ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 959/2025

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța reclamanta Portul Comercial S.A. (denumirea inițială Șantierul Naval Sulina S.A.) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Culturii și Identității Naționale: - anularea în tot a Ordinului Ministerului Culturii și Identității Naționale nr. 2103/15.02.2019, privind clasarea în Lista Monumentelor Istorice, Grupa A, categoria II, a ansamblului "Atelierele Comisiei Europene a Dunării" și subcomponente, situat la adresa str. x, Sulina, județul Tulcea, care se află în proprietatea reclamantei; - suspendarea executării Ordinului Ministerului Culturii și Identității Naționale nr. 2103/15.02.2019, până la soluționarea definitivă a cauzei; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. Prin încheierea din 09.12.2019, Curtea de Apel Constanța a respins cererea de suspendare formulată de reclamant, având ca obiect anulare act administrativ suspendare executare act administrativ, ca nefondată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 85 din 09 mai 2023 Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta societatea Portul Comercial S.A. și pe pârâtul Ministerul Culturii și Identității Naționale, ca nefondată, a stabilit onorariul definitiv cuvenit expertului judiciar la suma de 21.000 RON, respingând ca nefondată cererea expertului judiciar de majorare a onorariului.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta-reclamantă Portul Comercial S.A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea litigiului în fond și admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării în tot a actului administrativ reprezentat de Ordinul Ministerului Culturii și Identității Naționale nr. 2103/15.02.2019, privind clasarea în Lista Monumentelor Istorice, Grupa A, categoria II, a ansamblului "Atelierele Comisiei Europene a Dunării" și subcomponente, situat la adresa str. x, Sulina, județul Tulcea, aflat în proprietatea recurentei. În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanței de fond nu este motivată în mod real, câtă vreme aceasta reprezintă o preluare a susținerilor pârâtului-intimat, cu înlăturarea nejustificată a probelor încuviințate si administrate în cauză, câștigate cauzei, respectiv a raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit de dr. ing. A. si a răspunsului la obiecțiuni . Instanța a înlăturat neîntemeiat concluziile raportului de expertiză și ale răspunsului la obiecțiuni, prin raportare exclusiv la aspectele referitoare la starea de conservare a imobilului, fără a mai analiza neîndeplinirea criteriilor de clasare, reținând doar că starea de conservare a imobilului nu poate reprezenta un criteriu care să determine neclasarea unui monument istoric, în condițiile în care sunt îndeplinite celelalte criterii de clasare prevăzute de lege. Nu s-a precizat însă care sunt acele criterii de clasare îndeplinite, fiind doar enunțate articole din legislația specific - Legea nr. 422/2001 și Ordinul nr. 2260/2008. Recurenta a criticat aprecierile instanței asupra opiniei exprimate de expertul judiciar arătând că acestea nu sunt suficient de obiective și relevante, conducând la concluzia unei evaluări scriptice care nu ține seama de existența și starea reală a fiecărui element component al ansamblului de bunuri imobile evaluate în raport de prevederile legale. Însă, raportul de expertiză conține mențiuni referitoare la vizita în teren, constatările efectuate la fața locului (efectuate în prezența reprezentaților părților, inclusiv a apărătorilor convenționali ai reclamantei), concluziile reliefând așadar starea reală a imobilelor. Instanța și-a însușit analiza efectuată de pârât, fără a cerceta aspectele esențiale (cum ar fi îndeplinirea criteriilor de clasare) cu privire la situația de fapt si de drept incidență în speță și fără a analiza în vreun fel argumentele și documentele reclamantei, dar mai ales probele încuviințate si câștigate cauzei pentru combaterea susținerilor pârâtului. Procedând în această manieră, instanța a soluționat procesul fără a intra în judecarea fondului, necercetând aspecte decisive pentru dezlegarea cauzei. Pe aceste considerente, se invocă încălcarea, de către prima instanță, a exigențelor legale referitoare la motivarea hotărârilor judecătorești, precum și dreptul fundamental la un proces echitabil, consacrat de art. 6 alin. (1) C. proc. civ., precum și obligațiile privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, stabilite de art. 22. alin. (2) din același cod. Subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a apreciat