ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 264/2025

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 2 martie 2022 în dosarul nr. x/2022 pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. - Primarul municipiului Odorheiu Secuiesc a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în parte a normele adoptate prin H.G. nr. 1157/2001 în sensul eliminării articolelor 6 și 16, respectiv din art. 24 sancțiunile pentru nerespectarea prevederilor articolelor 6 și 16.

La termenul de judecată din data de 6 mai 2022 instanța a dispus, în temeiul art. 138 alin. (6) C. proc. civ., suspendarea judecării acțiunii până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului din dosarul nr. x/2021. Cauza a fost repusă pe rol la termenul de judecată din data de 26 mai 2023, reținându-se că recursul din dosarul nr. x/2021 a fost soluționat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul de judecată din data de 29 septembrie 2023, instanța a reținut cauza spre soluționare atât asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință și excepției lipsei de interes invocate de Guvernul României (apreciind că excepția lipsei de interes urmează a fi analizată inclusiv în considerarea soluției definitive pronunțate în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Târgu Mureș) pe care le-a unit cu fondul cauzei.

Prin sentința nr. 147/2023 pronunțată la 25 octombrie 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului A., Primarul Municipiului Odorheiu Secuiesc, invocată de pârâtul Guvernul României, a admis excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Guvernul României în ceea ce privește cererea de anulare a art. 16 și art. 24 alin. (1) lit. j) și, în mod corespunzător, alin. (2) din H.G. nr. 1157/2001 și, în consecință, a respins această cerere formulată de către reclamantul reclamantul A., Primarul Municipiului Odorheiu Secuiesc, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca lipsită de interes, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtul Guvernul României în ceea ce privește cererea de anulare a art. 6 și art. 24 alin. (1) lit. g) și, în mod corespunzător, alin. (2) din H.G. nr. 1157/2001 și a respins în rest cererea formulată de către reclamantul A., Primarul Municipiului Odorheiu Secuiesc, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 147/2023 pronunțate la 25 octombrie 2023 de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., Primarul Municipiului Odorheiu Secuiesc, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

După o succintă prezentare a situației de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal și a istoricului legislativ recent, respectiv a actului administrativ contestat, se învederează următoarele:

Recurentul susține că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit normele de drept material, în special art. 22 din Legea nr. 75/1994.

În motivarea recursului, se arată că instanța a admis excepția lipsei de interes în privința cererii de anulare a art. 16 și art. 24 alin. (1) lit. j) și alin. (2) din H.G. nr. 1157/2001, dar a respins ca nefondată cererea de anulare a art. 6 și art. 24 alin. (1) lit. g) și alin. (2), deși anterior respinsese excepția lipsei de interes cu privire la aceste dispoziții.

Interpretarea instanței asupra art. 22 din Legea nr. 75/1994 este eronată, întrucât aceasta a extins competența de reglementare a Guvernului dincolo de limitele prevăzute expres de lege, atribuind sintagmei "arborarea drapelului României" un sens extins care ar include și arborarea drapelelor altor state.

Susține că o asemenea interpretare contravine principiului identității logice, întrucât aceeași sintagmă nu poate avea sensuri diferite în cadrul aceleiași legi.

Din perspectiva interpretării sistematice, arată că nu există indicii legislative sau în expunerea de motive care să susțină extinderea competenței Guvernului asupra arborării drapelelor altor state.

În ceea ce privește interpretarea teleologică, subliniază că atribuțiile de reglementare conferite Guvernului trebuie interpretate strict, în conformitate cu principiul separației puterilor consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, iar intenția legiuitorului a fost de a limita competența executivului la organizarea punerii în aplicare a prevederilor referitoare exclusiv la arborarea drapelului României.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurată și rejudecarea cauzei în sensul admiterii cererii de anulare a dispozițiilor contestate din H.G. nr. 1157/2001, întrucât interpretarea instanței de fond reprezintă o adăugare la lege și o greșită aplicare a normelor de drept material.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Demersul judiciar al reclamantului A., Primarul Municipiului Odorheiu Secuiesc, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare în parte a normelor adoptate prin H.G. nr. 1157/2001 în sensul eliminării articolelor 6 și 16, respectiv din art. 24 sancțiunile pentru nerespectarea prevederilor articolelor 6 și 16.

