ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5843/2024

Ședința publică din data de 06 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 04.05.2023 s-a înregistrat la Curtea de Apel Pitești contestația formulată de A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Integritate, prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare din 13.04.2023 nr. x, întocmit de pârâtă. S-a reținut că în perioada 22.06.2016-23.10.2020 contestatorul a deținut funcția de primar al comunei Tomșani, județul Vâlcea și, în această calitate, a semnat pentru sine Autorizația de construire nr. x din data de 03.07.2020 pentru imobilul pe care îl deține, fapt care atrage starea de conflict de interese în înțelesul dispozițiilor Legii nr. 161/2003.

Prin sentința civilă nr. 90/F-CONT din 14 septembrie 2023, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 90/F-CONT din 14 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. care a susținut că interpretarea dată de instanță a textului reținut ca fiind aplicabil este una proprie, excedând cadrului legal, fapt care a determinat pronunțarea unei hotărâri cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

A mai arătat că instanța de fond s-a substituit intimatei-pârâte și a reținut ca fiind determinante în pronunțarea hotărârii texte ce nu au fost avute în vedere de către evaluator în cuprinsul raportului contestat, respectiv art. 288 din O.U.G. nr. 57/2019.

De asemnenea, recurentul a învederat că prima instanță a reținut în mod greșit că acesta s-a aflat sub incidența legii, deoarece Raportul de evaluare contestat cuprinde noțiuni generale și nu o descriere a modalității în care ar fi obținut pentru sine un folos, în ce anume a constat acel folos, fapt care încalcă dispozițiile art. 21 din Legea nr. 176/2010, actul atacat fiind nemotivat.

Contrar reținerilor instanței, recurentul a susținut că Autorizația nr. x/03.07.2020 nu a produs efecte, întrucât nu a intrat în circuitul civil, ANI nu i-a comunicat-o niciodată și nici nu se află în posesia acesteia.

A invocat dispozițiile art. 3 din Legea nr. 50/1991 referitoare la autorizația de construire, art. 196 și 199 din O.U.G. nr. 57/2019 privind tipurile de acte administrative și actele administrative cu caracter individual, menționând că hotărârile și dispozițiile cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează.

Intimata-pârâta ANI a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.12.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului și a încuviințat recurentului-reclamant proba cu înscrisuri, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta reglementează situația depășirii de către instanțe a atribuțiilor puterii judecătorești, prin aceasta înțelegându-se incursiunea autorității judecătorești în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituționale sau de către legile organice, instanța dispunând acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat.

Intruziunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative s-ar putea produce când instanța săvârșește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, spre exemplu, când consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare etc.

În practica instanței supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înțelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituționale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competență.

Înalta Curte reține că recurentul-reclamant A., în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a învederat că instanța de fond s-a substituit intimatei-pârâte și a reținut ca fiind determinante în pronunțarea hotărârii texte ce nu au fost avute în vedere de către evaluator în cuprinsul raportului contestat, respectiv art. 288 din O.U.G. nr. 57/2019.

Astfel, față de cele arătate anterior, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin indicarea unui temei de drept aplicabil în cauză, dar nereținut în cuprinsul raportului contestat, neexistând o imixtiune în sfera autorității executive sau legislative.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. fiind nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs declarat în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la greșita interpretare dată de instanță a textului de lege reținut ca fiind aplicabil, aceasta excedând cadrului legal, Înalta Curte reține că acesta este nefondat.