că hotărârea primei instanței a fost data cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - Ordinul nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, cu precădere art. 5, art. 8-12 din Ordin. Fără a analiza criteriile la care face referire, instanța a reținut că starea de conservare a imobilului nu poate reprezenta un criteriu care să determine neclasarea unui monument istoric, în condițiile în care sunt îndeplinite celelalte criterii de clasare prevăzute de lege. Aceste criterii reprezintă un aspect esențial al procedurii de clasare a unui imobil, iar instanța s-a limitat la a enunța dispozițiile art. 12 și 14 din Ordinul nr. 2260/2008, însușindu-și analiza pârâtului făcută prin Institutul Național al Patrimoniului, deși reclamanta a contestat documentația de clasare in integrum. Contrar celor reținute de instanță fără vreo motivare, expertul a arătat în mod expres că nu s-au respectat dispozițiile art. 8-12 din Ordinul nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice. Concluziile expertului privesc toate cele treisprezece clădiri, iar nu, izolat, una dintre ele. În continuare, recurenta a invocate aplicarea incorectă a calificativelor pentru fiecare construcție clasată ca monument istoric, în raport cu dispozițiile art. 8-12 din Normele Metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008, arătând că atât criteriul vechimii, cât și criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică și urbanistică, care are drept scop stabilirea valorii imobilului din punct de vedere estetic, funcțional și tehnic, sunt neîndeplinite, în raport de pierderea substanței de monument istoric a clădirilor. Expertiza realizează analiza tehnică detaliată a fiecăreia dintre cele 13 clădiri, iar instanța a menținut nejustificat valoarea de monument istoric a clădirilor clasate, conferită de pârâtă, deși s-a dovedit că sunt clădiri transformate și utilizate ca spații industriale pe o durată de aproape jumătate de secol, care și-au pierdut din substanță ca monumente istorice, raportat la situația de fapt a acestora. În continuare, recurenta a solicitat a se constata că actul atacat este nelegal, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, imobilele în discuție neputând fi avute în vedere ca făcând parte din "patrimoniul cultural al Europei". În opinia recurentei, instanța a încălcat și principiul specialia generalibus derogant, indicând drept normă specială - Legea nr. 422/2001. Concluzionând, s-a arătat că prin prisma probatoriului administrat în cauză s-a dovedit caracterul nelegal și netemeinic al actului contestat, acesta fiind emis cu: - neîndeplinirea criteriilor de clasare pentru fiecare dintre cele treisprezece clădiri, în raport cu dispozițiile art. 8-12 din Normele Metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008; - aplicarea incorectă a calificativelor pentru fiecare construcție clasată ca monument istoric, în raport cu aceleași dispoziții ale art. 8-12 din Normele Metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008; - ignorarea modificărilor care au condus la pierderea substanței monumentelor istorice (a fost emis pentru clădiri transformate și utilizate ca spații industriale pe o durată de aproape jumătate de secol, care și-au pierdut din substanță ca monumente istorice, raportat la situația de fapt a acestora și la concluziile expertului). Atât criteriul vechimii, cât și criteriul referitor la valoarea arhitecturală, artistică și urbanistică, care are drept scop stabilirea valorii imobilului din punct de vedere estetic, funcțional și tehnic, sunt neîndeplinite, în raport de pierderea substanței de monument istoric a clădirilor; - neparcurgerea tuturor etapelor premergătoare realizării fișei analitice de inventariere a clădirilor clasate ca monumente istorice și neîndeplinirea tuturor obiectivelor (a fost emis cu încălcarea normelor legale imperative privind forma impusă documentelor premergătoare adoptării acestuia, fără a avea la bază documentația prealabilă completă); - vătămarea reclamantei, prejudiciile majore create societății prin blocarea nejustificată a activității și investițiilor în derulare, urmare a clasării ca monumente istorice a construcțiilor în cauză, zona de protecție stabilită prin ordinul atacat fiind excesivă în raport de configurația construcțiilor și necesitatea protejării acestora ca urmare a edificării unor construcții viitoare față de obiectul de activitate al reclamantei. Cu privire la prejudiciile ce țin de desfășurarea activității și obiectul de activitate al societății, respectiv șantier naval, recurenta a precizat că valoarea acestora este