A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 45504/04 prezentate de TÜRKÖY-SEN și Șevki Konur împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor L graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 28 octombrie 2004, după ce a deliberat, pronunță următoarea decizie: "Faptul că reclamanții, Türköy-Sen și dl Șevki Konur sunt cetățeni turci, domiciliați la Karklareli. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către dl Üçdere, avocat la Istanbul. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează: printr-un act din 15 februarie 2001, agricultorii de profesie, dl Șevki Konur și alte șase persoane, au fondat Türköy-Sen, sindicatul sătenilor producători din Turcia (Türkiyeüretici köylü sedikas ), al cărui sediu era la Lüleburgaz.
În aceeași zi, reclamantul în calitatea sa de președinte l-a informat pe prefectul Kleklareli. În conformitate cu art. 3 din statut, acest sindicat avea ca obiectiv protejarea drepturilor membrilor săi în domeniile economic și socio-juridic și valorificarea tuturor producțiilor agricole sau a produselor provenite din agricultură. La 19 februarie 2001, pe baza articolelor 2 și 4 din Legea nr. 2821 privind sindicatele, prefectul K La 26 februarie 2001, reclamantul și-a prezentat din nou cererea de constituire a Türköy-Sen. La 20 aprilie 2001, pe baza argumentelor prezentate în decizia sa din 19 februarie 2001, prefectul a introdus o acțiune în fața Tribunalului pentru Munca din Kurklareli și a solicitat dizolvarea Türköy-Sen sau încetarea activităților sale.
La 25 mai 2001, tribunalul muncii din Kleklareli s-a declarat incompetent și a trimis cauza în fața tribunalului de mari instanțe din Kleklareli. La 21 ianuarie 2003, la cererea instanței de mari instanțe, un comitet de trei diverși de conferințe de la Sindicatul sătenilor producători din Turcia nu a putut lua denumirea de "munci" deoarece aceasta era contrară articolului 51 din Constituție și legii nr. 2821. Prin hotărârea din 14 aprilie 2003, pe baza raportului de experți, a articolului 51 din Constituție și a Legii nr. 2821, Tribunalul de Mare Instanță a decis încetarea activităților sindicatului Türköy-Sen pe motiv că fundația unui astfel de sindicat era contrară legislației naționale. Pe baza, printre altele, a articolului 11 din Convenție, reclamantul a solicitat ruperea hotărârii astfel pronunțate.
Prin hotărârea din 22 martie 2004, cu majoritate de voturi, cea de-a patra Cameră civilă a Curții de Casație a confirmat hotărârea atacată. În opinia sa disidentă, președintele Camerei a declarat (...) chiar dacă pârâta și-a calificat numele drept "muncă" Acest lucru nu constituie un sindicat în conformitate cu definiția și conținutul, așa cum au precizat legiuitorul sau toate convențiile internaționale, cu alte cuvinte, nu este un sindicat între un muncitor și angajatorul său. Deci, simplul fapt că un organism conține în numele său termenul ? Chiar și în cazul în care își demontează un sindicat, examinarea de ansamblu a declarației de fundație [Türköy-Sen] arată în mod clar că Cu toate acestea, mențiunea acestui termen nu este de natură să antreneze dizolvarea sa.
(...) Partea pârâtă este o asociație fondată pentru a apăra drepturile și interesele celor care lucrează într-un domeniu determinat și în propriul său domeniu de activitate. Acest lucru reiese în mod clar din declarația cererii sale de fundație. Printre obiectivele menționate, nu există nici un scop contrar dreptului sau moralității. (...) Dizolvarea unui organism numai pentru că conține în denumirea sa cuvântul sindicat constituie o necunoaștere a constituției și convențiilor internaționale. (...) Prin hotărârea din 9 noiembrie 2004, notificată reclamantului la 30 noiembrie 2004 În decembrie 2004, Curtea de Casație a respins acțiunea prin încuviințarea hotărârii. Potrivit declarațiilor reclamanților, sediul central al sindicatului, precum și secțiunile locale au fost închise de forțele de ordine.
Dreptul intern relevant la art. 51 alineatul (1) din Constituție dispunea Angajatorii și angajatorii au dreptul de a înființa sindicate și uniuni sindicale fără autorizare prealabilă pentru a-și apăra și promova drepturile și interesele economice și sociale în relațiile de muncă. Articolele 2 și 4 din Legea nr. 2821 privind sindicatul definesc calitatea de angajat, de angajator, locul de muncă, sindicat și confederație, precum și domeniile de activitate. GRIEFS Invocând art. 11 din Convenție, reclamanții se plâng că decizia instanțelor naționale le-a încălcat dreptul la libertatea de asociere și susțin că obiectul sindicatului Türköy-Sen era acela de a apăra interesele sătenilor și ale producătorilor agricoli.
