Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.05.2025
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2987/2025

HOTĂRÂRE
29.05.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2987/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 29 mai 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 04.07.2024, sub nr. x/2022, petenta A. a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 613/A din 8 mai 2024 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul cu același număr. 2. Soluția instanței de fond Prin decizia nr. 7/Ap din 23 septembrie 2024, Curtea de Apel Brașov: - a admis excepția netimbrării cererii de apel, invocată din oficiu; - a anulat ca netimbrat apelul formulat de petenta A. împotriva deciziei civile nr. 613/A/08.05.2024 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 7/Ap din 23 septembrie 2024 a formulat recurs (intitulat apel) A.. 4. Apărările intimatului Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de recurs ca inadmisibilă, decizia nr. 7/23.09.2024 fiind definitivă. II. Soluția instanței de recurs Înalta Curte constată că, în cauză, recurenta-apelantă a formulat un veritabil recurs, astfel că, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., va analiza cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului. În conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituția României, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare și extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, iar în cuprinsul art. 457 alin. (1) reglementează principiul legalității căii de atac, statuând că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și în termenele stabilite de aceasta. În raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1), raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., se constată că decizia nr. 7/Ap/2024 pronunțată la 23 septembrie 2024 de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal este definitivă. Astfel, potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc.

civ., "[…] nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Or, în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, "Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel.

[…]" Sub acest aspect, Înalta Curte constată că însăși sentința civilă nr. 613/A pronunțată la 8 mai 2024 de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin care s-a admis excepția lipsei de interes în formularea apelului și s-a respins, ca lipsit de interes, apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 7166/27.07.2023 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2022, pronunțată în calea de atac a apelului, are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu era susceptibilă de a fi atacată din nou cu apel, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., chiar dispozitivul acestei decizii conținând și mențiunea că hotărârea este definitivă.

În cauză, recurenta-apelantă a formulat recurs împotriva hotărârii date în apel asupra deciziei definitive pronunțate într-un alt apel. Or, decizia pronunțată în soluționarea apelului este definitivă. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv. Având în vedere dispozițiile art. 634 C. proc. civ. care definesc noțiunea de hotărâre definitivă, dar și pe cele ale art. 483 alin. (1) din același cod, care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că decizia curții de apel nu poate face obiectul unui recurs, având caracter definitiv.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, și va respinge recursul, ca inadmisibil.

D E C I D E Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare. Respinge recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 7/Ap/2024 din data de 23 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Definitivă. Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței. Pronunțată astăzi, 29 mai 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-05-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2877/2025
Ședința publică din data de 27 mai 2025 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolu
ÎCCJ 2024-01-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 196/2024
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată și hotărârile pronunțate 1.1. Prin cerere
ÎCCJ 2023-11-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5189/2023
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. I.1. Prin sentința nr. 236 din 25.01.2021, pronunțată de Judec
ÎCCJ 2025-03-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 802/2025
de judecată din data de 18.09.2023, instanța a constatat nulitatea cererii de chemare în garanție. 2. Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov Prin sentința nr. 260/S/03.10.2023, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis excepția inadmisib
ÎCCJ 2025-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1768/2025
Ședința publică din data de 16 octombrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 101/R din 18 octombrie 2024, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, s-a respins contes
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă