de B.P.A., numitul M.R.V. în data de 18 octombrie 2011 s-a prezentat în fața notarului M.O., ocazie cu care după ce a luat cunoștință de prevederile art. 292 C. pen., a declarat că „niciodată nu a fost lovit sau amenințat de către polițistul B.P.A. și că a făcut plângere penală față de acesta doar pentru faptul că a fost enervat de faptul că a fost lovit de către polițistul P.V.A.”. În cursul urmăririi penale efectuate în cauza de mai sus, inculpatul M.R.V. a susținut în mod constant că a fost lovit de ambii inculpați, inclusiv de inculpatul B.P.A., iar cu ocazia confruntării sale cu cel din urmă în data de 27 aprilie 2010, a accentuat faptul că a fost lovit de susnumitul cu vârful piciorului în zona ochiului. Tot cu ocazia acestei confruntări M.R.V. a negat categoric faptul că l-ar fi amenințat pe B.P.A. în sensul că dacă nu va spune ce i-a făcut P.V.A. va depune plângere împotriva acestuia, arătând că nu avea cum să facă astfel de declarații din moment ce tocmai B.P.A. a fost cel care i-a provocat leziunea. Aceste declarații au fost susținute de M.R.V. în toată faza de urmărire penală, în faza de judecată și, mai mult decât atât, susnumitul și-a susținut plângerea penală formulată împotriva celor doi și prin nota de ședință, depusă pentru termenul din 23 martie 2011 la Curtea de Apel Cluj. Totodată, a susținut acuzarea, inculpatul M.R.V. a declarat în mod mincinos în fața notarului public că ar fi fost sfătuit de procurorul de caz să nu își retragă plângerea, în lunile iulie-august 2011, deoarece în acest caz împotriva sa se vor efectua cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă. În realitate, inculpatul M.R.V., în perioada respectivă nu a fost citat sau audiat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru a i se atrage atenția asupra comiterii vreunei infracțiuni în cazul în care își retractează declarațiile. Fiind audiat cu privire la învinuirea ce i s-a adus în cauză, inculpatul M.R.V. a negat că ar fi primit sume de bani de la inculpatul B.P.A., pentru a da această declarație, dar contrar celor afirmate de inculpatul B.P.A., care a declarat că s-a întâlnit cu M.R.V., în prezența inculpatului P.V.A., pentru a discuta despre introducerea unei cereri de revizuire, M.R.V. a arătat că el l-a contactat pe B.P.A. pentru a-i propune să dea o declarație notarială, prin care să arate că acesta este nevinovat. Prin aceeași declarație, inculpatul M.R.V. a arătat că nu ține minte să fi făcut vreo referire la „procurorul de caz”, recunoscând astfel, implicit, că și sub acest aspect a dat o declarație falsă, în fața notarului public. 2. În data de 25 octombrie 2011 (la o săptămână după ce inculpatul M.R.V. a dat declarația considerată de acuzare necorespunzătoare adevărului în fața notarului M.O.), tot cu scopul ajutării inculpatului B.P.A., s-a reținut că s-a prezentat în fața notarului public L.O.I. și inculpatul P.V.A., care după ce a luat cunoștință de prevederile art. 292 C. pen., a declarat că este singura persoană care în data de 19 mai 2009 a aplicat mai multe lovituri în zona capului inculpatului M.R.V., respectiv o lovitură de picior în zona tibiei susnumitului. Această declarație s-a considerat că nu corespunde adevărului având în vedere că din probele administrate în Dosarul nr. 962/33/2010 rezultă că inculpatul M.R.V. a fost lovit și de către inculpatul B.P.A. S-a mai arătat de asemenea că inculpatul P.V.A. în declarația notarială a arătat în mod clar că dorește ca aceasta să fie folosită la introducerea unei cereri de revizuire în cauză. Prin această declarație, inculpatul P.V.A. a recunoscut practic săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, pentru care a fost condamnat, după care a încercat să acrediteze ideea că a fost singurul autor, iar inculpatul B.P.A. nu l-ar fi lovit pe M.R.V., acesta intrând în biroul în care era agresat M.R.V. după aplicarea loviturilor de către el. Acuzarea a susținut însă că în declarațiile sale, date în faza de urmărire penală (în dosarul în care a fost condamnat), inculpatul P.V.A. a arătat că după terminarea confruntării a rămas în biroul nr. 7, împreună cu B.P.A., F.P. și M.R.V., ocazie cu care M.R.V. ar fi strigat fără să fie bătut „dacă vreți bateți-mă”. Același inculpat P.V.A., în fața instanței de fond, în 07 octombrie 2010, a arătat că