Decizia nr. 1697/2025 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Compania Națională de Căi Ferate (CNCF) București, CNCF CFR S.A. - Sucursala Regională CF Galați și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Brăila, a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: - anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (anexa nr. 16), în sensul excluderii din acest inventar a imobilelor construcții C1 și C2 înscrise în CF x/UAT Tudor Vladimirescu, jud. Brăila și teren intravilan în suprafață de 272,10 m.p. situat în Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, km 217+720 - stația CF Lacu Sărat; - recunoașterea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru imobilul teren intravilan în suprafață de 272,10 m.p. situat în Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, km 217+720 - stația CF Lacu Sărat și construcțiile C1 și C2; - rectificarea înscrierilor din CF x Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, în sensul radierii dreptului de proprietate a Statului Român și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru proprietatea acesteia - cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 84 din 4 mai 2021, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepțiile nulității cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentat al apărătorului reclamantei, nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului, prematurității acțiunii și inadmisibilității, invocate de pârâtul Guvernul României. A dispus anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului (anexa nr. 16) în sensul excluderii din acest inventar a imobilelor construcții C1 și C2 înscrise în CF x UAT Tudor Vladimirescu județul Brăila și teren intravilan în suprafață de 272,10 m.p. situat în localitatea Tudor Vladimirescu, km 217+720 - stația CF Lacu Sărat. A dispus rectificarea înscrisurilor din CF nr. x Tudor Vladimirescu, județul Brăila, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la imobilul teren intravilan în suprafață de 272,10 m.p. situat în Tudor Vladimirescu, km 217+720 - stația CF Lacu Sărat și construcțiile C1 și C2 și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la imobilele menționate. Totodată, a respins capătul de cerere privind recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantei A. asupra imobilelor menționate. De asemenea, a obligat pârâții la plata sumei de 1.550 RON cheltuieli de judecată către reclamantă și a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Finanțelor, ca nefondată. Prin Decizia nr. 1763 din 29 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursurile formulate de pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul Finanțelor - prin AJFP Galați, a casat sentința nr. 84/4.05.2021 a Curții de Apel Galați, secția CAF și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal sub număr de dosar x/2020

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 298 din 25 octombrie 2024, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția nulității cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant al apărătorului calificat al reclamantei, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare. A respins ca nefondată excepția nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului, invocată de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare. A admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Compania Națională de Căi Ferate (CNCF) București, CNCF CFR S.A. - Sucursala Regională CF Galați și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Brăila, și a dispus anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, anexa nr. 16, imobilul cu nr. x, situat în jud. Brăila, UAT Tudor Vladimirescu, km 217+720 - stația CF Lacu Sărat, cu privire la suprafața de 309 m.p. teren intravilan real măsurat (272,10 m.p. suprafața din act) și construcțiile C1 (locuință) și C2 (garaj). Totodată, a constatat că reclamanta A., căsătorită cu B., este proprietara imobilului cu nr. cadastral x situat în jud. Brăila, UAT Tudor Vladimirescu, km 217+720 - stația CF Lacu Sărat, compus din suprafața de 309 m.p. teren intravilan real măsurat (272,10 m.p. suprafața din act) și construcțiile C1 (locuință) și C2 (garaj) și a obligat pârâtul OCPI Brăila să rectifice înscrierile din CF x Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, în sensul radierii dreptului de proprietate a Statului Român pentru imobilul cu nr. cadastral x. De asemenea, a obligat pârâtul OCPI Brăila să înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate în favoarea reclamantei A., căsătorită cu B., pentru imobilul cu nr. cadastral x, dobândit prin cumpărare în privința construcțiilor C1 și C2 și adjudecare în privința suprafeței de 309 m.p. teren intravilan real măsurat (272,10 m.p. suprafața din actul de adjudecare). A respins ca nefondată cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Finanțelor și a obligat pârâții, în solidar, să achite reclamantei suma de 1550 RON cheltuieli de judecată (1500 RON onorariu avocat +50 RON taxa de timbru).