considerabilă, raportat la faptul că însăși dobândirea societății de către actualul acționariat majoritar a avut la bază faptul că imobilul, inclusiv construcțiile identificate pe acesta, este liber de sarcini nefiind încadrat într-un regim juridic special, cu atât mai mult cu cât, fiind vorba de construcții transformate și utilizate ca spații industriale pe o durată de aproape jumătate de secol, care și-au pierdut din substanță ca monumente istorice, raportat la situația de fapt a acestora și la concluziile expertului desemnat în cauză. S-a mai arătat că față de specificul activității B., locația si destinația șantierului, "construcțiile" în cauză nu mai fac față fluxului tehnologic actual, în prezent activitatea șantierului necesitând construirea unor noi clădiri care să corespundă, ca și utilitate practică, noilor tehnologii.

Apărările formulate de intimat Intimatul-pârât Ministerul Culturii a formulat întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanței. A apreciat intimatul că hotărârea recurată îndeplinește exigențele art. 425 C. proc. civ., instanța expunând în mod clar și logic argumentele care au fundamental soluția adoptată, fiind indicate și motivele pentru care au fost respinse susținerile recurentei. Cu privire la critica recurentei referitoare la înlăturarea raportului de expertiză tehnică judiciară, instanța de judecată a motivat considerentele avute în vedere, indicând și temeiul legal. Mai mult, recurenta nu a adus în discuție faptul că expertul menționat nu deține atestarea necesară pentru a se pronunța cu privire la calitatea de monument istoric, respectiv A3 (specializarea Elaborare de studii, cercetări și inventariere monumente istorice, domeniul Studii, cercetări și inventariere monumente istorice), pentru a putea evalua clasarea unor monumente istorice. Expertul a identificat eronat zona în care se află obiectivul expertizat, pe care îl consideră situat în "Dobrogea de Sud, delimitată de linia tectonică majoră Capidava-Ovidiu", iar toate analizele, referindu-se la altă zonă geografică decât aceea unde se află Sulina, adică pe Dunăre și in Dobrogea de Nord, nu au nici o valoare probatorie. Întrucât expertul a utilizat normativele pentru zona Constanța, fără nici o legătură cu situația reală din teren, este evident că încheierile sale nu au nici o relevanță pentru dosarul în cauză. Expertiza conține pagini intregi cu citate din Legea nr. 422/2001 și doar un singur paragraf unde se prezintă, după cercetarea la fața locului, opinia expertului: "Pe amplasamentul studiat, odată cu vizita în teren, la ansamblul Ateliere CED de la Sulina, nu s-au identificat construcții noi, sau parțial noi față de cele inițiale, extinderi. Construcțiile identificate și enumerate mai sus, nu au suferit modificări fată de cele inițiale, având aceeași geometrie în plan ca în momentul edificării lor, conform extraselor de carte funciară atașate la prezentul raport de expertiză…" Or, această opinie anulează de fapt părerea neargumentată a expertului, despre reconstrucțiile de după război. In ceea ce privește starea de conservare a imobilelor, expertul afirmă că o parte dintre acestea sunt autodemolate din cauza lipsei lucrărilor de întreținere, reparații curente sau capitale, de reabilitare, consolidare și restaurare specifice ce cădeau în sarcina proprietarului, conform art. 27 din Legea nr. 10/1995, republicată, această afirmație fiind mai apoi infirmată de documentarul fotografic anexat expertizei, în care se regăsesc toate cele 13 clădiri ce au fost clasate ca monumente istorice. Concluziile expertului nu sunt susținute de niciun argument, nu se prezintă propria interpretare a criteriilor de clasare, în ciuda faptului că în documentația de clasare pentru fiecare dintre cele 13 imobile sunt detaliate pe larg criteriile valorice si calificativele acordate. Referitor la concluzia potrivit căreia "nu s-a realizat parcurgerea etapelor premergătoare realizării fișei analitice de inventariere a clădirilor clasare ca monumente istorice, (...) neîndeplinind toate obiectivele etapelor legale prevăzute de norme" (p. 202), intimatul arată că afirmația expertului nu este susținută de nici un argument, iar expertul nu a parcurs documentația de clasare, care conține toate informațiile rezultate din etapele prevăzute la art. 5 din Ordinul nr. 2260/2008. În continuare, intimatul procedează la contestatea, în mod punctual, a tuturor concluiziilor expertului judiciar, expuse în raportul de expertiză administrat în cauză. În privința celui de-al doilea motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă, prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că