ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 59/A/2017

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 79 din 24 mai 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. a Sentințelor penale nr. 46/2011 și nr. 55/2013 ale Curții de Apel Cluj.

Au fost obligați revizuenții, la câte 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Cluj a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/33/2016, revizuenții A. și B. au solicitat revizuirea Sentințelor penale nr. 46 din 7 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/33/2010 și nr. 55 din 10 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/33/2012, anularea acestor sentințe, rejudecarea celor două cauze reunite și pronunțarea unei soluții unitare.

În motivarea cererii de revizuire, s-a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., respectiv când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia, și s-a arătat că hotărârile judecătorești definitive menționate nu se pot concilia, ele fiind contradictorii, întrucât Dosarul nr. x/33/2010 în care revizuentul A. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, nu se poate concilia cu soluția de achitare a numiților C. și D. din Dosarul nr. x/33/2012, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și favorizarea infractorului.

Declarațiile notariale date de C. și D., prin care s-a arătat că agresiunea a fost exercitată doar de către D., au fost apreciate ca fiind conforme cu realitatea, excluzând în mod cert vinovăția revizuentului A. cu privire la comiterea infracțiunii de purtare abuzivă. Ori, condamnarea primului petent în cauza penală nr. x/33/2010 pentru purtare abuzivă, nu se poate concilia cu achitarea acestuia, în cauza penală nr. x/33/2012 pentru instigare la fals în declarații.

Contrarietatea hotărârilor decurge tot din aceeași soluție de achitare a inculpaților C. și D., presupusa infracțiune de instigare nu se poate reține din moment ce declarațiile notariale sunt reale, din conținutul lor rezultând clar că partea pe care o reprezintă nu l-a agresat în niciun fel pe numitul C. și prin urmare nu se justifică condamnarea lui pentru purtare abuzivă.

Pe de altă parte, procesul-verbal din data de 19 mai 2008 din Dosarul nr. x/33/2010, a fost folosit ca mijloc de probă atât la fundamentarea acuzațiilor aduse, cât și la argumentarea și motivarea soluției de condamnare a revizuentului A. și a numitului D. pentru purtare abuzivă, fiind apreciat de către instanțele de judecată ca prezentând adevărul și nu a fost înlăturat din conținutul materialului probator, soluția de condamnare pentru fals intelectual și favorizarea infractorului doar pentru revizuentul B. în Dosarul nr. x/33/2012, nu se poate concilia cu sentința pronunțată în Dosarul nr. x/33/2010.

Mai mult, achitarea lui A. pentru denunțare calomnioasă nu se poate concilia cu condamnarea acestuia în dosarul având ca obiect purtare abuzivă, reținându-se în mod clar că revizuentul A. nu l-a agresat la numitul C., acesta din urmă în mod mincinos învinovățindu-l în anul 2008 cum că l-ar fi agresat fizic (apreciind că s-ar fi impus condamnarea lui pentru denunțare calomnioasă).

Apreciind că cererea de revizuire îndeplinește condițiile de admisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanța de fond a dispus admiterea acesteia în principiu, procedând la soluționarea pe fond a cererii.

Analizând pe fond cererea de revizuire, Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 46 din 2011 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2010, au fost condamnați inculpații D. și A. la câte 5.000 lei (cinci mii lei) amendă pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 63

1

C. pen.

S-a constatat că partea vătămată C., nu a formulat pretenții civile în cauză.

Au fost obligați inculpații la câte 500 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj din 10 iunie 2010 au fost trimiși în judecată inculpații D. și A. pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

S-a reținut, sub aspectul stării de fapt că, inculpații, în calitate de ofițeri de poliție în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca și lucrători de poliție judiciară, delegați să efectueze acte de cercetare penală în Dosar nr. x/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj prin rezoluția din 04 noiembrie 2008 adoptată de procuror în acel dosar, în data de 19 mai 2008, în jurul orei 14,30, în sediul unității la care lucrează situat în Cluj-Napoca, Piața 1 Mai, au aplicat cu mâinile și picioarele mai multe lovituri părții vătămate C., care era arestat în Dosarul nr. x/D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj și care se afla încătușat într-un birou, după care a participat la o confruntare în cadrul activității de urmărire penală, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat 5 - 6 zile de îngrijiri medicale.

