ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 361/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna magistratasistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 2.103/112/2023 privind dezlegarea următoarei probleme de drept: "Concediul de risc maternal reglementat de art. 2 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 25/2004, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă în sensul art. 50 lit. b) și i) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul muncii)?".

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 25 septembrie 2024, în Dosarul nr. 2.103/112/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menționată.

Sesizarea a fost înregistrată la 14 octombrie 2024 cu nr. 2.223/1/2024. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 privind protecția maternității la locul de muncă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 25/2004, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 Art. 2. - În sensul prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos sunt definite după cum urmează: (...) h) concediul de risc maternal este concediul de care beneficiază salariatele prevăzute la lit. c)-e) pentru protecția sănătății și securității lor și/sau a fătului ori a copilului lor.

Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii Art. 50. - Contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situații: (...) b) concediu pentru incapacitate temporară de muncă; (...) i) în alte cazuri expres prevăzute de lege. III. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 10 octombrie 2023 cu nr. 2.103/112/2023 reclamanta X a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare și a solicitat, în principal, să fie obligat pârâtul la recunoașterea calității de medic specialist cardiolog și emiterea deciziei de încadrare, începând cu 11 ianuarie 2023, și recalcularea tuturor drepturilor salariale în raport cu această calitate, cu plata diferențelor aferente, iar, în subsidiar, la plata diferenței dintre indemnizația de creștere a copilului pe care o primește în prezent și indemnizația de creștere a copilului pe care ar fi primit-o dacă pârâtul i-ar fi recunoscut calitatea de medic specialist cardiolog.

Prin Sentința civilă nr. 1.088 din 25 aprilie 2024, pronunțată de Tribunalului Bistrița-Năsăud - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse excepția tardivității invocată de reclamantă, excepțiile lipsei de obiect al cererii și inadmisibilității invocate de pârât și a fost respinsă acțiunea.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamanta este angajata unității pârâte pe postul de medic rezident - specializarea cardiologie din 1 ianuarie 2016, potrivit contractului individual de muncă.

La 1 februarie 2023 i s-a eliberat certificatul de medic specialist, pe care l-a atașat la cererea din 27 februarie 2023 pentru încadrarea pe postul de medic specialist. Începând cu 23 ianuarie 2023 și până la 21 mai 2023, reclamanta a beneficiat de concediu medical de risc maternal.

S-a mai reținut că, în perioada 22 mai-31 august 2023, angajata a beneficiat de concediu medical pentru sarcină și lăuzie, cauză de suspendare de drept a contractului de muncă prevăzută de art. 50 din Codul muncii, iar începând cu 25 septembrie 2023 i s-a aprobat concediul de creștere copil și s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă pe perioada 25 septembrie 2023-21 iulie 2025 prin decizie emisă de pârâtul-angajator.

Redând dispozițiile art. 49 alin. (1), (2) și (6) și art. 50 din Codul muncii și ale art. 2 lit. h) și art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003, instanța de fond a arătat că a intervenit o suspendare a contractului individual de muncă, în sensul că reclamanta nu a prestat munca potrivit clauzelor contractuale, ceea ce avut ca efect și suspendarea plății drepturilor de natură salarială de către angajator, reclamanta beneficiind de indemnizație aferentă concediului de risc maternal. Acest tip de concediu este o varietate a unui concediu pentru incapacitate temporară de muncă, fiind determinat de situația medicală a salariatei, caz în care operează o suspendare de drept a contractului individual de muncă, potrivit art. 50 din Codul muncii.

Așa fiind, s-a arătat că au operat suspendarea de drept a contractului individual de muncă, precum și suspendarea tuturor termenelor care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă. De aceea, pârâtul-angajator nu putea emite și nici nu poate fi obligat de tribunal să emită o decizie de modificare a contractului individual de muncă în sensul urmărit de reclamantă, prin care să i se schimbe postul din medic rezident în cel de medic specialist cardiolog și nici să i se majoreze drepturile salariale începând cu 11 ianuarie 2023, situație în care nu pot fi admise nici pretențiile subsecvente privind recalcularea tuturor drepturilor salariale ale reclamantei în raport cu această calitate și plata diferențelor aferente.

De asemenea, nu pot fi admise nici pretențiile formulate în subsidiar, prin care reclamanta a solicitat să fie obligat pârâtul la plata către reclamantă a diferenței dintre indemnizația de creștere copil pe care o primește în prezent și indemnizația de creștere copil pe care ar fi primit-o dacă pârâtul i-ar fi recunoscut calitatea de medic specialist cardiolog, fiindcă nu se putea reține că pârâtul-angajator, în mod culpabil, nu și-ar fi îndeplinit vreo obligație legală sau contractuală ce-i revenea pe perioada în care raporturile de muncă dintre părți au fost suspendate în mod efectiv, în perioada în care reclamanta s-a aflat în concediu medical de risc maternal.

