Tomaselli împotriva Franței

Secțiunea a treia Cerere n 2042/03 prezentată de Paul TOMASELLI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 15 mai 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Biersan J.-P. Costa mes Fura-Sandström Gyulumyan Myjer, Berro-Lefevre, judecători și dnii Quesada, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 10 ianuarie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, domnul Paul Tomaselli, resortisant francez născut în 1936, avea reședința la Ramatuelle.

Reprezentat în fața Curții de către M. Francois-Henri Briard, avocat în Consiliul de Stat și Curtea de Casație, a decedat la 1 februarie 2005. Fiii săi, domnii Ange și Antoine Tomaselli, au declarat că continuă procedura și confirmă desemnarea dlui Briard. Guvernul francez (at'o') este reprezentat de agentul său, dl Edwige Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul exploata în mod individual diverse magazine de hotel și catering în Ramatuelle și Saint-Tropez.

Ulterior, se pare, de declarații ale soției sale (care ar fi afirmat, printre altele, că a predat cărți de venituri legate de activitatea soțului său către M. Francoise Lalanne, avocată pariziană care își apăra interesele în cadrul procedurii de divorț împotriva soților), administrația fiscală l-a suspectat pe reclamant că ar putea fi vorba despre stabilirea sau plata impozitelor pe venit sau pe profit sau pe taxa pe valoarea adăugată. Pe baza articolului L16 B din cartea de proceduri fiscale, administrația fiscală a solicitat președintelui instanțelor de mare instanță din Draguignan (3 mai și 3 iulie 2000) și din Paris (5 octombrie 2000) 2000) de a autoriza efectuarea de vizite și confiscări la domiciliu în diverse clădiri ale reclamantului (inclusiv la domiciliu), în cele ale băncii sale, în cuferele bancare și ale surorii sale, precum și în spațiile și deținerile ocupate de M Lalanne.

Aceste autorizații au fost acordate prin două ordonanțe, emise la 27 septembrie și, respectiv, la 5 octombrie 2000, de vicepreședintele Tribunalului de Mare Instanță din Draguignan și de judecătorul delegat Tribunalului de Mare Instanță din Paris. Operațiunile au avut loc la Ramatuelle și Saint-Tropez la 3 octombrie 2000 și la Paris la 10 octombrie 2000; diverse documente au fost confiscate. ; au fost restituite celor interesați în săptămânile următoare.

Camera penală a Curții de Casație a respins recursurile formulate de reclamant împotriva acestor ordonanțe, prin două hotărâri din 10 iulie 2002, care subliniază în special următoarele: (...) dispozițiile art. L16 B din Cartea procedurilor fiscale, care nu prevăd nici un termen între prezentarea cererii și pronunțarea deciziei de acordare a autorizației, nu contravin nici dispozițiilor art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care dreptul la un proces echitabil este garantat atât prin intervenția judecătorului, care verifică temeinicia acțiunii de administrare a impozitelor, cât și prin controlul exercitat de Curtea de Casație, nici cu cele de la art. 8 din aceeași convenție, aceste dispoziții asigurând concilierea principiului libertății individuale cu necesitățile de combatere a fraudei fiscale.

; (...) Între timp, în cursul anului 2001, administrația fiscală efectuase o verificare a contabilității reclamantului în anii 1998 și 1999. La 16 noiembrie 2001, aceasta îi notificase o declarație de recuperare a sumelor datorate pentru rea-credință și pentru manevre frauduloase care vizau câteva sute de mii de euro. Într-o scrisoare adresată la 4 februarie 2003 grefei Curții, avocatul reclamantului indică faptul că litigiul a fost examinat doar de comisia departamentală pentru impozite directe și impozite pe cifra de afaceri a departamentului Var El nu a furnizat ulterior nici o informație cu privire la o astfel de procedură. GRIEFS Invocând art. 6 alin. (1) și (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul denunța vizita la domiciliu și confiscările efectuate în temeiul art. L16 B din Cartea procedurilor fiscale la firma fostei sale soții, chiar dacă nu avea nici o prezumție de participare a avocatului respectiv la presupusa fraudă fiscală.