Cererile de recurs ce fac obiectul judecății Împotriva sentinței civile nr. 298 din 25 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal au promovat recurs intervenienta accesorie Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, în numele și pentru Ministerul Finanțelor și pârâții Guvernul României și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brăila. 3.1. Recursul promovat de intervenienta accesorie Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Intervenienta accesorie Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, în numele și pentru Ministerul Finanțelor a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia si casarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, cu menținerea actului administrativ atacat. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele: - Hotărârea a fost dată cu încălcarea competentei de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii (art. 488 alin. (1) pct. 3 din Noul C. proc. civ.) întrucât excedează competentei instanței de contencios administrativ sa se pronunțe în privința unui eventual drept de proprietate privată al reclamantei, respectiv asupra titlului de proprietate deținut asupra aceluiași imobil de către partea litiganta care a formulat acțiunea ce formează obiectul cauzei. Astfel, verificarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor reprezintă un atribut al instanței de drept comun și, prin urmare, nu este de competența instanței de contencios administrativ. - Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488, alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.), fiind totodată interpretate eronat probele administrate în cauză. Instanța a apreciat că terenul si construcțiile arătate sunt proprietatea reclamantei însă din eroare au fost incluse în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin H.G. nr. 1705/2006 (anexa nr. 16), deoarece acestea au fost dobândite de reclamantă anterior emiterii actului administrativ pe baza căruia s-a procedat la intabularea lor în anul 2019 în favoarea Statului Român. Recurenta consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală având în vedere că H.G. nr. 1705/2006 a fost adoptată conform disp. art. 108 din Constituția României si ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările si completările ulterioare, dar și ale Legii nr. 24/2000, prin însușirea proiectului inițiat la acea dată de către Ministerul Finanțelor Publice ca organ de specialitate al administrației publice central, cu atribuții in domeniu. Prin natura sa, actul de aprobare a inventarelor bunurilor aparținând domeniului public al statului nu creează drepturi noi, nu stabilește și nu modifică regimul juridic al bunurilor respective, urmărind doar să delimiteze proprietatea publică de proprietatea privată a Statului, nefiind de natura a vătăma vreun drept al reclamantei sau să încalce dispozițiile legale incidente in materie. Terenul din CF x (care înlocuiește CF x) este aferent infrastructurii feroviare publice (nr. MF 1478850 din Anexa nr. 16 la H.G. nr. 1705/2006) în limitele prevăzute în declarația autentificată sub nr. x/07.08.2020, construcțiile C1 si C2 nefiind inventariate în domeniul public al statului, nici în administrarea Ministerului Transporturilor și deci nici concesionate către CNCFR S.A. - SRCF Galați. Astfel, nu se poate afirma cu certitudine dacă bunurile imobile care fac obiectul dosarului nr. x/2020 coincid cu bunurile înscrise în inventarele centralizate și aflate în administrarea entităților sus-menționate, prin intermediul programului informatic "PATRIM - Patrimoniul public al statului" și a formularului "P4000". Apreciază că titularul dreptului real asupra unui bun aflat în proprietatea Statului Român, altul decât cel de proprietate, este entitatea competentă în a clarifica regimul juridic al bunului, în funcție de uzul și interesul pe care îl deservește, respectiv dacă se află în proprietatea publică/privată a statului și de a-l înregistra în mod corespunzător în inventarul bunurilor proprietate publică/privată a statului. Doar în condițiile în care titularul unui drept real își exercita obligațiile de mai sus, bunurile puteau fi identificate de către Ministerul Finanțelor în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public/privat al statului. Precizează că, neconsemnarea, neoperarea sau nepromovarea unor acte normative de înscriere, modificare a datelor de identificare, scoatere a unor bunuri din "inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului", respectiv nedeclararea unor imobile în "inventarul centralizat al bunurilor imobile din domeniul privat al statului", ca urmare a neactualizării acestora de către administratori, nu implică neapartenența la