Invocând articolele 13 și 6 din convenție, reclamanții susțin absența unei căi de atac efective în fața unei instanțe naționale pentru a-și exercita dreptul la libertatea de asociere, astfel cum este garantat prin convenție. Invocând art. 14 din Convenție, reclamanții susțin că dreptul de a înființa un sindicat este recunoscut pentru unii cetățeni și nu pentru alții, cum ar fi sătenii și producătorii agricoli. Invocând art. 11 din Convenție, reclamanții se plâng că decizia instanțelor naționale le-a încălcat dreptul la libertatea de asociere și susțin că obiectul sindicatului Türköy-Sen era acela de a apăra interesele sătenilor și ale producătorilor agricoli. Invocând art. 14 din Convenție, reclamanții susțin că dreptul de a înființa un sindicat este recunoscut pentru unii cetățeni și nu pentru alții, cum ar fi sătenii și producătorii agricoli.
În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamanții susțin absența unei căi de atac efective în fața unei instanțe naționale pentru a-și exercita dreptul la libertatea de asociere, astfel cum este garantat prin convenție. Acestea se referă la articolele 13 și 6 din convenție. Curtea decide să examineze acest spătar sub unghiul articolului 13. Curtea reamintește că, în speță, nu are sarcina de a controla modul în care instanțele naționale au interpretat și aplicat legislația națională.
Art. 13 oferă o garanție procedurală, și anume dreptul la o acțiune efectivă, și nu o garanție de rezultat în ceea ce privește încheierea procedurii inițiate în fața instanțelor naționale. Comisia constată apoi că reclamanții, reprezentați de un avocat, și-au putut invoca cauza în fața instanțelor de primă instanță și în fața Curții de Casație. Astfel, aceștia și-au putut prezenta argumentele și mijloacele de apărare și au contestat temeinicia faptelor la originea cererii. Prin urmare, rezultă că această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, [în unanimitate,] [cu majoritate,] Amânează examinarea spătarului reclamanților întemeiat pe presupusa încălcare a dreptului lor la libertatea de asociere reclamează cererea inadmisibilă pentru surplus.
Dolle Tulkens green președinte
de la requête n o 45504/04 présentée par TÜRKÖY-SEN et Șevki Konur contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 15 mai 2007 en une chambre composée de : M me F. Tulkens, présidente, MM. I. Cabral Barreto, R. Türmen, M. Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, M me A. Mularoni, M. D. Popović, juges, et de Mme S. Dollé, greffière de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 28 octobre 2004, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, Türköy-Sen et M. Șevki Konur, sont des ressortissants turcs, résidant à Kırklareli. Ils sont représentés devant la Cour par M e M. Üçdere, avocat à Istanbul. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Par un acte du 15 février 2001, agriculteurs de profession, M. Șevki Konur et six autres personnes, fondèrent le Türköy-Sen, syndicat des villageois producteurs de Turquie ( Türkiye üretici köylü sendikası ), dont le siège était à Lüleburgaz. Le jour même, le requérant en sa qualité de président en informa le préfet de Kırklareli. Selon l’article 3 des statuts, ce syndicat avait pour objet de protéger les droits de ses adhérents dans les domaines économique et socio-juridique et de valoriser toutes leurs productions agricoles ou tout produit provenant de l’agriculture. Le 19 février 2001, sur le fondement des articles 2 et 4 de la loi n o 2821 relative aux syndicats, le préfet de Kırklareli informa M. Șevki Konur qu’il était impossible de fonder un tel syndicat.
En effet, la loi relative au syndicat ne contient aucune disposition relative à la fondation d’un syndicat par les villageois ou les agriculteurs. Ces derniers ne représentent pas une branche d’activité. Le 26 février 2001, le requérant transmit de nouveau sa demande concernant la constitution du Türköy-Sen. Le 20 avril 2001, en se fondant sur ses arguments présentés dans sa décision du 19 février 2001, le préfet introduisit une action devant le tribunal du travail de Kırklareli et demanda la dissolution du Türköy-Sen ou bien l’arrêt de ses activités. Le 25 mai 2001, le tribunal du travail de Kırklareli se déclara incompétent et renvoya l’affaire devant le tribunal de grande instance de Kırklareli.
Le 21 janvier 2003, à la demande du tribunal de grande instance, un comité de trois maîtres de conférences de l’université d’Istanbul rendit un rapport d’experts. D’après ce rapport, la fondation de la personne morale « syndicat des villageois producteurs de Turquie » ne pouvait prendre la dénomination de « syndicat » car cela était contraire à l’article 51 de la Constitution et à la loi n o 2821. Par un jugement du 14 avril 2003, sur le fondement du rapport d’experts, de l’article 51 de la Constitution et de la loi n o 2821, le tribunal de grande instance ordonna l’arrêt des activités du syndicat Türköy-Sen au motif que la fondation d’un tel syndicat était contraire au droit national. Se fondant entre autres sur l’article 11 de la Convention, le requérant demanda la cassation du jugement ainsi rendu.
