ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1759/2025

Ședința publică din data de 27 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.09.2024 sub nr. x/2024, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) și a solicitat suspendarea executării actelor administrative aferente Concursului de Manager Executiv din 13.03.2024 și suspendarea executării actelor subsecvente și a actelor administrative de numire a managerului executiv, până la până la pronunțarea instanței de fond, suspendarea executării actelor administrative aferente Concursului de Manager Executiv din 01.08.2024 și suspendarea executării actelor subsecvente și a actelor administrative de numire a managerului executiv, până la pronunțarea instanței de fond, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta, având în vedere că nu a fost publicat niciun act administrativ referitor la cele două concursuri, în temeiul art. 13 din Legea 554/2004, a solicitat ca pârâta să comunice împreună cu întâmpinarea, actele atacate împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii respectivelor acte administrative.

Prin sentința civilă nr. 1524 din 25 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării actelor administrative formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Împotriva sentinței civile nr. 1524 din 25 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că, în temeiul art. 13 din Legea 554/2004, a solicitat ca intimata să comunice, împreună cu întâmpinarea, actele atacate împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii respectivelor acte administrative.

În acest sens, instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a stabili situația de fapt prin raportare la documentația ce a stat la baza emiterii actelor contestate. Nefiind aplicate, în mod efectiv, dispozițiile imperative ale art. 13 din Legea 554/2004, de către Curtea de Apel București, în opinia sa, în mod evident hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, potrivit art. 174 alin. (1), (17)5 alin. (1) și art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, singurele înscrisuri referitoare la procedurile de concurs contestate au fost publicate pe website-ul intimatei, fără a fi însoțite de actele în temeiul căreia respectivele înscrisuri au fost întocmite. Suplimentar, reclamanta a solicitat intimatei să pună la dispoziție întreaga documentație ce a stat la baza organizării acestor concursuri, fără a primi niciun răspuns (aceste solicitări pot fi regăsite la dosarul cauzei - anexele 4 și 5 ale cererii introductive).

Referitor la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În opinia sa, în mod greșit, instanța a considerat că procedura specială de suspendare nu se aplică și în cazul actelor administrative emise în privința organizării celor două concursuri.

Astfel, organizarea acestor concursuri nu este susținută din punct de vedere legal doar de niște "operațiuni de natură administrativă".

În situația în care intimatul, într-adevăr, nu a emis acte administrative propriu-zise aferente procedurii de concurs, astfel cum ar fi fost normal, atunci înscrisurile publicate pe website ar fi trebuit să fie calificate ca fiind actele administrative contestate, fiecare dintre acestea având caracterul unui act administrativ cu caracter individual, întrucât fiecare dintre acestea a produs efecte în privința reclamantei.

În concret, în lipsa altor înscrisuri emise de către intimată, actele administrative sunt reprezentate de anunțurile celor două concursuri, rezultatele selecției dosarelor, rezultatele probelor scrise și rezultatele finale ale concursurilor în cauză. Indiscutabil, dacă acestea sunt singurele înscrisuri emise de intimată în legătură cu cele două concursuri, atunci acestea ar fi trebuit să fie calificate ca fiind actele administrative contestate.

Prin urmare, a apreciat că soluția instanței de fond, de a respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare, întrucât "procedura specială nu se aplică operațiunilor de natură administrativă, cum ar fi organizarea unui concurs", a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În situația în care este admis recursul și este dispusă casarea hotărârii recurate, în judecarea fondului, a solicitat să se constate că sunt îndeplinite toate condițiile pentru admiterea cererii de suspendare, respectiv: depunerea plângerii prealabile (Anexele 7 și 8 ale cererii introductive); existența unui caz bine justificat, conform art. 14 și art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004; necesitatea măsurii suspendării pentru prevenirea producerii unei pagube iminente conform art. 14 și art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea 554/2004.

Astfel, prima împrejurare pe care recurenta înțelege să a o aducă în discuție este aceea că era obligatoriu, potrivit art. 6 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 30/2023, ca procedura de recrutare și comisia de organizare să fie aprobate prin ordin al ministrului MCID. Aceste ordine nu există (nu au fost publicate și, la solicitarea expresă, nu i-au fost puse la dispoziție nici până în prezent). Din această împrejurare rezultă, evident, o aparentă nelegalitate ce poate fi acoperită numai prin depunerea ordinelor ministrului MCID referitoare la cele 2 concursuri organizate.

A doua împrejurare privește exclusiv Concursul de Manager Executiv din 13.03.2024. Era obligatoriu, în opinia sa, potrivit principiului legalității prevăzut de art. 6 din Codul administrativ, ca subiectele să fie întocmite în conformitate cu tematica și bibliografia publicate în anunțul de concurs. Or, dintre toate cele 10 subiecte, 2 subiecte, totalizând 20 de puncte din maximul de 100, nu au fost incluse în Tematica și Bibliografia de concurs.

A treia împrejurare - privește exclusiv Concursul de Manager Executiv din 13.03.2024.

Intimata a modificat în mod evident, fără justificare, în mod special, condițiile de eligibilitate ale candidaților, în asemenea măsură în care recurenta nici măcar nu a mai putut depune cererea de participare.

Condiția pagubei iminente este îndeplinită, întrucât prejudiciul material este previzibil, materializat prin pierderea unei șanse certe de a obține postul de Manager executiv și, implicit, drepturile salariale aferente acestui post. Condiția îndeplinirii pagubei iminente își găsește temeiul juridic în art. 1531 alin. (2) C. civ., potrivit căruia "prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului".

