ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 906/2025

Ședința publică din data de 19 februarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat modificarea Ordinelor nr. 551/12.04.2023 și nr. 589/26.04.2023 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin valorificarea Valorii de referință sectorială de 605,225 RON (VRS) începând cu data de 01.01.2018, acordarea VRS neplafonat de disp. art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 avându-se în vedere funcția de procuror-consilier al procurorului general (coeficient de multiplicare 22), cât și gradul profesional corespunzător PÎCCJ, cu recalcularea și plata diferențelor salariale, fără plafonarea instituită de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și prin calcularea sporurilor la nivel maxim de 45% din indemnizația de încadrare, începând cu data de 01.01.2018 și în continuare până la încetarea condițiilor de acordare, cu dobândă legală penalizatoare și actualizate cu rata inflației și cu emiterea unei adeverințe de recalculare a pensiei de serviciu.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 507 din 27 martie 2024, a admis excepția prescripției invocată de pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins pretențiile, pentru perioada anterioară datei de 26.06.2020, ca prescrise și a respins cererea formulată de către reclamanții A. și B., în contradictoriu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții A. și B. au declarat recurs.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că în cauza sunt întrunite condițiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 Cod procedură civilă, hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și cuprinde numai motive străine de natura cauzei, astfel că solicită casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

Se precizează că în perioada 01.07.2016-05.12.2018 pentru A. și 17.09.2015 - 05.11.2018 pentru B., au îndeplinit funcțiile de consilieri ai procurorului general în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având grad profesional de procuror de parchet de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind eliberați din funcție prin pensionare la data de 05.12.2018 și respectiv 05.11. 2018, conform decretelor de eliberare din funcție prin pensionare anexate.

Până la data de 31.12.2017, au fost salarizați corespunzător coeficientului de multiplicare 22 din anexa O.U.G. nr. 27/2006. Dovada că acestea au fost drepturilor bănești a fost făcută cu ordinele de salarizare anexate (Ordinul nr. 330/27.01.2017 și anexa, Ordinul nr. 807/04.05.2016, Ordinul nr. 383 din 09.02.2016 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), în care se menționează la nivelul anului 2016 și 2017 încadrarea pe funcția de procurori-consilieri cu coeficientul 22 corespunzător O.U.G. nr. 27/2006, alături de clasa 108/109 din Legea nr. 284/2010.

Prin sentința civilă nr. 188/2021 a Tribunalului Vâlcea, în dosarul x/2020, rămasă definitivă la data de 20.10.2021 prin decizia civilă nr. 4131/2021 a Curții de Apel Pitești, a fost recunoscut în favoarea reclamanților VRS de 605,225 începând cu 04.06.2017.

Se impune a fi menționat că la data când a fost pronunțată hotărârea la fond existau deja hotărâri cu deplafonarea sens în care s-a folosit expresia până la încetarea condițiilor de acordare, întrucât la acel moment nu existau astfel de condiții de încetare a acordării, iar condițiile de acordare nu au încetat niciodată, doar a existat o greșită interpretare și aplicare a lor, corectată ulterior de sistemul judiciar.

Indemnizația de încadrare a procurorilor consilieri ai procurorului general trebuia recalculată începând cu data de 01.01.2018 prin valorificarea coeficientului 22 de multiplicare avut și în continuare, cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON, majorată cu 25% conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără aplicarea plafonării prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/12017, așa cum s-a statuat prin sentință.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile solicitate anterior datei de 26.06.2020, invocată de intimat și admisă de instanță, recurenții consideră că aceasta este neîntemeiată, iar instanța de fond în mod greșit a admis excepția.

Astfel fiind, recurenții consideră că prin raportare la hotărârile judecătorești menționate anterior, s-a stabilit cu caracter definitiv că sunt îndreptățiți la recalcularea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018.

Hotărârile judecătorești menționate anterior se opun cu putere de lucru judecat în prezentul litigiu, în ceea ce privește existența unui drept la recalcularea drepturilor salariale prin raportare la VRS de 605,225 RON, începând cu data de 01.01.2018.

În opinia recurenților-reclamanți întreaga motivare pe fond a acțiunii este greșită, întrucât Decizia nr. 4/2024 a ÎCCJ pe baza căreia instanța și-a motivat respingerea acțiunii, nu este aplicabilă în cauză aceasta vizând o cu totul altă ipoteză, sentința conținând din acest punct de vedere numai motive străine de natura cauzei.