Partea vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pe baza probelor administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:

În baza rezoluției nr. x/D/P/2008 din 04 noiembrie 2008 a D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, inculpații D. și A., în calitate de subinspector de poliție, respectiv inspector de poliție, au fost delegați împreună cu alți lucrători de poliție să efectueze acte de urmărire penală în dosarul în care partea vătămată C. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În data de 19 mai 2009 partea vătămată C., arestat preventiv la acea dată, a fost scos din arest și condus de la Sediul I.P.J. Cluj la Sediul B.C.C.O. Cluj-Napoca pentru efectuarea unor confruntări, escorta fiind formată din inculpatul D. și martorul B. În cursul aceleiași zile, s-a procedat la confruntarea părții vătămate C. cu martorul E., ambii având calitate de inculpați în dosarul în care erau cercetați pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri, confruntarea desfășurându-se în biroul nr. 7 din Sediul B.C.C.O. Cluj-Napoca.

Confruntarea a fost condusă de martorul B., iar pe parcursul desfășurării ei, inculpatul D. i-a atras atenția părții vătămate C. să spună adevărul, făcând referire la conținutul interceptărilor telefonice. La un moment dat, între cei doi a avut loc o discuție contradictorie, după ce partea vătămată i-a atras atenția inculpatului că a comis unele greșeli gramaticale. Aceste aspecte au fost contestate de inculpatul D. care a susținut că pe parcursul derulării confruntării a avut discuții cu partea vătămată pe marginea interceptărilor existente în cauză, cu privire la conținutul acestora, iar cu apărătorul ales al părții vătămate în ceea ce privește respectarea orelor fixate pentru efectuarea actelor de urmărire penală. Împrejurarea că între inculpatul D., pe de o parte, și partea vătămată C. și apărătorul acestuia s-au purtat unele discuții contradictorii ce vizau actul procedural în curs de desfășurare, dincolo de faptul că nu este contestată nici de inculpatul D., este susținută și de depozițiile martorilor F. și G.

După încheierea confruntării, martorul E. a fost condus într-un alt birou de către B., iar partea vătămată C. a rămas în biroul nr. 7 împreună cu cei doi inculpați. Potrivit declarațiilor părții vătămate, acesta a rămas singur în birou după încheierea confruntării aproximativ 30 secunde - 1 minut, apoi în birou a intrat inculpatul D., care l-a întrebat ironic "dacă este profesor de română", având în vedere discuțiile contradictorii purtate anterior, i-a solicitat să ia loc pe scaun, apoi i-a aplicat câteva palme și o lovitură cu piciorul în tibia piciorului stâng. În aceste împrejurări a intervenit și inculpatul A., care i-a aplicat o lovitură de picior în zona ochiului drept. Tot potrivit declarațiilor părții vătămate, inculpatul D. l-a înjurat pe partea vătămată și, de asemenea, i-a adresat cuvinte jignitoare. Ulterior, în birou a intrat martorul B., acesta afirmând că a auzit cum partea vătămată striga "mă bate", iar în momentul în care a intrat în birou, a observat că partea vătămată făcea gălăgie și i-a solicitat acestuia să se liniștească.

Apoi partea vătămată a fost încătușat cu mâinile la spate, a fost scos din biroul cu nr. 7 și condus pe coridor spre biroul cu nr. 3, situat pe același coridor. În momentul în care partea vătămată era condusă spre biroul cu nr. 3 de către inculpatul D., acesta a trecut pe lângă biroul în care se găsea E., unde acesta a fost introdus după încheierea confruntării de către martorul B. Potrivit declarației martorului E., în momentul în care partea vătămată a trecut prin dreptul biroului în care se găsea, fiind ușa deschisă, partea vătămată i-a atras atenția că este lovit și, uitându-se la el a observat că acesta avea o vânătaie în zona ochiului drept.

După ce partea vătămată a fost introdus în biroul cu nr. 3, i s-a solicitat acestuia să se așeze pe un fotoliu de joasă înălțime, inculpații susținând că acesta este momentul în care partea vătămată, având mâinile încătușate la spate în biroul nr. 3, și-a aplicat o lovitură cu genunchiul în zona ochiului drept. Tot în aceste împrejurări martorul B. a încheiat un proces-verbal din cuprinsul căruia rezultă că partea vătămată a folosit expresii jignitoare la adresa sa și a celor doi inculpați, și că acesta s-a lovit cu genunchiul piciorului drept.

Ulterior, partea vătămată a fost condusă la arestul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj din Sediul B.C.C.O., fiind escortat de martorii H. și I. În momentul preluării părții vătămate din arestul I.P.J. Cluj de către șeful de schimb J., acesta a întocmit un raport, în care a consemnat că potrivit declarației martorului H., partea vătămată ar fi avut o cădere nervoasă în timpul anchetei și a încercat să se automutileze. De asemenea, partea vătămată C. i-a comunicat martorului J., aspect ce rezultă și din cuprinsul raportului întocmit în cauză, că în timpul cercetărilor ar fi fost agresat. În consecință, martorul J. l-a încunoștințat de îndată pe șeful său, K., care s-a deplasat la sediul unității și a discutat cu partea vătămată.