Prin cererea de apel, cu titlu prealabil, apelantareclamantă a formulat o cerere de sesizare a instanței supreme, iar în cadrul soluționării apelului, la termenul din 25 septembrie 2024, s-a dispus suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

Instanța de trimitere a reținut că pricina este în curs de judecată în fața instanței de apel - Curtea de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale judecând în ultimă instanță, de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispozițiilor a căror interpretare se solicită depinde chiar soluționarea fondului cauzei, chestiunea de drept este nouă, nefiind analizată în doctrina de specialitate și nefiind identificată practică judiciară, iar problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-reclamantă a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, iar pe fondul cauzei a arătat că interpretarea instanței de fond este nelegală în raport cu considerarea concediului de risc maternal drept o cauză de suspendare de drept a contractului de muncă în temeiul art. 50 lit. i) din Codul muncii, deoarece niciun text legal nu califică concediul de risc maternal drept un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

Instanța de trimitere a reținut că acest tip de concediu - de risc maternal, reglementat de art. 2 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003, reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă, în sensul art. 50 lit. b) din Codul muncii.

În ceea ce privește cazul de suspendare a contractului de muncă prevăzut de art. 50 lit. i) din Codul muncii a apreciat că această situație presupune ca suspendarea contractului de muncă să aibă ca temei de drept dispozițiile exprese ale unui act normativ în vigoare la data apariției cauzei de suspendare, altele decât incapacitatea temporară de muncă.

În acest sens sunt dispozițiile art. 195 alin. (1) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc că, pe toată durata participării la grevă, contractul individual de muncă al salariatului se suspendă de drept, sau ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Curtea de Apel Brașov a comunicat opinia teoretică exprimată de Tribunalul Brașov, potrivit căreia, conform dispozițiilor art. 145 alin. (4) din Codul muncii, în situațiile de incapacitate temporară de muncă este inclus și concediul de risc maternal. Incapacitatea temporară de muncă, în această situație, reprezintă un caz de suspendare a contractului individual de muncă, în sensul art. 50 lit. b) și i) din Codul muncii.

La nivelul Curții de Apel București, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a opinat în sensul că nu poate fi inclus concediul de risc maternal în cazul de suspendare de drept a contractului individual de muncă prevăzut de art. 50 lit. b) din Codul muncii, deoarece textul legal menționat vizează doar concediul pentru incapacitate temporară de muncă. Or, concediul pentru incapacitate temporară de muncă este reglementat în capitolul II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, pe când concediul de risc maternal face obiectul capitolului III al aceluiași act normativ, care, la art. 31 alin. (1), face trimitere la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003. Riscul maternal nu poate fi inclus nici în cazul de suspendare de drept a contractului individual de muncă prevăzut de art. 50 lit. i) din Codul muncii, întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 nu conțin o dispoziție care să prevadă că într-un asemenea caz se suspendă de drept contractul individual de muncă. În schimb, concediul de risc maternal ar putea fi interpretat ca fiind un caz de suspendare a contractului individual de muncă din inițiativa salariatului, concluzia fiind întemeiată pe conținutul art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003, care, în prima parte, stabilește că "în cazul în care angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească obligația prevăzută la art. 9 alin. (2), salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) au dreptul la concediu de risc maternal". Așadar, în situația neîndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 9 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003, legea recunoaște salariatelor posibilitatea de a beneficia de concediu de risc maternal, iar prevalarea de această posibilitate ar putea conduce la suspendarea contractului individual de muncă din inițiativa salariatului. Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița și Tribunalul Teleorman au apreciat că acest tip de concediu reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă, în sensul art. 50 lit. b) și i) din Codul muncii. Tribunalul Ilfov a opinat că acest tip de concediu reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă, în sensul art. 50 lit. b) din Codul muncii.

Curtea de Apel Cluj a înaintat hotărâri judecătorești, în care concediul de risc maternal a fost analizat ca un caz de suspendare a contractului individual de muncă.

Curtea de Apel Iași a comunicat opinia teoretică a judecătorilor acestei instanțe, potrivit căreia acest tip de concediu reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă. Judecătorii și asistenții judiciari din cadrul Secției I civile a Tribunalului Iași au apreciat că perioada de concediu de risc maternal reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă în sensul art. 50 lit. b) din Codul muncii. Completurile care soluționează litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Vaslui au opinat că acesta reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă, în sensul art. 50 lit. i) din Codul muncii, diferit de cel prevăzut la lit. b).