Decizia menționată se referă la situația magistraților, judecători și procurori, care au obținut prin hotărâri judecătorești majorarea coeficientului de încadrare la nivelul procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, respective coeficientul 19, situație în care nu ne aflăm.

Recurenții-reclamanți mai arată că au avut anterior prin încadrare coeficientul 22, în funcția de consilieri ai procurorului general din anul 2015-B. și respectiv anul 2016-A., în baza legilor de salarizare anterioare Legii nr. 153/2017, coeficient pe care l-au avut toți procurorii încadrați pe această funcție de consilier odată cu apariția O.U.G. nr. 27/2006, și până la apariția ultimei legi de salarizare, aspect dovedit cu ordinele și grilele de salarizare anexate acțiunii.

Astfel, recurenții-reclamanți susțin că nu au obținut acest coeficient de încadrare 22 printr-o hotărâre judecătorească pe baza existenței și constatării unei discriminări, ci în baza actelor normative privind salarizarea, inițial fiind introdus prin O.U.G. nr. 27/2006 menținut prin art. 3 al 3 din Legea nr. 330/2009 și ulterior prin art. 3 alin. (3) din Legea nr. 284/2010.

Se mai susține că instanța a aplicat greșit și prevederile referitoare la plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Aceasta s-a datorat în principal interpretării textului de lege scos atât din contextual legii cât și ignorarea lămuririlor date prin deciziile Î.C.C.J. și deciziile C. civ..R

După cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluție legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de "eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare", și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice (Decizia nr. 700/2019, nr. 82/2022).

Rezultă din cele de mai sus, destul de clar, că prin art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie înțeles că salariul avut în plată pe 31.12 .2017 nu trebuie limitat la nivelul celui prevăzut pentru anul 2022, în situația în care prin aplicarea corecției de 25%, în vederea compensării contribuțiilor de asigurări sociale, va crește peste această valoare. Nu vor mai exista creșteri salariate în aceasta situație, în afara corecției de 25%, dar nici scăderi de salariu, cum în mod greșit s-a procedat în situația noastră. Acesta este caracterul tehnic la care se referă Curtea Constituțională în Decizia nr. 700/2019. Cu alte cuvinte legea nu dispune să fie scăzute salariile în nicio situație, doar cei care au aplicat-o, dintr-o prudențialitate excesivă au interpretat-o greșit.

Rezultă astfel că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează numai drepturile salariate stabilite prin această lege, iar nu și drepturi care sunt recunoscute în temeiul unor prevederi anterioare. Limita impusă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează creșterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a legii, conform distincțiilor de la art. 38 alin. (3)-(5), iar nu reducerea drepturilor salariale ori neacordarea în totalitate a unor drepturi salariale, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, cum este cazul dedus judecății.

Nu pot fi ignorate drepturile obținute anterior de persoanele care se încadrează în aceeași familie ocupațională, fiind necesar a fi respectate principiile nediscriminării și egalității prevăzute de Legea nr. 153/2017, dar și considerentele Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr. 794/2016.

Sub aspectul discriminării se arată că prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în dosarul nr. x/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință s-a statuat că: în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale.

În acest sens se invocă Sentința civilă nr. 1508, pronunțată în data de 28.10.2020, de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. x/2020, cu precizările din considerentele încheierii din data de 28.12.2022, dosar nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 600/23.03.2023 a Curții de Apel Ploiești. Astfel, având în vedere specificul drepturilor deduse judecății, aplicarea dispozițiilor privind plata diferențelor se face și pe viitor, până la intervenirea unei situații de fapt ce duce la încetarea drepturilor sau a unei dispoziții legale contrare.

Un alt aspect ce trebuie avut în vedere, este faptul că în materia salarizării, odată introdus în baza de calcul un element salariat, nu se poate proceda la eliminarea acestuia, deoarece s-ar ajunge la o diminuare a dreptului salarial, ce ar încălca principiul drepturilor câștigate, în contextul în care judecătorii au un raport de muncă sui generis, conform practicii ÎCCJ.

Astfel, un drept salarial majorat devine parte integrantă a acestui raport juridic și doar în mod excepțional poate face obiectul unei limitări.

