ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 269/2025

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2022 la data de 15.12.2022pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anularea Notei de neconformitate nr. SVAP 37461.3/24.05.2022, comunicată prin adresa înregistrată la sediul UAT Râmnicu Vâlcea sub nr. SMIS 129361/270/17.06.2022, prin care a fost aplicată o reducere procentuală de 10%, în suma de 3.721.012,00 RON, pentru Contractul de execuție lucrări nr. x/06.05.2021.

De asemenea, reclamantul a solicitat admiterea contestației și anularea reducerii procentuale de 10 % aplicată Contractului de execuție lucrări nr. x/06.05.2021, încheiat cu A. S.A, pentru obiectivul "Modernizarea stațiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun și dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem de management al traficului general în Municipiul Râmnicu Vâlcea."

La data de 16.01.2023 reclamantul a formulat cerere completatoare prin care a arătat că înțelege să conteste și Decizia nr. 175/26.07.2022 a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație, comunicată prin mail la data de 04.01.2023 și înregistrată la sediul Primăriei Municipiului Rm. Vâlcea cu nr. 370/04.01.2023.

Prin sentința civilă nr. 1074 pronunțată la 28 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată, privind pe reclamantul MUNICIPIUL RAMNICU VALCEA, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE.

Împotriva sentinței civilă nr. 1074 pronunțată la 28 iunie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul MUNICIPIUL RAMNICU VALCEA, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

După o succintă prezentare a situației de fapt, recurentul-reclamant învederează următoarele:

Soluția instanței de fond este nelegală, întrucât validează în mod eronat concluziile Notei de neconformitate, fără a analiza în mod corespunzător temeiurile de drept incidente și realitățile tehnice ale procedurii de achiziție publică. În opinia acestuia, reținerea potrivit căreia autoritatea contractantă ar fi impus cerințe discriminatorii, care au restricționat accesul operatorilor economici la procedură, ignoră faptul că o achiziție publică nu reprezintă un simplu schimb formal de documente, ci presupune asumarea unor angajamente ferme din partea ofertanților cu privire la calitatea lucrărilor, produselor și serviciilor oferite. Autoritatea contractantă are obligația legală de a impune cerințe care să garanteze conformitatea și durabilitatea bunurilor achiziționate, iar respectarea principiului tratamentului egal presupune aplicarea uniformă a acestor cerințe tuturor operatorilor economici, fără excepție.

În ceea ce privește cerința ca respectarea condițiilor de garanție să fie confirmată în scris de către producător sau de către reprezentanța acestuia în România, instanța a reținut greșit că producătorul nu ar avea calitate în procedură și că doar furnizorul își asumă obligațiile prin ofertă. Această interpretare este contrară realității juridice și comerciale, întrucât garanția pentru echipamente este întotdeauna emisă de producător, acesta fiind singurul deținător al drepturilor intelectuale asupra produselor și singurul autorizat să efectueze intervenții tehnice în perioada de garanție. Prin certificatul de garanție, producătorul interzice expres orice intervenție neautorizată, ceea ce confirmă rolul său esențial în garantarea conformității produsului.

În acest sens, Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora prevede la art. 2 lit. e) că garanția este un angajament asumat de vânzător sau de producător, iar art. 3 din Legea nr. 240/2004 stabilește răspunderea directă a producătorului pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte.

În speță, furnizorul are doar rolul de integrator, fiind responsabil cu punerea în operă a sistemului, dar nu poate garanta conformitatea echipamentelor în lipsa unui document emis de producător. Solicitarea de documente doveditoare de la producător este o practică uzuală și legitimă în industrie, iar producătorii pun la dispoziția ofertanților documentația necesară, fiind în interesul lor să promoveze produse noi și conforme.

Referitor la cerința ca echipamentele ofertate să fie noi, nefolosite, să nu fie End of Life și să nu fie refurbished, instanța a reținut că producătorul nu poate garanta aceste aspecte decât dacă are și calitatea de furnizor, ceea ce reprezintă o interpretare greșită a modului în care funcționează piața în domeniul tehnologic. În realitate, producătorul este singurul în măsură să emită documente care să ateste starea produselor, iar aceste documente sunt disponibile public sau pot fi solicitate de orice ofertant. Cerințele impuse de autoritatea contractantă sunt justificate, necesare și conforme cu legislația în vigoare, nefiind de natură să restricționeze accesul operatorilor economici, ci dimpotrivă, să asigure un tratament egal și transparent pentru toți ofertanții. Singurul mecanism prin care beneficiarul se poate proteja împotriva practicilor comerciale neloiale și poate garanta livrarea de produse conforme este solicitarea unui act doveditor emis de producător sau de reprezentanța acestuia, definită conform Legii nr. 449/2003. Prin impunerea acestor cerințe, autoritatea contractantă a urmărit să elimine riscul acceptării unor produse false, necertificate sau expirate, să asigure sustenabilitatea proiectului și să garanteze că echipamentele livrate vor beneficia de durate reale de garanție.

În ceea ce privește cerința ca producătorul echipamentelor ofertate să fie certificat conform standardelor ISO 9001 și ISO 14001, instanța a reținut în mod greșit că aceasta ar fi restrictivă, motivând că producătorul nu are calitate în procedura de atribuire. Această interpretare este eronată, întrucât certificările ISO menționate nu vizează lanțul comercial sau furnizorul, ci produsul și procesul de fabricație, fiind aplicabile exclusiv la nivelul producătorului. În domeniul echipamentelor informatice și de comunicații, certificarea ISO 9001 atestă respectarea trasabilității produsului din punct de vedere al calității, de la proiectare până la livrare, iar certificarea ISO 14001 reflectă conformitatea procesului de producție cu standardele de mediu. Aceste certificări sunt specifice produsului și producătorului, fiind independente de calitatea ofertantului în procedura de achiziție. În plus, legislația achizițiilor publice permite impunerea unor cerințe privind conformitatea cu standarde de calitate și mediu, fără ca acestea să fie considerate restrictive, atunci când sunt justificate de natura și complexitatea produselor achiziționate.

În concluzie, reținerile instanței de fond sunt rezultatul unei interpretări greșite a legislației aplicabile și a realităților comerciale, iar cerințele impuse de autoritatea contractantă sunt legale, justificate și necesare pentru garantarea calității, durabilității și conformității echipamentelor achiziționate. Soluția pronunțată este nelegală și netemeinică.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal admiterea excepției nulității căii de atac, întrucât criticile nu se încadrează în motivul de casare invocat, iar în subsidiar, respingerea căii de atac ca nefondată și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția nulității recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de către intimatul-pârât, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, întrucât prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantului, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare a Notei de neconformitate nr. SVAP 37461.3/24.05.2022 și a Deciziei nr. 175/26.07.2022 a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație.

Prin Nota de neconformitate nr. 37461.3/24.05.2022 s-a aplicat o reducere procentuală de 10% în suma de 3.721.012,00 RON, la contractul de execuție lucrări nr. x/06.05.2021 și y/27.08.2021 încheiate cu S.C. A. S.A. (având ca subcontractanți: B., C., D.), reducere stabilită în baza O.U.G. nr. 66/2011, Partea 1 - Achiziții publice, lit. A) - conform pct. 11 - Utilizarea unor criterii de calificare, selecție, atribuire sau condiții de executare a contractelor sau a unor specificații tehnice care nu sunt discriminatorii în sensul abaterii de la pct. 10, dar care restricționează accesul operatorilor economici, din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 519/2014.

Soluționând cauza în primă instanță, Curtea de Apel București a respins acțiunea, reținținând raportat la prevederile contractuale și legale, în acord cu concluziile autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, că atât timp cât beneficiarul fondurilor europene nerambursabile încalcă dispozițiile legale în materia achizițiilor publice în implementarea proiectului, se impune aplicarea unei corecții financiare.