în biroul nr. 7 a procedat la încătușarea inculpatului M.R.V. în prezența inculpatului B.P.A. și abia după încătușare M.R.V. a început să strige „mă bate, mă bate”. Inadvertența declarației notariale a inculpatului P.V.A. cu realitatea s-a apreciat că este dovedită și prin faptul că în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție a arătat că nu are interese contrare în cauză cu numitul B.P.A., ocazie cu care amândoi au arătat că sunt nevinovați, P.D.A. accentuând faptul că „urmărirea penală și soluționarea cauzei în primă instanță s-au desfășurat sub imperiul unor dușmănii locale” și „cunoaște sentimentul condamnatului nevinovat”. Inculpatul P.V.A., în declarația sa de învinuit, a arătat că după condamnarea lor definitivă, el și inculpatul B.P.A. s-au întâlnit cu M.R.V., la un restaurant din cartierul Gruia din Cluj-Napoca, dar la această întâlnire nu au avut loc discuții privind revizuirea sau declarațiile notariale. Totodată, inculpatul a recunoscut că după condamnarea sa, colegii lui de serviciu „au făcut o chetă” pentru a-l ajuta să plătească amenda penală și cheltuielile legale de proces, dar el a refuzat primirea banilor. 3. S-a reținut în continuare în actul de sesizare că i nculpatul B.P.A. se afla deja în posesia a două declarații false, date în fața unui notar, însă, având în vedere că era vorba de declarația unor persoane implicate direct în actele de agresiune, a considerat că pentru a fi mai convingător în cazul depunerii unei cereri de revizuire este necesară obținerea unei declarații și din partea unui „martor”, motiv pentru care a solicitat și inculpatului P.D.A. (ofițer de poliție - fost coleg cu inculpații B.P.A. și P.V.A.) să facă o declarație notarială, aptă să fie folosită într-o procedură de revizuire. În data de 01 noiembrie 2011, a reținut acuzarea, cu scopul de a favoriza pe infractorul B.P.A. să se sustragă de la executarea pedepsei, inculpatul P.D.A. s-a prezentat în fața notarului public L.O.I. și după ce a luat cunoștință de prevederile art. 292 C. pen., a declarat în mod necorespunzător adevărului că a auzit când în data de 19 mai 2009 în biroul nr. 3 de la sediul B.C.C.O. Cluj-Napoca inculpatul M.R.V. l-a amenințat pe B.P.A. „că dacă nu declară că l-a văzut pe P.V.A. când îl lovea, îl va reclama și pe el pentru lovire”. Așa cum rezultă din declarațiile inculpatului P.D.A., acesta a mai fost la birourile a doi notari publici, care au refuzat să încheie un astfel de act la cererea lui, dar a luat legătura cu inculpatul B.P.A., care l-a trimis la biroul notarului public L.O.I., spunându-i că acest notar a consemnat și declarația inculpatului P.V.A. Această declarație notarială a inculpatului P.D.A. a fost apreciată ca fiind în contradicție flagrantă cu declarația acestuia din data de 07 mai 2010, dată în calitate de martor în cursul urmăririi penale desfășurate în Dosarul nr. 225/P/2009, ocazie cu care a susținut că „nu țin minte ca după acest incident (care a avut loc în sediul B.C.C.O. Cluj-Napoca la 19 mai 2009) M.R.V. să fi spus că ar fi fost lovit de vreunul din colegii mei”. Declarația notarială, de mai sus, însă, corespunde cu cele susținute de inculpatul P.D.A., în calitate de martor, în fața instanței de judecată în data de 20 ianuarie 2011, având în vedere că din înregistrarea declarației, date în fața instanței, rezultă că inculpatul doar a repetat una dintre afirmațiile sale, făcute în fața instanței de fond. Din analiza declarațiilor de mai sus, acuzarea a apreciat că reiese motivul pentru care inculpatul P.D.A. a acceptat să furnizeze în fața notarului public „o variantă nouă" a declarațiilor sale. Acest motiv ar fi fost intenția acestuia de a favoriza infractorul condamnat, B.P.A., care avea nevoie pentru declanșarea procedurii de revizuire de „împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei”. Or, inculpatul P.D.A. a ales să pună la dispoziția instanței de revizuire prin intermediul inculpatului B.P.A., această împrejurare nouă cu prețul săvârșirii unei infracțiuni și anume prin efectuarea unei declarații false în fața notarului public. În cursul urmăririi penale inculpatul P.D.A. a recunoscut că a dat declarația notarială la cererea inculpatului B.P.A., dar a arătat că nu a cunoscut faptul că acesta va prezenta declarația ca pe o împrejurare nouă, având