Par un arrêt du 22 mars 2004, à la majorité, la quatrième Chambre civile de la Cour de cassation confirma le jugement attaqué. Dans son opinion dissidente, le président de la Chambre dit : « (...) même si la partie défenderesse a qualifié sa dénomination de « syndicat », cela ne constitue pas un syndicat selon la définition et le contenu tel que précisé par le législateur ou l’ensemble des conventions internationales, en d’autres mots, ce n’est pas un syndicat entre un ouvrier et son employeur. Alors, le simple fait qu’un organisme contient dans sa dénomination le terme « syndicat » était-il suffisant pour le dissoudre ? Même s’il se dénomme un syndicat, l’examen de l’ensemble de la déclaration de fondation [du Türköy-Sen] montre clairement qu’il ne s’agit pas d’un syndicat.
Pour éviter toute confusion et dans certaine circonstance prévenir tout malentendu, il peut être demandé à la partie défenderesse d’enlever ou de modifier le terme « syndicat » de sa dénomination. Mais la mention de ce terme n’est pas de nature à entrainer sa dissolution. (...) La partie défenderesse est une association fondée pour défendre les droits et intérêts de ceux qui travaillent dans un domaine déterminé et dans sa propre branche d’activité. Cela ressort clairement de l’attestation de sa demande de fondation. Parmi les buts mentionnés, il n’y a pas de but contraire au droit ou à la morale. (...) La dissolution d’un organisme uniquement parce qu’il contient dans sa dénomination le mot syndicat constitue une méconnaissance de la Constitution et des conventions internationales.
(...) » Par un arrêt du 9 novembre 2004, notifié au requérant le 30 décembre 2004, la Cour de cassation rejeta le recours en rectification d’arrêt. Selon les dires des requérants, par la suite, le siège central du syndicat ainsi que les sections locales furent fermés par les forces de l’ordre. B. Le droit interne pertinent L’article 51 § 1 de la Constitution dispose : « Les salariés et les employeurs ont le droit de fonder des syndicats et des unions syndicales sans autorisation préalable en vue de défendre et promouvoir leurs droits et intérêts économiques et sociaux dans les relations de travail. » Les articles 2 et 4 de la loi n o 2821 relative au syndicat définissent la qualité d’employé, d’employeur, du lieu de travail, du syndicat et de la confédération ainsi que des branches d’activités.
GRIEFS Invoquant l’article 11 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que la décision des juridictions nationales a porté atteinte à leur droit à la liberté d’association. Ils soutiennent que l’objet du syndicat Türköy-Sen était de défendre les intérêts des villageois et des producteurs agricoles. Invoquant les articles 13 et 6 de la Convention, les requérants soutiennent l’absence d’un recours effectif devant une instance nationale pour faire valoir leur droit à la liberté d’association tel que garanti par la Convention. Invoquant l’article 14 de la Convention, les requérants allèguent que le droit de fonder un syndicat est reconnu pour certains citoyens et pas pour d’autres comme les villageois et les producteurs agricoles.
EN DROIT 1. Invoquant l’article 11 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que la décision des juridictions nationales a porté atteinte à leur droit à la liberté d’association. Ils soutiennent que l’objet du syndicat Türköy-Sen était de défendre les intérêts des villageois et des producteurs agricoles. Invoquant l’article 14 de la Convention, les requérants allèguent que le droit de fonder un syndicat est reconnu pour certains citoyens et pas pour d’autres comme les villageois et les producteurs agricoles. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
2. Les requérants soutiennent l’absence d’un recours effectif devant une instance nationale pour faire valoir leur droit à la liberté d’association tel que garanti par la Convention. Ils invoquent les articles 13 et 6 de la Convention. La Cour décide d’examiner ce grief sous l’angle de l’article 13. La Cour rappelle qu’en l’occurrence elle n’a pas pour tâche de contrôler la manière dont les juridictions nationales ont interprété puis appliqué le droit national. L’article 13 offre une garantie procédurale, à savoir le « droit à un recours effectif », et non pas une garantie de résultat quant à l’issue de la procédure engagée devant les juridictions nationales. Elle constate ensuite que les requérants, représentés par un avocat, ont pu faire valoir leur cause devant les juridictions de première instance puis devant la Cour de cassation.
Ainsi, ils ont pu présenter leurs arguments et moyens de défense et contester le bien-fondé des faits à l’origine de la requête. Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, [à l’unanimité,] [à la majorité,] Ajourne l’examen du grief des requérants tiré de la prétendue atteinte à leur droit à la liberté d’association ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. S. Dollé F. Tulkens Greffière Présidente