domeniul public/privat al statului a bunurilor în cauză. Mai mult decât atât, contrar celor reținute de instanța de fond, dreptul de proprietate alin. terenului a fost obținut prin adjudecare de către reclamantă în anul 2012, adică ulterior emiterii si publicării in Monitorul Oficial a H.G. nr. 1706/2006, criticată în prezenta cauză. Bunurile proprietate publică sunt imprescriptibile atât extinctiv, cât și achizitiv, fapt ce rezultă din dispozițiile art. 861 C. civ., astfel că actele juridice încheiate cu încălcarea principiului inalienabilității dreptului de proprietate publică sunt lovite de nulitate absolută. Or, terenul în suprafață de 272 mp din acte (309 mp din măsurători) înregistrat în CF x Tudor Vladimirescu (ce înlocuiește CF x) se afla deja în proprietatea publică a Statului Român, prin adoptarea H.G. nr. 1705/2006. Pe cale de consecință, actul de adjudecare nr. x emis de BEJ C. pentru suprafața de teren de 272 mp din acte (309 mp din măsurători) în favoarea dobânditoritor A. si B., încalcă principiul inalienalibilității proprietății publice și este lovit de nulitate absolută. Mai mult, instanța de fond a încălcat recomandările instanței de control judiciar din primul ciclu procesual, care impuneau analizarea tuturor argumentelor părților, esențiale pentru dezlegarea pricinii, și motivarea corespunzătoare a hotărârii. Pe cale de consecință, consideră că hotărârea instanței de fond este una nelegală și netemeinică. astfel că apreciază că se impune reformarea sa în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, cu menținerea actului administrativ atacat. 3.2. Recursul promovat de pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brăila Pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brăila a formulat recurs împotriva aceleiași sentinței, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive cu consecința eliminării obligației la plata cheltuielilor de judecată de către OCPI Brăila. 3.3. Recursul promovat de pârâtul Guvernul României Pârâtul Guvernul României a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia si casarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, cu menținerea actului administrativ atacat, apreciind că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs a arătat că raportat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 6 C. proc. civ., instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, depășindu-și competența materială, care cuprinde motive străine de natura cauzei, ceea ce, în subsidiar, ar putea echivala, în esență, cu nemotivarea hotărârii, în integralitatea sa. Sub aspectul incidenței motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât invocă încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, și nu se arată nici motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În cauza de față atât pârâții cât și intervenientul accesoriu Ministerul Finanțelor Publice au formulat apărări în sensul respingerii acțiunii reclamantei, însă din considerentele hotărârii judecătorești nu rezultă că acestea au fost analizate obiectiv de către instanța de fond, care s-a limitat la a expune exhaustiv aspecte privind demersurile intimatei-reclamante întreprinse pentru rectificarea, pe cale extrajudiciară, a încheierilor de carte funciară. Astfel, chiar și în etapa procesuală a rejudecării dosarului, de vreme ce din considerentele hotărârii judecătorești nu rezultă că au fost analizate apărările formulate de pârâți și de intervenient, apreciază că instanța de fond a ignorat rolul lor de clarificare a situației de drept a bunului litigios. Instanța de fond s-a pronunțat în sensul admiterii acțiunii, prin luarea în considerare și, practic, prin însușirea susținerilor reclamantei, fără însă a rezulta că a existat o verificare și o analiză a acestor susțineri și fără a indica, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea pentru pronunțarea soluției de admitere a acțiunii. Sub aspectul criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., recurentul-pârât arată că H.G. nr. 1705/2006 nu stabilește natura juridică a unor imobile, ci doar aprobă inventarul centralizat al imobilelor proprietate publică a statului declarate astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, de către administratorii acestora care au atribuții în delimitarea bunurilor aflate în administrarea lor pe baza documentelor și informațiilor de natură economică și juridică și care stabilesc regimul juridic al bunului în cauză. Chestiunea dedusă judecății era de a stabili în ce mod i-a fost adusă vreo vătămare intimatei - reclamante, ca urmare a adoptării H.G. nr. 1705/2006. Consideră că instanța de fond a ignorat prevederile Legii nr. 213/1998 (respectiv Lista anexă pct. l. - referitoare