ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3748/2025

Ședința publică din data de 25 iunie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curți de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantele Mitropolia Moldovei și Bucovinei în numele și pentru Parohia "Sfântul Spiridon" Iași și Parohia "Sfântul Spiridon" Iași au formulat în contradictoriu cu Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România contestație împotriva deciziei nr. 10223 din ședința din data de 29.04.2022 emisă de Guvernul României Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România apreciind că această decizie este nelegală și netemeinică.

Prin sentința civilă nr. 272 din 16 octombrie 2024, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantele Parohia Sf. Spiridon Iași și Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România.

Împotriva sentinței civile nr. 272 din 16 octombrie 2024, au declarat recurs reclamantele Mitropolia Moldovei și Bucovinei în numele și pentru Parohia "Sfântul Spiridon" Iași și Parohia "Sfântul Spiridon" Iași, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și admiterea contestației în sensul obligării pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România să emită o nouă decizie prin care să dispună retrocedarea în natură a suprafeței de 6705 mp, astfel cum a fost identificată de către expertul consultant și acordarea de măsuri reparatoriii în echivalent, în condițiile legii speciale, pentru diferența de 35430 m.p. teren.

Au criticat recurentele-reclamante sentința atacată, sub aspectul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii, invocând motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că este rezultatul încălcării dispozițiilor art. 4 alin. (4) și (5) din O.U.G. nr. 94/2000 sub aspectul dovedirii calității de proprietar.

Respectiv, au subliniat recurentele că Epitropia Sfântul Spiridon s-a constituit ca for menit să administreze activitatea caritabilă ce a luat naștere pe lângă Biserica Sf. Spiridon Iași, dar separarea administrativă a activității caritabile și de asistență sanitară de activitatea pur bisericească a fost determinată de amploarea activității caritabile care impunea o organizarea riguroasă pe care a făcut-o Epitropia. Aceasta nu a însemnat o separare totală între Mănăstire și Epitropie și nici o transmitere a bunurilor donate Mânăstirii către Epitropie. Patrimoniul Epitropiei se confundă cu cel al Mânăstirii, deoarece, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, numeroasele donații erau făcute bisericii, în considerarea activității caritabile. Aceste donații au stat inițial la baza înființării botnițelor, iar ulterior ele au susținut activitatea de asistență socială și sanitară desfășurată de Mânăstire prin Epitropie.

Împrejurarea că prin Decizia nr. 202/ ianuarie 1948 a Președintelui Comisiunii Ministeriale pentru Redresarea Economică și Stabilirea Economică se arată că bunurile Epitropiei trec în patrimoniul statului precum și indicarea Epitropiei în inventarul din 1948 și în procesele-verbale din 1948, nu fac dovada că bunurile preluate erau proprietatea Epitropiei ca instituție distinctă de Mănăstire. Bunurile au fost expropriate de la Epitropie ca instituție organizatorică și administrativă a activității caritabile practicate de Biserica Sf. Spiridon, proprietarul bunurilor donate acestei instituții religioase. Aceste bunuri reprezentau donații făcute bisericii.

Prin urmare, raportat la înscrisurile de la dosarul cauzei, precum și la Decizia nr. 381/07.04.2007 a Tribunalului Bacău rezultă că bunurile au aparținut Mănăstirii Sf. Spiridon Iași, actualmente Parohia Sf. Spiridon Iași, iar preluarea abuzivă de către stat s-a făcut de la un neproprietar, respectiv Epitropia, iar nu de la adevăratul proprietar față de care a operat o preluare fără titlu, preluarea fără titlu fiind reglementată de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Au mai solicitat recurentele-reclamante să se constate dezlegarea greșită de către prima instanță a puterii de lucru judecat rezultate din cele două hotărâri judecătorești, sentința civilă nr. 2442/4.09.2007 a Judecătoriei Onești și decizia nr. 381/R/7.04.2007 a Tribunalului Bacău, față de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În final, învederează că, dacă situația privind retrocedarea era una complexă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România avea posibilitatea să facă aplicarea art. 15 din H.G. nr. 1164/2002, sens în care nu a procedat.