Cu referire la sporuri, cum indemnizația de încadrare stabilită este greșită, nu poate fi menținut nici cuantumul sporurilor acordate în conținutul acestora, acestea urmând a fi calculate cu respectarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, odată cu intrarea în vigoare a acestui act legislativ.

Recurenții mai arată că așa cum și intimatul precizează în nota depusă la dosarul cauzei, prin Ordinul nr. 2295/2021 PG, la art. 1 coroborat cu art. 3 și 4, se menționează că se vor recunoaște și se vor respecta hotărârile judecătorești care vizează VRS de 605,225 RON, acest aspect nu a fost însă respectat atunci când s-a solicitat adeverința pentru recalcularea pensiei. Rezultă astfel că prin recunoașterea menționată mai sus, P.Î.C.C.J. a renunțat la prescripție în ceea ce îi privește pe cei cu hotărâri judecătorești. Această renunțare a fost făcută în mod expres în art. 3 al ordinului.

Se impune a fi precizat faptul că acest ordin nu le-a fost comunicat, și nici nu au avut știință despre existența unor hotărâri judecătorești prin care s-au dispus acordarea drepturilor salariale fără aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, până la data formulării prezentei acțiuni.

De asemenea trebuie precizat că instanța în mod greșit nu s-a pronunțat cu privire la acest capăt de cerere privind eliberarea unei adeverințe necesară recalculării pensiei.

În mod neadevărat la pct. III din nota depusă de P.LC.C.J., se menționează de intimat:, Precizăm că drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite având la bază drepturile aferente lunii decembrie 2017, respectiv cuantumul brut al salariilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, majorate cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017". Nu este adevărat întrucât noi în luna decembrie aveau coeficientul de multiplicare 22 și conform sentinței civile nr. 188/2021 a Tribunalului Vâlcea în dosarul x/2020, rămasă definitivă, VRS-ul de 605,225 RON, hotărâre pusă în plată de intimatul P.Î.C.C.J., însă în ianuarie 2018, salariile le-au fost reduse/plafonate) la nivelul maxim prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022, intimatul refuzând să corecteze această greșeală.

Intimatul la pct. V din nota susține un raționament greșit, în sensul că art. 38. alin. (6) din Legea 153/2017 prevede ca începând cu 01.01.2018 să fie scăzute salariile la nivelul maxim prevăzut de lege pentru anul 2022, aspect contrazis atât de decizia CCR nr. 700/2019 care menționează că legea nu prevede reducea salariilor ci doar eliminarea unor disfuncționalități ce se vor regla în timp, prin stagnarea majorării unor salarii și majorarea în timp a altora, cât și de hotărârile judecătorești date în aceeași interpretare și care vizează o problemă cu aplicabilitate generală pentru sistemul judiciar.

Tot în cadrul acestui pct. 5 se susține greșit că "începând cu 01.01.2018, coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială (elemente ale calculului drepturilor salariale) se regăsesc doar în componența drepturilor salariale care nu au ajuns la nivelul maxim aferent anului 2022. în caz contrar, se acordă drepturile salariale prevăzute de lege pentru anul 2022, corespunzătoare gradului profesional deținut, fără existența unui calcul care să aibă la bază cele două elemente". Este greșită această afirmație întrucât atâta timp cât legea nu prevede diminuarea drepturilor salariale, coeficientul de multiplicare și valoarea de referință urmează să se regăsească integral, alături de cei 25% pentru compensarea datoriilor la asigurări sociale, în drepturile salariale viitoare.

De asemenea, recurenții-reclamanți mai arată vă în Notă se precizează că au fost eliberați din funcție (ca urmare a pensionării) anterior emiterii Ordinului nr. 2295 din 07.12.2021, aspect cu totul adevărat, însă nu se precizează și că acest ordin îiprivește direct întrucât vizează perioada cât erau în funcție.

Intimatul face referire și la considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, a Curții Constituționale unde se reține că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp", aspect de necontestat, dar trece sub tăcere că Legea nr. 153/2017 nu prevede diminuarea salariilor existente la 31.12. 2017 cu începere de la 01.01.2018, (aspect precizat și în Decizia CCR nr. 82/2022) ci mai mult legea prevede că salariile avute la 31.07. 2017 se vor menține în plată până la 31.12. 2017, când odată cu intrarea ei în vigoare vor fi majorate cu cei 25% pentru compensarea datoriilor la asigurări sociale.