El a subliniat că căsătoria nu a fost dizolvată la momentul faptelor în litigiu, astfel încât principiul solidarității fiscale între soț și soț ; orice piesă depusă de fosta soție la avocatul său era, de asemenea, susceptibilă de a-l afecta în consecințele sale fiscale; în aceste circumstanțe, el vedea o încălcare a dreptului la apărare, al cărei secret profesional al avocaților ar fi fost corolarul. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul denunța o deviere de procedură de care ar fi fost victima. Într-adevăr, ar rezulta din înscrisurile din dosar mai ales din ordonanța din 5 aprilie 2000 și din sentința de divorț pronunțată la 5 septembrie 2002 de tribunalul de mari instanțe din Draguignan.

În ceea ce privește serviciile fiscale și, în realitate, a făcut posibilă anchetarea acestora în favoarea procedurii de divorț care a fost inițiată.

În cazul în care o persoană fizică sau juridică este o persoană fizică sau juridică, aceaceasta este o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau o persoană juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau o persoană juridică, o persoană fizică sau o persoană fizică sau o persoană juridică sau o persoană juridică, o persoană sau o persoană fizică sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană fizică sau o face, o persoană juridică sau un organism care face parte dintr-un stat membru al unei astfel de stat membru, o entitate sau o entitate sau o entitate sau o entitate juridică, o entitate, o entitate sau o entitate sau o entitate, o entitate sau o entitate sau un organism sau o entitate, o entitate, o entitate sau o entitate sau o entitate sau un organism sau o entitate, care face sau o entitate,

care face sau un organism, care face sau un organism, care face sau o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate sau o entitate sau o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate sau o entitate sau un organism, o entitate sau o entitate, o entitate sau o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate sau o entitate sau o entitate sau o entitate sau un organism sau un organism sau o entitate sau o entitate, o entitate sau o entitate sau o entitate sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau organism sau organism sau organism sau organism sau o entitate, o entitate, care face sau o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o organism sau o organism sau o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o entitate, o într-o situație de dezechilibru jurisdicțional extrem de incompatibilă cu principiul egalității de arme care invocă articolele 13 și 8 din Convenția combinată,

reclamantul susține că nu a dispus de o cale de atac eficientă În ceea ce privește vizitele la domiciliu care au suferit prejudicii pe baza articolului L16 B din cartea de proceduri fiscale. Pe de o parte, recursul în casare, singurul recurs deschis împotriva ordonanțelor luate în temeiul articolului L16 B din cartea de proceduri fiscale, nu ar fi În sensul articolului 13, având în vedere conținutul controlului exercitat de Curtea de Casație, acesta nu se referă nici la exactitatea materială a faptelor, nici la aprecierea domeniului de aplicare a elementelor de probă reținute de instanța de autorizare, nici la eventuala fraudă a administrației pentru a obține autorizația de a efectua vizite la domiciliu, nici la termenul în care a pronunțat instanța respectivă, nici la limita de origine a monedelor, nici la forța probantă a atestatelor prezentate.

Pe de altă parte, în speță, înscrisurile transmise Curții de Casație nu ar fi fost nici cotate, nici parafate ; judecând după faptul că, cotarea la grefierul Tribunalului, omisiunea sa nu deduce nulitatea din moment ce nu s-a stabilit că dosarul transmis Curții de Casație este incomplet, Curtea de Casație ar fi renunțat la a asigura o identitate mai bună între dosarul care i-a fost transmis și cel care fusese prezentat instanței de autorizare și s-ar fi pus în competența de a-și exercita controlul, privând, în plus, părțile de deplina îndeplinire a drepturilor la apărare. LA 1 martie 2007, avocatul fiilor reclamantului a depus un memoriu intitulat "Dezinstament" astfel redactat prin prezenta memorie și în urma unei tranzacții cu guvernul francez, dnii Ange și Antoine Tomaselli renunță pur și simplu la cererea lor.