Martorul K. a precizat în cuprinsul declarației sale că a observat că partea vătămată avea o echimoză la ochiul drept și că acesta s-a plâns inițial că a fost agresat de un anchetator al cărui nume nu îl cunoaște, iar într-o discuție avută în ziua următoare, acesta a precizat că este vorba de doi anchetatori, fără a preciza numele acestora. I s-a permis, de asemenea, părții vătămate în aceeași zi să-și contacteze avocatul iar în ziua următoare a fost examinat de medicul unității și a fost prezentat la I.M.L. Cluj.

Examinat de către medicul unității, martora L., la data de 20 mai 2009, s-a reținut că partea vătămată prezenta "traumatism cranio-cerebral. Contuzie forte regiunea periorbitală dreaptă (echimoză și tumefiere). Contuzie forte treimea inferioară față anterioară gambă stângă (tumefiere, roșeață)" (dosar urmărire penală). La aceeași dată, partea vătămată a fost prezentată la I.M.L. Cluj, eliberându-se certificatul medico-legal din cuprinsul căruia rezultă că acesta prezenta leziuni corporale ce s-au putut produce prin lovire prin corp dur, leziuni ce necesită 5 - 6 zile de îngrijiri medicale.

În cursul cercetării judecătorești s-a dispus efectuarea unui raport de constatare medico-legală, reținându-se că partea vătămată a prezentat leziuni corporale traumatice de părți moi - echimoză periorbitală OD exprimată suborbitar cu escoriație suprapusă la acest nivel. Leziunile prezentate apar la locul de impact și s-a reținut în cuprinsul raportului de constatare că acestea sunt consecința unei acțiuni solitare de lovire cu un corp dur fără a putea exclude în totalitate existența a două lovituri. S-a apreciat că este puțin probabil ca un număr de 4 - 5 lovituri cu palma și o lovitură de picior să determine leziunile descrise, menționându-se că inițial culoarea echimozei este roșie, apoi virează în albastru violaceu, iar culoarea violacee apare la câteva minute/ore după producerea impactului și se menține până la 2 - 3 zile. Leziunile descrise sunt situate într-o zonă accesibilă atât autoproducerii, cât și heteroproducerii.

Inculpații au susținut în mod constant, atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, că nu au lovit-o pe partea vătămată și că aceasta s-a autovătămat. Susținerile acestora sunt însă infirmate de probele administrate în cauză.

Astfel, s-a reținut că declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorului E., care a văzut-o pe partea vătămată în momentul în care acesta a fost scos încătușat din biroul nr. 7 și a observat că acesta avea o leziune pe față în zona ochiului. Ori, inculpații susțin, contrar celor declarate de partea vătămată și de martorul menționat, că presupusa vătămare s-a produs ulterior, după ce partea vătămată a fost introdus în biroul cu nr. 3 în vederea formării escortei.

Pe de altă parte, declarațiile părții vătămate se coroborează și cu declarațiile martorilor J. și K., care, chiar dacă nu au perceput direct incidentul produs, au constatat urmările produse și au purtat discuții imediat după producerea incidentului cu partea vătămată.

Susținerile părții vătămate sunt confirmate și de actele medico-legale existente în cauză, respectiv de fișa medicală a părții vătămate, certificatul medico-legal și raportul de constatare medico-legală întocmit în cursul cercetării judecătorești. De asemenea, în cauză este exclusă și o eventuală autoagresare a părții vătămate în scopul răzbunării pe ofițerii de poliție care conduceau ancheta, întrucât din datele existente la dosar nu rezultă, pe de o parte, că partea vătămată ar fi fost cunoscut după introducerea sa în arest preventiv ca având tendința de a se automutila, iar pe de altă parte, confruntarea a fost condusă de martorul B., iar inculpatul A. nu a participat efectiv la efectuarea acesteia.

Mai mult, Curtea a reținut că art. 3 al Convenției Europene impune ca statul să se asigure că orice prizonier este deținut în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, că modalitățile de executare a măsurii nu supun persoana respectivă unei suferințe de o intensitate ce depășește nivelul obișnuit de suferință inerent detenției și că, date fiind exigențele executării unei pedepse cu închisoare, sănătatea și starea generală de bine sunt asigurate în mod adecvat (Danelia contra Georgiei, 68622/01 din 17 octombrie 2006).

