ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.12.2024

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
19.12.2024
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 19 decembrie 2024

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 97 din 21 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale pronunțate de Tribunalul din Landesgericht Klagenfurt (Austria), la data de 06.05.2024, definitivă la aceeași dată, în dosarul nr. x HV 25/24s, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de 910 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți, prevăzută de art. 114 alin. (1), alin. (3) cifra 1 și 2, alin. (4) primul caz din Legea privind poliția pentru străini, infracțiuni care își găsesc corespondent în dreptul român în infracțiunea de trafic de migranți, prevăzută de art. 263 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., și participare la grup infracțional organizat, prevăzută de art. 278 alin. (1) cazul doi C. pen. austriac, care își găsește corespondent în dreptul român în infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

S-a dispus ca persoana condamnată A. să fie transferată și să execute într-un penitenciar din România pedeapsa de 910 zile închisoare.

În temeiul art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsa de 910 zile închisoare aplicată persoanei condamnate A. durata de 188 zile deja executată în statul solicitant până la data de 01.08.2024 și, în continuare, de la data de 01.08.2024, la zi.

În temeiul art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 555 C. proc. pen., s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele persoanei condamnate A., la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art. 160 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, coroborat cu art. 275 alin. (6) C. proc. pen. și art. 8 alin. (1) lit. d) din Protocolul MJ-MP-UNBR din 08.02.2024, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, pe rolul Curții de Apel Suceava, a fost înregistrată cauza având ca obiect sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin care s-a solicitat transferul într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., în vederea executării pedepsei de 910 zile închisoare aplicată prin sentința penală pronunțată de Tribunalul din Landesgericht Klagenfurt (Austria) la data de 06.05.2024, definitivă la aceeași dată, în dosarul nr. x HV 25/24s, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți și participare la grup infracțional organizat, prevăzută de art. 114 alin. (1), alin. (3) cifra 1 și 2, alin. (4) primul caz din Legea privind poliția pentru străini și art. 278 alin. (1) cazul doi C. pen. austriac.

În conținutul cererii s-a arătat că persoana condamnată este cetățean român și domiciliază pe teritoriul României (sat Cristești, județul Botoșani), se află în prezent pe teritoriul Austriei, respectiv în Penitenciarul Klagenfurt și că până la data de 01.08.2024 a executat 188 zile închisoare, iar, pedeapsa va fi considerată executată în întregime la 24.07.2026.

Din verificările efectuate a rezultat că executarea hotărârii judecătorești nu este contrară principiului "non bis in idem", iar persoana condamnată nu este cercetată penal în România pentru aceste infracțiuni sau pentru o altă infracțiune și nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.

În susținerea cererii, Parchetul a depus la dosar documentația anexată sesizării de către autoritățile judiciare austriece, tradusă în limba română, certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia Cadru 2008/909/GAI a Consiliului din data de 26.08.2024, notificarea către persoana condamnată, sentința penală pronunțată de Tribunalul din Landesgericht Klagenfurt-Austria la data de 06.05.2024, definitivă la aceeași dată, precum și cazierul judiciar al persoanei condamnate.

Totodată, s-a arătat de către Parchet că persoana condamantă este cetățean român și nu a fost de acord să fie transferată într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constat că, din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, rezultă că numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 910 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți, prevăzută de art. 114 alin. (1), alin. (3) cifra 1 și 2, alin. 2r art. 114 alin. (1), alin. (3) cifra 1 și 2, alin. (4) primul caz din Legea privind poliția pentru străini și participare la grup infracțional organizat, prevăzută de art. 278 alin. (1) cazul doi C. pen. austriac, constând în aceea că, în perioada din 18 ianuarie 2024 până la 26 ianuarie 2024 în Loibltal și alte localități din teritoriul austriac, având intenția ca prin comiterea în mod repetat a faptelor de trafic de migranți să-și asigure pentru o perioadă mai îndelungată un venit continuu, nu chiar neconsiderabil, a facilitat în calitate de membru al unei organizații criminale intrarea, respectiv tranzitarea de cel puțin trei străini în fiecare caz, în sau printr-un stat membru al UE, urmărind ca prin răsplata pentru aceste fapte să se îmbogățească pe nedrept ori el însuși ori o persoană terță și anume, la 18 ianuarie, în cadrul deplasării din Ljubljana spre Germania via Austria cu privire la cinci cetățeni sirieni necunoscuți, la 23 ianuarie 2024 în cadrul deplasării din Ljubljana la Viena patru cetățeni sirieni necunoscuți, în noaptea spre 26 ianuarie 2024 în cadrul deplasării din Zagreb spre Germania via Austria cinci cetățeni sirieni cunoscuți.

Astfel, s-a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004, republicată, hotărârea de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare austriece este definitivă și executorie, persoana transferabilă a participat personal la judecata cauzei în care a fost condamnată, iar, faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa de 910 zile închisoare, realizează, potrivit legislației române, conținutul constitutiv al infracțiunilor anterior menționate.

Totodată, s-a reținut că, deși, persoana condamnată nu este de acord cu executarea pedepsei în România, consimțământul acestuia nu este necesar, întrucât este cetățean român și are domiciliul pe teritoriul României, fiind expulzat în baza hotărârii oficiului federal pentru străini și azil din 05.06.2024, x, având interdicție de reședință limitată pe durata de 10 ani, în speță, nefiind incident, astfel, niciun motiv de nerecunoastere și neexecutare dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 163 sau art. 167 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În considerarea dispozițiilor normative interne, s-a constatat că infracțiunile pentru care persoana transferabilă a fost condamnată își au corespondent în dreptul intern și se sancționează, potrivit normelor de incriminare, cu pedepse cu închisoarea, în limitele arătate în cadrul analizei efectuate relativ la fiecare dintre acestea.