Ordinul nr. 551/12.04.2023 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este o continuare a Ordinului nr. 2295/07.12.2021 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care au fost stabilite recalcularea și plata drepturilor salariale ale procurorilor prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON. Emitentul în cuprinsul Ordinului nr. 551/12.04.2023 menționează in mod expres "Constatând că dreptul la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON exista în patrimoniul personalului în iunie 2017, astfel încât, în conformitate cu cele stabilite prin hotărârile judecătorești menționate, acesta se impune a fi menținut în continuare, fără a fi afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017."

Prin adresa nr. x/2023 din 18.04.2023 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată în aplicarea Ordinul nr. 551/12.04.2023 s-a comunicat parchetelor de pe lângă curțile de apel faptul că drepturile salariale (stabilite prin raportare la valoarea de referința sectorială de 605,225 RON) ale procurorilor care nu dețin hotărâri judecătorești definitive, se recalculează începând cu data de 7 decembrie 2018, conform art. 1 al actului administrativ, iar drepturile salariate ale procurorilor care dețin hotărâri judecătorești definitive, vor fi achitate în conformitate cu grilele de salarizare atașate ordinului nr. 551/2023, începând cu 01.01.2018.

Deci prin această adresă se confirmă faptul că grilele anexate ordinului nr. 551/2017 au aplicativitate începând cu 01.01.2018, prevăzând cuantumul salariilor începând cu 01.01.2018 pentru procurorii care dețin hotărâri judecătorești cu VRS de 605,225 RON, fără a fi afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 1ei, rezultând fără putință de tăgadă, totodată, ca intimatul a renunțat expres la dreptul de prescripție.

Aceeași procedură se mai confirmă încă o dată de intimat și prin adresa nr. x/09.06.2023 a secției de Documentare și Resurse Umane a P.Î.C.C.J transmisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia .

În opinia recurenților -reclamanți valoarea de referință sectorială, neplafonată, aplicabilă familiei ocupaționale "Justiție" este o constantă ce ar trebui să fie unică pentru magistrați și personalul auxiliar al instanțelor judecătorești, nefiind acceptabilă modificarea acesteia doar pentru o parte dintre aceștia, însuși actul normativ și-a propus drept scop eliminarea inechităților rezultate tocmai prin astfel de majorări acordate în mod discriminatoriu de-a lungul timpului, aspect stabilit tot prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, anterior Legii nr. 153/2017.

Intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond nu a analizat apărările prezentate prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menționat.

Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanța superioară, a atribuțiilor de control judiciar, de legalitate și temeinicie.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, iar realitatea acestui demers și efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri.

Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătorești ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, nu analizează argumentele importante și nu justifică înlăturarea apărărilor esențiale care susțin opinia contrară, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală; o astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar.

De altfel, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, pentru a constitui o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și, de altfel, singurul mijloc prin care este posibilă exercitarea controlului judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Circumstanțiind aceste aspecte teoretice la speța dedusă judecății, se constată că judecătorul fondului, nu a analizat susținerile ambelor părți și nu a răspuns argumentelor acestora, ceea ce face ca hotărârea pronunțată să fie susceptibilă de casare, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanța de fond nu a analizat capătul de cerere prin s-a solicitat obligarea pârâtului la eliberarea unei adeverințe pentru actualizarea pensiei de serviciu, care să ateste noua bază de calcul, ca urmare eliminării plafonării prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, raportat la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON și a coeficientului 22 de multiplicare, începând cu 01.01.2018, având în vedere Ordinele procurorului general al P.Î.C.C.J. nr. 2295/07.12.2021 și nr. 551/12.04.2023.

De asemenea, Înalta Curte mai reține că instanța de fond s-a raportat la termenul de prescripție de trei ani pentru introducerea acțiunii în despăgubiri salariale, însă nu a avut în vedere că obiectul principal al litigiului îl reprezintă modificarea unor acte administrative de salarizare și emiterea unor noi acte de stabilire a drepturilor salariale, pentru înlăturarea inechităților sau discriminării salariale, iar nu plata drepturilor salariale pentru o anumită perioadă.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza toate susținerile, argumentele și apărările părților, urmând a se analiza și aspectele de fond invocate în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, față de soluția casării cu trimitere.