De asemenea, orice folosire a forței fizice față de o persoană privată de libertate, forță care nu este strict necesară față de comportamentul victimei, aduce atingere demnității umane (Bilen contra Turciei, 34482/97 din 21 februarie 2006). În situația în care o persoană nu are nicio problemă de sănătate atunci când este privată de liberate de autoritățile statului și se constată în momentul eliberării sale că este rănită, le revine acestora din urmă obligația să furnizeze o explicație plauzibilă cu privire la originea rănilor întrucât orice leziune survenită în această perioadă dă naștere unor puternice prezumții de fapt (Akkurt contra Turciei, 47938/99 din 04 mai 2006). În consecință, statul este responsabil pentru orice persoană aflată în detenție, întrucât în mâinile funcționarilor poliției, aceasta este într-o situație de vulnerabilitate și autoritățile au obligația să o protejeze, iar o aplicare strictă încă de la începutul privării de libertate a garanțiilor fundamentale, cum ar fi dreptul la a solicita examinarea de către un medic chemat de autorități, accesul la un avocat, etc., întărită de o promptă intervenție judiciară poate să conducă în mod efectiv la detectarea și prevenirea relelor tratamente la care riscă să fie supuse persoanele deținute.

Starea de fapt reținută în cauză rezultă din plângerea și declarațiile părții vătămate, certificatul medico legal emis de IML Cluj, raportul de constatare medico legală, copia fișei medicale a arestatului preventiv, copia procesului verbal de confruntare încheiat în urma confruntării efectuate între numiții E. și C., procesul-verbal din data de 19 mai 2009 încheiat de A., D., B., declarațiile martorilor B., E., L., M., N., H., I., O., J., K., procesele verbale de confruntare, copia raportului întocmit la data de 19 mai 2009 de către J. în calitate de șef de schimb, declarațiile inculpaților D., A.

În consecință, fapta inculpaților D. și A., care, în calitate de ofițeri de poliție, în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca, delegați să efectueze acte de cercetare penală, în data de 19 mai 2009, în sediul unității la care lucrează, au aplicat cu mâinile și picioarele mai multe lovituri părții vătămate C., arestat în cauză, după ce a participat la o confruntare, cauzându-i părții vătămate leziuni ce au necesitat pentru vindecare 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen.

Obiectul juridic specific acestei infracțiuni este reprezentat de relațiile de serviciu care presupun o comportare corectă și cuviincioasă a funcționarului public (sau a funcționarului) față de orice persoană, cu excluderea folosirii unor expresii jignitoare sau a actelor de violență fizică. Prin incriminarea acestei fapte se asigură pe de o parte apărarea activității unor instituții iar pe de altă parte apărarea persoanelor care vin în contact cu anumiți funcționari în cadrul desfășurării de către aceștia a anumitor activități.

În cauză subzistă latura obiectivă a infracțiunii de purtare abuzivă prevăzută de dispozițiile art. 250 C. pen. în forma agravată incriminată de dispozițiile alin. (3), întrucât din examinarea probelor administrate în cauză rezultă că actele de agresiune au fost săvârșite în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu de către cei doi inculpați. Subzistă de asemenea și latura subiectivă a infracțiunii sub forma intenției directe.

Procedând la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate fiecărui inculpat, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de dispozițiile art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, gradul de pericol social al faptei săvârșite, precum și persoana inculpaților, care nu au antecedente penale, au avut o atitudine corespunzătoare în societate, au familii organizate și se află la prima confruntare cu legea penală. S-au avut în vedere de asemenea urmările cauzate prin fapta celor doi inculpați, împrejurarea că părții vătămate i-au fost cauzate leziuni ce au necesitat un număr mic de îngrijiri medicale toate aceste criterii urmând a fi examinate, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (2) C. pen. atât pentru alegerea uneia din pedepsele alternative prevăzute de dispozițiile art. 250 alin. (1), (3) C. pen. cât și pentru proporționalizarea acesteia.

Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că sancțiunea amenzii penale în cuantum de 5.000 lei va fi de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen.

S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 63

1

C. pen., privind sustragerea cu rea-credință de la executarea amenzii.

S-a constatat că partea vătămată C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Această sentință a rămas definitivă prin Decizia nr. 3414 din 5 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați .

II. Prin Sentința penală nr. 55 din 16 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2012 al Curții de Apel Cluj, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpații C. pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., M. pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., D. pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., B. pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., A. pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals în declarații prev. art. 25 C. pen. rap. la art. 292 C. pen., cu referire la actul material privind pe inculpatul M., uz de fals prev. de art. 291 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) din C.pen

II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals în declarații prev. art. 25 C. pen. rap. la art. 292 C. pen., cu referire la actele materiale privind pe inculpații C. și D.

