ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3015/2025

Ședința publică din data de 29 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 31 octombrie 2022, astfel cum a fost precizată și modificată (prin introducerea în cauză și a pârâtei Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București) reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății și Spitalul Clinic Sfânta Maria, au solicitat:

- obligarea pârâtului Ministerul Sănătății și a pârâtului Spitalului Clinic Sf. Maria din București de a-i permite accesul imediat și necondiționat la toate serviciile medicale oportune, în timp real, având în vedere că orice condiționare de acces liber la servicii medicale pe orice criteriu constituie discriminare;

- acordarea de despăgubiri pentru discriminare, în cuantum de 4.000.000 RON fiecare, justificate de condiționarea accesului în spital pe criterii medicale și completare declarații GDPR - scutit de plata taxei judiciare de timbru față de art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată și Decizia ÎCCJ (RIL) nr. 10/2016;

- obligarea la plata de daune morale pentru lezarea demnității și onoarei, reputației, trăirile psihice la care a fost supus în cuantum de 5.000.000 RON fiecare;

- plata cheltuielilor de judecată.

La data de 08 martie 2023 reclamanții au formulat o cerere modificatoare prin care s-a solicitat introducea în cauză a Administrației Serviciilor Spitalelor Municipiului, a Autorității Naționale de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, precum și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor.în calitate de pârâți, introducerea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin raportare la dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000.

De asemenea, au solicitat anularea Ordinelor de ministru nr. 1101/2016 și 2675/2022 cu consecința eliminării tuturor regulilor de acces în spital.

Prin sentința civilă nr. 1756 din 08 noiembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Asociația civică Stop Discriminării, excepție invocată de pârâții Spitalul Clinic Sf. Maria, Ministerul Sănătății;

- a respins acțiunea introdusă de reclamanta Asociația civică Stop Discriminării, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă;

- a respins ca neîntemeiată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a pârâtei ANSPDC, excepție invocată de reclamant;

- a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății;

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor cu sediul în București și a respins actiunea introdusă în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă;

- a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de pârâta ANSPDC;

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANSPDC și a respins actiunea introdusă în contradictoriu cu aceasta ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă;

- a respins ca neîntemeiată excepția lipsei plângerii prealabile, excepție invocată de pârâtul Spitalul Clinic Sf Maria;

- a respins acțiunea reclamantul B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, pârâtul Spitalul Clinic Sfânta Maria, pârâta Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1756 din 08 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs recurenții - reclamanți B. și A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și să se constate că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică în totalitate.

Printr-un prim set de critici, recurenții-reclamanți au învederat, în esență, că soluția pronunțată de instanța de fond este nemotivată, fiind rezultatul unei analize formale, iar din pagina 12 a hotărârii criticate rezultă motive străine de judecarea cauzei și contradicții ale instanței de fond, prima instanță preluând doar apărări ale intimaților-pârâți și omițând să se pronunțe cu privire la capătul de cerere nr. 4.

Printr-un alt set de critici, recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că la termenul din data de 03 mai 2023 au fost încălcate principiile rolului activ al judecătorului, al egalității, al legalității și al disponibilității, respectiv prevederile art. 22, art. 8, art. 7, art. 9 și art. 10 din C. proc. civ., întrucât nu s-a pus în vedere pârâtului Ministerul Sănătății să depună documentația aferentă celor două ordine atacate.

În opinia recurenților-reclamanți, aceleași principii de drept au fost încălcate de instanța de fond și la momentul respingerii excepțiilor lipsei dovezii calității de reprezentant legal și convențional pentru Spitalul Sf. Maria și ASSMB.

Astfel, nici Spitalul Sf. Maria, nici ASSMB și nici ANSPDCP nu au făcut dovada calității de reprezentant legal și nici dovada existenței unui contract de reprezentare avocațială, excepțiile invocate a lipsei dovezii calității de reprezentant legal și convențional fiind respinse nelegal și netemeinic, cu încălcarea prevederilor art. 82 alin. (1) și art. 151 alin. (2) - (3) C. proc. civ., respectiv a dispozițiilor Legii nr. 51/1995, ale art. 3 din Legea nr. 514/2003, ale art. 7 din Legea nr. 16/1996, precum și ale art. 3, art. 22 și ale Anexei 12 la Statutul profesiei de consilier juridic.