Prin sentința recurată s-a respins acțiunea formulată de către reclamantul reclamantului A., Primarul Municipiului Odorheiu Secuiesc, ca neîntemeiată, acesta formulând recurs și invocând pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a căror incidență instanța de recurs nu o poate reține în cauză.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul actelor atacate, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanța de recurs reține că recursul formulat de reclamant este nefondat, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reține faptul că, în privința criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situației de fapt acestea exced controlului instanței de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinței nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege și nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs.

În raport cu motivele de recurs formulate de către reclamantul A., Primarul Municipiului Odorheiu Secuiesc, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că acestea nu sunt fondate, iar hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea normelor de drept material incidente, interpretate în mod corect și aplicate proporțional cu scopul legitim urmărit.

Criticile formulate de reclamantul A. în cadrul recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 147/2023 nu pot fi primite, întrucât interpretarea și aplicarea normelor de drept material de către instanța de fond s-au realizat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, în limitele competenței conferite de Legea nr. 75/1994 și de Constituția României.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 1157/2001 nu reprezintă o extindere nepermisă a competenței de reglementare conferite Guvernului prin art. 22 din Legea nr. 75/1994, ci o aplicare fidelă și logică a normelor legale primare.

Art. 22 din Legea nr. 75/1994 prevede că "în aplicarea prezentei legi, Guvernul va adopta norme referitoare la arborarea drapelului României și intonarea imnului național", fără a exclude în mod expres posibilitatea reglementării aspectelor conexe, cum ar fi arborarea drapelelor altor state, reglementată în mod expres în art. 7 din aceeași lege.

Este esențial de subliniat că art. 7 din Legea nr. 75/1994 face parte din Capitolul I al legii, intitulat "Arborarea drapelului României", iar acest capitol include și dispoziții referitoare la arborarea drapelelor altor state, în condiții strict determinate. Astfel, interpretarea sistematică și logică a art. 22 impune concluzia că Guvernul are competența de a adopta norme metodologice care să detalieze și să organizeze executarea tuturor prevederilor din Capitolul I, inclusiv cele referitoare la arborarea drapelelor altor state.

În acest sens, art. 6 din H.G. nr. 1157/2001 nu adaugă la lege, ci reia și detaliază dispozițiile art. 7 din Legea nr. 75/1994, precizând entitățile competente să stabilească locurile publice în care pot fi arborate drapelele altor state, cu respectarea condițiilor legale. Această precizare nu modifică norma primară, ci o aplică în mod concret, în acord cu dispozițiile art. 108 alin. (2) din Constituție, care consacră rolul hotărârilor Guvernului în organizarea executării legilor.

Interpretarea teleologică susținută de reclamant, potrivit căreia intenția legiuitorului ar fi fost de a limita competența Guvernului exclusiv la arborarea drapelului României, nu se susține în raport cu conținutul normativ al Capitolului I din Legea nr. 75/1994, care include în mod expres reglementări privind arborarea drapelelor altor state. A exclude competența Guvernului de a reglementa aceste aspecte ar însemna a ignora conținutul normativ al legii și a limita în mod artificial aplicabilitatea art. 22.

De asemenea, principiul identității logice invocat de reclamant nu este încălcat, întrucât sintagma "arborarea drapelului României" din art. 22 trebuie interpretată în contextul întregului Capitol I, care include și reglementări privind arborarea drapelelor altor state. Această interpretare este nu doar logică, ci și conformă cu jurisprudența instanțelor naționale, care au statuat constant că normele metodologice pot detalia și explicita dispozițiile legale primare, fără a le modifica sau completa.

În concluzie, dispozițiile art. 6 și dispozițiile privind sancțiunile din art. 24 ambele aparținând H.G. nr. 1157/2001 în limitele analizate sunt conforme cu prevederile art. 7 și art. 22 din Legea nr. 75/1994, precum și cu art. 108 din Constituție, fiind adoptate de autoritatea competentă, în limitele competenței conferite de lege, și în scopul organizării executării acesteia. Criticile formulate în recurs nu evidențiază o greșită aplicare a normelor de drept material, ci exprimă o interpretare restrictivă și nefundamentată juridic a competenței Guvernului.

Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente și în conformitate cu jurisprudența națională și europeană, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Primarul Municipiului Odorheiu Secuiesc, Dl. A. împotriva sentinței nr. 147/2023 pronunțate la 25 octombrie 2023 de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 ianuarie 2025.