ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1699/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul, dl. A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.), a solicitat Curții de Apel București:

Prin sentința civilă nr. 1937/2022 din 27 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția inadmisibilității.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

A anulat în parte deciziile nr. 169/17.02.2022 și nr. 466/14.04.2022 și a diminuat amenda de la 23.900 RON la 3000 RON.

A menținut în rest actele atacate.

A respins în rest acțiunea ca nefondată.

A admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată.

A obligat pârâta către reclamant la cheltuieli de judecată în sumă de 2050 RON reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

Împotriva sentinței nr. 1799 din 29 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs principal pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară și recurs incident reclamantul B..

Recurenta pârâtă și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii introductive formulată de reclamant.

Apreciază pârâta că reindividualizarea sancțiunii în modalitatea în care a procedat prima instanță contravine atât caracterului disuasiv al amenzii raportat la circumstanțele săvârșirii contravenției, cât și principiului proporționalității sancțiunii, judecătorul fondului aplicând greșit normele de drept material prevăzute de art. 151 din Legea nr. 24/2017, respectiv ale Regulamentului (UE) 596/2014, aspect ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de normele art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia contestată (nr. 169/2022), s-a reținut în sarcina intimatului-reclamant săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art. 154 alin. (3) lit. b) pct. ii) din Legea nr. 24/2017, sancționată cu amendă de la 3.000 Iei până la 4.500.000 RON, pentru încălcări ale prevederilor art. 16 și 17 din Regulamentul (UE) nr. x, intimatului-reclamant fiindu-i aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 23.900 RON.

În cazul intimatului-reclamant, sancțiunea aplicată a fost calculată potrivit Procedurii de sistem privind stabilirea și aplicarea sancțiunilor sau a măsurilor administrative pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară are competența să le dispună, fiind detaliată în matricea de calcul a amenzii aplicate, inclusă în Nota de aprobare privind sancționarea dlui. A. - Președinte al Consiliului de Administrație al societății C. S.A. BUCUREȘTI, document ce a fost depusă la dosarul cauzei.

Matricea de calcul a amenzii aplicate la care face referire instanța de fond reprezintă o metodologie internă concretizată în Procedura de sistem privind stabilirea și aplicarea sancțiunilor sau a măsurilor administrative pe care Autoritatea de Supraveghere Financiară are competența să le dispună. Astfel, în vederea asigurării unei abordări unitare la nivelul autorității, respectiv, în scopul stabilirii unor sancțiuni/măsuri efective, proporționale și cu efect disuasiv, individualizarea sancțiunilor se realizează prin analiza circumstanțelor săvârșirii faptelor (reale) pentru stabilirea tipului de sancțiune și/sau a nivelului de bază al cuantumului amenzii, iar prin analiza circumstanțelor personale ale contravenientului, nivelul de bază poate fi diminuat sau majorat în funcție de aspectele atenuante sau agravante identificate și aplicabile flecarei situații.

În ceea ce-1 privește pe intimatul-reclamant, nivelul de bază al sancțiunii efectiv aplicate s-a determinat prin luarea în calcul a circumstanțelor săvârșirii faptelor, a modului și mijloacelor de săvârșire acesteia, "a scopului urmărit și a urmării produse, precum și a altor aspecte relevante - prevăzute de legislația sectorială, în speță, criteriile enunțate la art. 151 alin. (1) din Legea nr. 24/2017."

În aceste condiții, judecătorul fondului nu a arătat suficientă aplecare cu privire la circumstanțele cauzei și a omis analiza detaliată a aspectelor în baza cărora A.S.F. a dispus sancțiunea amenzii în cuantumul de 23.900 RON, ce-i incumbă intimatului-reclamant.

Faptul că intimatul-reclamant a înțeles, în cele din urmă, să se conformeze obligației legale, întârziind executarea cu bună-știință a acesteia, astfel cum susține instanța de fond, nu este de natură să înlăture răspunderea contravențională și nici de natură să justifice reindividualizarea cuantumului spre minimul prevăzut de lege, în condițiile în care circumstanțele agravante reținute prevalează, ca număr circumstanțelor atenuante.

Dată fiind această împrejurare, rezultă, în mod neechivoc, faptul că sancțiunea amenzii stabilită la nivelul minim prevăzut de lege nu și-a atins, la acel moment, scopul preventiv și disuasiv, iar intimatul nu a înțeles să se conformeze de bunăvoie obligațiilor ce îi incumbă, înțelegând să persevereze în încălcarea legii.