acesta are în vedere încălcarea unei reguli de drept, nu de fapt, iar recurenta a invocat aceleași considerente pe care le-a susținut în fața primei instanțe. Potrivit competențelor legale ce îi revin, Ministerul Culturii emite ordine de clasare, respectiv, de declasare a monumentelor istorice, pe baza propunerii formulate de organismul științific de specialitate, denumit Comisia Națională a Monumentelor Istorice, care funcționează pe lângă Ministerul Culturii, iar actul administrativ asupra căruia poarta procesul a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: 5.1. Cu caracter prioritar, Înalta Curte va reține că instanța de fond a fost învestită cu acțiune în anularea Ordinului nr. 2103/15.02.2019, privind clasarea ansamblului "Atelierele Comisiei Europene a Dunării", aflat în proprietatea reclamantei, situat în str. x, Sulina, jud. Tulcea. Din analiza conținutului cererii de recurs se constată că aceasta se concentrează, în principal, asupra criticilor de nelegalitate referitoare la nerespectarea criteriilor de clasare stabilite de art. 8 -12 din Ordinul nr. 2260/2008 și asupra faptului că, în mod nelegal, instanța de fond a înlăturat concluziile din raportul de expertiză administrat în cauză, prin care au fost lămurite aspectele în legătură cu criteriile de clasare. Însă, pentru ca instanța de control judiciar să poată proceda la analiza modului de respectare/de evaluare a criteriilor de clasare stabilite prin art. 8-12 din Ordinul nr. 2260/2008, este necesar ca astfel de critici să fi fost invocate, ca atare, în conținutul cererii de chemare în judecată. În acest sens, vor fi avute în vedere și aplicate întocmai prevederile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., "(2) Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare (...)", la care fac trimitere dispozițiile art. 494 din Cod - "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune". Or, potrivit cererii introductive de instanță, criticile de nelegalitate aduse Ordinului de clasare prin cererea de chemare în judecată privesc exclusiv: 1/emiterea ordinului în lipsa documentației tehnice fiind astfel încălcate prevederile Legii nr. 422/2001; 2/nerespectarea Deciziei 864/2017 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene; 3/faptul că actul a fost emis pe construcții parțial inexistente; 4/prejudicierea activității societății reclamante, prin blocarea activității și a investițiilor; 5/neîndeplinirea condițiilor de formă la emiterea actului și a avizului de clasare nr. x/2018, ca act premergător ce putea fi atacat în cadrul acțiunii în anularea actului principal vătămător, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ. Se observă, așadar, contrar susținerilor recurentei-reclamante din recurs, că cererea de chemare în judecată nu conține nicio critică referitoare la nerespectarea criteriilor de clasare reglementate de art. 8-12 din Ordinul nr. 2260/2008, privind aprobarea Normelor metodologice de clasare, ori referitoare la modul de acordare a calificativelor cu ocazia clasării, iar la dosar nu se identifică vreo cerere adițională, formulată în condițiile și termenele reglementate de art. 204 C. proc. civ., prin care să fi fost completată cererea introductivă de instanță, prin formularea de critici noi. În aceste împrejurări, în temeiul art. 494 și art. 478 C. proc. civ. anterior citate, criticile recurentei din recurs, întemeiate pe nerespectarea prevederilor art. 8-12 din Ordinul nr. 2260/2008, nu pot fi formulate de aceasta omisso medio, instanța de control judiciar fiind ținută a analiza legalitatea sentinței recurate cu respectarea limitelor investirii, stabilite în fața instanței de fond în condițiile reglementate de C. proc. civ. Este adevărat că prin cererea de administrare a probatoriului recurenta-reclamantă a solicitat administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate, ocazie cu care a pretins ca expertul să verifice inclusiv îndeplinirea criteriilor de clasare/modul de acordare a calificativelor, însă un astfel de demers, în forma în care a fost prezentat instanței, nu poate fi apreciat drept cerere adițională, dat fiind că în respectarea principiului disponibilității intenția de modificare a cererii de chemare în judecată nu poate fi "dedusă" din comportamentul procesual al părții reclamante, art. 204 C. proc. civ. impunând respectarea anumitor condiții și a anumitor termene pentru formularea și depunerea cererii adiționale. Acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care, prin încheierea de ședință din 15.06.2020, în raport de criticile de nelegalitate din