la bunurile ce aparțin domeniului public al statului), cu modificările și completările ulterioare, act aflat în vigoare la data emiterii actului administrativ supus anulării parțiale, în prezent transpusă în prevederile O.U.G. nr. 57/2019, cu modificări și completări, în raport de care trebuia analizată legalitatea H.G. nr. 1705/2006. Raportat la motivele invocate în susținerea cererii și față de situația juridică a imobilului în discuție, atât la data aprobării inventarului, cât și la data formulării acțiunii, actul administrativ contestat nu a adus vreo vătămare în drepturi intimatei - reclamante, și nici nu a încălcat, la momentul emiterii, dispozițiile legale incidente în materie. Potrivit datelor de la ministerul de resort, copârât în prezenta cauză, în anul 2016 a fost intabulată în CF x o suprafață de teren totală de 2276 mp aferentă bunului izolat '"Substație de Tracțiune CFR ", în cadrul stației CF Lacu Sărat (U.A.T. Tudor Vladimirescu, jud. Brăila), în care a fost inclusă din eroare și o suprafață de 272 mp, ce a făcut obiectul actului de adjudecare nr. x/03.04.2012 în favoarea doamnei A., aferentă unei foste locuințe CFR, învecinată cu acest obiectiv. Construcțiile existente pe teren au fost evidențiate în cartea funciară CF x ca fiind fără acte, urmând ca acestea să fie intabulate ulterior de proprietari. În anul 2019, ca urmare a finalizării înregistrării sistematice în zonă de către O.C.P.I., s-a înființat CF nr. x care înlocuiește CF x, modificând suprafața de la 2276 mp la 2359 mp, intabulându-se toate construcțiile cu proprietar tabular Statul român, fără ca C.F.R. să fi dat vreun acord în acest sens. În cartea funciară nr. x, construcțiile nu erau intabulate întrucât se cunoștea împrejurarea că între S.R.C.F. Galați și A. intervenise contractul de vânzare - cumpărare nr. x/01.04.2005 pentru locuință. Urmare a sesizării reclamantei, au fost efectuate demersuri în vederea înscrierii în cartea funciară, constatându-se cu acest prilej că suprafața de 272 mp (309 mp la măsurători) cât și două construcții (C1 și C2) au fost cuprinse din eroare în CF x (care înlocuiește CF x) acestea fiind în fapt în proprietatea reclamantei, în baza actului de adjudecare nr. x/03.042012 emis de BEJ C. și a contractului de vânzare - cumpărare nr. x/01.04.2005 emis de S.R.C.F. Galați. În vederea corectării erorilor din CF x, conform legislației în vigoare, S.R.C.F. Galați, prin conducătorul unității, a dat o declarație în formă autentică în care s-au precizat cele de mai sus, cu scopul rectificării geometriei și suprafeței imobilului în CF x de la S = 2359 mp la S = 2050 mp, prin excluderea suprafeței de 309 mp (272 mp din acte) ce nu mai aparține CFR, urmând ca proprietara să își poată deschide o nouă carte funciară în baza actelor pe care le deține. Prin Declarația cu încheierea de Autentificare nr. 3822/07.08.2020, S.R.C.F. Galați și-a exprimat acordul în ceea ce privește radierea suprafeței de teren de 309 mp (272 mp fără acte) și a construcțiilor C1 și C2 deoarece nu aparțin infrastructurii feroviare. Terenul din CF x (care înlocuiește CF x) este aferent infrastructurii feroviare publice (nr. MF 1478850 din Anexa 16 la H.G. nr. 1705/2006) în limitele prevăzute în Declarația autentificată sub nr. x/07.08.2020, iar construcțiile C1 și C2 din CF x (care înlocuiesc CF x) nu au fost și nici nu sunt inventariate în domeniul public al Statului, nici în administrarea Ministerului Transporturilor și deci nici concesionate către C.N.C.F.R. S.A. - S.R.C.F.- Galați. Privitor la o posibilă rezolvare a situației intimatei - reclamantei, prealabile acțiunii în justiție, consideră recurentul-pârât că se impunea întocmirea și transmiterea unei documentații de actualizare a datelor prin rectificarea limitelor și suprafeței precum și radierea construcțiilor ce nu aparțin infrastructurii feroviare, așa cum a fost prevăzut și în Declarația cu încheierea de Autentificare nr. 3822/07.08.2020, S.R.C.F. Galați, și nu o documentație de dezmembrare/lotizare pentru C.F. x care înlocuiește C.F. x, cum incorect a procedat expertul topograf autorizat de A.C.N.P.I. la care a apelat aceasta. Întrucât intimata - reclamantă nu are clarificată situația juridică a imobilului litigios (în sensul pronunțării unui titlu de către o instanță competentă - civilă), iar anularea parțială a actului în discuție nu poate rezolva per se această situație, apreciază ca lipsită de interes/finalitate juridică acțiunea în contradictoriu cu Guvernul României, o eventuală constatare și valorificare efectivă a dreptului său în prezenta stare de fapt fiind posibilă numai în fața instanțelor civile. Responsabilitatea pentru legalitatea operațiunilor tehnico - juridice de inventariere a bunurilor din domeniul public al Statului revine autorităților administrației publice centrale (titulari ai dreptului de administrare), prin Ministerul Finanțelor, iar nu Guvernului României.