în vedere că același lucru l-a declarat și în fața instanței de fond. Această apărare nu a fost luată în considerare, ținându-se cont de faptul că însuși inculpatul P.D.A. a ținut să precizeze în fața notarului public că această declarație servește la introducerea unei cereri de revizuire. De fapt, a apreciat acuzarea, gestul inculpatului P.D.A. denotă că acesta a conștientizat importanța aspectului nou, care nu a adus nici un beneficiu inculpaților când a fost prezentat în fața instanței, în lipsa coroborării sale cu alte probe și datorită contradictorialității sale cu cele declarate în faza de urmărire penală, motiv pentru care a ținut să repete declarația sa, necorespunzătoare adevărului și în fața notarului public. 4. Cu toate că numitul B.P.A. a cunoscut că declarațiile date de inculpații M.R.V., P.V.A. și P.D.A. în fața unor notari publici nu corespund adevărului, cu scopul de a motiva cererea de revizuire formulată în dosarul penal nr. 962/33/2010 al Curții de Apel Cluj prin avocat D.G., înregistrată la data de 16 noiembrie 2011 sub nr. 19/111/6/2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a folosit aceste înscrisuri în vederea producerii unor consecințe juridice. Mai precis, în cererea de revizuire înregistrată sub nr. 19/111/6/2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpatul B.P.A. a enumerat la „fapte și împrejurări noi” declarațiile notariale ale învinuiților M.R.V., P.V.A. și P.D.A. Totodată, în cauză s-a apreciat de către organul de urmărire penală că există probe că numitul B.P.A. i-a îndemnat pe cei trei să formuleze declarațiile notariale false de mai sus. Acuzarea a reținut astfel că rezultă din declarația inculpatului P.D.A. că acesta s-a prezentat în fața notarilor publici la solicitarea inculpatului B.P.A., și mai mult decât atât după ce inițial doi notari publici au refuzat încheierea unor acte de consemnare a unei astfel de declarații, a luat legătura tot cu inculpatul B.P.A. care l-a îndemnat să meargă la notarul public L.O.I., spunând că și inculpatul P.V.A. a fost la notarul respectiv. De aici s-a considerat că rezultă faptul că inculpatul B.P.A. cunoștea și faptul că P.V.A. a făcut declarații în fața unui anume notar public. 5. Din declarațiile inculpatului M.R.V., date în dosarul în care a avut calitatea de parte vătămată s-a apreciat că rezultă faptul că, în timp ce era bătut de inculpații P.V.A. și B.P.A., a intrat în biroul în care era agresat și inculpatul F.P., care i-a surprins pe cei doi și i-a întrebat „ce fac”, nu știu că avocații încă nu au plecat din sediu? Mai mult, M.R.V. a arătat la acel moment că inculpatul F.P., care nu l-a lovit, le-a cerut celor doi să se oprească și să nu-l mai agreseze, dar în același timp, același M.R.V. a arătat că, deși inițial s-a bucurat că cineva îi ia apărarea, imediat și-a dat seama că este vorba despre o apărare conjuncturală, având în vedere că F.P. a zis către ceilalți să se oprească, pentru că avocații sunt încă în zonă. Acuzarea a susținut că, având în vedere că inculpatul M.R.V., după ce a fost agresat de inculpații B.P.A. și P.V.A., a început să prezinte în locuri vizibile ale corpului urmele agresiunii, cei doi împreună cu F.P. au luat hotărârea de a întocmi un proces-verbal cu date necorespunzătoare adevărului, din care să rezulte că M.R.V. s-ar fi autovătămat. Redactarea acestui proces-verbal, a susținut acuzarea, era absolut necesară, deoarece inculpatul M.R.V. urma să fie reintrodus în arestul I.P.J. Cluj, unde urma să fie examinat înainte să fie reprimit și trebuiau să existe motive de justificare a leziunilor; pe de altă parte inculpatul M.R.V. ar fi adus clar la cunoștința agresorilor că va depune plângere penală împotriva lor și această plângere putea fi contracarată de acest proces-verbal. Inculpatul M.R.V. a susținut la acel moment că inculpatul B.P.A. i-a atras atenția să nu spună că a fost lovit pentru că își va face singur rău în dosarul în care era cercetat, punându-i în vedere că va întocmi proces-verbal pentru ultraj. Lucrătorii de poliție, cu această ocazie, între orele 15.00 - 15.30, au încheiat un proces-verbal, semnat de inculpații B.P.A., P.V.A. și F.P., din care a rezultat, în mod necorespunzător adevărului, că inculpatul M.R.V. s-ar fi lovit în față cu genunchiul piciorului drept. Deși, a