În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus avansarea din FMJ a sumei de 400 lei, cu titlu de onorariu avocațial în favoarea apărătorului din oficiu al inculpatului C., av. P.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, emis în Dosarul nr. 451/P/2011 au fost trimiși în judecată inculpații:

- C., studii superioare, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- M., studii superioare, comisar de poliție judiciară, în cadrul IGPR-BCCO Cluj-Napoca, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- D., studii superioare, căsătorit (1 copil minor), stagiul militar satisfăcut, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- B., căsătorit (2 copii minori), studii superioare, stagiul militar satisfăcut, ofițer de poliție, în cadrul IGPR-BCCO Cluj-Napoca, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- A., studii superioare, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: instigare la fals în declarații prev. art. 25 C. pen. rap. la art. 292 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. și denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen.

- C., studii superioare, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. și fals în declarații prev. de art. 292 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același act de sesizare s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul C. pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen.

În esență în sarcina inculpaților s-au reținut următoarele:

S-a mai reținut că prin această declarație inculpatul a comis infracțiunea de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen. întrucât știa că acea declarație va fi folosită de către condamnatul A., în procedura revizuirii hotărârii prin care acesta a fost condamnat, pentru ca acesta să scape de condamnare și consecințele condamnării.

În sarcina inculpatului D. s-a mai reținut că la data de 19 mai 2009 în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de ofițer în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca, între orele 15.10 - 15.30, a încheiat și semnat un proces-verbal, împreună cu inculpații A. și B., în care au consemnat în mod necorespunzător adevărului că numitul C. "s-a lovit în față cu genunchiul piciorului drept", cu intenția de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, având în vedere că anterior l-a agresat pe C., faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

S-a mai reținut în sarcina aceluiași inculpat A. faptul că în data de 19 mai 2009 în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de ofițer în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca, între orele 15.10 - 15.30, a încheiat și semnat un proces-verbal, împreună cu inculpații D. și B., în care au consemnat în mod necorespunzător adevărului că numitul C. "s-a lovit în față cu genunchiul piciorului drept", cu intenția de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, având în vedere că anterior l-a agresat pe C., faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul A. cunoscând împrejurarea că fusese condamnat definitiv la data de 05 octombrie 2011 pentru infracțiunea de purtare abuzivă în Dosarul nr. x/33/2010 al Curții de Apel Cluj, că cererea de revizuire a acestei sentințe i-a fost respinsă prin Sentința penală nr. 2 din 28 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj și cunoscând faptul că inculpatul C. a dat în fața notarului public o declarație mincinoasă la data de 18 octombrie 2011 prin care încerca să-l dezvinovățească, a formulat la data de 10 august 2012 o plângere penală împotriva acestuia pentru comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă cu referire la plângerea formulată de acesta împotriva lui la data de 21 mai 2009. S-a apreciat că formularea acestei plângeri întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă, prev. de art. 259 alin. (1) C. pen.

Audiați în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, toți cei cinci inculpați nu au recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, susținând că sunt nevinovați.

I. Starea de fapt reținută prin actul de sesizare:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2009 din 10 iunie 2010 inculpații D. și A. au fost trimiși în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1) și (3) C. pen., constând în aceea că în calitate de ofițeri de poliție în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Brigada Cluj-Napoca și lucrători de poliție judiciară, delegați să efectueze acte de cercetare penală în dos. nr. x/D/P/2008 al DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj prin rezoluția din 04 noiembrie 2008 adoptată de procuror în acel dosar, în data de 19 mai 2009, în jurul orei 14.30, în sediul unității la care își desfășurau activitatea, situat în Cluj-Napoca, au aplicat cu pumnii și picioarele mai multe lovituri părții vătămate C. care era arestat preventiv în Dosarul nr. x/D/P/2008 al DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, și care se afla încătușat într-un birou după ce a participat la o confruntare în cadrul activității de urmărire penală, cauzându-i leziuni corporale care au necesitat 5 - 6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Cei doi inculpați au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă la pedeapsa de câte 5000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de mai sus prin Sentința penală nr. 46 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj în Dosarul nr. x/33/2010.

Împotriva acestei sentințe, cei doi inculpați au formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia din 05 octombrie 2011 a respins recursul, sentința Curții de Apel Cluj rămânând definitivă.

După condamnarea lor în primă instanță și anterior judecării recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, cei doi inculpați, în cursul lunii august 2011, au solicitat numiților S. și T. să se prezinte în fața notarului public U. pentru a face o declarație despre o discuție ce ar fi avut loc între D. și C., în legătură cu procesul penal ce se afla pe rolul instanței supreme.

Din cele două declarații notariale rezulta că inculpatului C. i-ar fi părut rău ulterior că a depus plângere penală împotriva inculpaților D. și A., deoarece vinovat pentru săvârșirea faptei de purtare abuzivă ar fi fost doar inculpatul D.