Curtea de Apel Ploiești a comunicat opinia Tribunalului Buzău - Secția I civilă, în sensul că acest tip de concediu reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă, în sensul art. 50 lit. b) și i) din Codul muncii.

Celelalte curți de apel nu au identificat practică judiciară în materie și nici nu au comunicat opinii teoretice.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 394 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 10 august 2020, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 din Codul muncii, Curtea a reținut, la paragrafele 13, 15 și 16, următoarele: "Examinând textul de lege criticat, Curtea constată că acesta face parte din ansamblul reglementărilor Codului muncii referitoare la cauzele și condițiile în care poate fi suspendat contractul individual de muncă. Art. 50 din Legea nr. 53/2003 reglementează situațiile în care contractul individual de muncă se suspendă de drept, în virtutea legii, și nu ca urmare a voinței vreuneia din părțile contractante. Prin urmare, legiuitorul a enumerat împrejurările care, potrivit normelor de drept comun în materia raporturilor de muncă, determină suspendarea acestor raporturi, însă, admițând că pot exista și alte situații specifice care pot justifica suspendarea obligațiilor ce decurg din contractul individual de muncă, a prevăzut în conținutul textului de lege criticat posibilitatea reglementării acestora prin alte legi. (...) Or, Curtea constată că dispozițiile art. 50 lit. i) din Codul muncii constituie o normă generală al cărei înțeles este clar, fiind fără echivoc intenția legiuitorului de a crea posibilitatea ca prin alte acte normative să fie instituite și alte cauze de suspendare de drept a contractului individual de muncă. Angajatul, cunoscând reglementările speciale aplicabile raportului său de muncă, are posibilitatea să prevadă care sunt situațiile specifice care determină suspendarea raportului său de muncă. Faptul că într-un singur articol de lege nu sunt prevăzute toate cazurile de suspendare de drept ale contractului individual de muncă și nu sunt detaliate toate condițiile și termenele în care un angajat se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale nu poate conduce la concluzia că norma de drept este lipsită de claritate și previzibilitate, de vreme ce toate aceste aspecte sunt reglementate în alte articole ale aceluiași act normativ sau în conținutul altor acte normative, putând fi cunoscute de cel interesat." IX. Opinia specialiștilor consultați