Intimata-pârâtă, a depus întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepție, nulitatea cererii de recurs, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susținerea poziției sale procesuale, intimata-pârâtă a arătat că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 4 alin. (3), (4) și (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, reținând corect că reclamanta Parohia "Sf. Spiridon" nu a reușit să facă dovada calității de proprietar asupra bunurilor ce au fost preluate prin Decizia nr. 202/03.021948 a Consiliului de Redresare Economică de la Epitropia Sfântul Spiridon.

De asemenea, consideră că prima instanță a făcut o corectă aplicare în speță a deciziei nr. 21/13.11.2023, pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2023.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 18 iunie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin cererea de retrocedare nr. x/23.01.2006, Mănăstirea "Sf. Spiridon" în prezent Parohia "Sf. Spiridon" a solicitat retrocedarea imobilului Turnul clopotniță și terenul intravilan în suprafață de 42135 m.p., situat în municipiul Iași, B-dul x, nr. 1, (fostă I.C. Brătianu), județul Iași.

În susținerea dreptului de proprietate s-au depus ca înscrisuri: copia certificată a Procesului-verbal din data de 20.03.1940 privind imobilele Epitropiei Generale a Spitalelor și Ospiciilor Casei Sf. Spiridon; copia certificată a Evaluării Spitalului Central, a terenului, împrejmuirilor și imobilelor fără instalațiuni; copia certificată a Formularului de răspuns la chestionarul referitor la bunurile imobiliare ale Epitropiei Generale a Spitalelor și Ospiciilor Casei Sf. Spiridon.

Cererea de retrocedare a fost respinsă prin Decizia nr. 10223 din data de 29.04.2022, cu motivarea că solicitanta nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada calității de fost proprietar la momentul preluării abuzive și nici nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în perioada de referință a legii, respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989, reținându-se că fostul proprietar al imobilelor Turnul clopotniță și terenul intravilan în suprafață de 42.135 mp, situat în municipiul Iași, Bd. x, nr. 1 (fostă str. x), județul Iași, la momentul trecerii în proprietatea Statului Român, a fost Epitropia Generală a Spitalelor și Ospiciilor Casei Sf. Spiridon, persoană juridică distinctă de solicitantă.

Instanța de fond a achiesat la raționamentul de interpretare a dispozițiilor legale incidente și la modalitatea de administrare a probelor de către autoritatea pârâtă, reținând în plus incidența deciziei nr. 29/09.11.2020, pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acord cu soluția și considerentele din cuprinsul sentinței ce face obiectul prezentului recurs, Înalta Curte va respinge criticile recurentelor-reclamante după cum urmează:

Potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3);

Conform art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în absența unor probe contrare, existența si după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-apus în executare măsura preluării abuzive;

Iar art. 4 alin. (5) din același act normativ dispune în sensul că în aplicarea prevederilor alin. (4) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-apus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

Conform pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, lit. (a) dovada dreptului de proprietate al solicitantei asupra imobilului se face cu orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc); lit. c) orice acte care întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referință, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate); lit. (d), actele care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării sunt (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios).

Înalta Curte constată, la rândul său, din analiza înscrisurilor existente la dosar, că, la data preluării abuzive, imobilul solicitat s-a aflat în proprietatea Epitropiei Generale a Spitalelor și Ospiciilor Casei Sf. Spiridon, entitate distinctă de solicitantă.

În combaterea acestei premise, recurentele insistă în a susține că, în realitate, preluarea s-a făcut de la un neproprietar, adevăratul proprietar al bunurilor în cauză fiind Mănăstirea "Sf. Spiridon" în prezent Parohia "Sf. Spiridon",

Argumentele aduse în sprijinul afirmațiilor țin de evoluția dezvoltării Epitropiei și a Spitalului "Sfântul Spiridon", ca unitate medicală și filantropică a Mânăstirii Sf. Spiridon, invocându-se și puterea de lucru judecat din decizia nr. 381/07.04.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, prin care s-a reținut că bunurile expropriate au aparținut în proprietate Mânăstirii Sf. Spiridon, fiind numai administrate de Epitropie.

Contrar celor reiterate de recurente, Înalta Curte observă, chiar din cuprinsul înscrisurilor de la dosar, că, deși, inițial, Epitropia Sf. Spiridon a fost creată ca for administrativ al bisericii pentru activitatea de îngrijire a bolnavilor, de-a lungul timpului aceasta s-a transformat într-un așezământ de sine-stătător, cu un patrimoniu propriu, distinct de cel al bisericii.