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinări, prin care a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursurilor promovate de cei trei recurenți pentru nemotivare, lipsa calității procesuale active a Administrației Județene a Finanțelor Publice Galați de a declara recurs și, corelativ, excepția inadmisibilității recursului promovat de această parte. Pe fond, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Răspunsul la întâmpinare Recurenții nu au formulat răspuns la întâmpinările depuse de intimata-reclamantă, deși acestea le-au fost comunicate în termenul legal.

Procedura de soluționare a recursului În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 20.01.2025, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 11.03.2025, în ședință publică, cu citarea părților. Excepțiile invocate prin întâmpinări au fost examinate cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., și respinse în ședința publică de la această dată. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. De asemenea, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise, reținând cauza spre soluționare atât asupra excepției netimbrării recursului formulat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brăila, cât și asupra recursurilor ce fac obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. 7.1 În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brăila, examinând, cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., îndeplinirea de către recurent a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepția netimbrării, invocată din oficiu, este întemeiată. În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 de RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 de RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 de RON." Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității. Raportat la motivele de casare invocate de către recurent, în sarcina sa a fost stabilită obligația achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON. Prin adresa comunicată recurentului la data de 06.02.2025, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, aferentă recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 298/F din data de 25 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, obligație pe care recurentul nu a îndeplinit-o până la termenul de judecată fixat. Din verificările efectuate, se constată că recurentul nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru și nici nu a solicitat acordarea de facilități la plata taxei. Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului. 7.2. În ceea ce privește recursurile formulate de recurenții-pârâți Guvernul României și de recurenta-intervenientă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați în numele și pentru Ministerul Finanțelor, Înalta Curte va analiza rezumativ conținutul reglementat al fiecărei motiv de casare, pentru ca ulterior să se raporteze punctual la fiecare categorii de critici expuse de recurenți în cererea lor de recurs. Instanța de control judiciar reamintește că, în recurs, hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică posibilitatea părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie. Prin urmare, vor fi înlăturate acele critici ce vizează fondul cauzei, precum și acele trimiteri la prevederi legale sau la doctrină, în cuprinsul cărora nu se regăsește o critică efectivă de nelegalitate la adresa sentinței recurate. Circumstanțele factuale și legale ale speței: Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. 1 al prezentei decizii, Curtea de apel a fost învestită cu acțiunea în anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006, pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului anularea parțială (anexa nr. 16), în sensul excluderii din acest inventar a imobilelor construcții C1 și C2 înscrise în CF x/UAT Tudor Vladimirescu, jud. Brăila și teren intravilan în suprafață de 272,10 m.p. situat în Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, km 217+720 - stația CF Lacu Sărat, recunoașterea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru imobilul teren intravilan în suprafață de 272,10 m.p. situat în Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, km 217+720 - stația CF Lacu Sărat și construcțiile C1 și C2 respectiv rectificarea înscrierilor din CF x Tudor Vladimirescu, jud. Brăila, în sensul radierii dreptului de proprietate a Statului Român și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru proprietatea acesteia. În esență, reclamanta A., căsătorită cu B. a