Institutul Național al Magistraturii a opinat că acordarea concediului de risc maternal determină suspendarea contractului individual de muncă, în temeiul art. 50 lit. i) din Codul muncii. În susținere s-a arătat că dezlegarea chestiunii de drept presupune lămurirea a două aspecte: dacă acordarea concediului de risc maternal conduce sau nu la suspendarea contractului individual de muncă și, dacă da, în ce temei se dispune această suspendare. Cu privire la primul aspect s-a arătat că, în intervalul de timp în care beneficiază de concediul de risc maternal, obligația angajatei de a presta munca este suspendată, concediul fiind acordat tocmai ca urmare a faptului că angajatorul nu a putut lua în mod obiectiv măsurile necesare pentru ca munca ce trebuia prestată să nu mai presupună riscuri pentru aceasta, făt sau copil. Totodată, în același interval de timp, angajatorul este liberat de obligația de plată a drepturilor salariale, angajata beneficiind de o indemnizație plătită din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Față de suspendarea celor două obligații esențiale care intră în conținutul raportului individual de muncă se poate conchide că pe durata concediului de risc maternal are loc o suspendare a contractului individual de muncă. Împrejurarea că indemnizația de care beneficiază angajata pe durata concediului de risc maternal se plătește din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar nu de către angajator diferențiază concediul de risc maternal de alte ipoteze în care are loc o suspendare temporară a obligației de plată a drepturilor salariale, fără a se ajunge la suspendarea contractului individual de muncă, precum în cazul concediului de odihnă anual. Totodată, întreruperea activității de către angajată, ca urmare a acordării concediului de risc maternal, apare ca un eveniment atipic pe durata raportului individual de muncă, un atare concediu nefiind comun și invariabil în toate raporturile individuale de muncă. Tocmai de aceea, pentru că nu se încadrează în tipicul dinamicii raportului de muncă, ci este doar complementar cu acesta, concediul de risc maternal determină o suspendare a contractului individual de muncă pe durata în care este acordat. Referitor la temeiul suspendării, întrucât, odată ce este acordat concediul pentru risc maternal, nici angajatorul și nici angajatul nu mai pot opta pentru prestarea muncii și plata drepturilor salariale, contractul individual de muncă fiind invariabil și obligatoriu suspendat, rezultă că este incidentă o ipoteză de suspendare de drept a contractului individual de muncă, determinată de impedimente de ordin fizic. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 legiuitorul a reglementat concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, stabilind că în categoria acestora intră, în mod distinct, printre altele, concediile medicale și indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și concediile medicale și indemnizațiile de risc maternal, stabilind pentru fiecare dintre cele două categorii de concedii medicale și indemnizații un regim juridic cel puțin parțial distinct, atât în ceea ce privește condițiile de acordare, cât și efectele pe care le produc. Astfel, în ceea ce privește concediul și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, principalele norme sunt cuprinse în art. 12-17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, în timp ce pentru concediul și indemnizația pentru risc maternal principalele norme sunt cuprinse în art. 31 din același act normativ. Existența altor elemente de similitudine, precum faptul că ambele concedii se dispun în baza unui certificat medical, că pentru a beneficia de aceste concedii angajata trebuie să depună o adeverință eliberată de plătitorul de indemnizație din care să rezulte în ce măsură a mai beneficiat de asemenea drepturi sau că indemnizația nu este plătită de angajat, nu permite concluzia că ar fi vorba de același tip de concediu, întrucât aceste condiții sunt comune majorității formelor de concedii medicale, inclusiv concediului de maternitate, care reprezintă o cauză distinctă de suspendare de drept a contractului individual de muncă. Prin urmare, concediul pentru risc maternal nu reprezintă o formă a concediului pentru incapacitate temporară de muncă, ci o ipoteză distinctă de concediu medical, supus unui regim juridic propriu. Conform art. 50 lit. i) din Codul muncii, contractul individual de muncă se suspendă și în alte cazuri expres prevăzute de lege. Chiar dacă, la o primă vedere, norma reclamă existența unei dispoziții normative exprese care să prevadă suspendarea de drept a contractului individual de muncă, aceasta permite și o a altă interpretare ce pare mai degrabă conformă cu intenția legiuitorului. Prin trimiterea făcută de normă la existența unui mențiuni legale exprese, legiuitorul a dorit doar să excludă posibilitatea părților de a stabili convențional noi cazuri de suspendare de drept a contractului individual de muncă, iar nu să condiționeze suspendarea de existența unei mențiuni exprese în lege care să prevadă că este vorba de un caz de suspendare de drept. Tocmai de aceea, legiuitorul prevede necesitatea existenței unei mențiuni în lege privitoare la "cazul" de suspendare, iar nu la însăși incidența suspendării. Așa fiind, sintagma "cazuri expres prevăzute de lege" se impune a fi interpretată în sensul că legea trebuie să prevadă în mod expres doar împrejurarea care atrage suspendarea. Dacă această condiție este îndeplinită, iar efectul suspensiv al acestei împrejurări nu este condiționat de voința părților și nici nu este incidentă vreo altă ipoteză dintre cele prevăzute de art. 50 din Codul muncii, suspendarea de drept a contractului individual de muncă operează în baza art. 50 lit. i) din actul normativ menționat. Or, prin reglementările dedicate concediului de risc maternal, cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, legea prevede tocmai un caz de suspendare care nu depinde de voința părților și care nici nu beneficiază de vreun alt temei în cuprinsul art. 50 din Codul muncii, fiind, așadar, îndeplinită condiția instituită de normă.