Recurenții-reclamanți au apreciat ca fiind nelegală și soluția instanței de fond de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a Asociației civice Stop Discriminării, în raport de art. 36 C. proc. civ., art. 28 din O.G. nr. 137/2000, corelat cu Decizia RIL a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 8/2020 și de faptul că s-a făcut identitatea între părți, întrucât a adresat o plângere prealabilă în condițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, Asociația nu numai că are calitate procesuală activă, dar este parte reclamantă în plângerea prealabilă față de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind incidente și dispozițiile art. 28 din O.G. nr. 137/2000.

Învederând dispozițiile art. 7 alin. (1), art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1)-(3) din Legea nr. 554/2004, recurenții-reclamanți au concluzionat, cu privire la admiterea excepției lipsei calității procesuale active, că această soluție a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, a principiului egalității, a principiului contradictorialității și oralității.

Totodată, recurenții-reclamanți au invocat prevederile art. 1 alin. (3) - (5), art. 34 din Constituție, art. 18, 19 și 21 din Legea nr. 46/2003, dar și ale art. 3 alin. (1) din Statut, apreciind că A. are calitate procesuală activă în litigiile privind discriminarea, conform art. 3 alin. (2) lit. b) din Statut și cum rezultă în mod clar din extrasul de la Registrul Public al MJ, instanța fiind investită cu capăt de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru discriminare.

Recurenții-reclamanți au mai arătat și că, în mod nelegal și netemeinic prima instanță a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român.

Totodată, recurenții-reclamanți au apreciat că au fost încălcate prevederile art. 13 din Legea nr. 554/2004, precum și principiile contradictorialității, oralității și al dreptului la apărare, întrucât nu s-au depus la dosar documentațiile aferente celor două ordine, putându-se astfel identifica un refuz din partea instanței de fond de a judeca (denegare de dreptate).

Cu privire la fondul cauzei, recurenții-reclamanți se consideră discriminați în raport de dispozițiile art. 1 și 2 din O.G. nr. 137/2000, art. 2 pct. 1, art. 8, art. 14 CEDO, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1, 2, 3 și 21 din Legea nr. 46/2003, respectiv art. 2, 4 alin. (1) lit. b), 16 din Legea nr. 95/2006, art. 10 lit. b) din O.G. nr. 137/2000, învederând totodată și că intimații-pârâți au refuzat să soluționeze plângerile prealabile și că în cauză au fost încălcate prevederile art. 2 din Legea nr. 554/2004 și ale H.G. nr. 144/2010.

Recurenții-reclamanți au mai invocat și prevederile art. 397 C. proc. civ., ale art. 4 din Legea nr. 303/2022 și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 304/2022, concluzionând că există ipoteza unei denegări de dreptate, a unui refuz de judecare, a judecării cauzei în mod formal, cu încălcarea normelor de procedură și a normelor de drept material, cu încălcarea Supremației Constituției și a Legii (art. 1 alin. (5) din Constituție) și cu încălcarea securității juridice.

Totodată, au mai arătat și că nu a existat un temei de drept pentru prelungirea măsurilor pandemice, de vreme ce nici măcar nu a existat vreun ordin în acest sens, față de art. 5 lit. i) din Legea nr. 95/2006, republicată, iar starea de alertă instituită prin H.G. nr. 1183/2021 și H.G. nr. 1242/2021 au fost definitiv anulate, iar CCR a statuat că O.U.G. nr. 192/2020 este neconstituțională prin Decizia nr. 50/2022.

În opinia recurenților-reclamanți, prin soluția instanței de fond s-a confirmat condiționarea accesului la servicii medicale pe criterii medicale, de vaccinare, testare, completare GDPR, fiind încălcate art. 34, art. 16, art. 1 alin. (3) - (5) din Constituție, Legea nr. 95/2006 și drepturile pacientului (Legea nr. 46/2003).