In aceeași ordine de idei, judecătorul fondului a omis cu desăvârșire dispozițiile regulamentului european privind abuzul de piață, cu precădere considerentele din preambul, precum și dispozițiile art. 30 ce reglementează sancțiunile și măsurile administrative adecvate ce se impun a fi luate de autoritățile competente.

Or, în condițiile în care normele Regulamentului (UE) 596/2014* prevăd că autoritățile de control ar trebui să fie învestite cu suficiente mijloace pentru a acționa si ar trebui să fie în măsură să se bazeze pe sisteme de sancțiuni severe si disuasive împotriva oricăror comportamente ilegale, considerăm ca valoarea sancțiunii efectiv aplicate de recurentă (23,900 Iei) răspunde exigentelor si finalității instituite de legiuitorul european corelat cu prevederile Legii nr. 24/2017, respectiv normele Regulamentului A.S.F. nr. 5/2018, raportat, totodată, la circumstanțele reale și personale ale contravenientului.

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară. A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunțe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor și analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale.

Prin diminuarea neîntemeiată a cuantumului amenzii și, implicit, prin aplicarea greșită a normelor evocate în ceea ce precede, instanța de fond a omis faptul că regimul sancționator contravențional aplicabil domeniilor reglementate, respectiv supravegheate, comportă anumite trăsături specifice, cum ar fi, spre exemplu, amenzile prevăzute în cuantumuri foarte ridicate, aplicabilitatea limitată a dreptului comun în materie contravențională, precum și o individualizare a sancțiunii distinctă de cea a altor contravenții.

In acest context, la nivel european, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că rigoarea sancțiunilor trebuie să fie adecvată gravității încălcărilor pe care le reprimă, mai ales prin asigurarea unui efect realmente disuasiv, respectându-se în același timp principiul general al proporționalității (Hotărârea din 19 octombrie 2016, C-501/14, pct. 40'°).

Amenda contravențională în cuantum de 23.900 RON dispusă de A.S.F. pare să-și fi atins realmente scopul preventiv și, deopotrivă, descurajator, fiind resimțită de intimat, întrucât 1-a determinat să-și adapteze conduita conform normelor legale incidente.

Astfel, din informațiile vizualizate pe site-ul Bursei de Valori București apare publicat, în data de 3.02.2022, un nou raport curent al societății C. S.A. București, semnat de intimat, prin care publicul este informat asupra soluției pronunțate de instanța de judecată în dosarul nr. x/2021, iar în data de 19.07.2022 apare publicat raportul curent din care rezultă că, societatea emitentă are calitatea de parte în 49 de dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată.

In acest context, al analizei modului în care s-a realizat individualizarea sancțiunii de către A.S.F., apreciem că sancțiunea amenzii aplicate intimatului nu necesită o diminuare.

Al doilea aspect pe care înțelegem să-1 supunem atenției instanței de control judiciar și care se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la dezlegarea instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității contestării Deciziei A.S.F. nr. 466/2022 privind respingerea plângerii prealabile formulate de domnul A. împotriva Deciziei A.S.F. nr. 169/17.02.2022.

Obiectul acțiunii în anulare îl poate reprezenta doar actul administrativ emis de autoritate care produce efecte față de intimat, și anume, Decizia de sancționare nr. 169/17.02.2022. Mai mult de atât, însăși judecătorul fondului admite că Decizia nr. 466/2022 nu produce efecte juridice distincte, dar, cu toate acestea, apreciază că simpla manifestare de voință materializată într-un înscris poate fi suficientă pentru calificarea acestuia drept act administrativ.

Raționamentul instanței este în mod vădit eronat, de vreme ce în doctrină și la nivel jurisprudențial s-a arătat just că "nu orice manifestare de voință este un act juridic administrativ, simpla exprimare a unei opinii din partea unei instituții publice nefiind un act administrativ".

Concluzionând, arată recurentul că se impune delimitarea actului administrativ propriu-zis, care este susceptibil de a da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice, de simplele adrese sau acte prin care se soluționează o solicitare ori se emit precizări care sunt menite să exprime o lămurire, să expună o poziție sau un punct de vedere al autorității emitente sau autorității ierarhic superioare, după caz. Prin urmare, apreciem că se impunea admiterea excepției inadmisibilității invocate de recurentă cu privire la anularea Deciziei nr. 466/2022.

Recurentul reclamant și-a întemeiat recursul incident pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, cu consecința anulării în întregime a deciziei atacate.

Din analizarea conținutului Deciziei nr. 169/17.02.2022 rezultă că nu au fost menționate obiecțiunile transmise și pe cale de consecință nici nu au fost înlăturate în mod motivat, prin publicarea pe site-ul Bursei de Valori București a deciziei astfel emise creându-se aparența publică că fapta imputată a fost complet nejustificată în fapt si în drept, arată recurentul.