Facultatea de Drept din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, prin conf. dr. abil. Septimiu Panainte, a opinat că acordarea concediului de risc maternal reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă, în sensul art. 50 lit. b) din Codul muncii. În susținerea punctului de vedere înaintat s-a arătat că, întrucât dreptul la sănătate este un drept fundamental, executarea relațiilor de muncă poate fi realizată doar în condițiile respectării acestui drept. Trebuie însă subliniat faptul că suspendarea raporturilor de muncă nu intervine pentru starea de boală, ci pentru incapacitatea de muncă dovedită medical. La nivel general, potrivit art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, asigurații beneficiază de concedii și de indemnizații, în baza certificatului medical eliberat de medicul curant, conform reglementărilor în vigoare. Perspectiva de abordare trebuie să fie una largă, în sensul că incapacitatea de muncă nu trebuie să fie determinată în mod necesar de starea de sănătate sau riscurile privind sănătatea persoanei care este beneficiarul direct al concediului. Pot fi avute în vedere și sănătatea sau riscurile raportat la o altă persoană pe care acesta o are în creștere sau îngrijire (copil, pacient cu afecțiuni oncologice). Sănătatea persoanelor și protejarea copiilor sunt valori care nu se circumscriu doar unui interes privat, ci și unuia general și social, reclamând apelul la norme imperative, relevante fiind dispozițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 care se referă la tipurile de concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate la care au dreptul asigurații. În realitate, concediul pentru incapacitate temporară de muncă, în sensul Codului muncii, se identifică cu noțiunea de concediu medical și, constituind genul, cuprinde toate tipurile de concedii medicale reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, în măsura în care acestea nu constituie cazuri de suspendare speciale, reglementate ca atare distinct în Codul muncii (maternitatea și îngrijirea copilului bolnav). Față de argumentele de mai sus, ținând cont că aspectele privind suspendarea contractului de muncă sunt de strictă interpretare, s-a apreciat că, de lege lata, concediul de risc maternal și concediul pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice determină suspendarea de drept a contractului în baza dispozițiilor art. 50 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, nefiind mai puțin adevărat faptul că situația riscului maternal poate fi asociată (pe fond) maternității sau faptul că situația îngrijirii pacientului cu afecțiuni oncologice este asemănătoare cazului de suspendare din inițiativa salariatului pentru îngrijirea copilului bolnav.

Doamna profesor universitar doctor Raluca Dimitriu, din cadrul Facultății de Drept din Academia de Studii Economice, a transmis opinia potrivit căreia concediul de risc maternal suspendă de drept contractul individual de muncă, în temeiul art. 50 lit. b) din Codul muncii. Astfel, din ansamblul reglementărilor concediului de risc maternal cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 rezultă că, pe perioada acestui concediu, munca nu se prestează și salariul nu este datorat. Așadar, concediul de risc maternal constituie un caz de suspendare a contractului individual de muncă. Dispozițiile Codului muncii prevăd trei tipuri de suspendare: de drept (art. 50), din inițiativa salariatului (art. 51) și din inițiativa angajatorului (art. 52). Art. 50 din Codul muncii include o enumerare a cazurilor în care contractul de muncă se suspendă de drept, enumerare care nu este limitativă. Într-adevăr, art. 50 lit. i) din Codul muncii permite suspendarea de drept și în alte cazuri decât cele enumerate la celelalte litere, cu mențiunea că aceste alte cazuri trebuie să fie expres prevăzute de lege. Prin contrast, nici art. 51 alin. (1), nici art. 52 alin. (1) nu prevăd explicit posibilitatea ca legile speciale să adauge alte ipoteze de suspendare. Or, în cazul concediului de risc maternal suspendarea nu intervine la inițiativa angajatorului, care nu are libertatea de a decide dacă suspendă sau nu contractul, ci are obligația legală de a-l suspenda, dacă nu poate modifica condițiile sau programul de muncă pentru a asigura protecția salariatei. Nu intervine nici din inițiativa salariatei, care nu are de ales între continuarea muncii, în pofida riscurilor de sănătate pe care le implică aceasta, și suspendarea ei. Este adevărat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 nu denumește propriu-zis acest concediu ca pe un caz de suspendare de drept, dar consacrarea expresă a acestei obligații echivalează unei calificări a concediului de risc maternal ca un caz de suspendare de drept. În identificarea temeiului juridic al acestei suspendări s-a arătat că aceste concedii de asigurări sociale de sănătate (concediile care se eliberează pe baza unui certificat medical) sunt enumerate în art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005. O parte dintre ele se regăsesc distinct în Codul muncii, în cadrul art. 50 (concediul pentru incapacitate temporară de muncă, concediul de maternitate) sau al art. 51 (concediul pentru îngrijirea copilului bolnav). Dimpotrivă, alte concedii nu se regăsesc în enumerarea din Codul muncii (concediul pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice, concediul de risc maternal). Cum "prototipul" concediilor de asigurări sociale de sănătate îl constituie concediul pentru incapacitate temporară de muncă, dispozițiile referitoare la acesta se aplică ori de câte ori nu există reglementări specifice în cazul vreunuia dintre celelalte concedii acordate în baza unui certificat medical. Așadar, reglementarea concediului pentru incapacitate temporară de muncă reprezintă într-un fel dreptul comun aplicabil concediilor de asigurări sociale de sănătate, avându-se în vedere aspectele privitoare la beneficiari, condiții de acordare, indemnizații etc.; pe acest fond se poate afirma că, dacă există norme specifice aplicabile concediului de risc maternal, se vor aplica acestea, dar, dacă nu există, sunt incidente prevederile generale aplicabile concediului de incapacitate temporară de muncă. Cu privire la susținerea potrivit căreia suspendarea contractului de muncă în cazul concediului de risc maternal s-ar întemeia pe art. 50 lit. i) din Codul muncii, care prevede că suspendarea poate interveni și în alte cazuri expres prevăzute de lege, aceasta se lovește de contraargumentul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 nu prevede expres această ipoteză de suspendare. Într-adevăr, de principiu, legile speciale pot adăuga cazurilor enumerate la art. 50 și alte ipoteze [de exemplu: Legea societăților nr. 31/1990 - art. 137 1 alin. (3); Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România - art. 3 alin. (5); Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă - art. 6 alin. (1) lit. c); Ordonanța Guvernului nr. 27/2024 privind condițiile de obținere a atestatului, procedura de atestare și statutul asistentului maternal - art. 22 alin. (2); Legea nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari - art. 26 etc.], dar mențiunea privind suspendarea contractului trebuie să fie expresă. Mutatis mutandis, cele precizate mai sus se aplică în egală măsură și concediului pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice, guvernat de Legea nr. 24/2022, care, la rândul său, nu este menționat în enumerarea de la art. 50. Ca și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003, nici Legea nr. 24/2022, care a introdus concediul pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, nu face referire expresă la faptul că contractul de muncă se suspendă de drept. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că concediul de risc maternal, reglementat de dispozițiile art. 2 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003, reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă în sensul art. 50 lit. b) din Codul muncii. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție XI.I. Asupra admisibilității sesizării