Recurentul-pârât a criticat soluția primei instanțe, clamând prin cererea de recurs formulată faptul că instanța de fond a reținut greșit că: - solicitarea unui document emis de producător sau de reprezentanța acestuia în România, care să confirme condițiile de garanție, ar fi restrictivă, întrucât producătorul nu ar avea calitate în procedura de atribuire; - producătorul nu poate garanta că echipamentele sunt noi, nefolosite, ne-refurbished și nu sunt End of Life, decât dacă are și calitatea de furnizor; - cerința ca producătorul să fie certificat ISO 9001 și ISO 14001 este restrictivă, motivând că acesta nu are calitate în procedura de atribuire.

Înalta Curte, în urma propriului demers judiciar și împărtășind opinia judecătorului fondului, apreciază că aceste argumente sunt nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Textul vizează acele situații în care instanța evocă normele de drept substanțial incidente situației de fapt în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate.

Criticile formulate în recurs de către recurentul-reclamnt Municipiul Râmnicul Vâlcea nu pot conduce la modificarea soluției instanței de fond, care a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente și în concordanță cu jurisprudența relevantă în materia achizițiilor publice.

Astfel, contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte reține că instanța de fond a analizat în mod corect temeiurile de drept aplicabile și circumstanțele tehnice ale procedurii de achiziție, reținând în mod justificat că cerințele impuse prin caietul de sarcini - respectiv obligația ofertanților de a prezenta declarații scrise din partea producătorului sau a reprezentanței acestuia în România privind respectarea condițiilor de garanție și caracteristicile echipamentelor - sunt nejustificate și restrictive.

Curtea de Apel a reținut că producătorul nu are calitate juridică în cadrul procedurii de achiziție publică, iar obligațiile contractuale revin exclusiv ofertantului, în speță furnizorului, acesta fiind singurul responsabil pentru executarea contractului, inclusiv pentru garanția echipamentelor furnizate. Solicitarea unor documente emise de un terț, care nu este parte în procedură, condiționează nejustificat participarea operatorilor economici, restrângând concurența și accesul egal la procedură, fără a avea o finalitate juridică, întrucât producătorul nu are obligații față de autoritatea contractantă.

Referitor la cerința ca echipamentele ofertate să fie noi, nefolosite, să nu fie End of Life și să nu fie refurbished, prima instanță a constatat în mod corect că producătorul nu poate garanta aceste aspecte decât dacă are și calitatea de furnizor, ceea ce nu este obligatoriu în cadrul procedurii. Solicitarea ca producătorul să garanteze furnizarea pieselor de schimb timp de 5 ani a fost de asemenea considerată nejustificată, întrucât acesta nu este parte în procedură și nu are obligații contractuale față de beneficiar.

În ceea ce privește certificările ISO 9001 și ISO 14001, în mod legal s-a reținut că impunerea acestora la nivelul producătorului este restrictivă, întrucât acesta nu are calitate în procedură. Această interpretare este corectă din perspectiva dreptului achizițiilor publice, în care cerințele de calificare trebuie să vizeze exclusiv capacitatea ofertantului, nu a terților care nu participă direct la procedură.

Instanța de recurs constată că în mod legaal judecătorul fondului a stabilit că cerințele impuse contravin dispozițiilor art. 155 alin. (6), art. 172 alin. (3) și art. 50 din Legea nr. 98/2016, care impun ca specificațiile tehnice și cerințele de participare să fie proporționale și să nu restricționeze concurența.

De asemenea, prima instanță a înlăturat argumentul reclamantului privind validarea documentației de către ANAP, reținând că Autoritatea de Management are competență proprie de control, iar verificările acestei instituții nu sunt definitive și nu înlătură aplicarea O.U.G. nr. 66/2011.

Susținerile recurentului privind nelegalitatea soluției instanței de fond sunt nefondate, fiind bazate pe o interpretare eronată a regimului juridic aplicabil procedurilor de achiziție publică și a rolului entităților implicate. Cerințele impuse de autoritatea contractantă au fost corect calificate ca restrictive, iar soluția instanței de fond de confirmare a legalității actelor atacate este legală și temeinică.

Prin urmare, în temeiul dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Curtea va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul declarat de Municipiul Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 1074 pronunțate la 28 iunie 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Municipiul Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 1074 pronunțate la 28 iunie 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 ianuarie 2025.