ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6116/2023

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra apelului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civila nr. 258 din data de 13.12.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Constanța a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamantul A., solicitând în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin sentința civilă nr. 115 din 06 iunie 2022 Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea de revizuire în materia contencios administrativ și fiscal formulată de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 258 din 13.12.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Constanța în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței a declarat apel revizuentul A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea apelului a fost prezentat modul de derulare a dezbaterilor în fața Curții de Apel Constanța, a fost invocată necomunicarea actelor de procedură și pe cale electronică, astfel cum se solicitase prin cerere expresă depusă la dosar și au fost reluate argumente din cererea de revizuire soluționată prin hotărârea atacată.

Deși a fost legal citat, intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., regularitatea învestirii instanței cu calea de atac declarată în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Demersul judiciar inițiat de A., respectiv cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020, a vizat solicitarea acestuia de anulare a hotărârii nr. 338/8.04.2020 prin care pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că aspectele sesizate de reclamant prin petiția nr. 4684/12.08.2019 nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, astfel cum este definită în art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (9) din actul normativ precizat, "Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.", iar dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lege specială în materie, stabilesc, derogând de la norma generală de procedură civilă, pentru hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță calea de atac a recursului, declarat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită"

În cauză, revizuentul A. a înțeles să declare apel, iar nu recurs, împotriva hotărârii prin care curtea de apel a soluționat cererea sa de revizuire.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că se impune, cu prioritate, analizarea admisibilității căii de atac declarate, în raport cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 513 alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din același cod privind principiul legalității căii de atac, potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Totodată, instanța de control judiciar are în vedere Decizia nr. 19 din 24 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) și art. 152 din C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă" și, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită."

În considerentele Deciziei Î.C.C.J. nr. 19/2016, care a analizat sfera de aplicare a dispozițiilor art. 457 alin. (4) C. proc. civ., ce fac referire expresă și la recalificarea căii de atac, s-au reținut următoarele: "Astfel, în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, posibilitatea ca părțile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din C. proc. civ..] și fiind, astfel, de strictă aplicare. Ca atare, recalificarea căii de atac este operațiunea pe care o face instanța sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanță de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate. În acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac, ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din C. proc. civ.

În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte, art. 457 din C. proc. civ., intitulat "Legalitatea căii de atac". Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalității căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziție cu eventualele mențiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Așa cum se reține în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din C. proc. civ. s-a adus un "corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greșit". Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenței unei mențiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege, o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 și 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare.".

Prin dispozitivul deciziei menționate, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a decis următoarele:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, stabilește că:

Dispozițiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate.

În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.."

Decizia Î.C.C.J. nr. 19/2016 este obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial al României, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu pot fi ignorate dezlegările în drept ale instanței supreme.

Raportat la considerentele și la dispozitivul deciziei menționate, Înalta Curte reține că recalificarea s-ar impune numai în măsura în care s-ar fi menționat eronat calea de atac în cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce nu este cazul, în condițiile în care în dispozitivul hotărârii Curții de Apel Constanța s-a menționat, în mod legal, că aceasta poate fi atacată cu recurs.

De asemenea, în măsura în care cererea nu conține suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, urmează a se da eficiență dispozițiilor legale relevante în rezolvarea excepției inadmisibilității căii de atac a apelului declarat și a se respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, procedând la verificarea modului în care această decizie este incidentă în speță.

Examinând conținutul cererii de apel formulate de revizuentul A., se constată că acesta a solicitat expres "admiterea apelului", iar din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că acestea nu vizează aspecte de nelegalitate, ci de netemeinicie, neputându-se decela niciun motiv de nelegalitate a sentinței atacate care să poată fi încadrat în vreunul dintre motivele de casare reglementate, expres și limitativ, ca motive de recurs la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, cererea nu cuprinde suficiente elemente care să permită instanței să califice calea de atac declarată ca fiind cea prevăzută de lege, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 19/2016 incidentă în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. raportat la cele ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 513 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu și va respinge ca inadmisibil apelul declarat de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu.

Respinge apelul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 115 din 06 iunie 2022 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 decembrie 2023.