Pentru legala învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile care să dea dezlegare unei chestiuni de drept, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă au fost instituite o serie de condiții de admisibilitate a acestei proceduri, a căror îndeplinire trebuie realizată cumulativ, respectiv: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - completul care uzează de mecanismul instituit de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă să judece cauza în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; - chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; - chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Verificând elementele sesizării de față, se constată că sunt îndeplinite cerințele de admisibilitate amintite.

Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată la curtea de apel, instanța învestită cu soluționarea apelului urmează să judece cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei decizii care, potrivit 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, cauza ce face obiectul judecății aflându-se în competența legală a unui complet de judecată al Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, titularul sesizării.

În privința condiției referitoare la caracterul esențial al lămuririi chestiunii de drept pentru soluționarea pe fond a cauzei în cadrul căreia s-a ivit chestiunea prejudicială, dezlegarea acestei probleme de drept este aptă să conducă la pronunțarea unei soluții pe fondul raportului juridic litigios supus controlului judiciar în fața instanței învestite cu soluționarea apelului.

De asemenea, este îndeplinită și condiția ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, dificultatea rezultând din modul în care sunt reglementate în Codul muncii cauzele de suspendare de drept a contractului individual de muncă.

Este îndeplinită și condiția noutății, față de împrejurarea că, deși nu este vorba despre o reglementare nou-intrată în vigoare, în legătură cu aplicarea acesteia nu s-a cristalizat o practică judiciară consistentă, fapt ce rezultă din numărul redus de hotărâri judecătorești comunicate de instanțele naționale, la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. XI.II. Asupra fondului sesizării

Concediul de risc maternal este definit de art. 2 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 ca fiind "concediul de care beneficiază salariatele prevăzute la lit. c)-e) pentru protecția sănătății și securității lor și/sau a fătului ori a copilului lor".

Potrivit art. 10 alin. (1) din aceeași ordonanță: (1) În cazul în care angajatorul, din motive justificative în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească obligația prevăzută la art. 9 alin. (2), salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) au dreptul la concediul de risc maternal, după cum urmează: a) înainte de data solicitării concediului de maternitate, stabilit potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, salariatele prevăzute la art. 2 lit. c); b) după data revenirii la concediul de lăuzie obligatoriu, salariatele prevăzute la art. 2 lit. d) și e), în cazul în care nu solicită concediul și indemnizația pentru creșterea și îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sau, în cazul copilului cu dizabilități, până la 3 ani. (...)

Concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fracționat, pe o perioadă ce nu poate depăși 120 de zile, de către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens, dar nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Conform art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005: Concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul asigurații, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, sunt: a) concedii medicale și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii; b) concedii medicale și indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, exclusiv pentru situațiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale; c) concedii medicale și indemnizații pentru maternitate; d) concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav; d 1 ) concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice; e) concedii medicale și indemnizații de risc maternal care se acordă persoanelor asigurate în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 25/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005: (1) Dreptul la concediul de risc maternal se acordă în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 25/2004. (2) Pe durata concediului de risc maternal se acordă o indemnizație de risc maternal care se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. (...)