Totodată, în cazul celor comise în formă continuată, devin incidente și prevederile art. 36 alin. (1) C. pen.

În plus, cum, în speță, infracțiunile au fost comise înainte de a fi condamnat pentru vreuna dintre ele, sunt incidente și dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. care reglementează regimul sancționator al concursului de infracțiuni.

Transpunând dispozițiile normative sus-menționate la cauza dedusă judecății, Curtea a reținut că sancțiunea unică de 910 zile închisoare aplicată persoanei condamnate A. de către autoritățile judiciare din Austria este într-un cuantum situat sub limita maximă a pedepsei la care s-ar putea ajunge ca urmare a aplicării legii penale române pentru infracțiunile - corespondent (inclusiv după contopirea pedepselor potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.), neimpunându-se o adaptare a ei.

În ceea ce privește condițiile de executare a pedepsei existente în penitenciarele din România, s-a arătat că, în prezent, cele mai multe dintre acestea au fost puse în acord cu standardele europene.

Prin urmare, nu există un risc real ca persoana transferabilă să facă obiectul unui tratament inuman sau degradant, să fie deținută în condiții care nu garantează respectarea demnității umane, să fie supusă unor traume de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent detenției ori sănătatea și bunăstarea ei să nu fie asigurate în mod adecvat.

Față de considerentele anterior menționate, Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., a arătat că se impunea respingerea cererii formulată de autoritățile judiciare austriece, având în vedere că nu au fost dovedite legăturile persoanei condamnate cu statul român.

De asemenea, s-a mai arătat că un alt motiv de nerecunoastere și neexecutare a hotărârii de condamnare pronunțate de către autoritățile judiciare din Austria vizează faptul că, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate, a mai rămas de executat mai puțin de 6 luni, perioadă ce trebuie analizată prin raportare la data rămânerii definitive a hotărârii intanței de executare.

Totodată, s-a făcut referire la condițiile de detenție din penitenciarele din România, care vor crea, în opinia apărării, un tratament inuman persoanei condamnate.

Examinând apelul promovat de persoana condamnată A., prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 302/2004, republicată la data de 27 mai 2019, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 167.

În raport de aceste dispoziții, verificând sentința penală pronunțată de Tribunalul din Landesgericht Klagenfurt (Austria) la data de 06.05.2024, definitivă la aceeași dată, în dosarul nr. x HV 25/24s, privindu-l pe cetățeanul român A., Înalta Curte constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă și executorie, motiv pentru care apreciază că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În fapt, prin sentința pronunțată de autoritățile judiciare austriece, s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți și participare la grup infracțional organizat, prevăzute de art. 114 alin. (1), alin. (3) cifra 1 și 2, alin. (4) primul caz din Legea privind poliția pentru străini și art. 278 alin. (1) cazul doi C. pen. austriac, starea de fapt fiind expusă în certificatul menționat la articolul 4 din Decizia - cadru 2008/909/IB a Consiliului din 27 noiembrie 2008, eliberat de autoritățile competente din Austria și potrivit copiei hotărârii atașate la dosar.

În raport cu această situație de fapt, se constată că și cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, este îndeplinită, faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. prin sentința penală pronunțată de autoritățile judiciare austriece având corespondent în legislația română, întrucât întrunesc elementele constitutive al infracțiunilor de trafic de migranți, prevăzută de art. 263 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (sancționată cu închisoarea de la 3 la 10 ani), respectiv în infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. (sancționată cu închisoarea de la 1 la 5 ani) .

Sub aspectul sancțiunii aplicate, din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, a rezultat că, pentru săvârșirea faptelor penale mai sus amintite, condamnatului A. i-a fost aplicată pedeapsa de 910 zile închisoare.

Totodată, Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetățean român.

Referitor la cerința prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte observă că, deși persoana condamnată nu și-a dat consimțământul la transfer, potrivit dispozițiilor legale amintite acest consimțământ nu este necesar, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, persoana transferabilă este cetățean român și are domiciliul în România și, în plus, acesta va fi expulzat în baza hotărârii oficiului federal pentru străini și azil din 05.06.2024, x, având interdicție de reședință limitată pe o durată de 10 ani.

Pe de altă parte, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, întrucât, pentru faptele pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost și nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române și nu beneficiază de imunitate de jurisdicție. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripția ori dezincriminarea faptei).

Având în vedere cele mai sus expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat îndeplinite cerințele Legii nr. 302/2004, recunoscând hotărârea emisă de autoritățile austriece și pedeapsa de 910 zile închisoare și dispunând transferul persoanei condamnate în România.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței nr. 97 din 21 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, apelantul persoană condamnată va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței nr. 97 din 21 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 decembrie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 72/F din data de 3 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția penală, s-a admis sesizarea formulată
ÎCCJ 2025-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 04 iunie 2025 Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 51/F din data de 05 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția p
ÎCCJ 2025-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 212/2025
nța penală nr. 20/F/CC din data de 09 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2024, iar în baza art. 172 alin. (7) rap. la art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost recunoscută hotărârea
ÎCCJ 2025-03-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală
jurisdicție penală, răspunde penal potrivit legii române, nu a intervenit prescripția executării pedepsei și nici amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptei, iar în cursul procesului penal desfășurat în Slovenia, persoana condamnată a f
ÎCCJ 2025-08-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 21 august 2025 Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 104/2025 din data de 28 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secți
Sursă