Cele două declarații au fost ulterior prezentate în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, la judecarea recursului, însă, raportat la probele administrate în cauză și ținând cont de declarațiile contradictorii date de inculpați, element ce releva nesinceritatea acestora asuprea derulării evenimentelor, iar pe de altă parte ținând cont de declarațiile părții vătămate, care se coroborau cu declarațiile martorilor și cu actele medicale, instanța supremă, prin Decizia penală nr. 3414 din 05 octombrie 2011, a respins recursul formulat de D. și A.

Având în vedere că, la data de 05 octombrie 2011 prin Decizia penală nr. 3414 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a rămas definitivă Sentința penală nr. 46/2011 a Curții de Apel Cluj, începând din data de 05 octombrie 2011, prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu a inculpaților D. și A.

Acuzarea a reținut că cei doi inculpați, deși au luat la cunoștință de obligațiile de plată a amenzilor penale în 12, respectiv 10 octombrie 2011, dorind să eludeze consecințele condamnării de mai sus, s-au hotărât să recurgă la "fabricarea" unor declarații notariale, din care să reiasă informații contrare probelor administrate în cauză.

Având în vedere că această pedeapsă a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 4035 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul C. (partea vătămată din dosarul în care D. și A. au fost condamnați) era conștient de faptul că nu va risca o condamnare mai severă dacă se va descoperi săvârșirea unei noi fapte penale comise de el, motiv pentru care, în pofida probelor administrate în cauză a fost de acord să se prezinte în fața unui notar pentru a da o declarație contrară celor susținute de el până atunci.

Pentru a-l ajuta pe condamnatul A., în demersul lui de a îngreuna executarea pedepsei și de a scăpa de consecințele hotărârii de condamnare amintită mai sus, respectiv pentru a îngreuna executarea pedepsei prin promovarea unei cereri de revizuire, ce urma să fie depusă de A., numitul C. în data de 18 octombrie 2011 s-a prezentat în fața notarului Q., ocazie cu care după ce a luat cunoștință de prevederile art. 292 C. pen., a declarat că "niciodată nu a fost lovit sau amenințat de către polițistul A. și că a făcut plângere penală față de acesta doar pentru faptul că a fost enervat de faptul că a fost lovit de către polițistul D. ".

În cursul urmăririi penale efectuate în cauza de mai sus, inculpatul C. a susținut în mod constant că a fost lovit de ambii inculpați, inclusiv de inculpatul A., iar cu ocazia confruntării sale cu cel din urmă în data de 27 aprilie 2010, a accentuat faptul că a fost lovit de sus-numitul cu vârful piciorului în zona ochiului. Tot cu ocazia acestei confruntări C. a negat categoric faptul că l-ar fi amenințat pe A. în sensul că dacă nu va spune ce i-a făcut D. va depune plângere împotriva acestuia, arătând că nu avea cum să facă astfel de declarații din moment ce tocmai A. a fost cel care i-a provocat leziunea.

Aceste declarații au fost susținute de C. în toată faza de urmărire penală, în faza de judecată și, mai mult decât atât, sus-numitul și-a susținut plângerea penală formulată împotriva celor doi și prin nota de ședință, depusă pentru termenul din 23 martie 2011 la Curtea de Apel Cluj.

Totodată, susține acuzarea, inculpatul C. a declarat în mod mincinos în fața notarului public că ar fi fost sfătuit de procurorul de caz să nu își retragă plângerea, în lunile iulie - august 2011, deoarece în acest caz împotriva sa se vor efectua cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă. În realitate, învinuitul C., în perioada respectivă nu a fost citat sau audiat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru a i se atrage atenția asupra comiterii vreunei infracțiuni în cazul în care își retractează declarațiile.

Fiind audiat cu privire la învinuirea ce i s-a adus în cauză, inculpatul C. a negat că ar fi primit sume de bani de la inculpatul A., pentru a da această declarație, dar contrar celor afirmate de inculpatul A., care a declarat că s-a întâlnit cu C., în prezența inculpatului D., pentru a discuta despre introducerea unei cereri de revizuire, C. a arătat că el l-a contactat pe A. pentru a-i propune să dea o declarație notarială, prin care să arate că acesta este nevinovat.

Prin aceeași declarație, inculpatul C. a arătat că nu ține minte să fi făcut vreo referire la "procurorul de caz", recunoscând astfel, implicit, că și sub acest aspect a dat o declarație falsă, în fața notarului public.

Prin această declarație, inculpatul D. a recunoscut practic săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, pentru care a fost condamnat, după care a încercat să acrediteze ideea că a fost singurul autor, iar inculpatul A. nu l-ar fi lovit pe C., acesta intrând în biroul în care era agresat C. după aplicarea loviturilor de către el.