Obiecțiunile formulate aveau aptitudinea, nu numai de a demonstra nelegalitatca sancționării, dar si apthudinea ca investitorii să cunoască că societatea nu a încălcat, cu bună-știință dreptul la informare.

Decizia A.S.F. nu conține niciun element din care să rezulte modul în care A.S.F. a stabilit sancțiunea aplicată recurentului.

Menționarea obiecțiunilor în cuprinsul Deciziei de sancționare este obligatorie, întrucât acestea reprezintă un element în raport de care se face individualizarea sancțiunii aplicate.

Apreciază recurentul că acesta este un element esențial al respectării dreptului la apărare, componentă a dreptului la un proces echitabil, drept recunoscut de către art. 6 Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 155 alin. (3), în decizia de sancționare trebuie să fie menționate elementele care pot fi avute în vedere la individualizarea sancțiunii.

Or, deși, instanța de fond, a apreciat că Decizia de sancționare trebuie să cuprindă aceste elemente, aceasta, în mod neîntemeiat, apreciază că aceste elemente sunt menționate în cuprinsul Deciziei și că lipsa unei rubrici distincte în decizia nr. 169/17.02.2022 cu privire la elementele prevăzute de art. 151 din Legea nr. 24/2017 nu a adus o vătămare drepturilor reclamantului.

Este de observant că, deși legiuitorul a instituit obligația A.S.F. de a publica inclusiv căile de atac împotriva deciziilor de sancționare, astfel cum reiese de pe site-ul operatorului de piață, Bursa de Valori București, A.S.F. transmite către acesta doar informarea privind sancționarea, nefăcând aplicarea dispozițiilor art. 150 alin. (3) din Legea nr. 24/2017.

In acest sens, astfel cum rezultă din extrasele obținute de pe site-ul Bursei de Valori București, deși, A.S.F. a cunoscut anterior lunii iunie 2022 (n.n. în data de 20.06.2022 a formulat întâmpinarea în dosarul nr. x/2022) faptul că recurentul a atacat în justiție Decizia nr. 169/17.02.2022 și nr. 466/14.04.2022 nu a informat investitorii cu privire la acest aspect.

De asemenea, nu a publicat o informare nici după ce instanța de fond a pronunțat Hotărârea nr. 1937/2022 prin care a admis în parte acțiunea recurentului, a anulat în parte deciziile contestate și a diminuat amenda de la 23.900 RON la 3000 RON.

Reiese astfel că, A.S.F. nu își îndeplinește obligațiile legale, nu oferă o informare completă și clară a investitorilor, aceștia având convingerea că Deciziile emise de către A.S.F. sunt temeinice si legale.

Din Decizia nr. 169 reiese că societatea nu a colaborat cu A.S.F., în cuprinsul deciziei fiind menționat că A.S.F. prin adresa nr. x/08.11.2021 a atenționat societatea cu privire la necesitatea respectării obligației de informare, fără a se preciza punctul de vedere al Societății, punct de vedere exprimat prin adresa nr. x/10.11.2021. Astfel, s-a lăsat a se înțelege că Societatea a ignorat adresa A.S.F., nu a oferit un răspuns și că nu a cooperat astfel cu A.S.F.

In aceste condiții, apreciem că în mod nelegal, instanța a apreciat că A.S.F. a respectat dispozițiile legale anterior referite atunci când a emis Decizia nr. 169/17.02.2022.

Prin acțiunea formulată, arată recurentul că a invocat inexistența faptei contravenționale menționate în Decizie întrucât informațiile privind litigiile care au făcut, ori fac obiectul dosarelor nr. x/2019, y/2019, z/2021, w/2020, t/2021 nu pot fi încadrate în categoria informațiilor privilegiate.

Potrivit Deciziei nr. 466/14.04.2022, Decizia de sancționare nr. 169/2022 a fost adoptată în temeiul art. 234 alin. (1) lil. 1) din Regulamentul ASF nr. 5/2018, act administrativ normativ emis în aplicarea MAR și care impune ca un emitent să facă publice anumite categorii de informații, printre care și toate litigiile în care este implicat.

Prevederile art. 17 alin. (1) din MAR (act normativ de directă aplicabilitate) și nici alt text legal din legislația Uniunii Europene nu impun notificarea litigiilor în care este implicat un emitent.

De altfel, însăși intimata, în cadrul Deciziei nr. 466/2022, recunoaște că nu toate litigiile în care este implicat un emitent este necesar a fi raportate și că emitentul deține prerogativa evaluării "informațiilor privind litigiile în care este implicată societatea, care se referă direct la aceasta și care, dacă ar fi tăcute publice, ar putea influența semnificativ prețul acțiunilor emise de societate".

