Decizia nr. 2295/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 56/2022 a Curții de Apel Constanța

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.07.2021 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 401/12.05.2021, emise de către pârât în dosarul nr. x/2020, ca netemeinică și nelegală, cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 RON.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 56 din data de 4 aprilie 2022, Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și A. și a anulat hotărârea CNCD nr. 401/12.05.2021.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 56 din data de 4 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea recursului arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., arată că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instanța de judecată competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza este cea de la domiciliul sau sediul pârâtului, în condițiile în care reclamantul este instituție publică, conform art. 27 lit. c), art. 5 și art. 6 din H.G. nr. 96/2018, astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată, motiv pentru care susține că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă din punct de vedere teritorial. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Astfel, arată că în cuprinsul sentinței nu se face referire la nelegalitatea Hotărârii CNCD nr. 401/12.05.202; judecătorul fondului nu a prezentat propriile argumente, concluzionând fără temei că nu se poate aprecia că pârâta A. a fost hărțuită, respectiv că hotărârea adoptată este netemeinică și nelegală. Mai arată că instanța de fond s-a rezumat să preia în mod fidel declarațiile celor doi martori propuși de către reclamantă și audiați în cauză, fără a exprima propria convingere asupra întregii situații de fapt și fără a se raporta la probatoriul constând în documentația administrativă nr. 456/2020, depusă de către pârâtul CNCD la dosar. Critică faptul că instanța de fond a redat pe larg susținerile martorilor audiați și că singura referire a instanței la fapta de hărțuire a fost făcută în contextul în care pârâtei i s-a solicitat un raport zilnic de activitate, instanța apreciind că această împrejurare nu poate constitui un abuz, angajatorul având dreptul să solicite un astfel de raport angajaților săi. Cu toate acestea, arată că în Hotărârea CNCD au fost reținute și analizate și alte fapte de discriminare ale angajatorului. Mai mult, soluția instanței de fond se bazează exclusiv pe declarațiile martorilor, fără ca aceștia să fi fost propuși și audiați și în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. De asemenea, recurentul-pârât susține că potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța este chemată să efectueaze un control asupra legalității și temeiniciei unui act administrativ emis de către o autoritate/instituție publică, respectiv a unei hotărâri a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin raportare la soluția dată și având în vedere exclusiv probele administrate în fața CNCD și de care acesta a ținut cont la emiterea hotărârii. Consideră că este inadmisibil ca instanța de judecată să permită administrarea altor probe decât cele folosite în fața CNCD și de care s-a ținut cont la emiterea soluției, chiar dacă judecătorul se prevalează de dispozițiile art. 22 C. proc. civ. Invocă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, recurentul-pârât apreciind că o asemenea modalitate de abordare a motivării echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru espectarea principiului dublului grad de jurisdicție.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, având în vedere că recurentul-pârât nu a indicat motivele de nelegalitate. Apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu poate fi invocată pentru prima dată în recurs, în condițiile în care excepția de necompetență nu a fost invocată în fața instanței de fond, iar în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că sentința atacată îndeplinește exigențele cerute de lege, având în vedere că judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 3 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului a fost respinsă fost respinsă în ședința publică din data de 3 mai 2023, pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri. Tot cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că în ședința publică din data de 3 mai 2023 a recalificat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în motivul de casare prevăzut de pct. 6 al aceluiași articol, date fiind argumentele invocate prin cererea de recurs. Reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 401/12.05.2021, emise de către pârât în dosarul nr. x/2020, ca netemeinică și nelegală, cu consecința exonerării de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 RON. Prima instanță a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă și a anulat hotărârea CNCD nr. 401/12.05.2021. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, criticând hotărârea recurată pentru faptul că a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, având în vedere că potrivit acestui text de lege: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii." Or, în speță, necompetența instanței de fond a fost invocată pentru prima dată în calea de atac a recursului, și nu în fața instanței de fond. Astfel, acest motiv de recurs poate căpăta eficiență doar dacă s-a invocat excepția necompetenței materiale sau teritoriale de ordine publică în fața instanței a cărei hotărâre se atacă, respectiv invocarea excepției s-a făcut în condițiile legii, respectiv a art. 130 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de către părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. De asemenea, pentru a fi putea fi invocat aceste motiv de casare, se impune ca instanța de fond să fi respins în mod greșit excepția ori să fi omis a se pronunța asupra acesteia, ceea ce nu este cazul în speță. Prin urmare, acest motiv de casare nu poate fi primit, întrucât în cauză nu este îndeplinită condiția ca necompetența instanței de fond să fi fost invocată în fața primei instanțe, în condițiile legii. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel cum a fost recalificat de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că este fondat, având în vedere că instanța de fond nu a expus argumentele logico-juridice ce au fundamentat soluția pronunțată, respectiv nu a arătat argumentele pentru care a apreciat că se impune anularea hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că prima instanță a prezentat starea de fapt și cele reținute în hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, precum și declarațiile martorilor audiați; a redat textul de lege considerat a fi fost încălcat de către reclamanta Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța și care a stat la baza constatării cazului de hărțuire de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fără a expune raționamentul, respectiv considerentele logico-juridice care au stat la baza soluției pronunțate. De asemenea, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că lipsa hărțuirii trebuia să rezulte din analiza situației de fapt prin raportare la definiția hărțuirii dată prin Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, coroborat cu probele administrate. Din analiza Hotărârii nr. 401/12.05.2021 reiese că, în speță, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat că în cauză sunt întrunite elementele faptei de hărțuire, săvârșite de către reclamantă cu privire la intimata-pârâtă A., astfel cum este aceasta definită în art. 2 alin. (5) din Ordonanța nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, potrivit căruia: "(5) Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv." Or, instanța de fond nu a arătat în concret motivele pentru care a apreciat, contrar celor reținute de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, că faptele reținute la pct. 19-26 din Hotărârea nr. 401/12.05.2021 nu constituie hărțuire, conform art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000. Astfel fiind, Înalta Curte constată că sentința atacată nu răspunde cerinței privind motivarea soluțiilor pronunțate de către instanțele judecătorești, respectiv a exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde: "b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". În consecință, Înalta Curte constată că prin sentința atacată nu s-a arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, respectiv argumentele pentru care instanța de fond a apreciat că elementele de fapt reținute de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea atacată nu constituie hărțuire în sensul art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000. Cu alte cuvinte, instanța de fond nu a procedat la analiza elementelor de fapt ale cauzei în raport cu dispozițiile O.G. nr. 137/2000, care definește hărțuirea, și cu ansamblul probator al cauzei. Instanța de recurs consideră că în acest mod a fost încălcat dreptul părților la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză. Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, în raport cu toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judecătoresc de către instanța ierarhic superioară, constituind o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de dovezi ale părților, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanței de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul. Prin urmare, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamantă, urmând să analizeze în concret toate aspectele deduse judecății în prezenta cauză, inclusiv cu privire la elementele care nu au fost analizate din hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și cu privire la care prima instanță nu a arătat argumentele logico-juridice care să fundamenteze soluția adoptată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 56 din data de 4 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.