cererea de chemare în judecată, instanța a respins ca neutilă cauzei cererea de administrare a expertizei în legătură cu obiectivele de la lit. c) și d) din nota de probatorii. Totodată, acesta este și motivul pentru care, deși instanța de fond a încuviințat obiectivul de la lit. b) al notei de probatorii, răspunsul expertului în legătură cu acest obiectiv nu a putut fi valorificat prin considerentele hotărârii recurate, neavând legătură cu niciuna dintre criticile formulate în cererea de chemare în judecată. În raport de aceste constatări preliminare, Înalta Curte va concluziona în sensul că aspectele referitoare la nerespectarea criteriilor de clasare reglementate de Ordinul nr. 2260/2008, respectiv cele în legătură cu modul de acordare a calificativelor pentru cele 13 imobile la care se referă ordinul atacat nu reprezintă critici de nelegalitate deduse analizei instanței de fond în condiții procedurale, astfel că ele nu pot fi analizate pentru prima dată în recurs, urmând a fi înlăturate. Totodată, în mod corespunzător instanța de fond nu a valorificat raportul de expertiză, în partea sa referitoare la aceleași critici, dat fiind că aceste concluzii ale expertului excedau limitelor cererii de chemare în judecată. 5.2. În ceea ce privește celelalte critici formulate în recurs, Înalta Curte va observa că acestea au fost, în mod formal, încadrate de recurenta-reclamantă în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fiind în legătură cu: a/nemotivarea hotararii, sub aspectul înlăturării în mod nejustificat a concluziilor raportului de expertiză, referitoare la starea de conservare a imobilului; b/însușirea întocmai a argumentelor pârâtului, fără ca hotărârea să conțină considerente care să prezinte raționamentul instanței de fond aplicat în adoptarea hotărârii; c/greșita reținere a ipotezei de declasare în caz de autodemolare, precum și încălcarea dispozițiilor art. 5 din Ordinul nr. 2260/2008, referitoare la etapele premergătoare realizării fișelor analitice de inventariere a clădirilor. Suplimentar, Înalta Curte constată că în recurs recurenta a invocat inclusiv încălcarea prevederilor art. 22 C. proc. civ., tot în legătură cu înlăturarea raportului de expertiză, critici care, deși nu au fost formal încadrate în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vor fi avute în vedere inclusiv prin prisma incidenței acestui caz de casare. Referitor nemotivarea hotărârii recurate, de natură a atrage incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va reține că argumentele invocate in recurs sunt neîntemeiate. Recurenta a invocat, în primul rând, faptul că în mod nepermis și nemotivat instanța fondului ar fi înlăturat concluziile din raportul de expertiză, în special pe cele privind criteriile de clasare, fără a le analiza la rândul său, în fond. Potrivit celor anterior expuse, Înalta Curte va reține caracterul nefondat al acestor critici, dat fiind că aspectele privind modul de evaluare a criteriilor de clasare din art. 8-12 din Ordinul 2260/2008 nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, astfel că aprecierile expertului asupra acestor criterii de clasare nu prezintă relevanță, neputând fi valorificate în scopul evaluării legalității actului administrativ contestat. Mai apoi, în ceea ce privește starea de conservare a imobilului, respectiv faptul că aceasta nu reprezintă un criteriu pentru eminterea actului contestat, se constată că aceste concluzii ale instanței de fond au fost argumentate inclusiv prin raportare la dispozițiile legale incidente, neputându-se susține că nu ar exista o motivare a hotărârii. Recurenta a preluat trunchiat, în cererea de recurs, paragrafe din sentința recurată, omitând să rețină că în considerente instanța fondului a indicat inclusiv faptul că: "În referire la criticile reclamantei vizând starea actuală a imobilelor instanța arată că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice "Monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor de conservare." Așadar, nu se poate susține în mod valid că starea de conservare a imobilelor și relevanța acesteia asupra legalității actului contestat ar fi fost stabilite în lipsa unei argumentări pertinente, în fapt și în drept. Referitor la aceea că sentința ar fi fost motivată exclusiv prin însușirea argumentelor pârâtului, fără a conține considerente care să prezinte raționamentul instanței de fond, urmează a se observa că și aceste critici sunt nefondate. Astfel cum rezultă din considerentele sentinței recurate, instanța de fond a identificat mai întâi criticile de nelegalitate cu care a fost învestită, reținând în