arătat că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului cu numărul cadastral x situat în jud. Brăila, în intravilanul UAT Tudor Vladimirescu, km 217+720 - stația CF Lacu Sărat, compus din: -construcțiile C1 (locuință cu o suprafață construită la sol de 57 m.p.) și C2 (garaj cu o suprafață construită la sol de 23 m.p.), dreptul de proprietate asupra construcțiilor fiind dobândit de aceasta prin cumpărare de la Sucursala Regională de Căi Ferate Galați conform contractului nr. x/1.04.2005. -teren aferent acestor construcții în suprafață de 309 m.p. real măsurat (272,10 m.p. suprafața din act), dreptul de proprietate fiind dobândit prin adjudecare conform actului de adjudecare nr. x din 3.04.2012 emis de Biroul Executorului Judecătoresc C. din Focșani. În anul 2020, la data de 18.09.2020, reclamanta s-a adresat OCPI Brăila cu o cerere prin care solicita intabularea dreptului său de proprietate cu privire la imobilul situat în jud. Brăila, în intravilanul UAT Tudor Vladimirescu, km 217+720 - stația CF Lacu Sărat, compus din construcțiile C1 (locuință) și C2 (garaj) și teren aferent în suprafață real măsurată de 309 m.p. (272,10 m.p. suprafața din act). Cererea a fost respinsă prin încheierea de respingere nr. 72678 din 1.10.2020 emisă de Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, motivat de faptul că asupra imobilului cu nr. cadastral x este înscris ca proprietar Statul Român - domeniu public. Cu privire la imobilul cu nr. cadastral x, Curtea de Apel a reținut că este format din suprafața de teren de 2359 m.p. iar în aceasta se află incluse suprafața de 309 m.p. real măsurată (272,10 m.p. din actul de adjudecare) care este proprietatea reclamantei precum și construcțiile C1 (locuință) și C2 (garaj) care sunt proprietatea reclamantei dobândite prin cumpărare. Acest fapt este recunoscut de pârâții CNCF "CFR" S.A. și Guvernul României prin întâmpinările formulate în fața instanței de fond, prin care s-a recunoscut că din eroare s-a înscris ca fiind domeniul public al Statului Român asupra suprafeței de 309 m.p și asupra construcțiilor C1 și C2 . În anul 2019 când s-a transcris dreptul de proprietate din CF x în CF x suprafața de 2276 m.p a fost menționată ca fiind de 2359 m.p. și pentru toate construcțiile aflate pe acest teren s-a înregistrat ca proprietar Statul Român - domeniu public, deși nu exista nici un titlu al statului asupra imobilelor antemenționate. A concluzionat Curtea de Apel că, întrucât imobilele proprietatea reclamantei au fost din eroare cuprinse în H.G. nr. 1705/2006 - anexa 16, acesta este un act vătămător pentru reclamantă în sensul art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004, impunându-se anularea în parte a acestuia. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.- casarea hotărârii se poate cere (…)când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, nu este incident în cauza de față. Din analiza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, pentru ca motivul în discuție să fie fondat, pe lângă nerespectarea regulilor de competență de ordine publică de către prima instanță, trebuie să mai fie îndeplinită o cerință, anume ca necompetența să fi fost invocată în fața primei instanțe, cu respectarea regulilor procedurale prevăzute în Titlul al III-lea, Cartea I a C. proc. civ. În acest sens, instanța de recurs reamintește că potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanței. Astfel, motivul de casare privind necompetența teritorială absolută sau materială a instanței de fond care a pronunțat hotărârea recurată este condiționată, pe de o parte, de invocarea excepției în fața instanței de fond, în termenul de decădere prevăzut de lege, iar pe de altă parte, de respingerea excepției astfel invocate sau de omiterea soluționării acesteia de către instanța de fond. În cauză, necompetența Curții de apel nu a fost invocată cu respectarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., sens în care se reține că aceasta nu poate fi invocată direct în recurs. În egală măsură, se constată faptul că Hotărârea de Guvern antemenționată are natura juridică a unui act administrativ individual emis în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, putând face obiectul unei acțiuni directe în anularea actului administrativ întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004. Raportat la capetele de cerere subsecvente, faptul că soluțiile pronunțate de instanța de fond nu fac parte dintre cele pe care le poate pronunța instanța de contencios, nu atrage incidența motivului de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., critica urmând a fi analizată cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material. În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat. Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere. Contrar susținerilor recurentului Guvernul României, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond examinează și oferă răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății, iar modalitatea în care au fost expuse considerentele, pertinența argumentelor și analiza juridică efectuată în susținerea soluției pronunțate explică de o manieră convingătoare raționamentul juridic adoptat de instanță, astfel încât susținerile făcute cu scopul de a induce ideea nemotivării nu se verifică. Faptul că recurentul nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la concluzia că hotărârea atacată nu este motivată ori că aceste critici nu ar fi fost antamate în analiza sa de către instanța de fond. Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea. Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care aceasta a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil. În ceea ce privește obligativitatea instanțelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, Înalta Curte învederează că potrivit jurisprudenței constante a instanței europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock și Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenție obligă instanțele să își motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înțeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părți și că o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse. Or, în speță, potrivit considerentelor anterior expuse, instanța de fond a stabilit faptele și a aplicat dreptul incident, cu respectarea garanțiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părților la un proces echitabil, reușind să surprindă toate împrejurările esențiale pentru justa soluționare a cauzei. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Susținerea recurentei -interveniente Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați în numele și pentru Ministerul Finanțelor în sensul că terenul in suprafața de 272 mp din acte (309 mp din măsurători) înregistrat in CF xTudor Vladimirescu (ce înlocuiește CF x) se afla deja în proprietatea publică a Statului Roman, prin adoptarea H.G. nr. 1705/2006 apare ca fiind nelegală. În raport cu natura și conținutul H.G. nr. 1705/2006, aceasta nu constituie în sine un titlu de proprietate în favoarea statului, ci are ca efect doar aprobarea inventarului centralizat întocmit conform art. 20 din Legea nr. 213/1998 și plasarea bunurilor inventariate într-un anumit regim juridic, motiv pentru care, în fundamentarea deciziei administrative, autoritatea emitentă trebuia să prezinte un titlu valabil în baza căreia statul a dobândit proprietatea, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Așa cum prevedea în mod principal fostul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ - teritoriale prin modurile prevăzute de lege. În acest sens, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, sub imperiul căreia s-a emis actul atacat, statuează că: "Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care Romania era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat". Prima instanță a fost învestită cu controlul de legalitate a unei hotărâri de guvern prin care a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului prin raportare la respectarea condițiilor cuprinse în Legea nr. 213/1998, respectiv dacă dreptul de proprietate publică al statului asupra imobilului situat în jud. Brăila, UAT Tudor Vladimirescu, km 217+720 - stația CF Lacu Sărat, cu privire la suprafața de 309 m.p. teren intravilan real măsurat (272,10 m.p. suprafața din act) și construcțiile C1 (locuință) și C2 (garaj), a fost dobândit în mod legal. Însă, raportat la art. 3, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 213/1998, recurenții nu au prezentat niciun titlu care să confirme dreptul statului asupra bunului în litigiu. Hotărârile de Guvern adoptate în temeiul art. 19 - 21 din Legea nr. 213/1998 nu constituie, prin ele însele, titlu de proprietate, ci au ca efect delimitarea domeniului public de domeniul privat al statului/unităților administrativ-teritoriale, cu consecințe în privința regimului juridic aplicabil bunurilor respective, însă validitatea unei astfel de operațiuni este condiționată de existența, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietății publice. Or, tocmai această condiție esențială a existenței titlului nu este îndeplinită în cauză. Din această perspectivă nu pot fi primite criticile recurentei - interveniente conform căreia intimata - reclamantă nu a dobândit în mod legal dreptul de proprietate. Astfel, Înalta Curte constată că nu se poate confunda acțiunea în revendicare cu acțiunea în anularea