De asemenea, potrivit art. 1166 C. civ., sunt în drept a solicita și daune morale pentru lezarea demnității, onoarei și reputației, față de art. 2 alin. (1) lit. h)-j), art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004, reaua - credință rezultând din faptele acestora, fapta ilicita (fiind îndeplinită și corelația textelor art. 1349-1350, cu art. 1357, și art. 1382 C. civ.), vinovăția, și desigur prejudiciul suferit de aceștia.

Aceștia au concluzionat că pot fi identificate fapte de discriminare, raportat la art. 1-3 din O.G. nr. 137/2000, republicată și ulterior modificată și completată prin Legea nr. 167/2020, precum și fapte ilicite, față de art. 15, art. 1349-1350, corelat cu art. 1357 C. civ.

Nu în ultimul rând, recurenții-reclamanți au mai susținut și că instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 426 și a motivat cu mult în afara termenului legal de 60 (90) de zile ceea ce încalcă dreptul la un proces echitabil, respectiv art. 21 din Constituție, art. 6 C. proc. civ., art. 6 pct. 1 din CEDO.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond.

Intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond.

Intimatul-pârât Spitalul Clinic Sfânta Maria a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond.

Intimata-pârâtă Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat note scrise, prin care a solicitat menținerea soluției instanței de fond cu privire la admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este întemeiat, în limitele și pentru următoarele considerente:

În prealabil, Înalta Curte reține că, prin calea de atac exercitată, părțile recurente s-au limitat la a evoca, cu titlu general, texte normative, dar nu au formulat, în mod concret, critici care să vizeze modul în care acestea ar fi fost aplicate sau interpretate de prima instanță. Or, motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu argumentele prezentate de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost concret încălcate sau greșit aplicate de către prima instanță, nu prezintă structura necesară spre a fi calificată drept critică de nelegalitate.

Totodată, nu pot fi valorificate nici pasajele din cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate concret prin sentința recurată și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod punctual și direct, raționamentul efectiv urmat de instanța de fond pentru pronunțarea soluției criticate.

În continuare, Înalta Curte observă că părțile recurente au dezvoltat criticile în recurs de manieră nestructurată, recurgând la o modalitate de expunere în care au imputat sentinței atacate diverse vicii pretinse de legalitate, pe care le-au raportat apoi la unul sau mai multe dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar reamintește că, în recurs, hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică posibilitatea părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie. Prin urmare, vor fi înlăturate acele critici ce vizează fondul cauzei, precum și acele trimiteri la prevederi legale sau la doctrină, în cuprinsul cărora nu se regăsește o critică efectivă de nelegalitate la adresa sentinței recurate.

Astfel, referitor la motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituția României sau de legile organice. Instanța săvârșește un exces de putere atunci când, spre exemplu: îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege adoptată, înainte de intrarea ei în vigoare sau se pronunță pe cale de dispoziții generale.

Or, așa cum s-a reținut și la soluționarea excepției nulității recursului, recurenții-reclamanți au formulat prin cererea de recurs critici ce pot fi subsumate doar cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., nu și de pct. 4, fiind evidentă o înțelegere greșită a sferei de incidență a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., un astfel de motiv este incident dacă, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; așadar, premisa aplicării textului legal menționat o constituie încălcarea unei reguli de procedură civilă, însă, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 cu cele ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că această sancțiune nu este incidentă în orice ipoteză în care sunt nerespectate cerințe legale, ci doar în acel context în care, printr-o atare nerespectarea s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii.

Înalta Curte va examina mai departe criticile referitoare la acest motiv de casare, inclusiv cele privind excepția lipsei calității de reprezentant legal/convențional, întrucât acestea vizează modul de aplicare a unor norme de procedură de către instanța de judecată. În acest sens, se observă că art. 80 C. proc. civ. prevede că "Părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convențională sau judiciară.", iar potrivit art. 82 alin. (1) din același act normativ "Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată."; de asemenea, art. 151 C. proc. civ. dispune că "(1) Avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii. (...) (3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.".