mod corespunzător că: "reclamanta a susținut că actul a fost emis fără a avea la bază documentația prealabilă completă care să conțină indicarea și explicarea elementelor tehnice ce au condus la emiterea sa, considerentele emiterii ordinului de clasare nu se regăsesc prin cele evocate de prevederile Deciziei nr. 864/17.05.2017 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene privind declararea anului 2018 drept Anul European al Patrimoniului Cultural, care este documentul indicat în documentul declanșator al procedurii, actul a fost emis pentru construcții (parțial) inexistente, raportat la situația de fapt a acestora, perturbarea și prejudicii majore create societății prin blocarea nejustificată a activității și investițiilor în derulare ca urmare a clasării ca monumente istorice a construcțiilor în cauză, actul a fost emis cu încălcarea normelor legale imperative privind forma impusă documentelor pregătitoare adoptării acestuia". Mai apoi, identificând prevederile legale aplicabile speței și raportându-se la materialul probator, instanța de fond a răspuns tuturor acestor critici, care au fost tratate punctual și detaliat în considerentele hotărârii. Astfel, în privința existenței/inexistenței construcțiilor, a fost valorificat raportul de expertiză, constatările expertului fiind coroborate cu înscrisurile ce reprezintă documentația administrativă, instanța concluzionând că "atât documentația în baza căreia s-a emis ordinul de clasare cât și expertiza efectuată în cauză au identificat existența fizică a clădirilor cât și gradul de conservare a fiecărei clădiri, astfel cum rezultă din planșele foto existente la dosar. Studiul istorico-arhitectural pentru Atelierele Comisiei Europene a Dunării întocmit în 2018 de Institutul Național al Patrimoniului în vederea propunerii de clasare, cuprinde atât istoricul Comisiei Europene a Dunării și a lucrărilor acesteia la Sulina cât și descrierea arhitecturală a fiecărui obiectiv din ansamblu cu menționarea stării de conservare la momentul studiului precum și evaluarea ansamblului pe baza criteriilor de clasare a bunurilor imobile conform Ordinului nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice (filele x vol. I)". Critica privitoare la lipsa documentației tehnice a fost la rândul ei înlăturată argumentat, cu indicarea probelor relevante din dosar: studiu istoric general-Sulina, Studiu istorico-arhitectural, fișe analitice de inventariere, plan delimitare zonă de protecție propusă, extras inventar coordonate, plan de situație ansamblu cu marcarea valorilor de patrimoniu prpuse, sinteza de evaluare, relevee pe subcomponente, plan cadastral. S-a avut în vedere inclusiv rezultatul verificărilor Institutului Național al Patrimoniului asupra unui număr de 43 construcții, din care s-a formulat propunere de clasare pentru 13 construcții care îndeplineau criteriile de clasare în lista monumentelor istorice. Totodată, instanța a identificat prevederile legale relevante pentru dezlegarea criticilor referitoare la conținutul documentației tehnice, observând inclusiv conținutul fișelor analitice ale imobilelor propuse pentru clasare și analiza realizată prin intermediul acestora. S-au cercetat și criticile referitoare la nerespectarea Deciziei nr. 864/17.05.2017 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, prin prisma modului de interpretare și aplicare a acesteia în raport de legislația internă, precum și critica privind lipsei consultărilor prealabile, ambele fiind înlăturate motivat, prin raportare la prevederile legale incidente cauzei și în considerarea înscrisurilor din documentația administrativă, reținându-se că reclamanta a participat la întâlniri cu reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului și reprezentantul Administrației Fluviale a Dunării de Jos-Galați și că aceasta a fost în permanență înștiințată asupra etapelor procedurii de clasare. Instanța de fond a dat răspuns motivat și criticilor privind afectarea activității reclamantei și celor referitoare la lipsa consultării Biroului Strategia Dunării din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, acestea fiind înlăturate motivate, în fapt și în drept. În final, au fost analizate criticile privind nemotivarea avizului nr. 158/E/CZMI 4 din 13.12.2018 emis de Direcția Județeană pentru Cultura Tulcea în raport de elementele obligatorii prevăzute în Anexa 4 din Regulamentul din 28 martie 2013 de organizare și funcționare a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, aprobat prin Ordinul nr. 2173/2013, la rândul lor fiind înlăturate în temeiul unui raționement juridic expus în mod