- să le dea un act cu privire la retragerea lor din acțiune, cu toate consecințele de drept. Curtea concluzionează că, în consecință, reclamantul nu mai dorește (...) menținerea [invocării sale] În sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție, aceasta consideră, de asemenea, că nu există nici o circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor garantate de Convenție și a protocoalelor sale n În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cazul din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Stanley Naismith Bošjan M. Zupančič Premier Adjunct Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 2042/03 présentée par Paul TOMASELLI contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 15 mai 2007 en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič , président , C. Bîrsan , J.-P. Costa , M mes E. Fura-Sandström , A. Gyulumyan , M. E. Myjer, M me I. Berro-Lefèvre, juges , et de M. S. Quesada, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 10 janvier 2003, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Paul Tomaselli, ressortissant français né en 1936, résidait à Ramatuelle.

Représenté devant la Cour par M e François-Henri Briard, avocat au Conseil d’Etat et à la Cour de cassation, il est décédé le 1 er février 2005. Ses fils, MM. Ange et Antoine Tomaselli, ont déclaré poursuivre la procédure et confirmé la désignation de M e Briard. Le gouvernement français (« le Gouvernement ») est représenté par son agente, M me Edwige Belliard, Directrice des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le requérant exploitait à titre individuel divers commerces d’hôtellerie et restauration à Ramatuelle et Saint-Tropez.

A la suite, semble-t-il, de déclarations de son épouse (qui aurait notamment affirmé avoir remis des livres de recettes relatifs à l’activité de son époux à M e Françoise Lalanne, l’avocate parisienne qui défendait ses intérêts dans le cadre de la procédure en divorce opposant les conjoints), l’administration fiscale soupçonna le requérant de s’être soustrait à l’établissement ou au paiement des impôts sur le revenu ou sur les bénéfices ou de la taxe sur la valeur ajoutée. Sur le fondement de l’article L16 B du livre des procédures fiscales, l’administration fiscale demanda aux Présidents des tribunaux de grande instance de Draguignan (les 3 mai et 3 juillet 2000) et de Paris (le 5 octobre 2000) de l’autoriser à faire procéder à des visites et saisies domiciliaires dans divers immeubles appartenant au requérant (dont son domicile), dans ceux de sa banque, dans ses coffres bancaires et celui de sa sœur, et dans les locaux et dépendances occupés par M e Lalanne.

Ces autorisations furent accordées par deux ordonnances, délivrées respectivement le 27 septembre et le 5 octobre 2000 par la vice-présidente du tribunal de grande instance de Draguignan et la juge déléguée au tribunal de grande instance de Paris. Les opérations eurent lieu à Ramatuelle et Saint-Tropez le 3 octobre 2000, et à Paris le 10 octobre 2000 ; divers documents furent saisis ; ils furent restitués aux intéressés dans les semaines qui suivirent.

La chambre criminelle de la Cour de cassation rejeta les pourvois formés par le requérant contre ces ordonnances, par deux arrêts du 10 juillet 2002, lesquels soulignent notamment ce qui suit : « (...) les dispositions de l’article L16 B du livre des procédures fiscales, qui ne prévoient aucun délai entre la présentation de la requête et le prononcé de la décision d’autorisation, ne contreviennent ni à celles des articles 6 et 13 de la Convention européenne des Droits de l’Homme, dès lors que le droit à un procès équitable est garanti tant par l’intervention du juge, qui vérifie le bien-fondé de la requête de l’administration des impôts, que par le contrôle exercé par la Cour de cassation, ni à celles de l’article 8 de la même Convention, ces dispositions assurant la conciliation du principe de la liberté individuelle et les nécessités de la lutte contre la fraude fiscale ; (...) ». Entre-temps, au courant de l’année 2001, l’administration fiscale avait procédé à une vérification de la comptabilité du requérant pour les années 1998 et 1999. Le 16 novembre 2001, elle lui avait notifié un redressement –assorti de majorations pour mauvaise foi et manœuvres frauduleuses portant sur plusieurs centaines de milliers d’euros – fondé notamment sur des pièces saisies lors des visites domiciliaires précitées.