Înalta Curte subliniază că identificarea unui viciu procedural în cadrul judecății de primă instanță nu are efectul automat al nulității hotărârii, ci este necesar să fie demonstrat faptul că aspectul respectiv reprezintă o premisă esențială a hotărârii recurate, iar viciul de legalitate ar avea efectul casării sale, ceea ce nu rezultă, însă, în acest proces. Astfel, nu este suficient ca părțile recurente să argumenteze, din punct de vedere teoretic, modul în care un consilier juridic poate fi îndreptățit să reprezinte în baza legii o parte în cursul desfășurării procesului, ci trebuie să se dovedească că o atare reprezentare a fost hotărâtoare în pronunțarea soluției atacate. Or, în raport de cererile formulate în cauză, instanța urma a se pronunța oricum asupra chestiunilor deduse judecății, independent de argumentele evocate de pârâți, prin întâmpinare. În plus, în mod corect a reținut instanța de fond că actele de procedură depuse de către pârâți la dosarul cauzei au fost semnate de către reprezentanții legali ai acestora, fiind lipsite de relevanță în acest context susținerile reclamanților privind încălcarea prevederilor Statutului profesiei de consilier juridic.

De asemenea, se reține că părțile au făcut dovada calității de reprezentant prin depunerea împuternicirii avocațiale pentru Spitalul Clinic Sfânta Maria conform legii avocaților, inclusiv în ceea ce privește mențiunile pe delegația avocațială, iar consilierul juridic al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București prin depunerea delegației conform statutului .

Nu în ultimul rând, și în ceea ce privește excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a pârâtei ANSPDC, instanța de fond a avut în vedere în mod corect Hotărârea Senatului României nr. 175/2018, prevederile Hotârârii Senatului României nr. 16/2005 din 2 noiembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și Decizia președintelui ANSPDC nr. 152/19.07.2019, soluția de respingere a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a pârâtei ANSPDC fiind legală.

În acest context, nu se confirmă încălcarea de către curtea de apel a principiilor dreptului la apărare, al oralității sau al contradictorialității, întrucât la termenele din 14 iunie 2023 și 11 octombrie 2023, potrivit încheierilor de ședință, părțile reclamante au prezentat oral în fața Curții de Apel București aspectele deja indicate în actele procedurale scrise depuse la dosar cu privire la problema calității de reprezentant.

Așadar, recurenților le-a fost acordată posibilitatea de a prezenta apărările pe care le-au formulat sub acest aspect, neintervenind vreo încălcare a art. 13 - art. 15 C. proc. civ.

Cât despre denegarea de dreptate imputată primei instanțe, Înalta Curte subliniază că o atare chestiune este intrinsec legată de obiectul cererii de chemare în judecată, iar, în cauza pendinte, obiectul acesteia nu constă în analiza calităților anumitor persoane fizice de reprezentanți legali sau convenționali ai pârâților. Un atare aspect a fost unul incidental soluționării procesului. Or, referitor la obiectul cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel București s-a pronunțat, soluționând acțiunea cu care a fost învestită.

Se mai reține, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, și că instanța de fond a pus în vedere intimatului-pârât Ministerul Sănătății că are obligația ca, în baza art. 13 din Legea nr. 554/2004, să depună documentația care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 1101/2016 și a Ordinului nr. 2675/2022, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din data de 14 iunie 2023, iar la data de 11 august 2023 Ministerul Sănătății a depus Referatul de aprobare nr. AR 15887/08.09.2022 și Referatul de aprobare nr. AR 4289/30.09.2016, acestea putând fi consultate de la dosarul cauzei.

Așadar, nu poate fi reținută în sarcina instanței de fond încălcarea principiilor rolului activ al judecătorului, al egalității, al legalității și al disponibilității din acest punct de vedere.

De asemenea, referitor la criticile privind soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, instanța de control judiciar are în vedere că, potrivit art. 36 teza I C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părțile din proces și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta a fost dedus judecății.

Calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa ca parte în proces. Conținutul calității procesuale se raportează la acele împrejurări de fapt sau de drept care conferă unei persoane posibilitatea de a participa la activitatea judiciară.

În consecință, raportat la modul în care reclamanții au configurat acțiunea în contencios administrativ, respectiv la faptul că nu se contestă niciun act administrativ tipic sau asimilat emis de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor și la faptul că reclamanții nu au adresat nicio cerere sau solicitare acestuia, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu are legitimare procesuală pasivă în cauză.

