GORFINA v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
GORFINA v. RUSSIA (CtEDO, 2007)
DECIZIA nr. 14847/03, de Yelena Olegovna GORFINA împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 15 mai 2007 în calitate de cameră compusă de: B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, A. Kovler, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, dna I. Ziemele, dna I. Berro-Lefèvre, judecători și dl. S. Naismith având în vedere cererea depusă la 25 martie 2003, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, Yelena Olegovna Gorfina, este un național rus care s-a născut în 1959 și a trăit până la arestarea ei la Tver. Ea a fost condamnată la închisoare într-o colonie corecțională din Ivanovo. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 martie 1999, reclamantul a fost arestat după suspect de fraudă. Postarea ei în custodie a fost autorizată trei zile mai târziu. Ea a fost acuzată de fraudă agravată, participarea la o întreprindere criminală, spălarea de bani și falsificarea documentelor. Curtea Regională Omsk a prelungit de mai multe ori deținerea reclamantului, având în vedere gravitatea acuzațiilor împotriva ei. Curtea Supremă a Federației Ruse a susținut ordinele de detenție fără a convoca reclamantul la ședințele de recurs. La 17 aprilie 2003, Curtea Supremă a ordonat eliberarea reclamantului cu privire la o întreprindere scrisă de a nu părăsi orașul. A fost eliberată cinci zile mai târziu. La 21 aprilie 2004, Curtea Regională Omsk a constatat că reclamantul a fost vinovat de fraudă agravată și a condamnat-o la opt ani de închisoare. Perioada de detenție anterioară a reclamantului a fost inclusă în termenul condamnării. Noiembrie 2004 Curtea Supremă a susținut condamnarea. Potrivit reclamantului, în timpul detenției sale în reținere în condiții foarte slabe în centrul de reținere nr. 1 în Omsk. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolelor 3, 5, 6 și 13 din Convenție, că a rămas în condiții terifiante în centrul de încarcerare, că detenția ei la încarcerare a fost ilegală și extrem de lungă, că instanța internă nu a pronunțat rapid în ceea ce privește legalitatea deținerii, că nu a fost chemată la ședințe de recurs și că a fost condamnată de o instanță care nu a fost „un tribunal instituit prin lege”. HOTĂRÂREA La 7 aprilie 2006, Curtea a hotărât să notifice cererea guvernului contestat. La 20 iulie 2006 au fost primite observațiile guvernului cu privire la admisibilitatea și meritul cererii. La 24 iulie 2006, Curtea a invitat reclamantul să-și prezinte observațiile scrise în răspuns până la 25 septembrie 2006. Scrisoarea a fost trimisă la adresa coloniei în care reclamantul a fost reținut. La 19 septembrie 2006, versiunea engleză a observațiilor guvernului a fost transmisă reclamantului. Scrisoarea a fost trimisă coloniei. Termenul de depunere a observațiilor reclamantului a rămas neafectat. Având în vedere că observațiile reclamantei cu privire la admisibilitatea și meritul nu au fost primite în termenul indicat, la 8 decembrie 2006, Curtea, presupunând că reclamantul ar fi putut fi eliberat între timp, a trimis copii din scrisorile sale din 7 aprilie, 24 iulie și 19 septembrie 2006 adresa pe care reclamantul a indicat-o în formularul de cerere ca adresă a reședinței ei permanente. Scrisoarea din 8 decembrie 2006 cu încuietorii a fost trimisă prin poștă înregistrată. La 9 februarie 2007, Curtea a primit recunoașterea cardului de primire pe care un poștă a remarcat că scrisoarea din 8 decembrie 2006 nu a fost livrată deoarece reclamantul s-a mutat și locul său de reședință actual a fost necunoscut. La 8 martie 2007, reclamantul a fost informat prin corespondență înregistrată că neaprobarea depunerii observațiilor sale ar putea duce la eliminarea cererii din lista cazurilor. Scrisoarea din 8 martie 2007 a fost trimisă fiecărei adrese pe care reclamantul le-a indicat în formularul de cerere și scrisori, inclusiv cea pe care a observat-o ca adresa posibilului său reședință. După cum rezultă din recunoașterea cardului de primire care a revenit la Curte, scrisoarea din 8 martie 2007 nu a fost transmisă la adresa posibilului reședință al reclamantului, deoarece ea s-a mutat și noua sa adresă nu a fost cunoscută. Niciun răspuns nu a fost primit de la reclamant până în prezent. Curtea reamintește art. 37 din convenție care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii, dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile acestuia.” Reclamantul a fost informat că trebuie să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei, iar ulterior a fost reamintită de aceasta. Reclamantul nu a răspuns până în prezent. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 47 § 6 din Regulamentul de procedură, „aplicanții trebuie să țină Curtea informată cu privire la orice schimbare de adresă și de orice circumstanță relevantă pentru reclamant”. În temeiul acestei dispoziții, reclamantul trebuie să furnizeze cel puțin un minim de informații, și anume adresa sa poștală, permițând Curții să efectueze corespondență cu ea și să procedeze cu petiția sa. Curtea observă că a încercat fără succes să comunice cu reclamantul la locul ei de detenție. Presupunând că reclamantul ar fi putut fi eliberat în timp ce acțiunea în fața Curții era în așteptare, aceasta a trimis ulterior corespondență la adresa de domiciliu a reclamantului și adresa posibilului său reședință. Cu toate acestea, aceste încercări s-au dovedit, de asemenea, a fost inutilă. În acest caz, se pare că reclamantul și-a îndeplinit sentința și că nu a informat Curtea cu privire la modificarea adresei sale poștale, atunci când a fost eliberată, și nu a indicat nici o adresă provizorie la care ar putea fi efectuată comunicarea cu ea. Astfel, reclamantul a făcut imposibil ca Curtea să continue examinarea cazului său (cf. Krutov c. Rusia) (dec.), nr. 25260/02, 5 ianuarie 2007, Babichev c. Rusia (dec.), nr. 21777/03, 18 mai 2006 și Gurin c. Rusia (dec.), nr. 4844/03, 9 martie 2007). Curtea declară că reclamantul nu intenționează să-și continue cererea. În plus, consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cazului. În aceste circumstanțe, consideră că art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cazului și că aceaceasta ar trebui eliminată din lista în conformitate cu art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista sa de cazuri. Stanley Naismith Boštjan M. Zupančič Președintele adjunct al grefierului