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, nefiind susceptibilă de criticile formulate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 13 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul de judecată din 13.02.2025 s-a amânat cauza la data de 27 martie 2025, în vederea citării recurentei-reclamante cu mențiunea de a face dovada înregistrării pe rolul instanței de judecată a acțiunii în anulare în termenul maxim de 60 de zile de la data introducerii cererii de suspendare a executării, prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere invocarea, din oficiu, a lipsei de interes în susținerea recursului.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar dovezi privind înregistrarea pe rolul Curții de Apel București a dosarului nr. x/2024, având ca obiect acțiunea în anulare.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a solicitat suspendarea executării actelor administrative aferente concursului de manager executiv din 13.03.2024 și suspendarea executării actelor subsecvente și a actelor administrative de numire a managerului executiv, până la până la pronunțarea instanței de fond, suspendarea executării actelor administrative aferente concursului de manager Executiv din 01.08.2024 și suspendarea executării actelor subsecvente și a actelor administrative de numire a managerului executiv, până la pronunțarea instanței de fond, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privind susținerea că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv cele prevăzute de art. 13 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că nu este incident în cauză.

Nulitatea actelor de procedură este definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă", se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Art. 175 din C. proc. civ. fixează regulile și condițiile pe care trebuie să le respecte părțile sau instanța pentru a fi în măsură să invoce nulitatea unui act de procedură. În centrul acestor condiții, necesar a fi îndeplinite pentru constatarea nulității unui act de procedură, stau: a) producerea unei vătămări; b) posibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Prin prisma acestor dispoziții legale, recurenta a arătat că, în temeiul art. 13 din Legea 554/2004, a solicitat ca intimatul să comunice, împreună cu întâmpinarea, actele atacate împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii respectivelor acte administrative, iar instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a stabili situația de fapt prin raportare la documentația ce a stat la baza emiterii actelor contestate, nefiind aplicate, în mod efectiv, dispozițiile imperative ale art. 13 din Legea 554/2004.

Înalta Curte constată că la dosarul de fond se află documentația aferentă concursului depusă de pârât, astfel că susținerile recurentei cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, circumscrise de aceasta motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt lipsite de suport.

În ceea ce privește incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi reținută în cauză.

Astfel, motivul de recurs prevăzut de acest text de lege vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Instanța de recurs reține că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, în sensul că se prezumă că a fost adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. (...)".

Rezultă că executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Rezultă, așadar, astfel cum a reținut instanța de fond, că procedura specială de suspendare a executării prevăzută de art. 14 - 15 din Legea contenciosului administrativ este rezervată strict efectelor generate de un act administrativ unilateral; per a contrario, procedura specială nu se aplică operațiunilor de natură administrativă, cum ar fi organizarea unui concurs.

Or, astfel cum a reținut în mod corect prima instanță, recurenta-reclamantă nu a identificat un act administrativ unilateral generator de efecte vătămătoare, ci s-a referit doar generic la actele administrative aferente concursurilor, actele subsecvente și actele de numire, prin memoriul de recurs susținând că, în lipsa altor înscrisuri emise de către intimat, actele administrative sunt reprezentate de anunțurile celor două concursuri, rezultatele selecției dosarelor, rezultatele probelor scrise și rezultatele finale ale concursurilor în cauză, iar, dacă acestea sunt singurele înscrisuri emise de intimat în legătură cu cele două concursuri, atunci acestea ar fi trebuit să fie calificate ca fiind actele administrative contestate.

Prin acțiune, recurenta-reclamantă a susținut că un aspect de natură să vicieze procedura concursului este chiar "lipsa actelor administrative" necesare, precum lipsa ordinului de desemnare a comisiilor prevăzut de art. 6 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 30/2022.

În aceste condiții, în mod corect a constatat prima instanță că, prin acțiune și ulterior prin notele scrise depuse la dosar, reclamanta nu se rezumă la a menționa că nu ar fi avut acces la aceste acte, ci susține ca argument prin care învestește instanța că procedura concursului este viciată de "lipsa actelor" și, în acest fel, însăși cererea de chemare în judecată, prin cauza sa juridică, se plasează în afara ipotezei normative a art. 14 din Legea nr. 554/2004, care se referă strict la situații vătămătoare produse de acte administrative.

Referitor la susținerea privind neîntocmirea subiectelor în conformitate cu tematica și bibliografia, aspect care ar atrage nelegalitatea concursului, reiterat de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că și în acest caz recurenta nu menționează existența unui act administrativ unilateral ce ar putea face obiectul unei analize din perspectiva art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

De asemenea, nici susținerea privind schimbarea nejustificată a condițiilor de eligibilitate, invocată de recurentă ca împrejurare ce ar atrage nelegalitatea concursului, nu se referă la un act administrativ unilateral vătămător.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că în cauză nu este indicat un act administrativ unilateral, astfel că nu este respectată ipoteza normativă ce permite învestirea instanței în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ, și, prin urmare, accesul la această procedură judiciară nu este permis, cererea fiind inadmisibilă, calea legală de care poate uza o persoană ce se pretinde vătămată de o procedură administrativă sau de un refuz nejustificat al unei autorități publice nefiind cea prevăzută de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes în susținerea recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1524 din 25 septembrie 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.