Acuzarea a susținut însă că în declarațiile sale, date în faza de urmărire penală (în dosarul în care a fost condamnat), inculpatul D. a arătat că după terminarea confruntării a rămas în biroul nr. 7, împreună cu A., B. și C., ocazie cu care C. ar fi strigat fără să fie bătut "dacă vreți bateți-mă". Același inculpat D., în fața instanței de fond, în 07 octombrie 2010, a arătat că în biroul nr. 7 a procedat la încătușarea inculpatului C. în prezența inculpatului A. și abia după încătușare C. a început să strige "mă bate, mă bate".

Inadvertența declarației notariale a inculpatului D. cu realitatea s-a apreciat că este dovedită și prin faptul că în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție a arătat că nu are interese contrare în cauză cu numitul A., ocazie cu care amândoi au arătat că sunt nevinovați, D. accentuând faptul că "urmărirea penală și soluționarea cauzei în primă instanță s-au desfășurat sub imperiul unor dușmănii locale" și "cunoaște sentimentul condamnatului nevinovat".

Inculpatul D., în declarația sa de învinuit, a arătat că după condamnarea lor definitivă, el și inculpatul A. s-au întâlnit cu C., la un restaurant din Cluj-Napoca, dar la această întâlnire nu au avut loc discuții privind revizuirea sau declarațiile notariale. Totodată, inculpatul a recunoscut că după condamnarea sa, colegii lui de serviciu "au făcut o chetă" pentru a-l ajuta să plătească amenda penală și cheltuielile legale de proces, dar el a refuzat primirea banilor.

În data de 01 noiembrie 2011, reține acuzarea, cu scopul de a favoriza pe infractorul A. să se sustragă de la executarea pedepsei, inculpatul M. s-a prezentat în fața notarului public R. și după ce a luat cunoștință de prevederile art. 292 C. pen., a declarat în mod necorespunzător adevărului că a auzit când în data de 19 mai 2009 în biroul nr. 3 de la sediul BCCO Cluj-Napoca inculpatul C. l-a amenințat pe A. "că dacă nu declară că l-a văzut pe D. când îl lovea, îl va reclama și pe el pentru lovire". Așa cum rezultă din declarațiile inculpatului M., acesta a mai fost la birourile a doi notari publici, care au refuzat să încheie un astfel de act la cererea lui, dar a luat legătura cu inculpatul A., care l-a trimis la biroul notarului public R., spunându-i că acest notar a consemnat și declarația inculpatului D.

Această declarație notarială a inculpatului M. a fost apreciată ca fiind în contradicție flagrantă cu declarația acestuia din data de 07 mai 2010, dată în calitate de martor în cursul urmăririi penale desfășurate în Dosarul nr. x/P/2009, ocazie cu care a susținut că "nu țin minte ca după acest incident (care a avut loc în sediul BCCO Cluj-Napoca la 19 mai 2009) C. să fi spus că ar fi fost lovit de vreunul din colegii mei".

Declarația notarială, de mai sus, însă, corespunde cu cele susținute de inculpatul M., în calitate de martor, în fața instanței de judecată în data de 20 ianuarie 2011, având în vedere că din înregistrarea declarației, date în fața instanței, rezultă că inculpatul doar a repetat una dintre afirmațiile sale, făcute în fața instanței de fond.

Din analiza declarațiilor de mai sus, acuzarea a apreciat că reiese motivul pentru care inculpatul M. a acceptat să furnizeze în fața notarului public "o variantă nouă" a declarațiilor sale. Acest motiv ar fi fost intenția acestuia de a favoriza infractorul condamnat, A., care avea nevoie pentru declanșarea procedurii de revizuire de "împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei". Or, inculpatul M. a ales să pună la dispoziția instanței de revizuire prin intermediul inculpatului A., această împrejurare nouă cu prețul săvârșirii unei infracțiuni și anume prin efectuarea unei declarații false în fața notarului public.

În cursul urmăririi penale inculpatul M. a recunoscut că a dat declarația notarială la cererea inculpatului A., dar a arătat că nu a cunoscut faptul că acesta va prezenta declarația ca pe o împrejurare nouă, având în vedere că același lucru l-a declarat și în fața instanței de fond.

Această apărare nu a fost luată în considerare, ținându-se cont de faptul că însuși inculpatul M. a ținut să precizeze în fața notarului public că această declarație servește la introducerea unei cereri de revizuire.