reținut acuzarea, din acest proces-verbal ar rezulta că cei trei inculpați au văzut când inculpatul M.R.V. s-a autovătămat, cu ocazia confruntării dintre inculpații B.P.A. și M.R.V., primul a spus că nu a văzut momentul când M.R.V. și-ar fi aplicat o lovitură de genunchi în zona feței. De asemenea, inculpatul B.P.A. a recunoscut că după întocmirea procesului-verbal i-a spus inculpatului M.R.V. că „așa cum el are drepturi procesuale să formuleze plângeri și el are dreptul să încheie un proces-verbal despre cele întâmplate”. Intenția inculpaților B.P.A., P.V.A. și F.P. de a întocmi un proces-verbal, în fals, s-a apreciat că este evidentă raportat la faptul că aceștia relatează un act de autovătămare al inculpatului M.R.V., în condițiile în care primii doi au exercitat personal actele de violență, iar cel de al treilea a văzut, a constatat consumarea acestora. Inculpatul F.P., în declarațiile sale date în calitate de martor în dosarul în care inculpații P.V.A. și B.P.A. erau cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, a declarat inclusiv în fața instanței de judecată că „l-a văzut pe partea vătămată, care era încătușat cu mâinile la spate și stătea pe fotoliu, că s-a lovit cu genunchiul în zona feței”. Același inculpat a participat la încheierea procesului-verbal din 19 mai 2009, care a fost întocmit cu intenția de a contracara acuzațiile lui M.R.V. aduse celor care I-­au agresat. Mai mult, a reținut acuzarea, același inculpat F.P., după încheierea procesului-verbal fals, l-a contactat telefonic și pe șeful arestului I.P.J. D.C., aducându-i la cunoștință că M.R.V. s-a agresat singur, lovindu-se cu genunchiul în zona ochiului. Prin urmare, s-a apreciat că, prin întocmirea procesului-verbal din 19 mai 2009, în cursul exercitării atribuțiilor de serviciu inculpații au vrut să contracareze acuzațiile ce urmau a fi formulate de partea vătămată, susținând faptul că aceasta s-a autovătămat. Din probele administrate în cauză, însă, s-a apreciat că rezultă că leziunile suferite de M.R.V. au fost cauzate de inculpații P.V.A. și B.P.A. și nu s-au datorat unor acțiuni de autovătămare. Acest lucru a fost constatat și de către instanțele de judecată, care au dispus, respectiv, au menținut condamnarea celor doi pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.

S-a mai reținut în rechizitoriu că inculpa tul B.P.A. „nu s-a oprit din comiterea faptelor de mai sus” și deși cunoștea că cele declarate de M.R.V., în fața notarului public în data de 18 octombrie 2011, nu corespund adevărului, la data de 10 august 2012 a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., arătând că acesta la data de 21 mai 2009, a depus o plângere penală, prin care a solicitat, în mod mincinos, tragerea lui la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă. S-a mai apreciat în cuprinsul aceluiași act de sesizare că în cauză nu se impune începerea urmăririi penale față de numitul M.R.V. pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., deoarece fapta nu există, mai precis, acesta la data de 21 mai 2009, când a depus plângerea penală împotriva celor doi lucrători de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca, a relatat fapte corespunzătoare adevărului, ținând să aducă la cunoștința organelor de urmărire penală că a fost agresat de către P.V.A. și „colegul acestuia de birou”, care în urma cercetărilor efectuate s-a dovedit a fi B.P.A. În încheiere, s-a menționat în cuprinsul actului de sesizare că, în cauză, au existat informații în sensul că M.R.V. ar fi fost de acord cu schimbarea declarațiilor sale și implicit cu comiterea infracțiunilor arătate mai sus contra unei sume de bani, însă aceste informații nu au putut fi probate, în primul rând datorită faptului că una din persoanele care ar putea avea cunoștință de acest lucru, numita R.D.A.N. (avocat ales al inculpatului M.R.V. în dosarul în care acesta a fost parte vătămată), în data de 28 noiembrie 2011 a refuzat să dea o depoziție de martor, invocând obligațiile de confidențialitate specifice profesiei de avocat. În cursul urmăririi penale, a reținut acuzarea, inculpatul M.R.V., pentru a împiedica aflarea unor amănunte în legătură cu acest aspect, a refuzat să acorde dezlegare prealabilă, conform art. 44 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, pentru