Secțiunea a treia Cerere n 35611/03 prezentată de Abdelghani ARGOU împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 15 mai 2007 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, J.-P. Costa, E. Fura-Sandström, E. Myjer, I. Ziemel, I. Berro-Lefevre, judecători, și domnul S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 29 octombrie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, domnul Abdelghani Argou, este un resortisant marocan, născut în 1968 și rezident la Vilard-Bonnot. Este reprezentat în fața Curții de către domnul Liger, avocat la Versailles, și domnul J. Vernay, avocat la Grenoble. Guvernul francez (atît de mai bine) este reprezentat de agentul său, dl Edwige Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, care a sosit în Franța în 1991, a obținut, în 1998, eliberarea unui permis de ședere temporară. printr-o hotărâre din 1 În februarie 1996, tribunalul corecțional din Grenoble l-a condamnat pe solicitant, sub o altă identitate, la o sentință de un an de închisoare, însoțită de o interdicție a teritoriului francez pe o perioadă de cinci ani, pentru traficul de droguri, ședere ilegală și efectivă. Prin hotărârea din 17 septembrie 1999, aceeași instanță l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de trei ani de închisoare, însoțită de o interdicție definitivă a teritoriului francez, pentru traficul de stupefiante și ședere ilegală, recidivantă. Prin hotărârea din 22 martie 2000, Tribunalul de Primă Instanță a confirmat această hotărâre în ceea ce privește pedeapsa cu închisoarea, dar a declarat că nu era necesar să se pronunțe o măsură de interdicție a teritoriului. La 11 mai 2001, reclamantul sesizase prefectura din I a unei cereri de reînnoire a permisului său de ședere, a cărei valabilitate expirase în timpul detenției sale. La 21 mai 2001, a fost arestat la domiciliul său în vederea executării măsurii de interdicție a teritoriului pronunțat la 1 februarie 1996. În aceeași zi, i s-a comunicat o arestare a prefectului de la ÕIsera care stabilește Marocul ca țară de destinație, precum și un reținere în custodie publică. Printr-o ordonanță din 23 mai 2001, magistratul delegat de președintele Tribunalului de Mare Instanță din Lyon a refuzat prelungirea acestei detenții și a fost reținut la reședința reclamantului. Printr-o ordonanță din 25 mai 2001, consilierul delegat de primul președinte al Tribunalului de Primă Instanță din Lyon a anulat ordonanța atacată și a dispus eliberarea imediată a reclamantului. Prefectul de la ÕIsera s-a ocupat de casare. Prin Hotărârea din 24 aprilie 2003, Curtea de Casație a Casat ordonanța din 25 aprilie 2003 mai 2001 pe baza unui motiv declarat din oficiu întemeiat pe încălcarea principiului separării puterilor, instanța judecătorească pronunțându-se cu privire la legalitatea deciziei administrative de retenie. GRIFS Invocând art. 5 alineatul (1) din Convenie, reclamantul se plânge de acest lucru în refuzând instanței judiciare posibilitatea de a elibera un străin privat ilegal de libertatea sa ca reținut în detenție în executarea unei măsuri de detenție de la o măsură de la distanță prevăzută mai sus, Curtea de Casație autorizează o încălcare a libertății individuale și a împiedicat în mod eficient contestarea regularității privării sale de libertate. Pe de altă parte, acesta afirmă că, acționând astfel, Curtea de Casație a privat, de asemenea, de dreptul său la un proces echitabil, în detrimentul articolului 6 din Convenție. În cele din urmă, el consideră că: hotărârea Curții de Casație laa privat de o acțiune efectivă pentru a aprecia legalitatea privării sale de libertate, în timp ce reținerea nu ar avea nici un temei legal în materia La 7 martie 2006, în urma unei examinări preliminare a admisibilității cererii, președintele celei de-a doua secțiuni a Curții a decis să comunice cererea guvernului francez. În august 2006, grefa Curții a adresat reprezentantului reclamantului un exemplar al observațiilor guvernului cu privire la rejudecare, invitându-l să-i transmită, până la 13 septembrie 2006, observațiile sale ca răspuns la numele reclamantului. În lipsa unui răspuns, grefa Curții a adresat data de 10 noiembrie 2006 o scrisoare recomandată cu confirmare de primire a reprezentantului reclamantului, formulată în special în următoarele cuvinte: August 2006, ați omis să depuneți, în numele reclamantului, observațiile privind admisibilitatea și justificarea cererii în termenul acordat, care se încheie de la 13 septembrie 2006. Cu privire la art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, conform căruia Curtea poate șterge o cerere din rol atunci când circumstanțele sugerează că reclamantul nu intenționează să își mențină cererea. La 23 februarie 2007, o copie a scrisorii din 10 noiembrie 2006 a fost trimisă de către grefa celui de-al doilea avocat al reclamantului. În consecință, Curtea consideră că reclamantul nu mai intenționează să își mențină cererea în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, Curtea consideră că De asemenea, Curtea decide să pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Stanley AISMITH Bošjan M. Zupančič Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
35611/03
présentée par Abdelghani ARGOU
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 15 mai 2007 en une chambre composée de
:
MM.
