ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5230/2024

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 1.11.2022, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecată a doamnei B., președintele completului de judecată C8 Fond din cadrul Tribunalului București, secția a II a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, față de nerespectarea dispozițiilor art. 426 alin. (5) din C. proc. civ. privind termenul de redactare a hotărârilor judecătorești.

Hotărârea primei instanțe Prin încheierea de ședință din data de 30 ianuarie 2024, constatând lipsa la termen a părților legal citate, precum și împrejurarea că nici una dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecății cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate. În susținerea recursului s-a invocat incompatibilitatea completului de judecată de a mai lua decizii față de nerespectarea termenului rezonabil pentru soluționarea cauzei scurs de la data de 1.11.2022, data înregistrării dosarului. A arătat reclamantul că a solicitat acordarea de daune morale pentru neredactarea în termenul legal de 30 de zile a hotărârii judecătorești. Față de tergiversarea cauzei, a formulat la data de 25 ianuarie 2024 o cerere prin care a solicitat judecătorului fondului să se abțină în dosar, cerere căreia nu i s-a dat curs, dispunându-se suspendarea cauzei. În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 din C. proc. civ. Prin cererea înregistrată la Registratura secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2022 - 19.07.2024, recurentul - reclamant A. a formulat și cerere de recurs împotriva încheierii de ședință din data de 26 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022 prin care s-a respins cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul A.

Apărările formulate în cauză Intimata - pârâtă nu a formulat întâmpinare la cererile de recurs.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârile recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele: Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea recursului formulat împotriva unei încheieri de ședință prin care s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit căruia, judecătorul suspendă cauza atunci când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă. Observă instanța de control judiciar, din perspectiva dispozițiilor legale incidente, că judecata recursului este limitată la soluția pronunțată de prima instanță vizând soluționarea unui incident procedural, astfel că, aspectele invocate de către recurent care privesc fondul cauzei, nu pot fi antamate în cadrul prezentei proceduri. Verificând încheierea atacată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. (când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale), Înalta Curte reține că pe această cale nu s-a invocat greșita compunere a completului de judecată, ci o presupusă incompatibilitate a judecătorului care a constatat intervenită suspendarea. Sub acest aspect, se reține că nu există niciun act procedural (Încheiere) prin care să se fi constatat incompatibilitatea judecătorului, iar motivul invocat de către reclamant privind tergiversarea procesului nu se încadrează printre cazurile reglementate de art. 41 și 42 din C. proc. civ., putând, eventual, face obiectul unei contestații întemeiate pe dispozițiile art. 522 din C. proc. civ. De altfel, recurentul - reclamant nu a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, iar nicio dispoziție legală nu reglementează obligația instanței de a da curs unei cereri formulate de către parte prin care i se solicită să formula o cerere de abținere. Nefondat este și cel de-al doilea motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ. potrivit căruia: "(1) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat". Așa cum s-a arătat, recurentul reclamant nu a formulat cerere de recuzare potrivit dispozițiilor art. 44 din C. proc. civ., iar instanța de fond a luat act de cererea formulată de acesta la data de 26.01.2024, constatând că orice aspecte ce vizează o presupusă incompatibilitate a judecătorului, pot fi analizate exclusiv pe calea unei cereri de recuzare, ceea ce nu este cazul în speță. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că nu ne aflăm în ipoteza invocată de recurentul - reclamant privind omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii formulate. Totodată, în ceea ce privește condițiile măsurii suspendării cauzei, se constată că, pe calea recursului, nu a fost invocată nicio critică care să vizeze modalitatea în care curtea de apel a aplicat normele de drept procesual prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte constată că încheierea din 30 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la casarea acesteia. În ceea ce privește cererea înregistrată la Registratura secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2022 - 19.07.2024 prin care recurentul - reclamant A. a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 26 martie 2024 prin care s-a respins cererea de repunere pe rol formulată de reclamant, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora: "Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității.", motiv pentru care va dispune anularea recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat împotriva încheierii din 30 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, iar în temeiul art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 26 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.