ca R.D.A.N. să poată da declarații, în calitate de martor, în cauză. Acuzarea a dedus în cuprinsul actului de sesizare, din declarațiile contradictorii ale inculpaților M.R.V., P.V.A. și B.P.A., referitoare la întâlnirea care a avut loc între ei, faptul că a avut loc o întâlnire separată între B.P.A. și M.R.V., în urma căreia ultimul a fost de acord să dea declarația notarială din 18 octombrie 2011. În rechizitoriu s-a menționat în acest sens că „Abia în posesia acestei declarații și doar după ce M.R.V. a refuzat „să colaboreze” cu P.V.A., în sensul revenirii asupra poziției sale de parte vătămată, B.P.A. a putut exercita suficientă presiune asupra inculpatului P.V.A., pentru ca acesta să preia asupra sa întreaga vinovăție pentru actele de violență exercitate (…). Cert este, însă, faptul că a existat o metodă, s-a găsit un mijloc prin care promisiunea învinuitului P.V.A. de a-l transforma pe învinuitul M.R.V. dintr-un „drogat jegos”, maltratat de către lucrătorii de poliție, într-o „zână” a fost umplută cu conținut de către învinuitul B.P.A., care l-a convins pe M.R.V. ca prin schimbarea declarațiilor sale să îi devină „o zână salvatoare” în procedura de revizuire, pregătită inclusiv să execute o pedeapsă penală pentru faptele sale.” La debutul cercetării judecătorești au fost respinse excepțiile formulate de apărare privind nelegala sesizare a instanței de judecată pe considerentul întocmirii rechizitoriului de către un procuror care se afla în stare de incompatibilitate, cu consecința restituirii cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale. La același termen de judecată (14 februarie 2013) a fost respinsă solicitarea de restituire a cauzei la organul de urmărire penală pe considerentul că urmărirea penală ar fi incompletă și că nu au fost exact circumstanțiate faptele care ar face obiectul infracțiunilor de fals în declarații reținute în sarcina inculpatului B.P.A. iar în conținutul rechizitoriului nu au fost exact descrise elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual și favorizarea infractorului, apreciindu-se că aceste aspecte țin de fondul cauzei, urmând a fi analizate pe parcursul cercetării judecătorești și odată cu pronunțarea hotărârii. Inculpații au fost audiați separat, la același termen de judecată, potrivit prevederilor art. 324 alin. (2) și (3) C. proc. pen., niciunul dintre ei neînțelegând să uzeze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarea stare de fapt: Prin rechizitoriul nr. 225/P/2009 din 10 iunie 2010 inculpații P.V.A. și B.P.A. au fost trimiși în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., constând în aceea că în calitate de ofițeri de poliție în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca și lucrători de poliție judiciară, delegați să efectueze acte de cercetare penală în Dosarul nr. 49D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj prin rezoluția din 04 noiembrie 2008 adoptată de procuror în acel dosar, în data de 19 mai 2009, în jurul orei 14.30, în sediul unității la care își desfășurau activitatea, situat în Cluj-Napoca, P-ța 1 Mai, au aplicat cu pumnii și picioarele mai multe lovituri părții vătămate M.R.V. care era arestat preventiv în Dosarul nr. 49D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, și care se afla încătușat într-un birou după ce a participat la o confruntare în cadrul activității de urmărire penală, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Cei doi inculpați au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă la pedeapsa de câte 5000 RON amendă pentru săvârșirea infracțiunii de mai sus prin sentința penală nr. 46 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj în Dosarul nr. 962/33/2010. Împotriva acestei sentințe, cei doi inculpați au formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia din 05 octombrie 2011 a respins recursul, sentința Curții de Apel Cluj rămânând definitivă. S-a reținut în rechizitoriu că, după condamnarea lor în primă instanță și anterior judecării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cei doi inculpați, în cursul lunii august 2011, au solicitat numiților J.I.M. și M.A. să se prezinte în fața notarului public F.T.M. pentru a face o declarație despre o discuție ce ar fi avut loc între P.V.A. și M.R.V., în legătură cu procesul