În prezenta cauză, pârâta ASF nu a identificat modalitatea în care litigiile care s-au aflat la baza emiterii deciziei de sancționare ar fi putut influența semnificativ prețul instrumentelor financiare emise de C..

Informațiile privind litigiile care au făcut, ori fac obiectul dosarelor nr. x/2019, y/2019, z/2021, w/2020, t/2021 nu au avut un impact semnificativ asupra prețului acțiunilor C. (simbol SCDM).

Pentru ca o imformație să fie considerată ca fiind o informație privilegiată este necesar să fie îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Regulamentul MAR. În măsura în care nu este îndeplinită unul dintre aceste criterii, informația nu este privilegiată și nu există obligația prevăzută la art. 234 din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018.

Chiar dispozițiile art. 234 din Regulamentul ASF nr. 5/2018 prevăd în mod clar că, din categoria informațiilor privilegiate fac parte cele enumerate în cuprinsul aceluiași articol, atâta timp cât sunt respectate prevederile art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 596/2004.

Asta înseamnă că, informațiile enumerate în cadrul art. 234 din Regulamentul ASF nr. 5/2018 nu fac parte ab initio din categoria informațiilor privilegiate, emitentul având obligația întocmirii și publicării Raportului prezentat în Anexa nr. 12 a Regulamentului 5/2018, ci, pentru a fi considerate ca fiind informații privilegiate este necesar să se verifice îndeplinirea celor 4 condiții prevăzute în cadrul art. 7 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014.

Din interpretarea dispozițiilor art. 234 lit. I) din Regulamentul ASF nr. 5/2018, text legal ce utilizează pluralul formei nearticulate a substantivului "litigiu", nu se poate desprinde concluzia că ar trebui realizate notificări în mod obligatoriu pentru toate procesele în care un acționar atacă o Hotărâre a Adunării Generale a Acționarilor.

Așa cum am arătat mai sus, textul art. 234 lit. 1) din Regulamentul nr. 5/2018 nu vizează raportarea tuturor litigiilor, ci doar a acelora care sunt " cu caracter precis, care nu au fost făcute publice, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mut fi emitenți sau la unul sau mai multe instrumente financiare și care, în cazul în care ar fi făcute publice, ar putea influen[a semnificativ prețul instrumentelor financiare în cauză."

Acest aspect reiese și este recunoscut chiar de către A.S.F., care, în cadrul Deciziei nr. 466/2022, recunoaște că nu toate litigiile în care este implicat un emitent este necesar a fi raportate și că emitentul deține prerogativa evaluării "informațiilor privind litigiile în care este implicată societatea, care se referă direct la aceasta și care, dacă ar fi făcute publice, ar putea influența semnificativ prețul acțiunilor emise de societate".

Or, din perspectiva acestor aspecte, instanța de fond nu trebuia să se pronunțe cu privire la "o eventuală neconformitate a Regulamentului ASF nr. 5/2018 cu art. 17 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 596/2017", ci are obligația de a verifica dacă Raportarea celor 5 litigii era necesară și dacă informațiile referitoare la aceste litigii îndeplinesc cerințele impuse de către art. 7 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 pentru a putea fi încadrate în categoria informațiilor privilegiate.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, pentru ca o informație să fie considerată ca fiind privilegiată este necesar să fie îndeplinită cerința privind "posibilitatea ca acea informație să influențeze semnificativ prețul instrumentelor financiare."

În măsura în care informația nu a fost de natură a "putea influenta semnificativ prețul instrumentelor financiare" atunci aceasta nu se încadrează în categoria informațiilor privilegiate.

Astfel, nu este necesar ca "informația" să fi influențat semnificativ prețul instrumentelor financiare ci este absolut necesar ca "informația" să fi putut influența semnificativ prețul instrumentelor.

În consecință, instanța de fond, cu încălcarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 596/2014 a apreciat că "nici ASF, nici prezenta instanță nu trebuie să facă o analiză a impactului concret al necomunicării informaților privind litigiile menționate de ASF în decizia contestată."

Totodată, potrivit prevederilor Regulamentul (UE) nr. 596/2014, emitentul este subiectul de drept care evaluează dacă anumite informații pot avea sau nu un impact semnificativ asupra prețului unor instrumente financiare. In absenta unui text leizal imperativ care să impună raportarea tuturor litgiilor în care un emitent este implicat, evaluarea efectuată de către emitent, prin organele sale de conducere și de reprezentare, a condus la concluzia că atacarea în justiție a hotărârilor AGA sus­menționate nu reprezintă o informație care sâ producă sau să aibă potențialul de a produce un impact semnificativ asupra prețului acțiunilor C. S.A..

