ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 11 decembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 83/321/P/2020 din 03 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de către petenta A., deoarece faptele reclamate nu există.

Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reținut, în esență, următoarele:

La data de 17.01.2020, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, sub nr. x/2020, plângerea formulată de A., pentru "obstrucționarea justiției și excluderea neconstituțională de la dreptul de moștenire", criticând soluțiile dispuse de către instanțele de judecată în cauze ce au avut ca obiect un litigiu civil.

În cauză nu s-a dispus începerea urmăririi penale.

Plângerea viza pretinse încălcări ale dispozițiilor legale de către judecătorii B. și C. de la Tribunalul București, cu ocazia cercetării judecătorești desfășurate în cadrul dosarelor civile în care petenta a fost parte, fapt care a avut drept urmare încălcarea drepturilor și intereselor sale legitime.

Întrucât, în prezent, judecătorul B. își desfășoară activitatea la Curtea de Apel București, prin ordonanța nr. 83/321/P/2020 din 23.05.2024 a Parchetului de pe lângă de Apel București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dosarul fiind înregistrat la secția Urmărire Penală sub nr. x/2020, la data de 05.06.2024.

Din conținutul plângerii a rezultat, în esență, critica petentei vizând sentința civilă nr. 2351/29.10.2019, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2015, decizia civilă nr. 1811/A din 21.12.2020 a Curții de Apel București, precum și decizia nr. 320 din 10.02.20222 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea instanței supreme prin care s-a respins, ca nefondat, recursul petentei, fiind definitivă.

Din examinarea aspectelor sesizate s-a constatat că există unul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, întrucât faptele sesizate nu există, nerezultând indicii de comitere a vreunei infracțiuni. Astfel, s-a reținut că petenta își exprimă convingerile personale cu privire la modalitatea în care magistrații au judecat, în fond, apel și recurs, litigiile deduse judecății, fiind nemulțumită că aceste cauze au fost soluționate în defavoarea sa.

Separat de toate acestea, s-a reținut faptul că prin formularea unei plângeri penale nu pot fi cenzurate soluțiile dispuse de magistrați în cauzele instrumentate de ei, indiferent care ar fi natura lor.

S-a arătat că magistrații trebuie să beneficieze de imunitate funcțională în ceea ce privește acțiunile întreprinse cu bună credință în realizarea obligațiilor lor profesionale sau în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Interpretarea legii, evaluarea faptelor sau aprecierea probelor nu trebuie să fundamenteze tragerea la răspundere penală, cu excepția situațiilor în care se reține reaua-credință.

Nu s-au constatat fapte sau elemente concrete care să indice existența relei credințe în desfășurarea activității judiciare, nefiind precizate acțiuni exterioare procesului de interpretare și aplicare a legii de către judecători, prin care să fi fost încălcate dispozițiile legale ce reglementează activitatea acestora, activitatea magistratului fiind una de apreciere a probelor și de interpretare a faptelor și dispozițiilor legale aplicabile.

Pentru aceste motive, în cauză s-a dispus o soluție de clasare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - fapta nu există.

S-a arătat că, în literatura de specialitate, în legătură cu inexistența faptei în materialitatea ei, s-a arătat că art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., nu este incident doar atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, ci se referă și la inexistența faptei pe care norma de incriminare o descrie prin verbum regens.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petenta, în temeiul art. 339 din C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanța nr. 205/II/2/2024 din data de 29.10.2024 a procurorului-șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petent împotriva soluției de clasare, ca nefondată.

Pentru a dispune astfel, procurorul șef, examinând ordonanța de clasare și actele dosarului, a reținut, în esență, că procurorul de caz, în raport de datele speței, a dispus în mod just soluția de clasare.

S-a arătat că, în cauză, procurorul de caz a reținut în mod corect, din probele administrate, că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., potrivit căruia fapta nu există.

A arătat procurorul șef că, dat fiind conținutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, mijloacele de probă administrate de procuror se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situația faptică reclamată și în raport de care s-a dispus soluția de clasare atacată.

S-a reținut că, din aspectele relatate în plângerea formulată s-a constatat că nu sunt indicii privind săvârșirea vreunei fapte de natură penală și că nemulțumirile petentei cu referire la modul concret de soluționare a unor cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputând obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților care au rezolvat cauza.

S-a arătat că răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Soluțiile pronunțate de magistrați nu pot fi cenzurate decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare și extraordinare.

Împotriva ordonanței de clasare a formulat plângere petenta, în termen legal, în condițiile art. 340 din C. proc. pen.

În plângerea formulată, petenta a arătat că ordonanța de clasare a fost dispusă cu ignorarea faptelor, a cadrului juridic și a probatorului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind repartizată aleatoriu completului de unic judecător C9 C. pen., stabilindu-se termen de soluționare a plângerii la data de 11.12.2024.