penal ce se afla pe rolul instanței supreme. Din declarațiile date de către cei doi martori atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, declarații care se coroborează cu cele ale inculpaților P.V.A. și M.R.V. (care în instanță au fost audiați separați, tocmai pentru a nu-și influența reciproc declarațiile) a reieșit că întâlnirea din cursul verii anului 2011 de la Tarnița (după pronunțarea hotărârii de condamnare în primă instanță) dintre inculpați și martori a fost pur întâmplătoare, inculpatul M.R.V. fiind însoțit de martorul M.A. iar inculpatul P.V.A. de martorul J.I.M. Toate cele patru declarații, atât cele din faza de urmărire penală cât și cele din fața instanței de judecată sunt în aceeași notă, instanța neavând nici un motiv să se îndoiască de sinceritatea cel puțin a martorilor, care sunt persoane total străine de prezenta cauză. Mai mult, martorul M.A. a fost cercetat tot pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri chiar de către inculpatul P.V.A., în același dosar în care a fost condamnat și inculpatul M.R.V. Ambii martori au declarat că după ce inculpatul P.V.A. l-a întrebat pe inculpatul M.R.V. dacă e mândru de ce a făcut (referindu-se la plângerea penală formulată de acesta din urmă și soldată cu condamnarea în primă instanță a inculpaților P.V.A. și B.P.A.) acesta a răspuns „v-am zis că v-o fac, v-am făcut-o, asta e!”. În plus, martorul J.I.M. a adăugat că a auzit când M.R.V. a zis către inculpatul P.V.A.: „Îmi pare rău de celălalt că a picat și el. De când m-ați luat (n.n. - reținut) m-am tot gândit cum să v-o fac (…)”. Afirmația a fost auzită și de martorul M.A. căruia inculpatul M.R.V. i s-a confesat în acel moment și i-a spus că îi pare rău pentru celălalt polițist (B.P.A.) și că a formulat denunțul și împotriva acestuia doar pentru că, spre ghinionul lui, s-a aflat în același loc și în același birou atunci. Dincolo de faptul că depozițiile celor doi martori, atât din faza de urmărire penală cât și din fața instanței sunt identice (cu privire la aspectele esențiale cauzei) cu cele arătate în declarațiile notariale date de aceștia, Curtea a subliniat împrejurarea că cele relatate de martori în fața instanței (inclusiv faptul că la întrebarea inculpatului P.V.A. adresată inculpatului M.R.V. dacă trebuia să își dea genunchi în ochi, acesta din urmă a răspuns că „asta e”) au fost în întregime confirmate de declarațiile inculpatului M.R.V. din fața instanței. Astfel, acesta a arătat că singurul care l-a agresat (inclusiv în zona ochiului drept cu piciorul) a fost inculpatul P.V.A., că inculpatul B.P.A. nu l-a agresat în nici un fel și că a făcut plângere penală și împotriva inculpatului B.P.A. deoarece s-a enervat că a fost bătut în sediul poliției și nu ar fi fost credibil dacă ar fi susținut că a fost lovit doar de un singur polițist, deoarece „se știe că aceștia bat în echipă”. În ceea ce-l privește pe inculpatul B.P.A., inculpatul M.R.V. a arătat textual că „în opinia mea, acesta s-a aflat la locul nepotrivit și în momentul nepotrivit, iar acesta a fost ghinionul lui”. Pentru prima dată de la incidentul din 2009, în declarația dată în fața instanței la data de 14 februarie 2013 inculpatul M.R.V. a arătat că dorește să revină asupra tuturor declarațiilor anterioare prin care ar fi negat faptul că s-ar fi autoagresat și că, după ce a fost condus în al doilea birou, fiind încătușat cu mâinile la spate și gândindu-se că loviturile aplicate de inculpatul P.V.A. au fost superficiale și nu pot fi evidențiate la o eventuală examinare medico-legală, din poziția șezut și-a aplicat singur o lovitură cu genunchiul în ochiul drept, fiind observat doar de către inculpatul P.V.A. care a strigat atunci „haideți că se lovește”. A mai arătat inculpatul că nu s-a lovit de mai multe ori pentru că „i-a fost milă de el”. Cu toate acestea, ca și premisă pentru prezentarea în continuare a stării de fapt reținută de către instanță, Curtea a reținut ca fiind corespunzătoare adevărului această din urmă declarație a părții vătămate (care susține varianta autoagresării) deoarece este singura care se coroborează cu cea mai mare parte a probelor administrate atât pe parcursul soluționării prezentei cauze, cât și pe parcursul soluționării Dosarului nr. 962/33/2010 al Curții de Apel Cluj. Astfel, în mod