Nu în ultimul rând, în legătură cu soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ, instanța de recurs reține că nici durata desfășurării procedurii în primă instanță și nici intervalul de timp în care este redactată hotărârea judecătorească nu reprezintă condiții de validitate ale actului de procedură, reprezentat de hotărârea judecătorească, de natură să determine casarea sa, astfel că vor fi respinse și aceste critici formulate prin cererea de recurs.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat, în mod expres, motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, Înalta Curte apreciind că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanța de fond.

Lecturând atent hotărârea recurată, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a argumentat de manieră corespunzătoare fiecare dintre soluțiile pe care le-a pronunțat. Astfel, Înalta Curte identifică raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluțiile pronunțate.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți potrivit cărora instanța de fond nu s-ar fi pronunțat și nu a motivat capătul de cerere din cererea modificatoare privind anularea ordinelor de ministru, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a analizat și acest capăt de cerere, iar simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță cu privire la acest capăt de cerere nu concordă modului în care apreciază recurenții că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, deoarece admiterea unor astfel de critici trebuie fundamentată pe argumente cu caracter obiectiv, iar nu pe aprecieri subiective ale părților care au formulat calea de atac.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește obligativitatea instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, obligație nerespectată de instanța de fond în opinia recurentului, Înalta Curte învederează că potrivit jurisprudenței constante a instanței europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/României, Buzescu/României, Dima/României, Bock și Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenție obligă instanțele să își motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părți și că o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

Or, în speță, potrivit considerentelor anterior expuse, instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată în urma unui examen laborios de legalitate, stabilind faptele și aplicând dreptul incident, cu respectarea garanțiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părților la un proces echitabil, reușind să surprindă toate împrejurările esențiale pentru justa soluționare a cauzei.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurenți pe această cale se invocă, în esență, o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar lipsa motivării sau motivarea contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

De asemenea, Înalta Curte nu a identificat, în sentința recurată, motive străine de natura cauzei și reține că, în orice caz, pentru a putea fi incidentă această ipoteză prevăzută în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se impunea ca hotărârea recurată să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce în mod evident, nu este cazul în speță.

Prin urmare, aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Nefondate sunt și criticile recurenților-reclamanți formulate pe fondul cauzei.

Astfel, se reține că reclamanții s-au adresat cu cereri către Ministerul Sănătății, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și Spitalul Clinic " Sfânta Maria" (astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele x din vol. I al dosarului instanței de fond) prin care au învederat faptul că reclamantul B. s-a prezentat la data de 08 aprilie 2022 la Spitalul Sf. Maria pentru o consultație la care era programat, nefiind lăsat să intre în unitatea spitalicească întrucât a refuzat să poarte mască de protecție.

Pârâtul Ministerul Sănătății a răspuns cererii formulate de reclamanți la data de 23 mai 2022, iar pârâta Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, care este autoritatea cu atribuții de coordonare a Spitalului Clinic Sf. Maria, fiind abilitată să răspundă cererii, a răspuns la data de 17 iunie 2022 .

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au afirmat faptul că i-ar fi fost restricționat lui B. accesul în spital pe motivul refuzului de a purta masca în data de 08 martie 2022, iar ulterior, în data de 08 aprilie 2022 și 26 august 2022, acestuia nu i-ar fi fost permis accesul în Spital în urma împotrivirii acestuia de a efectua triajului epidemiologic și de a completa declarația GDPR.

De asemenea, prin cererea adițională au solicitat anularea Ordinelor Ministerului Sănătații nr. 1101/2016 și 2675/2022, pe motiv că acestea conțin prevederi discriminatorii.

Prin sentința recurată, acțiunea privind cenzurarea refuzului apreciat de reclamanți ca fiind nejustificat, față de răspunsurile primite de la aceste autorități, a fost respinsă, reclamanții formulând recurs prin care au reiterat aspecte prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte observă că, prin calea de atac exercitată, părțile recurente s-au limitează la a evoca, cu titlu general, texte normative, dar nu au formulat, în mod concret, critici care să vizeze modul în care acestea ar fi fost aplicate sau interpretate de prima instanță în demersul de analiză a cererii de chemare în judecată. Or, motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu argumentele prezentate de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost concret încălcate sau greșit aplicate de către prima instanță, nu prezintă structura necesară spre a fi calificată drept critică de nelegalitate.