În concluzie, conform dispozițiilor legale incidente, concediul de risc maternal este o formă de concediu medical ce se acordă pentru protecția sănătății și securității mamei și a fătului, respectiv copilului, în condiții limitativ prevăzute de lege, doar dacă celelalte măsuri de protecție s-au dovedit ineficiente. Pe durata acestuia, salariatele nu își desfășoară activitatea pentru că aceasta ar reprezenta un risc și primesc o indemnizație de risc maternal ce se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Tocmai în considerarea faptului că salariatele nu își mai desfășoară activitatea de muncă a fost necesar a se stabili la art. 145 alin. (4) din Codul muncii că perioadele aferente concediului de risc maternal constituie perioade de activitate prestată în vederea stabilirii duratei concediului de odihnă anual.

Or, suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator constituie efecte specifice ale suspendării contractului de muncă potrivit art. 49 alin. (2) din Codul muncii. Dată fiind caracteristica unui contract individual de muncă de a fi încheiat pentru o perioadă îndelungată, pe parcursul existenței sale pot interveni anumite situații care fac imposibilă prestarea muncii și, ca o consecință și ca regulă, salarizarea acesteia. În aceste situații, suspendarea sa este o încetare temporară a principalelor sale efecte - prestarea muncii și plata acesteia - ce durează până la momentul la care dispare cauza care a determinat-o.

Conform dispozițiilor inserate în art. 49 din Codul muncii, în cazul suspendării contractului individual de muncă se suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă, cu excepția situațiilor în care contractul individual de muncă încetează de drept, dar, exceptând situația în care aceasta s-a produs din motive imputabile salariatului, pot continua să existe alte drepturi și obligații ale părților decât cele prevăzute la alin. (2), dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne.

Același legiuitor organic [art. 49 alin. (1) din Codul muncii] a stabilit că suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părților sau prin actul unilateral al uneia dintre părți. În continuare, dispozițiile art. 50-54 din Codul muncii enumeră situațiile în care intervine suspendarea contractului individual de muncă, după cum ele operează de drept, la inițiativa angajatului sau angajatorului sau prin acordul părților. În cuprinsul acestora nu se regăsește și concediul de risc maternal, acesta nefiind indicat în mod expres în niciunul dintre cazurile enunțate de legiuitor.

Cât timp însă este evident că efectele suspendării contractului individual de muncă se produc, se impune utilizarea unui raționament logico-juridic pentru identificarea situației în care se află salariatele aflate în concediu de risc maternal, pornind totuși de la premisa că acestea determină, în esență, aceleași consecințe asupra derulării contractului de muncă, exceptând drepturi și obligații expres prevăzute prin reglementări speciale. În acest cadru s-a produs formularea întrebării prealabile în prezenta cauză, instanța de sesizare fiind preocupată să se stabilească dacă situația acordării concediului de risc maternal reprezintă un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă în sensul art. 50 lit. b) și i) din Codul muncii, potrivit cărora: "Contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situații: (...) b) concediu pentru incapacitate temporară de muncă; (...) i) în alte cazuri expres prevăzute de lege".

Este de menționat că indicarea celor două cazuri de suspendare de drept a contractului individual de muncă în cuprinsul întrebării prealabile trebuia să se realizeze prin intermediul unei formulări alternative ("sau" în loc de "și"), întrucât este vorba de situații diferite și așa vor fi analizate.

Astfel, se constată că în cauză nu este incident cazul de suspendare a contractului de muncă prevăzut de art. 50 lit. i) din Codul muncii, deoarece această situație presupune ca suspendarea contractului de muncă să aibă ca temei de drept dispoziții exprese ale unui act normativ în vigoare la data apariției cauzei de suspendare. Conținutul actelor normative incidente în materie nu cuprinde nicio prevedere legală în acest sens cu privire la perioada concediului de risc maternal.

Cazul de suspendare de drept a contractului individual de muncă prevăzut de art. 50 lit. b) din Codul muncii are în vedere concediul pentru incapacitate de muncă, fără ca actul normativ să cuprindă în mod direct sau prin trimitere la alte norme o definiție a acestei situații, rămânând, în consecință, în sarcina instanțelor de judecată să stabilească, pe cale de interpretare, conținutul legal al acestei norme.

