ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5513/2024

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II a contencios administrativ și fiscal, la data de 27.09.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, solicitând obligarea acesteia să efectueze controlul de legalitate în ceea ce o privește pe numita B., consilier juridic în cadrul Primăriei Comunei Braniștea, invocând faptul că aceasta este nedemnă de a avea calitatea de funcționar public.

Prin sentința civilă nr. 39/13.10.2022, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de apel Galați.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 17.02.2023.

Prin sentința civilă nr. 225/F/2023 din 6 octombrie 2023, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de către reclamantul A. de suspendare a soluționării prezentei cauze.

A respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de intervenienta B..

A admis excepția lipsei de interes în promovarea prezentei acțiuni.

A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici și intervenienta B., având ca obiect obligația de a face.

A respins cererea intervenientei B. de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată următoarele:

Hotărârea instanței de fond se dovedește a fi, pe alocuri, contradictorie, întrucât reține în considerente faptul că principiul legalității este elementul central al activității autorităților publice, însă, în același timp, apreciază că reclamantul nu a suferit și nu a dovedit o vătămare ca urmare a activității defectuoase a acelorași autorități publice, ceea ce ridică o problemă serioasă privind încrederea în statul de drept.

În esență, recurentul-reclamant subliniază că a acționat în scopul apărării interesului public, aducând în atenția autorităților modul nelegal de angajare pe funcții publice la nivel local, concursurile fiind doar simulate pentru a permite infiltrarea unor persoane cu moralitate îndoielnică, menite să acopere ilegalitățile pornite chiar de la angajator.

Recurentul-reclamant s-a adresat tuturor autorităților competente pentru efectuarea unui control de legalitate, frustrările sale sporind în momentul în care a constatat că, în loc să analizeze adevăratele probleme, respectiv, nedemnitatea unor persoane de a ocupa funcții publice, pârâta s-a limitat la a consemna intervenirea prescripției răspunderii penale, ignorând evidențele incontestabile. Recurentul-reclamant a solicitat instanței și, cu precădere, pârâtei să reflecteze dacă s-ar simți în siguranță știind că astfel de persoane, compromise moral, ar avea atribuții în soluționarea unor probleme juridice.

Din perspectiva recurentului-reclamant, susținerile pârâtei se dovedesc a fi contradictorii și nu pot fi primite, întrucât, deși verificările făcute la cererea sa au confirmat înscrierea numitei B. în cazierul judiciar, pârâta a concluzionat că nu au fost identificate încălcări ale normelor privind funcția publică ce ar justifica un control la nivelul Primăriei Branistea.

Recurentul-reclamant reiterează faptul că B. a declarat în mod fals, pentru promovarea examenului de consilier juridic, că nu a săvârșit fapte de natură penală, ceea ce dovedește încă o dată lipsa de integritate, eliminarea acesteia din sistem fiind cu atât mai necesară pentru a proteja interesele comunității din Branistea, unde populația este vulnerabilă. În acest context, apare firesc ca recurentul-reclamant să fi apelat la instanța de judecată pentru a constrânge pârâta să acționeze în sensul eliminării unor astfel de personaje, considerând că orice altă autoritate a ignorat problema corupției și falsurilor devenite practice obișnuite în Primăria Branistea, unde plângerile penale sunt păstrate la limită, doar până la intervenirea prescripției, iar activitatea infracțională a devenit notorie.

Referitor la existența interesului legitim privat, recurentul-reclamant arată că, în calitate de fost proprietar al unui imobil, a suferit un prejudiciu direct ca urmare a implicării numitei B. în falsificarea unor înscrisuri, concretizată prin emiterea Certificatului de Urbanism nr. x/10.03.2015 și a Autorizației de Construire nr. x/24.11.2015, acte care conțin mențiuni neadevărate și care i-au afectat dreptul de proprietate. În această situație, orice încercare de apărare procesuală a recurentului-reclamant a fost blocată fie de indiferența autorităților, fie de tergiversarea dosarelor penale ținute în nelucrare timp de șapte ani, sprijinind indirect părțile implicate până la prescrierea faptelor.