Astfel fiind, Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, sentința recurată și va trimite cauza pentru rejudecarea cererii de anulare a actelor contestate în sensul acordării valorii de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018, fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și a cererii de emitere a adeverinței de recalculare a pensiei de serviciu.

Însă, Înalta Curte va menține soluția în ceea ce privește acordarea sporurilor în cuantum de 45%, având în vedere jurisprudența obligatorie din materia modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite magistraților, în raport cu Decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-au arătat următoarele:

"69. … este necesar a se ține seama de distincția esențială dintre elementele componente ale indemnizațiilor de încadrare ale magistraților. Astfel, valoarea de referință sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", …. Altfel spus, nivelul valorii de referință sectorială este același pentru toți magistrații și tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează și de funcția ocupată…. 70. Această distincție între elementul cu aplicabilitate generală reprezentat de valoarea de referință sectorială și elementul cu aplicabilitate restrânsă reprezentat de coeficienții de multiplicare a fost reținută, cu putere obligatorie, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind relevante sub acest aspect Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (paragraful 79), Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragrafele 73, 74, 80 și 81), și Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 (paragrafele 81 și 82). În această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, "principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale". În considerentele cuprinse la paragraful 81 s-a făcut referire la faptul că "singurul element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referință sectorială", … 71. … distincția dintre elementele componente ale indemnizațiilor de încadrare ale magistraților este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale.". [s.n.]

Totodată, Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 43/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat:

"93. Verificând îndeplinirea acestei condiții, se constată că instanța supremă a statuat anterior în mecanismele de unificare a practicii judiciare cu privire la inaplicabilitatea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, atunci când depășirea plafonului este determinată de utilizarea valorii de referință sectorială, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. Astfel, în considerentele de la paragrafele 69 și 71 ale acestei decizii, s-a reținut că: valoarea de referință sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", în timp ce coeficienții de multiplicare constituie elementul component în funcție de care se realizează diferențierea veniturilor judecătorilor și procurorilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului la care își desfășoară activitatea ori în considerarea funcției pe care o ocupă. Altfel spus, nivelul valorii de referință sectorială este același pentru toți magistrații și tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează și de funcția ocupată, în timp ce coeficienții de multiplicare sunt distincți și reprezintă reperul care asigură dezideratul diferențierii veniturilor, în considerarea nivelului instanței sau al parchetului și a funcției ocupate, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari. Distincția dintre elementele componente ale indemnizațiilor de încadrare ale magistraților este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale."

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, instanța de control judiciar subliniază că sporurile sunt calculate cu respectarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, odată cu intrarea în vigoare a acestui act legislativ.

Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017:

"Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.".

De asemenea, în considerentele Deciziei nr. 3/2024, s-a reținut inclusiv că:

"81. Prin urmare, în contextul în care sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legea conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind supus unei duble condiționări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizația lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor și a celorlalte elemente adiționale salariului de bază sau indemnizației de încadrare nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. Marja de apreciere implică și posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condițiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcție de circumstanțele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. … 95. Abordarea trebuie să fie aceeași și dacă reperul de comparație l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătorești unor persoane care își desfășoară activitatea în cadrul acelorași instanțe sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 96. Aceasta, pentru că, așa cum s-a mai menționat în cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. 97. În această situație, își menține valabilitatea soluția de principiu pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, … în care s-a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 …, că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.".

Astfel fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va menține soluția de respingere a cererii de acordare a sporurilor în cuantum de 45% .

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa, în parte, sentința recurată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecarea cererii de anulare a actelor contestate în sensul acordării valorii de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018, fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și a cererii de emitere a adeverinței de recalculare a pensiei de serviciu și, totodată, va menține soluția de respingere a cererii de acordare a sporurilor în cuantum de 45%.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței nr. 507 din 27 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și trimite cauza pentru rejudecarea cererii de anulare a actelor contestate în sensul acordării valorii de referință sectorială de 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018, fără aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 și a cererii de emitere a adeverinței de recalculare a pensiei de serviciu.

Menține soluția de respingere a cererii de acordare a sporurilor în cuantum de 45% .

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.