Cu toate acestea, emitentul C. s-a conformat solicitării ASF și a transmis în data de 03.12.2021 un raport curent ce conținea o prezentare a tuturor litigiilor în care este implicată societatea.

Informația privind existența unui litigiu pe rolul unei instanțe de judecată nu reprezintă o informație privilegiată.

Pe de altă parte, instanța de fond, cu încălcarea dispozițiilor art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 precum și cu încălcarea dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, care stipulează că, pentru a avea caracter privilegiat, informația nu trebuie să fi fost făcută publică.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, intenția legiuitorului nu a fost ca emitentul să pună la dispoziția acționarilor/investitorilor a informațiilor respective, ci, intenția legiuitorului a fost aceea ca emitentul să pună la dispoziția acționarilor/investitorilor, informațiile care îndeplinesc cele 4 condiții anterior referite, condiții prevăzute atât în cadrul art. 7 alin. (1) din MAR cât și la art. 131 alin. (1) din Legea nr. 24/2017.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, reținând următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte reține că în cuprinsul recursului incident declarat de reclamant, autorul acestuia a expus considerentele prin care a înțeles să critice hotărârea instanței de fond, care se circumscriu motivelor de legalitate invocate, apte de a permite instanței de control judiciar a realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită.

Prin urmare, excepția nulității recursului incident al reclamantului se dovedește a fi neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecință.

Recurentul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ Decizia nr. 169/17.02.2022 și Decizia nr. 466/14.04.2022, prin care Autoritatea de Supraveghere Financiară a dispus sancționarea sa cu amendă în cuantum de 23.900 RON, în conformitate cu prevederile art. 139 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 republicată (fostul art. 122 alin. (1) din legea nr. 24/2017) și art. 17 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 596/2014 coroborat cu art. 144 lit. A), art. 223 C și art. 234 alin. (1) lit. l) din Regulamentul ASF nr. 5/2018.

În descrierea faptei, în cuprinsul deciziei de sancționare s-a reținut că, domnul A., în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație, reprezentant legal al societății C. S.A., prin conduita sa (nu și-a îndelinit atribuțiile proprii și nu a dispus măsurile necesare în vederea asigurării informării corespunzătoare a acționarilor, respectiv nu a transmis operatorului de sistem și la ASF rapoarte curente complete/actualizate privind situația litigiilor în care este implicată societatea), a afectat dreptul legal al acționarilor la informare corespunzătoare.

A.S.F. a reținut, totodată, în motivarea deciziei de sancționare că a atenționat, prin adresa nr. x/08.11.2021, societatea cu privire la necesitatea respectării obligațiilor de transparență, raportare și informare în condițiile dispozițiilor art. 139 din Legea nr. 24/2017, republicată. Prin adresa transmisă, s-a solicitat emitentului să reanalizeze situația litigiilor în care este implicat sau care se referă, în mod direct, la acesta și să întocmească, respectiv transmită operatorului de sistem și Autorității de Supraveghere Financiară, în termen de 24 h, un raport curent cu privire la situația actualizată a acestora.

Prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. și a anulat în parte deciziile nr. 169/17.02.2022 și nr. 466/14.04.2022 și a diminuat amenda de la 23.900 RON la 3000 RON; a menținut în rest actele atacate; a respins în rest acțiunea ca nefondată.

A reținut, în esență, instanța de fond că litigiile în care societatea este implicată trebuiau aduse la cuunoștința acționarilor/investitorilor. Tocmai prin faptul că litigiile îl vizează pe emitent, informațiile privind litigiile ar putea influența semnificativ prețul acelor instrumente financiare sau prețul instrumentelor financiare derivate conexe, întrucât în funcție de litigiile respective investitorii și-ar fi putut calibra poziția comercială.

A mai reținut instanța de fond de fond că obligația legală a fost îndeplinită de reclamant peste termen, la 3.12.2021. Fapta a fost în mod corect sancționată cu amendă contravențională dat fiind că reclamantul nu este la prima abatere și că a întârziat executarea obligației. Așadar, instanța de fond s-a orientat spre minimul special de 3.000 RON, reindividualizând, astfel, cuantumul sancțiunii, având în vedere că reclamantul s-a conformat în cele din urmă obligației legale. Întrucât reclamantul a mai fost sancționat anterior pentru o faptă similară, instanța a mai apreciat că nu poate înlocui amenda cu măsura prevăzută de art. 147 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2017 - o declarație publică în care se indică persoana fizică sau entitatea legală responsabilă și natura încălcării.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că aceasta se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedând la verificarea sentinței de fond și din perspectiva criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că instanța fie a denaturat sensul textelor de lege aplicabile speței, în litera sau în spiritul lor, fie le-a aplicat greșit în cadrul raportului juridic dedus judecății.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 151 din Legea nr. 24/2017, respectiv ale Regulamentului UE nr. 596/2014. Apreciază recurenta pârâtă că "reindividualizarea sancțiunii în modalitatea în care a procedat prima instanță contravine atât caracterului disuasiv al amenzii raportat la circumstanțele săvârșirii contravenției, cât și principiului proporționalității sancțiuni."