Astfel, rezultă din înscrisurile de la dosar fond că, începând cu anul 1757, s-au făcut donații Casei Sf. Spiridon, constituindu-se, așadar, un patrimoniu distinct al acesteia de acela al Mânăstirii, iar primele trei donații au constat în câte "un loc în str. x" (strada Sf. Spiridon) provenind chiar de la A. (cu mențiunea că Str. x este în prezent Bulevardul x din Iași).

Și în înscrisul de la dosar fond se arată că "aceste fondațiuni (ctitorii filiale din provincie) se dezvoltau imens prin aportul donațiunilor particulare, care se făceau de la o vreme numai Epitropiei spitalelor Sf. Spiridon din Iași, singura instituțiune independentă".

Că Epitropia Sf. Ștefan reprezenta un așezământ independent, de sine-stătător, nu numai din punct de vedere administrativ, dar și al patrimoniului, rezultă inclusiv din împrejurarea că prin Decretul-lege nr. 3697 publicat în MO nr. 215/1918 și prin Legea agrară din 1918 s-a hotărât exproprierea în întregime a terenurilor arabile proprietatea Epitropiei Spitalelor Sf. Spiridon - dosar fond.

De asemenea, se reține că în Tabloul de evaluare al terenurilor, împrejurimilor și clădirilor, înregistrat cu nr. x/18.03.1940 s-au înscris bunurile aferente Spitalul Central, la poziția 1 - terenul în suprafață de 42135,078 m.p. iar la poziția 2 - Turnul Bisericii Sf. Spiridon în suprafață de 232,77 m.p.

Iar acest act a fost precedat de un proces-verbal încheiat la data de 22.09.1939 prin care s-a constatat că Epitropia Generală a Spitalelor și Ospiciilor Casei Sf. Spiridon deținea imobilul în suprafață de 42.135,078 mp cu drept de stăpânire de peste 30 de ani .

Or toate aceste aspecte de fapt, coroborate cu Decizia nr. 202/03.02.1948 publicată în Monitorul oficial - Partea I, nr. 27 prin care "Bunurile de orice fel aparținând instituțiilor (...) Epitropia Sf. Spiridon din Iași trec în proprietatea Statului la data publicării prezentei deciziuni și vor fi afectate diferitelor departamente sau instituțiuni publice, după cum urmează: Spitalele, azilele, băile și apele minerale la Ministerul Sănătății", conduc către aceeași soluție pronunțată de instanța de fond, contrar susținerilor recurentelor-reclamante. Epitropia Sf. Spiridon, persoană juridică distinctă de Parohia Sf. Spiridon, era proprietara bunurilor expropriate, iar nu aceasta din urmă.

Cât privește considerentele sentinței civile nr. 2442 din 04.09.2007 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr. x/2007 și a Deciziei nr. 381 R/07.04.2007, a căror putere de lucru judecat au invocat-o recurentele, într-adevăr, după cum a arătat și intimata, acestea trebuie circumscrise strict obiectului cererii chemare în judecată din litigiul respectiv, și anume stabilirea calității de succesoare în drepturi a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei cu privire la suprafața de 1958,31 ha teren cu vegetație forestieră aflată în administrarea Direcției Silvice Bacău, ele neputându-se impune și în prezentul.

De altfel, un aspect decisiv avut în vedere de judecătorul fondului în respingerea cererii l-a reprezentat incidența Deciziei nr. 29/09.11.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, aplicabilă mutatis mutandis și în materia O.U.G. nr. 94/2000, conform căreia "Sintagma "fondul bisericesc al cultului" are în vedere exclusiv patrimoniul unităților componente ale Bisericii Ortodoxe Române, iar nu și patrimoniul fundațiilor constituite de Biserică". Iar, recurentele-reclamante nu au înțeles să formuleze critici prin care să combată această argumentație.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare indicat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în baza disp. art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentele-reclamante Mitropolia Moldovei și Bucovinei (în prezent Arhiepiscopia Iașilor) și Parohia Sfântul Spiridon Iași împotriva sentinței nr. 272 din 16 octombrie 2024 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.