ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1543/2025

HOTĂRÂRE
19.03.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1543/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 19 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 iunie 2023, pe rolul Curții de Apel Bucureștii, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a solicitat anularea rezoluției de clasare din data de 19.04.2023 și a adresei nr. x/24.05.2023, emise de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 271 din 21 februarie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 271 din 21 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A..

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului și excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Analizând, cu prioritate, îndeplinirea de către recurentul-reclamant a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului pentru netimbrare, invocată din oficiu, este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora se taxează cu 100 de RON recursul prin care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în cazul cererilor neevaluabile în bani.

Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Prin adresa emisă la data de 05 septembrie 2024 și comunicată la data de 10 septembrie 2024, s-a adus la cunoștința recurentului-reclamant A. obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 100 de RON, aferentă recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 271 din 21 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru nici în termenul de 10 zile indicat în adresă, nici până la termenul de judecată fixat.

Din verificările efectuate în sistemul ECRIS, se mai constată că recurentul-reclamant nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modalității de stabilire a taxei judiciare de timbru și nici nu a solicitat acordarea ajutorului public judiciar pentru plata taxei amintite.

Consecința neachitării taxei judiciare de timbru, aferentă căii de atac a recursului, este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului.

Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția netimbrării recursului și va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 271 din 21 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Admite excepția netimbrării recursului.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 271 din 21 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 623/2023
Ședința publică din data de 8 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înreg
ÎCCJ 2022-04-07
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2139/2022
Ședința publică din data de 7 aprilie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 23.09
ÎCCJ 2023-10-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4507/2023
Ședința publică din data de 12 octombrie 2023 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 la data de 23.06.2021 pe
ÎCCJ 2023-05-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2816/2023
Ședința publică din data de 25 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs 1.1. Prin sentința civilă nr. 2389 din 12
ÎCCJ 2022-01-19
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 221/2022
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înre
Sursă