În speță, problemele litigioase supuse analizei instanței de control judiciar vizează modul în care prima instanță a interpretat și aplicat normele de drept referitoare la antrenarea răspunderii contravenționale a recurentului-reclamant, sub aspectul conținutului constitutiv al contravenției și al individualizării sancțiunii din perspectiva principiului proporționalității.

Potrivit dispozițiilor art. 151 din Legea nr. 24/2017: (1) A.S.F. stabilește tipul și nivelul sancțiunilor sau măsurilor administrative aplicate în conformitate cu prevederile art. 146 - 149, cu luarea în considerare a tuturor circumstanțelor relevante, inclusiv, după caz, a următoarelor:

a) gravitatea și durata încălcării;

b) gradul de responsabilitate al persoanei fizice sau al entității legale responsabile;

c) capacitatea financiară a persoanei fizice sau a entității legale responsabile, astfel cum este indicată de cifra de afaceri totală a entității legale responsabile, de venitul anual al persoanei fizice responsabile, în măsura în care acestea pot fi identificate, sau de alți indicatori relevanți;

d) valoarea beneficiului obținut sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau entitatea legală responsabilă, în măsura în care acestea pot fi stabilite;

e) pierderile suferite de terți ca urmare a încălcării, în măsura în care acestea pot fi stabilite;

f) măsura în care persoana fizică sau entitatea legală responsabilă cooperează cu A.S.F.;

g) încălcările anterioare săvârșite de persoana fizică sau entitatea legală responsabilă.

În acest context, în mod corect a reținut prima instanță că nu se identifică nicio problemă de legalitate din perspectiva nerespectării obligației ASF de a menționa obiecțiunile reclamantului și a nemotivării actului din perspectiva individualizării sancțiunii.

În ceea ce privec criticile expuse de recurentul pârât în calea de atac precum și analiza efectuată de judecătorul fondului, prin raportare la normele de drept anterior citate, Înalta Curte reține că operațiunea de individualizare a sancțiunii pentru reclamant s-a realizat cu respectarea art. 151 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, fiind luate în considerare toate circumstanțele relevante cunoscute, atât cele personale-conduita contravenientului cât și cele reale-circumstanțele săvârșirii faptei și gravitatea acesteia.

Totodată, din perspectiva tipului de contravenție săvârșit de reclamant, respectiv nerespectarea prevederilor reglementărilor în vigoare, emise de A.S.F., precum și a celor care instituie în sarcina emitenților ale căror valori mobiliare sunt tranzacționate pe piața reglementată, obligația întocmirii, publicării, respectiv transmiterii către ASF și operatorului de piață a rapoartelor curente, în mod corect, a reținut instanța de fond că din conținutul actului atacat rezultă gravitatea încălcării: afectarea dreptului la informare corectă a acționarilor prin omisiunile de informare enumerate în actului atacat prin raportare la litigiile concrete menționate în decizia atacată. Din act rezultă și durata încălcării: 2020-2021 perioadă în care nu au fost depuse rapoarte curente cu privire la situația completă a litigiilor, reclamantul depășind termenul legal de raportare de 24 de ore de la data producerii evenimentelor sau de la data la care a luat cunoștință despre acestea în fiecare dosar în parte. Referitor la gradul de responsabilitate, reclamantului i se impută o omisiune cu vinovăție, întrucât reclamantului i se impută nerespectarea unor obligații de informare completă a investitorilor și netransmiterea către operatorul de sistem și către ASF a unui raport actualizat cu privire la litigii.

A evidențiat instanța de fond și aspectul potrivit căruia, elemente de motivare precum capacitatea financiară a persoanei fizice sau a entității legale responsabile, valoarea beneficiului obținut sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau entitatea legală responsabilă, pierderile suferite de terți ca urmare a încălcării sunt elemente pe care legiuitorul le-a menționat sub condiția ca ele să poată fi cunoscute sau cuantificate, prin folosirea propoziției "în măsura în care acestea pot fi stabilite/identificate", nu au fost menționate în actul atacat. Or, este corectă aserțiunea instanței de fond că din moment ce acestea nu au fost menționate în actul atacat, denotă că ele nu puteau fi identificate/stabilite.