Cu prioritate, trebuie subliniat că, în cazurile prevăzute de art. 50 din Codul muncii, suspendarea de drept intervine în virtutea legii, și nu din voința vreuneia dintre părțile contractante. Este adevărat că intervenirea suspendării de drept presupune în multe cazuri și îndeplinirea unor acte din inițiativa angajatului sau angajatorului, dar voința acestora nu este prin ea însăși generatoare a efectului de suspendare, acesta producându-se în baza legii.

Distinct de concediul de maternitate, prevăzut în mod expres precum caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă [art. 50 lit. a) din Codul muncii] și reglementat sub aspectul indemnizării din Fondul național unic de asigurări sociale în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, acordarea concediului de risc este stabilită ca măsură de protecție a maternității la locul de muncă prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 pentru situația în care salariata desfășoară la locul de muncă o activitate care prezintă riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa ori cu repercusiuni asupra sarcinii și alăptării, iar angajatorul, din motive justificate, nu poate sa îi modifice corespunzător condițiile și/sau orarul de muncă ori să o repartizeze la un alt loc de muncă (art. 10).

Pentru a beneficia de concediul de maternitate sau alte măsuri legale de protecție, femeia gravidă are obligația să anunțe în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice și să se anexeze un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care să îi ateste starea [art. 2 lit. c)], coroborat cu art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003.

Concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fracționat, pe o perioadă ce nu poate depăși 120 de zile, de către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens, dar nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (art. 10).

În consecință, acordarea concediului de risc maternal este un drept al salariatelor aflate în situațiile menționate, iar, dacă sunt întrunite condițiile stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003, angajatorul este obligat să recunoască efectele acestuia pe durata stabilită de medicul specialist de maximum 120 de zile. În această perioadă, salariata nu va desfășura activitatea cu risc și nu va încasa salariu, primind în schimb o indemnizație din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale. De altfel, reclamanta din litigiul care a generat această întrebare a beneficiat de aceste drepturi, aspect necontestat în cauză.

Conform dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005, riscul maternal este unul dintre cazurile în care este recunoscut persoanelor asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate dreptul la concediu medical și la o indemnizație specifică, alături de incapacitatea temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii, necesitatea prevenirii îmbolnăvirilor și recuperarea forței de muncă (exclusiv pentru situațiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale), maternitate, îngrijirea copilului bolnav, îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice. Distinct de acestea, în cazul accidentelor de muncă și al bolilor profesionale, concediul medical și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se acordă potrivit dispozițiilor Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale.

Situația riscului maternal mai are o reglementare specială în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2003, întrucât reprezintă, deopotrivă, și o măsură de protecție a maternității la locul de muncă.

Toate cazurile enunțate, deși enumerate distinct (chiar și atunci când au aceeași natură, cum ar fi apariția unei boli), au ca element comun faptul că, pe durata acestora, din motive neimputabile, angajatul nu poate desfășura activitatea la locul de muncă și nu încasează un salariu, ci o indemnizație calculată în mod specific. Cu toate acestea, în raport cu dispozițiile art. 50 din Codul muncii, aceste situații generează cazuri diferite de suspendare de drept a contractului individual de muncă (spre exemplu: concediu de maternitate, concediu pentru incapacitate temporară de muncă sau carantină).

Încercând astfel o analiză coroborată a dispozițiilor inserate în aceste acte normative speciale, având domenii de reglementare specifice, cu cele cuprinse în art. 49 și următoarele din Codul muncii, se constată inconsecvența terminologică a legiuitorului în ceea ce privește noțiunea de incapacitate temporară de muncă și necesitatea stabilirii pe cale jurisprudențială a unui conținut specific în cazul utilizării acesteia ca temei al suspendării de drept a contractului individual de muncă.

Aceeași inconsecvență se menține și în cuprinsul Codului muncii, observând că, atunci când reglementează modalitatea de calcul al duratei concediului de odihnă (art. 145), legiuitorul enumeră deopotrivă perioadele de incapacitate temporară de muncă, pe cele aferente concediului de maternitate, concediului paternal, concediului de risc maternal, concediului pentru îngrijirea copilului bolnav ca fiind perioade de activitate prestată, dacă au intervenit înainte, sau drept cauze de întrerupere a acestuia, dacă au survenit în timpul efectuării acestuia.

În fața acestei situații de neclaritate vădită a normei, pentru a da aceeași eficiență juridică unor situații de fapt identice, în esență, în conținut, se apreciază că, potrivit regulii de interpretare ubi eadem est ratio, idem jus, se impune adoptarea sensului literal atunci când vorbim de concediu pentru incapacitate temporară de muncă ca un caz de suspendare de drept a contractului individual de muncă potrivit art. 50 lit. b) din Codul muncii. Conținutul ac