De fapt, apreciază acuzarea, gestul inculpatului M. denotă că acesta a conștientizat importanța aspectului nou, care nu a adus niciun beneficiu inculpaților când a fost prezentat în fața instanței, în lipsa coroborării sale cu alte probe și datorită contradictorialității sale cu cele declarate în faza de urmărire penală, motiv pentru care a ținut să repete declarația sa, necorespunzătoare adevărului și în fața notarului public.

Totodată, în cauză s-a apreciat de către organul de urmărire penală că există probe că numitul A. i-a îndemnat pe cei trei să formuleze declarațiile notariale false de mai sus. Acuzarea a reținut astfel că rezultă din declarația inculpatului M. că acesta s-a prezentat în fața notarilor publici la solicitarea învinuitului A., și mai mult decât atât după ce inițial doi notari publici au refuzat încheierea unor acte de consemnare a unei astfel de declarații, a luat legătura tot cu inculpatul A. care l-a îndemnat să meargă la notarul public R., spunând că și inculpatul D. a fost la notarul respectiv. De aici s-a considerat că rezultă faptul că inculpatul A. cunoștea și faptul că D. a făcut declarații în fața unui anume notar public.

Acuzarea susține că, având în vedere că inculpatul C., după ce a fost agresat de inculpații A. și D., a început să prezinte în locuri vizibile ale corpului urmele agresiunii, cei doi împreună cu B. au luat hotărârea de a întocmi un proces-verbal cu date necorespunzătoare adevărului, din care să rezulte că C. s-ar fi autovătămat. Redactarea acestui proces-verbal, susține acuzarea, era absolut necesară, deoarece inculpatul C. urma să fie reintrodus în arestul IPJ Cluj, unde urma să fie examinat înainte să fie reprimit și trebuiau să existe motive de justificare a leziunilor; pe de altă parte inculpatul C. ar fi adus clar la cunoștința agresorilor că va depune plângere penală împotriva lor și această plângere putea fi contracarată de acest proces-verbal.

Inculpatul C. a susținut la acel moment că inculpatul A. i-a atras atenția să nu spună că a fost lovit pentru că își va face singur rău în dosarul în care era cercetat, punându-i în vedere că va întocmi proces-verbal pentru ultraj.

Lucrătorii de poliție, cu această ocazie, între orele 15.00 - 15.30, au încheiat un proces-verbal, semnat de inculpații A., D. și B., din care a rezultat, în mod necorespunzător adevărului, că inculpatul C. s-ar fi lovit în față cu genunchiul piciorului drept.

Deși, reține acuzarea, din acest proces-verbal ar rezulta că cei trei inculpați au văzut când inculpatul C. s-a autovătămat, cu ocazia confruntării dintre inculpații A. și C., primul a spus că nu a văzut momentul când C. și-ar fi aplicat o lovitură de genunchi în zona feței. De asemenea, învinuitul A. a recunoscut că după întocmirea procesului-verbal i-a spus inculpatului C. că "așa cum el are drepturi procesuale să formuleze plângeri și el are dreptul să încheie un proces-verbal despre cele întâmplate".

Intenția inculpaților A., D. și B. de a întocmi un proces-verbal, în fals, s-a apreciat că este evidentă raportat la faptul că aceștia relatează un act de autovătămare al inculpatului C., în condițiile în care primii doi au exercitat personal actele de violență, iar cel de al treilea a văzut, a constatat consumarea acestora.

Inculpatul B., în declarațiile sale date în calitate de martor în dosarul în care inculpații D. și A. erau cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, a declarat inclusiv în fața instanței de judecată că "I-a văzut pe partea vătămată, care era încătușat cu mâinile la spate și stătea pe fotoliu, că s-a lovit cu genunchiul în zona feței". Același inculpat a participat la încheierea procesului-verbal din 19 mai 2009, care a fost întocmit cu intenția de a contracara acuzațiile lui C. aduse celor care l-au agresat. Mai mult, a reținut acuzarea, același inculpat B., după încheierea procesului-verbal fals, l-a contactat telefonic și pe șeful arestului IPJ K., aducându-i la cunoștință că C. s-a agresat singur, lovindu-se cu genunchiul în zona ochiului.

Prin urmare, s-a apreciat că, prin întocmirea procesului-verbal din 19 mai 2009, în cursul exercitării atribuțiilor de serviciu inculpații au vrut să contracareze acuzațiile ce urmau a fi formulate de partea vătămată, susținând faptul că aceasta s-a autovătămat. Din probele administrate în cauză, însă, s-a apreciat că rezultă că leziunile suferite de C. au fost cauzate de inculpații D. și A. și nu s-au datorat unor acțiuni de autovătămare. Acest lucru a fost constatat și de către instanțele de judecată, care au dispus, respectiv, au menținut condamnarea celor do