constant, atât inculpații P.V.A. și B.P.A., cât și martorii indirecți, respectiv lucrătorii de poliție care se aflau în acel moment aproape de locul incidentului au susținut că partea vătămată - inculpatul M.R.V. s-a autoagresat (inculpatul P.V.A. revenind ulterior condamnării definitive și arătând că i-a aplicat și el înainte câteva palme peste cap și o lovitură în tibie). În același sens trebuie avute în vedere și susținerile martorului L.R. care, în declarația din data de 7 martie 2013, a arătat că „am întocmit cu acea ocazie, cu privire la inculpatul M.R.V. și un raport de incident, pe care i l-am prezentat șefului ierarhic. Acel raport de incident a fost întocmit pe baza relatărilor și afirmațiilor inculpatului”. Aceleași aspecte au fost relatate de martorul L.R. și cu ocazia audierii sale în calitate de martor la data de 3 martie 2011, în Dosarul nr. 962/33/2010, ocazie cu care a relatat că „în cuprinsul raportului pe care l-am întocmit, eu am consemnat doar opinia lui M.R.V., astfel cum mi-a fost expusă de acesta”, respectiv faptul că „în timpul cercetărilor a fost agresat de un lucrător de poliție”. Aceste elemente conturează un alt aspect cu relevanță deosebită în cauză, respectiv că inculpatul M.R.V. a susținut inițial că a fost agresat de un singur lucrător de poliție. Abia a doua zi, inculpatul M.R.V. și-a schimbat poziția și a început să declare, în mod constant, că ar fi fost agresat de doi lucrători de poliție. Aceste împrejurări au reieșit și din declarația dată de martorul D.C. în cursul cercetărilor efectuate în Dosarul nr. 962/33/2010 unde arată că „în discuția inițială pe care am avut-o cu M.R.V., imediat după ce a fost adus la sediul unității, acesta s-a referit la un singur anchetator care l-a agresat și al cărui nume nu-l cunoaște iar în discuția avută în ziua următoare a fost vorba de doi anchetatori, fără să îmi spună numele acestora”. Această variantă a fost ulterior confirmată în discuția purtată în vara anului 2011 la Tarnița între inculpatul M.R.V. și inculpatul P.V.A., discuție surprinsă de martorii J.I.M. și M.A. ale căror declarații notariale (fiind declarații extrajudiciare) în mod firesc nu au fost avute în vedere de către instanța de recurs care a menținut hotărârea de condamnare. Nu în ultimul rând, cel mai important este faptul că pe parcursul soluționării Dosarului nr. 962/33/2010 al Curții de Apel Cluj s-a efectuat un raport de constatare medico-legală, prin care s-a reținut că leziunile pe care inculpatul M.R.V. le-a prezentat la examinare în zona ochiului drept „sunt consecința unei acțiuni solitare de lovire cu un corp dur, fără a putea exclude în totalitate existența a două lovituri”. S-a apreciat că un număr de 4-5 lovituri cu palma și o lovitură cu vârful piciorului nu erau suficiente ca să poată determina producerea leziunilor descrise, „leziuni situate într-o zonă accesibilă atât autoproducerii, cât și heteroproducerii”. La acel moment, concluziile medico-legale nu se coroborau cu probele administrate decât în varianta heteroproducerii lor, astfel încât soluția a fost de condamnare a ambilor inculpați. Având în vedere că, la data de 05 octombrie 2011 prin decizia penală nr. 3414 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a rămas definitivă sentința penală nr. 46/2011 a Curții de Apel Cluj, începând din data de 05 octombrie 2011, prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu a inculpaților P.V.A. și B.P.A. Acuzarea a reținut că cei doi inculpați, deși au luat la cunoștință de obligațiile de plată a amenzilor penale în 12, respectiv 10 octombrie 2011, dorind să eludeze consecințele condamnării de mai sus, s-au hotărât să recurgă la „fabricarea” unor declarații notariale, din care să reiasă informații contrare probelor administrate în cauză. Din acest moment, viziunea acuzării nu mai coincide cu starea de fapt care s-a conturat pe parcursul cercetării judecătorești în sensul că cei doi inculpați ar fi „premeditat” și determinat pe inculpații M.R.V. și P.D.A. să dea declarațiile notariale ulterioare condamnării lor definitive. S-a reținut în rechizitoriu că prima persoană contactată în acest sens ar fi fost inculpatul M.R.V., care între timp a fost condamnat, la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe termen de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Atât