ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4613/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 29.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 401/12.05.2021, emise de către pârât în dosarul nr. x/2020, ca netemeinică și nelegală, cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 RON.

Ulterior, potrivit procesului-verbal din data de 1.01.2022, dosarul a fost înregistrat pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe, sub dosar versionat nr. x/2021

2.1. În primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 56/2022 din 4 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Constanța a admis acțiunea formulată de reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A. și a anulat hotărârea CNCD nr. 401/12.05.2021.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul C.N.C.D., iar prin decizia nr. 2295 din 3 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul antereferit, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 octombrie 2023, sub dosar nr. x/2021.

2.2. În al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 48 din 12 februarie 2024, Curtea de Apel Constanța a respins cererea formulată de reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A., ca nefondată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2.2.2. a declarat recurs reclamanta Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În cauză, recurenta invocă motive de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., susținând că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală, fiind rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a normelor juridice incidente, precum și al unei motivări insuficiente și contradictorii.

Referitor la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de fond a aplicat eronat regimul juridic al contravențiilor în materia discriminării, ignorând faptul că O.G. nr. 137/2000, ca lege specială, nu reglementează termenul de aplicare și executare a sancțiunii contravenționale, ceea ce impune aplicarea dreptului comun, respectiv O.G. nr. 2/2001. În acest sens, recurenta susține că fapta presupus discriminatorie, săvârșită la data de 28.08.2020, era prescrisă la momentul sancționării, întrucât termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 fusese depășit. Instanța de fond a ignorat această normă de drept general, deși legea specială nu o exclude, ceea ce contravine principiului aplicării dreptului comun în lipsa unor dispoziții derogatorii. De asemenea, recurenta critică interpretarea instanței privind caracterul continuu al faptei, arătând că discriminarea nu a fost săvârșită în mod repetat, ci punctual, iar termenul de prescripție nu poate fi extins în mod arbitrar.

Tot în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8, recurenta contestă reținerea de către instanță a existenței unei fapte de hărțuire, susținând că nu a fost dovedită legătura de cauzalitate între comportamentul pretins abuziv și vreun criteriu interzis de O.G. nr. 137/2000. Mutarea temporară a salariatei într-un alt birou, solicitarea unor rapoarte lunare de activitate și organizarea activității în perioada campaniei de cules fructe sunt măsuri administrative care nu au avut la bază vreun criteriu discriminatoriu, ci au fost determinate de nevoile organizatorice ale angajatorului. În lipsa unui tratament diferențiat fondat pe un criteriu interzis, nu se poate reține existența unei fapte de discriminare sau hărțuire, iar calificarea comportamentului angajatorului ca fiind abuziv nu este suficientă pentru a atrage incidența O.G. nr. 137/2000.

În ceea ce privește art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, ignorând argumentele esențiale invocate în acțiune și distorsionând voința reclamantei. Se arată că instanța nu a analizat în mod efectiv susținerile părților, ci a preluat formal poziția intimatei și a intervenientei, fără a realiza o examinare judicioasă a probatoriului și a normelor aplicabile. Această conduită procesuală contravine obligației instanței de a analiza toate aspectele relevante ale cauzei și de a se pronunța asupra tuturor motivelor invocate de părți.

Sub incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta invocă lipsa motivării hotărârii, precum și existența unor motive contradictorii și străine de natura cauzei. Se arată că instanța nu a indicat în mod clar raționamentul juridic care a condus la soluția pronunțată, nu a expus în mod coerent situația de fapt reținută și nu a arătat în ce mod probele administrate au fost valorificate. Motivarea hotărârii este esențială pentru asigurarea unui proces echitabil, fiind o garanție a imparțialității instanței și o condiție pentru exercitarea controlului judiciar. În lipsa unei motivări clare, hotărârea este nelegală și se impune casarea acesteia.

În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, întrucât instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 2 alin. (5) și art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, a ignorat regimul juridic general al contravențiilor reglementat de O.G. nr. 2/2001, a încălcat principiul disponibilității și a pronunțat o hotărâre nemotivată, contrar dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În dosarul de recurs nu au fost depuse întâmpinări.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În raport de criticile formulate în recurs, instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, neîndeplinind cerințele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate în jurisprudența constantă a instanțelor naționale și europene. Hotărârea atacată este legală, motivată și pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente, iar susținerile recurentei nu pot conduce la casarea acesteia.

În ceea ce privește critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de fond a aplicat greșit regimul juridic al contravențiilor în materia discriminării, invocând dispozițiile O.G. nr. 2/2001 ca drept comun. Această susținere este eronată, întrucât O.G. nr. 137/2000 reprezintă un act normativ cu caracter special, care reglementează distinct procedura de constatare și sancționare a faptelor de discriminare, inclusiv termenul de sesizare și de adoptare a hotărârii. Potrivit art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea lua cunoștință de aceasta. În speță, sesizarea a fost formulată în termen, iar hotărârea CNCD a fost adoptată în interiorul intervalului legal, astfel că nu se poate reține intervenirea prescripției. Invocarea art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 este nepertinentă, întrucât dispozițiile actului normativ special derogă de la cele generale, conform principiului specialia generalibus derogant.

Tot în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta contestă reținerea existenței unei fapte de hărțuire, susținând că nu a fost dovedită legătura de cauzalitate între comportamentul angajatorului și vreun criteriu interzis de O.G. nr. 137/2000. Această critică este nefondată, întrucât instanța de fond a analizat în mod detaliat probatoriul administrat, inclusiv înscrisurile, declarațiile martorilor și înregistrările audio, și a constatat că măsurile dispuse de angajator - mutarea salariatei într-un alt birou, solicitarea unui raport zilnic de activitate, amenințarea cu desfacerea contractului de muncă - au fost determinate de starea de sănătate a salariatei, invocată ca motiv pentru neparticiparea la activitățile colective. În acest context, instanța a reținut că faptele angajatorului au avut ca efect crearea unui cadru ostil și degradant, ceea ce întrunește elementele constitutive ale hărțuirii pe criteriul de boală, astfel cum este definită de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000. Recurenta nu a furnizat probe convingătoare care să răstoarne prezumția de discriminare, iar justificările sale au fost apreciate ca neîntemeiate și neconvingătoare.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de fond a ignorat argumentele esențiale invocate în acțiune și nu a analizat în mod efectiv susținerile părților. Această susținere este infirmată de conținutul hotărârii, care reflectă o analiză detaliată a cererii de chemare în judecată, a apărărilor formulate de părți și a probelor administrate. Instanța a examinat toate aspectele relevante ale cauzei, a motivat în drept și în fapt soluția pronunțată și a respectat principiul disponibilității, pronunțându-se asupra tuturor capetelor de cerere. Nu se poate reține o încălcare a regulilor de procedură care să atragă sancțiunea nulității, astfel cum este reglementată de art. 174 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta invocă lipsa motivării hotărârii și existența unor motive contradictorii. Din analiza hotărârii rezultă că instanța a expus în mod coerent situația de fapt reținută, a indicat temeiurile juridice aplicabile și a justificat soluția pronunțată prin raportare la probele administrate. Nu se identifică contradicții interne sau motive străine de natura cauzei, iar motivarea este suficientă pentru a permite exercitarea controlului judiciar. În consecință, nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondate criticile formulate de recurenta-reclamantă, întrucât hotărârea atacată este legală, temeinică și motivată, pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente și în concordanță cu jurisprudența relevantă.

Pentru considerentele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța împotriva sentinței civile nr. 48 din data de 12 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 octombrie 2024.