Insistența recurentului-reclamant, corect sesizată și de instanța de fond, nu este lipsită de temei, acesta concluzionând legitim că singura autoritate capabilă să elimine rețeaua de abuzuri semnalate este pârâta din cauză, recurentul-reclamant ajungând să-și piardă sănătatea în urma acestei lupte inegale, dovadă stând înscrisurile medicale anexate.

Prin urmare, toate aceste argumente confirmă lipsa de echitate a hotărârii instanței de fond și impun admiterea recursului, fiind evident prejudiciul atât la interesul public, cât și la cel particular, prejudiciu cauzat direct recurentului-reclamant de faptele și inacțiunea autorităților.

Intimata-pârâtă Agenția Națională a Funcționarilor a depus întâmpinare, solicitând, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

Intimata B. a formulat întâmpinare prin care a solicit anularea recursului pentru nemotivare, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia ca fiind nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului de judecată, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 26 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității cererii de recurs invocată prin întâmpinare de către intimata B., urmează a o respinge constatând că în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Înalta Curte constată că izvorul acțiunii judiciare a recurentului-reclamant are la bază faptul că acesta a apreciat că încadrarea din data de 19.03.2014 în funcția de consilier juridic a intervenientei forțate B., deoarece a fost condamnată în trecut pentru fapte reprobabile este incompatibilă cu noțiunea de interes legitim public, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea 554/2004.

Față de această poziție procesuală, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului este lipsită de interes.

În critica sentinței recurate, recurentul-reclamant a invocat tocmai faptul că el a introdus o acțiune în apărarea unui interes public, deoarece prin demersurile sale administrative, penale și judiciare a încercat să atragă atenția autorității publice că că angajează pe funcții publice, personae incompatibile sau de o moralitate discutabilă.

Înalta Curte față de argumentația recurentului-reclamant subliniază că interesul public în accepțiunea contenciosului administrativ reprezintă un concept fundamental care guvernează întreaga activitate a autorităților și instituțiilor publice.

Potrivit Codului administrativ și Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 la art. 2 alin. (1) lit. r), interesul (legitim) public este definit ca fiind acel interes care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice.

În contenciosul administrativ, apărarea interesului public aparține cu prioritate autorităților și organismelor sociale interesate, iar persoanele fizice și juridice îl pot invoca subsidiar, când încălcarea interesului public le aduce o vătămare directă prin afectarea unui drept sau interes legitim privat.

În cauză, instranța de fond a reținut în mod corect că recurentul-reclamant nu invocă un interes legitim privat în susținerea cererii sale de chemare în judecată prin care în concret solicită obligarea intimatei-pârâte Agenția Națională a Funcționarilor Publici de a demara un control la adresa intervenientei B..

În acord cu opinia instanței de fond, potrivit Deciziei nr. 8/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru ca o persoană fizică să invoce interesul public în instanță, trebuie ca, în primul rând, acesta să justifice un interes privat lezat sau afectat. Numai în subsidiar, atunci când vătămarea interesului privat propriu implică logic și un interes public, se poate invoca și acest interes public în fața instanței.

Această exigență reiese și din textul art. 8 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia:

"Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat."

Așadar, în lipsa justificării interesului privat lezat, din care să rezulte implicit și apărarea unui interes public, recurentul-reclamant nu poate promova o astfel de acțiune, considerente pentru care soluția instanței de fond apare ca fiind temeinică și legală.

Față de cele mai sus precizate, instanța de recurs apreciază că nu sunt fondate criticile recurentului-reclamant și prin urmare, aspectele invocate de către acesta prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 225/F/2023 din 6 octombrie 2023 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 225/F/2023 din 6 octombrie 2023 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca fiind nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.