Analizând plângerea formulată, pe baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport de dispozițiile legale incidente, judecătorul de cameră preliminar constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339, poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că soluția de clasare dispusă prin ordonanța ce face obiectul verificărilor în speță este legală și temeinică.

Judecătorul de cameră preliminară constată că, din actele și lucrările dosarului nu rezultă elemente probatorii care să confirme existența infracțiunilor pentru care petenta a formulat plângere, iar în ceea ce privește faptele reclamate, judecătorul de cameră preliminară constată, examinând întregul material probator, că în cauză nu se poate reține comiterea vreunei fapte de natură penală de către intimați, astfel că în mod corect procurorul a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Judecătorul de cameră preliminară reține că, în realitate, petenta este nemulțumită de soluțiile date de către magistrații judecători litigiilor în care aceasta a figurat ca parte. Or, cenzurarea soluțiilor dispuse de magistrații judecători se poate realiza numai în formele și procedurile prevăzute de lege, respectiv prin exercitarea căilor de atac prevăzute de legiuitor, iar nu prin intermediul unui proces penal declanșat ca urmare a formulării unei plângeri penale împotriva respectivilor magistrați.

Intervenția organului de urmărire penală și anchetarea magistratului pentru o eventuală infracțiune prevăzută de art. 271 C. pen. trebuie să se rezume la investigarea actelor de conduită cu aparente conotații ilicite, pe care magistratul le-a adoptat distinct și suplimentar soluțiilor dispuse în cauzele instrumentate. În plus, pentru a justifica începerea urmăririi penale, astfel de acte de conduită trebuie să rezulte din date ori informații independente și obiective, neputând fi deduse doar pe baza nemulțumirii subiective a unei părți față de soluția dispusă într-un dosar civil.

Aceasta deoarece hotărârile judecătorești definitive (indiferent de materia în care sunt pronunțate) se bucură de autoritate de lucru judecat, ceea ce exclude posibilitatea repunerii în discuție a soluțiilor pe care le conțin în alte condiții decât cele expres prevăzute de legea procesuală pertinentă.

Prin urmare, chiar dacă o parte consideră incorecte sau insuficient detaliate argumentele faptice ori legale care au stat la baza hotărârilor definitive prin care au fost soluționate litigiile în care aceasta a fost implicată, o atare împrejurare nu legitimează, eo ipso și în absența oricăror altor elemente obiective, demersul său ulterior la organul de urmărire penală, în unicul scop al cenzurării soluțiilor definitive pe alte căi și prin intermediul altor instrumente decât cele expres permise de lege.

Independența judecătorilor - garanție fundamentală a înfăptuirii justiției, presupune, printre altele, ca aceștia să nu fie supuși unor acțiuni de tragere la răspundere penală întemeiate exclusiv pe hotărârile pronunțate, respectiv pe soluțiile date. Aceasta deoarece, prin specificul raporturilor asupra cărora statuează, hotărârile organelor judiciare sunt permanent susceptibile de a provoca nemulțumirea ori suspiciunea uneia dintre părți, iar declanșarea unei anchete penale ca urmare exclusivă a simplei cereri a părților ar lipsi de conținut prevederile constituționale și legale referitoare la statutul judecătorului și la independența sa.

În cauza de față, conduita imputată magistraților nominalizați în plângerea petentei, se înscrie, în mod incontestabil, în exercițiul normal al atribuțiilor specifice funcțiilor judiciare deținute, de a căror esență este evaluarea mijloacelor de probă administrate, identificarea și interpretarea normelor de drept pertinente și, în final, aplicarea acestora. În lipsa oricăror indicii din care să rezulte că, distinct de raționamentul juridic pe care s-au grefat soluțiile adoptate, intimații magistrați ar fi adoptat conduite contrare legii, de natură a cauza un rezultat prejudiciabil, simpla nemulțumire, inerent subiectivă, a petentei, față de soluțiile dispuse, nu poate constitui temeiul cercetării penale a magistraților.

Pe cale de consecință, în absența oricăror elemente factuale care să confere un suport rezonabil suspiciunilor petentei cu privire la condițiile în care au fost pronunțate soluțiile criticate, respectiv la incidența unor fapte penale care să fi precedat soluția ori să fi fost concomitente acesteia, concluzia inexistenței faptelor sesizate și dispunerea soluției de clasare întemeiate pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sunt legale și temeinice.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară al Înaltei Curți va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanței nr. 83/321/P/2020 din 03 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanței nr. 83/321/P/2020 din 03 iulie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

Obligă petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din camera de consiliu, astăzi, 11 decembrie 2024.