din probele administrate în cursul urmăririi penale, cât și din cele administrate pe parcursul cercetării judecătorești a rezultat că, de fapt, inițiativa a aparținut chiar inculpatului M.R.V., acesta arătând încă din faza de urmărire penală că el a dorit să discute cu inculpatul B.P.A., cerând în acest sens numărul acestuia de telefon de la inculpatul P.V.A. (cu care refuza să discute despre cauză, deoarece îl bătuse). Declarația de mai sus nu se contrazice în aspectele esențiale (referitoare la inițiativa inculpatului M.R.V. în acest sens) cu declarația sa din fața instanței, în care a arătat că la o întâlnire întâmplătoare dintre el și inculpatul P.V.A. a sosit ulterior și inculpatul B.P.A., căruia i-a spus că dorește cumva să îl ajute, însă în nici un caz inculpatul B.P.A. nu i-a cerut acest lucru și că avea mustrări de conștiință. Acest aspect i l-a împărtășit inculpatul M.R.V. anterior și martorului M.A. cu prilejul întâlnirii de la Tarnița în vara anului 2011, iar martorul i-a spus să se gândească bine ce face și că este problema lui cum poate rezolva situația iscată de el, dacă tot o regretă. Reiterând împrejurarea că inculpații au fost audiați separat la același termen de judecată din data de 14 februarie 2013, Curtea a constatat că din acest punct de vedere declarația inculpatului M.R.V. s-a coroborat întrutotul cu declarația inculpatului B.P.A. din fața instanței care a arătat următoarele: „În ceea ce privește infracțiunea de instigare la fals în declarații care mi se reține în sarcină arăt că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru purtare abuzivă, a mea și a coinculpatului P.V.A., acesta m-a sunat într-o seară și m-a rugat să mă duc să mă întâlnesc cu el. Îmi amintesc că am fost într-un local de pe Cetățuie unde l-am găsit pe inculpatul P.V.A. la masă cu inculpatul M.R.V., iar între noi au început niște discuții în cadrul cărora inculpatul M.R.V. a afirmat că nu are ce să discute cu P.V.A., însă îi pare rău de mine că m-a băgat nevinovat și că ar dori să se revanșeze cumva. La solicitarea și la inițiativa inculpatului M.R.V. am schimbat cu acesta numerele de telefon. Menționez că nu m-am gândit în acel moment la posibilitatea formulării unei cereri de revizuire a sentinței de condamnare și nu credeam de altfel că acest lucru ar fi vreodată posibil. La circa o săptămână am fost sunat de către inculpatul M.R.V., care mi-a spus că a dat o declarație notarială în care a afirmat că nu eu l-am lovit și că a fost lovit doar de P.V.A., în data de 19 mai 2009, sens în care mi-a solicitat să ne întâlnim pentru a-mi înmâna declarația, lucru pe care l-am și făcut.” Din actele dosarului a reieșit că la data de 18 octombrie 2011 inculpatul M.R.V. s-a prezentat de bună voie (și după ce anterior se sfătuise cu noul său avocat) în fața notarului public M.O., ocazie cu care după ce a luat cunoștință de prevederile art. 292 C. pen., a declarat că „niciodată nu a fost lovit sau amenințat de către polițistul B.P.A. și că a făcut plângere penală față de acesta doar pentru faptul că a fost enervat de faptul că a fost lovit de către polițistul P.V.A.”. Nicăieri în cuprinsul acestei declarații nu s-a menționat că aceasta a fost dată în scopul formulării unei eventuale cereri de revizuire (spre deosebire de declarația inculpatului P.D.A.), ceea ce vine să întărească susținerile inculpatului B.P.A. că la acel moment nici măcar nu avea în vedere această posibilitate și că ideea unei eventuale revizuiri i-a venit abia după ce a avut confirmarea de la inculpatul P.V.A. că el l-a agresat totuși în acea împrejurare pe M.R.V., lucru care, așa cum se va arăta, a survenit ulterior. În acest context Curtea a apreciat că nu subzistă susținerile acuzării în sensul că inculpatul M.R.V. „era conștient de faptul că nu va risca o condamnare mai severă (n.n. - decât cea pe care a primit-o în dosarul pentru care a fost condamnat pentru trafic de droguri de risc) dacă se va descoperi săvârșirea unei noi fapte penale comise de el, motiv pentru care, în pofida probelor administrate în cauză, a fost de acord să se prezinte în fața unui notar pentru a da o declarație contrară celor susținute de el până atunci”. Din contră, având în vedere că pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere pe terme