A mai avut în vedere instanța de fond că nici ASF, nici instanța nu trebuie să facă o analiză a impactului concret al necomunicării informațiilor privind litigiile menționate de ASF în decizia contestată față de sensul dispozițiilor legale ale art. 122 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 coroborate cu art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014. A concluzionat aceasta că legiuitorul a reglementat o contravenție de pericol, iar nu de rezultat, concluzie ce rezultă din utilizarea sintagmei "ar putea influența", iar nu "influențează".

Or, în aceste condiții, Înalta Curte constată că reindividualizarea cuantumului sancțiunii spre minimul special de 3 000 RON, având în vedere că reclamantul s-a conformat în cele din urmă obligației legale, (obligația legală a fost îndeplinită de reclamant peste termen, la 3.12.2021), este una corectă și nu se impune a fi reformată. Așadar, amenda în cuantum de 3 000 RON nu are un cuantum disproporționat de mare față de fapta reținută în sarcina contravenientului, fiind aplicată recurentului - reclamant cu luarea în considerare a tuturor circumstanțelor săvârșirii faptei, a circumstanțelor atenuante în favoarea contravenientului și a inexistenței circumstanțelor agravante în ceea ce îl privește, situându-se în apropierea limitei minimale prevăzute de lege.

Cu referire la susținerea recurentului potrivit căreia instanța de fond a luat în mod eronat în considerare aplicarea unei sancțiuni mai blânde pentru acesta, Înalta Curte constată că pentru contravenția reținută în sarcina reclamantului este prevăzută în mod exclusiv grila cu limitele minimale și maximale, iar circumstanțele atenuante avute în vedere pot conduce la reindividualizarea cuantumului sancțiunii aplicate.

În termeni generali, principiul proporționalității conduitei administrative impune ca măsurile adoptate să fie adecvate și necesare pentru atingerea obiectivului dorit, astfel încât să nu împovăreze excesiv destinatarul actului administrativ în raport cu obiectivul avut în vedere, asigurând, așadar, un echilibru rezonabil între interesul public urmărit și interesele legitime private care ar putea fi afectate.

Potrivit textului normativ indicat, la stabilirea tipului sancțiunii sau a măsurii sancționatoare și a cuantumului amenzii, pentru faptele prevăzute la art. 139 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 coroborat cu normale art. 17 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 596/2014, Consiliul A.S.F. are în vedere principiul proporționalității și al raționamentului calificat, precum și toate circumstanțele relevante ale săvârșirii faptei, inclusiv următoarele aspecte, după caz: natura și gravitatea faptelor, forma de vinovăție, situația financiară, stabilitatea financiară, prejudiciile cauzate terților, în măsura în care pot fi determinate, gradul de cooperare cu A.S.F., încălcările săvârșite anterior.

Pe de altă parte însă, Înalta Curte reține că în dozarea sancțiunii trebuia să se țină seama de toate circumstanțele relevante de ordin obiectiv și subiectiv (în privința cărora enumerarea din textul legal citat mai sus este doar semnificativă), astfel încât echitatea procedurilor să nu fie afectată, iar consecințele suportate de autorul faptei să nu fie excesive.

În concluzie, având în vedere că niciuna dintre criticile aduse în calea de atac formulată nu este aptă a conduce la reformarea sentinței civile pronunțate de prima instanță, în cadrul controlului judiciar, urmează a fi menținută această hotărâre ca fiind expresia interpretării și aplicării corecte a legii în cauză.

Recurs incident declarat reclamantul A. Potrivit art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 raportat la art. 483 C. proc. civ., obiectul recursului este limitat la sentința atacată, în cazul de față, la sentința nr. 1937/27.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel București. Potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ., judecata recursului este limitată la motivele de nelegalitate invocate, respectiv cele prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte nu a invocat din oficiu, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., vreun motiv de nelegalitate de ordine publică.

Starea de fapt nu face obiectul recursului deoarece, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută doar pentru motive de nelegalitate.

Criticile recurentului referitoare la nelegalitatea Deciziei nr. 169/2022 din perspectiva lipsei elementelor din care rezultă modul în care s-a stabilit sancțiunea aplicată și a lipsei menționării obiecțiunilor formulate de reclamant, sunt nefondate.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că normele Legii nr. 24/2017 sunt speciale (și, deci, se aplică prioritar) față de acelea ale O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Or, obligația de menționare a conținutului obiecțiunilor reclamantului în actul atacat nu rezultă din Legea nr. 24/2017 și nici nu poate fi invocată ca motiv de nulitate din moment ce rezultă din analiza materialului probator că Raportul de control permanent a fost comunicat reclamantului la data de 2.12.2021, însă obiecțiunile la raport au fost transmise cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 24/2017.