unui act administrativ prin care se inventariază bunurile care fac parte din domeniul public al statului, care nu este o acțiune în revendicare în sensul C. civ., neimpunându-se a fi verificate condițiile acesteia, ci condițiile prevăzute de art. 7 și 8 din Legea contenciosului administrativ. Aceeași concluzie se impune cu referire la trimiterile recurentelor la prevederile art. 288 și 356 din Codul administrativ în sensul indicării titularul sarcinii de a întocmi inventarul, cui îi revine responsabilitatea actualizării inventarului, cine îndeplinește funcția de evidență, câtă vreme acestea nu indică modul prin care bunurile în litigiul au intrat în proprietatea publică. În ceea ce privește susținerea recurentului pârât Guvernul României potrivit căreia actul administrativ pentru care se cere anularea nu are caracter vătămător pentru reclamanta, deoarece nu este constitutiv de drepturi, ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate în domeniul public, Înalta Curte are în vedere faptul că, consfințirea prin hotărârea de guvern a conținutului inventarului, chiar dacă are doar un efect declarativ, produce efecte juridice în sensul avut în vedere de prevederile art. 7 și 8 din Legea contenciosului administrativ și nu se poate reține lipsa unei vătămări din această perspectivă. În sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârea de guvern este act vătămător. Astfel, nu prezintă relevanță din perspectiva invocării lipsei de interes că actul administrativ atacat, respectiv H.G nr. 1705/2006 are efect declarativ de drepturi și nu unul constitutiv de vreme ce, așa cum s-a arătat mai sus, validitatea unei astfel de operațiuni este condiționată de existența, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietății publice. Or, reclamanta nu a putut realiza intabularea dreptului său de proprietate cu privire la imobilul situat în jud. Brăila, în intravilanul UAT Tudor Vladimirescu, km 217+720 - stația CF Lacu Sărat, compus din construcțiile C1 (locuință) și C2 (garaj) și teren aferent în suprafață real măsurată de 309 m.p. (272,10 m.p. suprafața din act) întrucât asupra imobilului cu nr. cadastral x este înscris ca proprietar Statul Român - domeniu public, sens în care justifică un interes în anularea actului vătămător. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii în ceea ce privește anularea parțială a hotărârii de guvern antemenționate. În schimb, soluțiile primei instanțe cu privire la capetele de cerere privind constatarea dreptului de constatarea dreptului de proprietate al reclamantei, rectificarea și înscrierea în cartea funciară apar ca fiind nelegale. Este necontestat faptul că actele administrative prin care se delimitează domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, respectiv prin care au fost aprobate inventarele bunurilor din domeniul public, pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, potrivit normelor de drept comun în materie. Însă, așa cum s-a arătat anterior, instanța este însă limitată să verifice exclusiv dacă bunurile în discuție au fost incluse în inventarul amintit, cu respectarea condițiilor cuprinse în Legea nr. 213/1998, respectiv dacă dreptul de proprietate publică al statului a fost dobândit în mod legal, fără însă a se pronunța în privința unui eventual drept de proprietate privată al reclamantei. Așadar, compararea/constatarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor, rectificarea și înscrierea în cartea funciară, nu fac parte dintre soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ, soluția primei instanțe fiind nelegală prin raportare la dispozițiile art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004. Într-adevăr, acestea nu apar ca fiind o consecință directă a anulării parțiale a H.G nr. 1705/2006 și nici nu pot fi calificate drept operațiuni administrative, astfel cum sunt acestea indicate la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sens în care soluția Curții de Apel este nelegală cu privire la aceste petite.

Temeiul procesual al soluției date recursurilor În temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul formulat de recurentul-pârât Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Brăila, ca netimbrat. De asemenea, văzând prevederile art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de recurentul-pârât Guvernul României și de recurenta-intervenientă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați în numele și pentru Ministerul Finanțelor, va casa în parte sentința recurată, și, rejudecând cauza, va respinge capetele de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al reclamantei, rectificarea și înscrierea în cartea funciară, ca nefondate, urmând a menține în rest sentința recurată.