Dans un courrier adressé le 4 février 2003 au greffe de la Cour, l’avocat du requérant indique qu’« aucune décision juridictionnelle interne et fiscale n’est intervenue à ce jour », que « le litige a seulement été examiné par la commission départementale des impôts directs et des taxes sur le chiffre d’affaire du département du Var », que « la mise en recouvrement des impositions qui résultent de ces redressements n’a pas encore eu lieu et [que] la procédure fiscale contentieuse n’a donc pas débuté ». Il n’a fourni ultérieurement aucune information quant à une procédure de cette nature. GRIEFS Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention, le requérant dénonçait la visite domiciliaire et les saisies effectuées sur le fondement de l’article L16 B du livre des procédures fiscales au cabinet de l’avocate de son ex-épouse alors même qu’il n’y avait aucune présomption de participation de ladite avocate à la fraude fiscale présumée.

Il soulignait que le mariage n’était pas dissous à l’époque des faits litigieux, de sorte que le principe de solidarité fiscale entre époux s’appliquait ; toute pièce déposée par son ex-épouse chez son avocate était ainsi susceptible de le concerner également dans ses conséquences fiscales. Il voyait dans ces circonstances une violation des droits de la défense, dont le secret professionnel des avocats serait le corollaire. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant dénonçait un détournement de procédure dont il aurait été victime.

Il résulterait en effet des pièces du dossier – en particulier de l’ordonnance du 5 avril 2000 et du jugement de divorce prononcé le 5 septembre 2002 par le tribunal de grande instance de Draguignan – que son ex-épouse « s’est montrée particulièrement « coopérative » à l’égard des services fiscaux et a en réalité rendu possible les investigations de ces derniers à la faveur de la procédure de divorce qui était engagée ». L’administration fiscale aurait ainsi « instrumentalisé » l’ex-épouse du requérant et, en utilisant le différend qui opposait les conjoints pour saisir diverses pièces déposées par l’intéressée chez son avocate dans le cadre de l’instance en divorce – distincte de toute procédure fiscale – aurait détourné les dispositions de l’article L16 B du livre des procédures fiscales de leur finalité.

Cette « manipulation » aurait placé le requérant « dans une situation de déséquilibre juridictionnel radicalement incompatible avec le principe de l’égalité des armes ». Invoquant les articles 13 et 8 de la Convention combinés, le requérant affirmait ne pas avoir disposé d’un « recours effectif » quant aux visites domiciliaires pratiquées à son préjudice sur le fondement de l’article L16 B du livre des procédures fiscales.

D’une part, le pourvoi en cassation, seul recours ouvert contre les ordonnances prises en application de l’article L16 B du livre des procédures fiscales, ne serait pas « effectif » au sens de l’article 13 eu égard au contenu du contrôle exercé par la Cour de cassation, celui-ci ne portant ni sur l’exactitude matérielle des faits, ni sur l’appréciation de la portée des éléments de preuve retenus par le juge de l’autorisation, ni sur la fraude éventuelle commise par l’administration pour obtenir l’autorisation de visites domiciliaires, ni sur le délai dans lequel a statué ledit juge, ni sur la licéité de l’origine des pièces, ni sur la force probante des attestations produites.

D’autre part, en l’espèce, les pièces transmises à la Cour de cassation n’auraient été ni cotées ni paraphées ; en jugeant que, la cotation incombant au greffier du tribunal, son omission n’entraîne pas nullité dès lors qu’il n’est pas établi que le dossier transmis à la Cour de cassation est incomplet, la haute juridiction aurait renoncé à s’assurer de l’identité entre le dossier qui lui avait été transmis et celui qui avait été soumis au juge de l’autorisation et se serait mise dans l’incapacité d’exercer son contrôle, privant de surcroît ainsi les parties de la pleine jouissance des droits de la défense. EN DROIT Le 1 er mars 2007, l’avocat des fils du requérant a déposé un mémoire intitulé « désistement » ainsi rédigé : « Par le présent mémoire, et à la suite d’une transaction intervenue avec le gouvernement français, MM.

Ange et Antoine Tomaselli se désistent purement et simplement de leur requête. Ils concluent à ce qu’il plaise à la Cour européenne des droits de l’Homme : - leur donner acte de leur désistement d’action avec toutes conséquences de droit. » La Cour en conclut que « le requérant n’entend plus (...) maintenir [sa requête] », au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention et ses protocoles n’exige la poursuite de l’examen de la requête (article 37 § 1 in fine de la Convention). En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Stanley Naismith Boštjan M. Zupančič Greffier adjoint Président