Cu alte cuvinte, în mod judicios a apreciat instanța fondului că obiecțiunile au fost formulate tardiv, iar reclamantul a parcurs o procedură în care dreptul său la apărarea a fost respectat.

Din perspectiva celor anterior învederate raportarea reclamantului la conținutul Deciziei nr. 199/01.03.2023 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară este lipsită de relevanță.

În ceea ce privesc criticile vizând lipsa informațiilor avute în vedere la individualizarea sancțiunii, Curtea de Apel București a înlăturat aceste susțineri, motivând în baza art. 155 din legea nr. 24/2017, arătând că lipsa unei rubrici distincte în decizia nr. 169/17.02.2022 cu privire la elementele prevăzute de art. 151 din Legea nr. 24/2017 nu a adus o vătămare drepturilor reclamantului. De altfel, din probatoriul încuviințat și administrat de instanța de fond rezultă că în nota de aprobare a sancționării reclamantului (act intern al pârâtei, dar accesibil la dosarul cauzei) se găsește matricea de calcul al amenzii aplicate în funcțiile de criteriile explicate în nota respectivă . Recurentul reclamant a avut, așadar, posibilitatea să formuleze apărări concrete cu privire la aceste criterii de individualizare, însă reiterează în recurs criticile de la fond, fără a dovedi și invoca o vătămare concretă.

Ceea ce dorește recurentul pe calea acestui argument este răsturnarea concluziei deduse de prima instanță din analiza probatoriului; cum în mod corect a observat recurenta-pârâtă, aspectele invocate de către recurent în susținerea recursului nu pot fi reținute, întrucât aceasta urmărește să obțină o reexaminare a aspectelor de fapt și de drept invocate în fondul cauzei, așa cum au fost reținute în mod motivat, clar, complet și întemeiat în cuprinsul sentinței, aspecte care nu mai pot fi repuse în discuție în această etapă procesuală, respectiv, cea a recursului; întregul recurs are la bază doar simple critici, nemulțumiri ale acestuia, care nu se fundamentează pe argumente clar prezentate sau care să se bazeze pe o minimă explicație, detaliere.

Dincolo de împrejurarea că nu rezultă care este critica concretă de nelegalitate adusă prin aceste argumente, Înalta Curte constată că explicațiile oferite de recurent nu pot contracara dovezile și argumentele concrete aduse de pârâtă, care au demonstrat imposibilitatea explicării comportamentului reclamantului prin prisma unor rațiuni economice și comerciale rezonabile; reclamantul cunoștea care sunt cerințele/obligațiile emitenților de instrumente financiare și operațiuni de piață, avea o experiență pe piață, dar cu toate acestea nu le-a îndeplinit.

Nu în ultimul rând, recurentul, potrivit propriei analize, menționează faptul că, informarea publicului cu privire la informațiile privilegiate ce privesc un emitent de instrumente financiare este necesar a se realiza în scopul atingerii obiectivului urmărie de legiutorul european și nu doar în vederea transmiterii unor informații ce nu ar avea un impact semnificativ asupra prețului instrumentelor respective; informațiile privind litigiile care au făcut obiectul dosarelor nr. x/2019, y/2019, z/2021, w/2020, t/2021, nu au avut un impact semnificativ asupra prețurilor acțiunilor C..

Așadar, recurentul nu se raportează la sentința civilă pe care înțelege să o recureze, ci, reia apărările din fondul cauzei cu privire la încadrarea faptei pentru care a fost sancționat. Aceste susțineri ale recurentului gravitează așadar în jurul unei singure idei, eronate, pe care aceasta urmărește să o inducă instanței de judecată și anume faptul că, în cauză, în absența unui text legal imperativ care să impună raportarea tuturor litigiilor în care un emitent este implicat, evaluarea efectuată de către emitent, prin organele sale de conducere și de reprezentare, a condus la concluzia că atacarea în justiție a hotărârilor AGA nu reprezintă o informație care să producă sau să aibă potențial de a produce un impact semnificativ asupra prețurilor acțiunilor C..

Temeiurile de drept ale soluției adoptate în recurs

Reținând că nu se confirmă criticile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului incident invocată de recurenta pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Respinge recursul principal declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară și recursul incident declarat de reclamanta A., ambele împotriva sentinței civile nr. 1937/2022 din 27 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.