Totodată, nu pot fi valorificate nici pasajele din cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate concret prin sentința recurată și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod punctual și direct, raționamentul efectiv urmat de instanța de fond pentru pronunțarea soluției criticate.

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține formulare unor critici apte a fi analizate în recurs, partea care promovează calea de atac trebuie să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate concretă, iar nu abstractă pe care le apreciază incidente cauzei.

Or, raportat la obiectul cauzei, instanța de control judiciar reține că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Definiția excesului de putere este dată de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Corelarea acestor dispoziții legale cu întregul context normativ în care se exercită dreptul la acțiune al persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică (potrivit art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), conferă consistență concluziei primei instanțe de respingere a acțiunii reclamanților, în contextul în care, în contenciosul administrativ subiectiv, conduita culpabilă a autorității publice este sancționată doar în măsura în care are ca efect o lezare a reclamantului într-un drept sau într-un interes legitim.

Or, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în cauză, nu se poate reține o lezare de către pârâți a dreptului reclamanților, instituțiile abilitate răspunzând în mod legal cererilor formulate de aceștia, accesul reclamantului persoană fizică la serviciile medicale nefiind restricționat sau condiționat niciun moment și nefiind săvârșită nicio faptă de discriminare.

Refuzul nejustificat de a soluționa o cerere nu trebuie confundat cu un răspuns nefavorabil al autorităților publice, răspunsul nefavorabil implicând în sine acceptarea de către autoritatea publică a soluționării cererii, însă soluționarea cererii nu va fi conformă așteptărilor petentului.

Astfel, în cauza dedusă judecății, având în vedere faptul că reclamantului i-au fost comunicate informații cu privire la solicitarea acestuia, nu se poate reține un refuz nejustificat, întrucât acesta presupune o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea.

În ceea ce privește discriminarea invocată de recurenții-reclamanți, se reține că, potrivit art. 2 alin. (1) din. O.G. nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință,pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."

De asemenea, potrivit art. 1 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientilor:

"Prin discriminare se intelege distincția care se face intre persoane aflate în situații similare pe baza rasei, sexului,vârstei, apartenenței etnice, originii naționale sau sociale, religiei, opțiunilor politice sau antipatiei personale".

Or, așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamantul nu a dovedit că autoritățile cărora li s-a adresat l-au tratat discriminatoriu în raport de alte persoane aflate într-o situație similară respectiv că Spitalul nu i-a acordat acces la serviciile medicale și că acest tratament diferit a fost rezultatul unui criteriu dintre cele menționate de articolele anterioare.

Astfel, din niciun document anexat cererii de chemare în judecată nu rezultă că unitatea sanitară a condiționat accesul reclamantului la serviciile medicale de obligativitatea purtării măștii de protecție. Dimpotrivă, conform răspunsului comunicat de către ASSMB, "unitatea comunică faptul că, atât prin intermediul conducerii sale, cât și a întregului personal, a depus și depune în continuare eforturi în vederea asigurării serviciilor medicale competente în contextul pandemic. Triajul clinic și epidemiologic reprezintă prima etapă de evaluare a pacienților și de optimizare afluxului acestora, cu rol esențial în stabilirea obiective a acestora".

Și în răspunsul intimatului-pârât Ministerul Sănătății se menționează că "triajul este un sistem de evaluare și clasificare a pacienților care se prezintă în structurile de primire a urgențelor în vederea stabilirii priorității și a nivelului de asistență medicală necesară. Existența acestui sistem este o condiție obligatorie în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare, conform OMS nr. 914/2005 pentru aprobarea normelor privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare, cu modificările și completările ulterioare. În scopul revenirii la funcționarea în condiții normale a unităților sanitare, a fost elaborat un plan de redresare post-COVID. Planul de măsuri din 26.03.2022 pentru organizarea spitalelor și a unităților de dializă in contextul pandemiei de COVID-19, aprobat prin OMS nr. 434/2021, cu modificările și completările ulterioare".