Instanța de control judiciar constată că prin Raportul de evaluare nr. x/13.04.2023, Agenția Națională de Integritate a stabilit că reclamantul A., fost primar în perioada 22.06.2016-23.10.2020 în comuna Tomșani, județul Vâlcea, în exercitarea funcției publice, având un interes personal de natură patrimonială, a semnat pentru sine Autorizația de construire nr. x din 03.07.2020 pentru imobilul pe care îl deține în comuna Tomșani, județul Vâlcea, încălcând dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Recurentul a susținut că nu a avut niciun folos material ca urmare a emiterii Autorizația de construire nr. x din 03.07.2020, semnată de acesta, deoarece aceasta nu i-a fost comunicată. Deși nu își amintește dacă a semnat-o sau nu, a susținut că, și dacă ar fi semnat-o, aceasta nu a produs efecte juridice în lipsa comunicării. Totodată, a mai susținut că nu s-a indicat în raportul de evaluare care anume ar fi fost avantajul material obținut în urma semnării autorizației de construire pentru propria casă, ulterior incendiului petrecut.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a procedat la refacerea unei părți a locuinței incendiate, în temeiul autorizației semnate de acesta, astfel că este irelevant dacă i-a mai fost comunicată autorizația sau nu, fiind evident și faptul intrării în circuitul civil și producerea de efecte. Totodată, instanța de control judiciar reține că Autorizația de construire nr. x din 03.07.2020 a fost anulată de autoritatea emitentă, care, în același timp, i-a impus recurentului eliberarea unei alte autorizații de construire.

În acord cu cele reținute de instanța de fond în cadrul analizei conflictului de interese de natură administrativă, Înalta Curte reține că art. 70 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției dispune următoarele:

"prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative."

În temeiul art. 71 din același act normativ "principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public".

Conform art. 75 din Legea nr. 393/2004, privind Statutul aleșilor locali, "aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: a) soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;(…)."

Aleși locali, în sensul art. 2 alin. (1) din acest act normativ, sunt consilierii locali și consilierii județeni, primarii, primarul general al municipiului București, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene.

Potrivit art. 76 din Legea nr. 161/2003, "(1) Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I.(2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispozițiile emise cu încălcarea obligațiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută".

Se observă că, diferit de art. 76 din Legea nr. 161/2003 care se referă la "un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I", art. 75 din Legea nr. 393/2004 arată că "aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv. (…)"

Așadar, sfera conflictului de interese definit de această din urmă lege este mai largă.

Instanța de recurs reține că textul normei juridice trebuie interpretat în primul rând, din punct de vedere teleologic, fiind evident, încă din titlul Legii nr. 161/2003, că scopul legiuitorului și al reglementărilor, a fost acela de prevenire a corupției, urmărindu-se ca persoana care deține o demnitate/funcție publică să a adopte o conduită preventivă de natură să o împiedice să ajungă într-un conflict de interese.

Tot în ceea ce privește aleșii locali, art. 228 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ prevede:

"(1) Alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine (...)".

Înalta Curte reține că determinant pentru atragerea sancțiunii conflictului de interese, este simplul fapt al posibilității anticipării deciziei autorității - nepunându-se în discuție existența propriu-zisă, materializată a unui beneficiu ori a unui folos, iar în acest context, autoritatea pârâtă și instanța de fond au reținut în mod corect faptul că în exercitarea funcției recurentul-reclamant avea obligația de a adopta o conduită preventivă de natură să îl împiedice să ajungă într-un conflict de interese și să dea dovada unei atitudini neutre, imparțiale și obiective față de interesele sale de orice natură, fiindu-i interzis să semneze autorizația de construire pentru propria casă în exercitarea funcției de autoritate, care produce anumite beneficii pentru el, rude sau alte persoane.

De asemenea, așa cum a reținut în mod corect instanța fondului, existența conflictului de interese se verifică în momentul emiterii actului, în speță Autorizația de construire nr. x din 03.07.2020, fără a prezenta relevanță în ce măsură actul a fost sau nu comunicat sau a produs ori nu efectele preconizate, iar obținerea unei noi autorizații (impusă de autoritate) nu anihilează conflictul de interese în care reclamantul s-a aflat în momentul emiterii celei dintâi, deoarece obligația recurentului-reclamant era de a se abține de la adoptarea acestui act și de a delega această atribuție în condițiile legii, tocmai pentru a evita situația în care interesul său personal, al obținerii autorizației, sa influențeze decizia pe care o adoptă în calitatea sa oficială.

Pentru toate aceste considerente, constatând că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare și interpretare a normelor, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 90/F-CONT din 14 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 06 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.