corespunzător și cu identificarea textelor de lege incidente. Pe cale de consecință, nu se poate concluziona în sensul că sentința recurată ar reprezenta exclusiv opinia pârâtului, lipsind motivarea proprie a instanței, în condițiile în care considerentele hotărârii tratează în mod corespunzător fiecare critică adusă Ordinului nr. 2103/15.02.2019, privind clasarea ansamblului "Atelierele Comisiei Europene a Dunării", astfel cum au fost acestea prezentate în cererea de chemare în judecată. În ceea ce privește faptul că sentința ar fi nemotivată deoarece a fost pronunțată fără a se evalua probele administrate în cauză, ceea ce ar fi de natură a atrage incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înlata Curte va reține că și aceste critici sunt nefondate. Contrar susținerilor din recurs, instanța de fond a valorificat înscrisurile administrate în cauză, în măsura în care, potrivit aprecierii proprii, aceastea au fost de natură a se corobora cu celelalte probe administrate. În ceea ce privește proba cu expertiza de specialitate, aceasta a fost la rândul său valorificată partial, doar în aceeași măsură a coroborării cu celelalte probe administrate în cauză, neexistând o obligație legală a instanței de a valorifica întocmai și în integralitate concluziile raportului de expertiză. (art. 264 C. proc. civ.). Astfel cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, concluziile nevalorificate de înstanța de fond au fost înlăturate de aceasta motivat, observându-se că nu se coroborează cu celelalte probe, neputându-se susține, în mod valid, că în cauză ar fi fost încălcate de instanța fondului prevederile art. 22 C. proc. civ., ori că soluția acesteia nu ar fi argumentată în fapt și în drept, astfel cum reclama prevederile art. 425 C. proc. civ., cu consecința incidenței cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În ceea ce privește modul de evaluare, în concret, a probatoriului de către instanța de fond, aceste aspecte nu pot fi suspuse cenzurii de legalitate în recurs, fiind în legătură cu modul de stabilire a situației de fapt relevante în cauză, iar nu cu încălcarea legii de către instanța de fond. În acest sens, urmează a fi observate prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate solicita numai pentru motive de nelegalitate. În raport de toate aceste considerente, instanța de recurs va reține că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., de natură a conduce la desființarea sentinței recurate pentru nerespectarea cerințelor de motivare, ori pentru încălcarea normelor de procedură. În ceea ce privește incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va observa că, pe lângă criticile referitoare la aplicarea nelegală a art. 8-12 ale Ordinului 2260/2008 privind evaluarea criteriilor de clasare și a stabilirea calificativelor pentru fiecare imobil, care așa cum s-a arătat anterior nu pot fi analizate în recurs, nefiind invocate prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a mai invocat și încălcarea dispozițiilor art. 5 din Ordinul nr. 2260/2008, referitoare la etapele premergătoare realizării fișelor analitice de inventariere a clădirilor, precum și greșita aplicare a Legii nr. 422/2021 și a Ordinului 2260/2008, din perspectiva eronatelor aprecieri asupra stării de conservare a imobilelor, care nu ar reprezenta criteriu de clasare, precum și asupra faptului că autodemolarea nu împiedică declasarea. Referitor la încălcarea art. 5 din Ordinul nr. 2260/2008, se constată că potrivit textului de lege: "(1) Etapele pe care specialistul sau, după caz, expertul prevăzut la art. 4 trebuie să le urmeze în vederea realizării fișei analitice de inventariere a unui monument istoric sunt următoarele: a) cercetarea pe teren a monumentului istoric, urmărindu-se: - verificarea denumirii oficiale, a denumirilor anterioare și, după caz, a hramului bisericii sau a denumirii ansamblului; - verificarea adresei corecte; - descrierea sumară a imobilului; - stabilirea datei construirii, a istoricului și a stării de conservare; - schița planului de situație; - fotografii ale imobilului; b) obținerea de informații de la autoritatea administrației publice locale în legătură cu: - regimul juridic al proprietății, actual și anterior; - planul cadastral al imobilului; - reglementările urbanistice în care se înscrie imobilul; c) obținerea de informații bibliografice și de arhivă: - stabilirea ctitorului, a finanțatorului sau a autorului, după caz; - stabilirea lucrărilor anterioare de restaurare; - cercetarea altor surse de documentare." Desi în recurs se invocă încălcarea acestor prevederi, în