Conform art. II.1., Anexa nr. 1 la OMS nr. 1334/2021:

"asigurarea accesului la tratament adecvat pacienților cazuri confirmate sau suspecte de COVID-19 și în cel mai scurt timp trebuie realizată în condiții de maximă siguranță pentru toți pacienții și cadrele medicale. Triajul clinic și epidemiologie reprezintă prima etapă de evaluare a pacienților și de optimizare afluxului acestora, cu rol esențial în stabilirea oportunității și a prioritizării obiective a admisiei lor în unitățile sanitare capabile să ofere suport investigațional și, după caz, tratament în regim spitalizat".

Fișa de triaj este reglementată legal, fiind prevăzută în Anexa nr. 1.1. la Ordinul nr. 1.334 din 11 mai 2022 privind aprobarea Planului de măsuri pentru organizarea spitalelor și a unităților de dializă în contextul pandemiei de COVID-19 și a Listei spitalelor și unităților de dializă care asigură asistența medicală pentru pacienți, cazuri confirmate și suspecte de COVID-19, conform clasificării spitalelor în 3 niveluri de competență.

Triajul clinic și epidemiologic al pacienților în unitățile sanitare în care funcționează unități de primire urgențe sau compartimente de primiri urgențe (UPU/CPU) se realizează conform propriilor fișe de triaj, prevăzute prin reglementările OMS nr. 1706/2007 privind conducerea și organizarea unităților și compartimentelor de primire a urgențelor, cu modificările și completările ulterioare. Triajul se efectuează o singură dată. de către asistentul medical de triaj în spațiul dedicat, la momentul internării pacientului, în structura de primiri urgențe.

Conform prevderilor OMS nr. 1101/2016, Cap. II, punctul 8, lit. d), fiecare unitate sanitară "elaborează și supune spre aprobare planul anual de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale din unitatea sanitară" în care sunt detaliate și măsurile care trebuie implementate (precauțiile standard și suplimentare) în secțiile unității sanitare, în funcție de specialitate și nivelul de risc de apariție IAAM.

Așadar, reclamantul nu a fost supus unui tratament diferențiat în raport de alte persoane, triajul clinic și epidemiologic reprezentând prima etapă de evaluare a tuturor pacienților în cadrul oricărei unități medicale, acest sistem de evaluare și clasificare a pacienților care se prezintă în structurile de primire a urgențelor în vederea stabilirii priorității și a nivelului de asistență medical necesară neputând fi discriminatoriu, ci decurge din necesitatea unei bune administrări a unității medicale, iar din acest punct de vedere nu se poate reține nicio critică de nelegalitate pe motiv de discriminare nici în ceea ce privește Ordinele OMS nr. 1101/2016 și 2675/2022.

Dispozițiile din Constituția României sunt clare în ceea ce privește dreptul la ocrotirea sănătății persoanei și, conform art. 34, statuează două obligații principale în sarcina statului: de abținere, respectiv de a nu aduce atingere sănătății persoanei prin recurgerea la acțiuni violente/nonviolente și de asigurare a cadrului necesar protejării dreptului, ambele subsumate interesului public legitim.

Or, aceasta presupune dispunerea unor măsuri instituite în vederea protejării cetățenilor, așadar o nevoie socială imperioasă, în aprecierea căreia autoritățile statului, prin organele de specialitate, în acest caz medicale, dispun de o marjă de apreciere.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că politica de acces în spital, stabilită inclusiv pe baza Ordinelor OMS contestate, este în acord cu legea fundamentală și urmărește obiective legitime de protejare a sănătății publice, prin faptul că protejează atât pe cei care urmează să beneficieze de aceste servicii, cât și pe cei care lucrează în cadrul unității medicale, măsura fiind proporțională cu scopul legitim urmărit.

În acest context, reținând și raportul de interdependență între concluzia anterior enunțată potrivit căreia reclamantului nu i-a fost interzis ori restricționat accesul la serviciile medicale condiționat de purtarea măștii de protecție, ci i s-a solicitat să respecte o serie de recomandări ce aveau scop primordial prevenirea răspândirii infecțiilor asociate actului medical în cadrul unității medicale și susținerile reclamantului potrivit cărora respectarea acestor recomandări ar constitui fapte ilicite, Înalta Curte constată că reclamantul nu era în drept să solicite acordarea unor daune morale, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1357 și următoarele C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, nefiind decelată nicio faptă ilicită în sarcina intimaților-pârâți.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată ca fiind întemeiate criticile recurenților-reclamanți cu privire la soluția instanței de fond de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei Asociația civică Stop Discriminării.