B.M. Zupančič,
président,
J.-P. Costa,
M
me
E. Fura-Sandström,
M.
M
mes
juges,
et de M. S.
Naismith,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 29 octobre 2003,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Abdelghani Argou, est un ressortissant marocain, né en 1968 et résidant à Villard-Bonnot. Il est représenté devant la Cour par M
e
D.
Liger, avocat à Versailles, et M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M
me
Edwige
Belliard, Directrice des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant, arrivé en France en 1991, obtint, en 1998, la délivrance d’une carte de séjour temporaire.
Par un jugement du 1
er
février 1996, le tribunal correctionnel de Grenoble condamna le requérant, sous une autre identité, à une peine d’un an d’emprisonnement, assortie d’une interdiction du territoire français pour une durée de cinq ans, pour trafic de stupéfiants, séjour irrégulier et recel.
Par un jugement du 17 septembre 1999, ce même tribunal condamna le requérant à une peine de trois ans d’emprisonnement, assortie d’une interdiction définitive du territoire français, pour trafic de stupéfiants et séjour irrégulier, en récidive. Par un arrêt du 22 mars 2000, la cour d’appel de l’Isère confirma ce jugement s’agissant de la peine d’emprisonnement mais déclara qu’il n’y avait pas lieu de prononcer une mesure d’interdiction du territoire.
Le 11 mai 2001, le requérant saisit la préfecture de l’Isère d’une demande de renouvellement de son titre de séjour, dont la validité avait expiré pendant sa détention.
Le 21 mai 2001, il fut interpellé à son domicile en vue de l’exécution de la mesure d’interdiction du territoire prononcée le 1
er
février 1996. Le même jour, un arrêté du préfet de l’Isère fixant le Maroc comme pays de destination, ainsi qu’un arrêté de maintien en rétention lui furent notifiés.
Par une ordonnance du 23 mai 2001, le magistrat délégué par le président du tribunal de grande instance de Lyon refusa la prolongation de cette rétention et ordonna l’assignation à résidence du requérant. Le requérant interjeta appel de cette ordonnance.
Par une ordonnance du 25 mai 2001, le conseiller délégué par le premier président de la cour d’appel de Lyon annula l’ordonnance attaquée et ordonna la remise en liberté immédiate du requérant. Le préfet de l’Isère se pourvut en cassation.
Par un arrêt du 24 avril 2003, la Cour de cassation cassa l’ordonnance du 25
mai 2001 sur le fondement d’un moyen relevé d’office tiré de la violation du principe de la séparation des pouvoirs, le juge d’appel judiciaire s’étant prononcé sur la légalité de la décision administrative de maintien en rétention.
1.
Invoquant l’article 5 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ce qu’en «
refusant au juge judiciaire la possibilité de libérer un étranger illégalement privé de sa liberté comme maintenu en rétention en exécution d’une mesure d’éloignement prescrite
», la Cour de cassation autorise une atteinte à la liberté individuelle et l’a empêché de contester efficacement la régularité de sa privation de liberté.
2.
Il affirme par ailleurs qu’en agissant de la sorte, la Cour de cassation l’a également privé de son droit à un procès équitable, au mépris de l’article
6 de la Convention.
3.
Il estime enfin que l’arrêt de la Cour de cassation l’a privé d’un recours effectif pour apprécier la légalité de sa privation de liberté, alors même que la rétention n’aurait aucun fondement légal
.
Le 7 mars 2006, à la suite d’un examen préliminaire de la recevabilité de la requête, le président de la deuxième section de la Cour a décidé de communiquer la requête au gouvernement français.
Ce dernier a transmis ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête par télécopie en date du 24 juillet 2006.
Le 1
er
août 2006, le greffe de la Cour a adressé au représentant du requérant un exemplaire des observations du Gouvernement relatives à la requête en l’invitant à lui faire parvenir, au plus tard pour le 13
septembre 2006, ses observations en réponse au nom de la partie requérante.
En l’absence de réponse, le greffe de la Cour a adressé le 10
novembre 2006 une lettre recommandée avec accusé de réception au représentant du requérant formulée, notamment, dans les termes suivants
:
«
J’observe que, malgré les termes de mon courrier en date du 1
er
août 2006, vous avez omis de déposer, au nom de la partie requérante, les observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête dans le délai qui vous était imparti, lequel est échu depuis le 13 septembre 2006.
J’attire votre attention sur l’article 37 § 1 a) de la Convention, aux termes duquel la Cour peut rayer une requête du rôle lorsque les circonstances donnent à penser que le requérant n’entend pas maintenir sa requête.
»
Le 23 février 2007, une copie du courrier du 10 novembre 2006 fut adressée par le greffe au second avocat du requérant.
Le greffe n’a jamais reçu de réponse à ces courriers.
En conséquence, la Cour estime que le requérant n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. La Cour estime, en outre, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention. Partant, elle décide qu’il y a lieu de rayer l’affaire du rôle.
La Cour décide également de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Stanley
N
Boštjan
Greffier adjoint
Président