susținerea criticilor formulate recurenta-reclamantă nu face altceva decât să preia concluziile expertului din conținutul raportului de expertiză administrat în cauză, care au însă caracter general și care, astfel cum corect a observat instanța de fond, nu se coroborează cu celelalte înscrisuri administrate în cauză. În acest sens, urmează a se observa că la dosar au fost anexate documentele care atestă parcurgerea etapelor reglementate de art. 5 alin. (1) din Ordinul nr. 2260/2008, putând fi identificate în dosarul administrative înscrisuri ce atestă: cercetarea în teren a imobilelor ce au făcut obiect al propunerii de clasare, cu realizarea de planșe fotografice în acest sens; întocmirea unui Studiu istorico- architectural de către Institutul Național al Patrimoniului, conținând atât descrierea cât și istoricul ansamblului propus spre clasare ca monument istoric, descrierea de arhitectură pe fiecare obiectiv din ansamblu, ce conține inclusiv concluzii asupra stării de conservare a acestora; obținerea de relații cu privire la regimul juridic al proprietății și planul cadastral, precum și în legătură cu reglementările urbanistice în care se înscrie imobilul; obținerea de informații bibliografice și de arhivă precum și identificarea multiplelor surse de documentare și stabilirea lucrărilor anterioare de restaurare. Pe cale de consecință, concluziile expertului, preluate întocmai de recurenta-reclamantă, potrivit cărora etapele premergătoare întocmirii fișei analitice de inventariere a unui monument istoric nu ar fi fost respectate, sunt contrazise de înscrisurile din dosarul administrative, aspect valorificat în mod corespunzător de instanța fondului, care în mod legal a reținut respectarea procedurii reglementate de art. 5 din Ordinul nr. 2260/2008. În ceea ce privește greșita aplicare a Legii nr. 422/2001 și a Ordinului 2260/2008, din perspectiva eronatelor aprecieri asupra stării de conservare a imobilelor, care nu ar reprezenta criteriu de clasare, precum și asupra faptului că autodemolarea nu împiedică declasarea, Înalta Curte va reține că în mod legal instanța de fond a avut în vedere prevederile actului de rang superior, respectiv dispozițiile art. 10 din Legea nr. 422/2001: "Monumentele istorice sunt protejate indiferent de regimul lor de proprietate sau de starea lor de conservare." Sunt legale așadar concluziile potrivit cărora starea de conservare a imobilelor, respectiv starea avansată de degradare în care se află acestea nu pot reprezenta cauză de împiedicare a clasării. Este real că starea de conservare a imobilului trebuie evaluată în procedura de întocmire a fișei analitice de inventariere, însă o astfel de evaluare a fost realizată, sens în care la dosar au fost depuse Studiul istorico-arhitectural pentru Atelierele Comisiei Europene a Dunării întocmit în 2018 de Institutul Național al Patrimoniului în vederea propunerii de clasare, care cuprinde atât istoricul Comisiei Europene a Dunării și a lucrărilor acesteia la Sulina cât și descrierea arhitecturală a fiecărui obiectiv din ansamblu cu menționarea stării de conservare la momentul studiului, precum și Fișele analitice de inventariere a menumentelor istorice, în care se regăsesc mențiuni inclusive cu privire la starea general de consevare, care variază pentru imobilele propuse spre clasare de la "precolaps" până la "bună". Corecte sunt inclusiv concluziile instanței potrivit cărora starea precară a imobilelor, care în anumite condiții externe ar putea conduce la autodemolare, nu poate reprezenta argument pentru împiedicarea clasării, dat fiind că potrivit art. 21 alin. (1) lit. b) din Ordinul nre. 2260/2008, dispariția monumentului istoric, inclusiv în situația în care condiții climatice extreme sau alți factori naturali ar determina autodemolarea unuia sau mai multor imobile clasate, reprezintă cauză de declasare. Câtă vreme însă, la momentul emiterii ordinului de clasare, cele 13 imobile evaluate existau fizic, chiar și în stare de "precolaps", aspect confirmat inclusiv de expertul judiciar, nu se poate susține în mod valid că ar fi incident cazul de "dispariție a monumentului istoric", de natură a împiedica clasarea. Va concluziona așadar Înalta Curte, în considerarea celor anterior expuse, că în cauză nu este incident nici cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentința recurată fiind data cu corecta aplicare a normelor de drept material. În aceste condiții, văzând și prevederile art. 496 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul recurentei-reclamante împotriva sentinței civile nr. 85/2023 a Curții de Apel Constanța, ca nefondat.