Astfel, potrivit art. 32 C. proc. civ., calitatea procesuală este una din condițiile necesare pentru exercitarea unei acțiuni civile. Conținutul acestei noțiuni este precizat în cuprinsul art. 36 C. proc. civ., potrivit căruia:

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond". Calitatea procesuală presupune așadar existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului sau interesului legitim afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

În materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală activă rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care arată că "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public." Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, noțiunea de persoană vătămată se referă la "orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate". În același timp, conform art. 8 alin. (1)

1

din aceeași lege, persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Totodată, Legea nr. 554/2004 definește, în cuprinsul art. 2 lit. s), și organismele sociale interesate, ca fiind acele structuri neguvernamentale, sindicate, asociații, fundații și altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni sau, după caz, buna funcționare a serviciilor publice administrative.

Pentru aplicarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 8/2020 pe calea unui recurs în interesul legii, prin care a stabilit că "În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociațiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele asociației, potrivit statutului." Înalta Curte a arătat că "este recunoscută admisibilitatea unei acțiuni în contenciosul administrativ, exercitată de un organism social de natura celui menționat de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, dacă și în măsura în care poate fi stabilită o minimă legătură între obiectul de activitate al respectivului organism și drepturile celor în interesul cărora organismul acționează; dacă acest obiect este însă prea general și, prin acest caracter, nu poate angaja o relație firească și rezonabilă cu drepturile celor în interesul cărora organismul a acționat, atunci organismul nu justifică un interes legitim în a acționa, nefiind permis ca o acțiune promovată de un organism social interesat să mascheze o acțiune populară sau o acțiune în contenciosul administrativ obiectiv" (par. 75).

Rezumând acest cadru normativ relevant în cauză cu privire la calitatea procesuală activă, Înalta Curte reține că, în litigiile având ca obiect anularea unui act administrativ, calitatea procesuală activă aparține persoanei vătămate prin actul contestat, fiind incluse în această noțiune și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public (în subsidiar), fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate. În cadrul noțiunii de organism social sunt incluse și asociațiile, care au ca obiect de activitate protecția drepturilor diferitelor categorii de cetățeni, iar acestea pot acționa în măsura în care invocă un interes legitim privat, derivat din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele asociației potrivit statutului.

În cauză, scopul statutar al asociației reclamante înființate în baza O.G. nr. 26/2000, este, potrivit Registrului Național al Asociațiilor și Fundațiilor, depus în extras la dosar, "protecția drepturilor și libertăților omului, având calitate procesuală activă în litigiile ce privesc existența unei discriminări".

Printre obiectivele asociației, potrivit aceluiași extras se numără și "reprezentarea, promovarea, susținerea și apărare intereselor proprii și ale membrilor asociați în fața organelor puterii legislative, executive și judecătorești și din țară și din străinătate doar în litigiile ce privesc existența unei discriminări, raportat la art. 258 din O.G. nr. 137/2000".

Așadar, în baza acestui statut juridic al asociației, aceasta are calitate procesuală activă în cauză, reclamanta asociație invocă un interes privat în legătură directă cu obiectul său de activitate și are calitate procesuală activă.

De altfel, pentru capetele de cerere formulate în baza O.G. nr. 137/2000, reclamanta A. are calitate procesuală activă și în baza art. 28 din acest act normativ ("(1) Organizațiile neguvernamentale care au ca scop protecția drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării au calitate procesuală activă în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate și aduce atingere unei comunități sau unui grup de persoane. (2) Organizațiile prevăzute la alin. (1) au calitate procesuală activă și în cazul în care discriminarea aduce atingere unei persoane fizice, la cererea acesteia din urmă.").

Prin urmare, se poate recunoaște în cauză un interes legitim propriu reclamantei A., deoarece obiectul cererii de chemare în judecată privește, î