ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 335/2025
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 335/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 07 mai 2025
Deliberând asupra admisibilității contestației formulate în cauză, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 229 din data de 05 noiembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de persoana condamnată A., împotriva deciziei penale nr. 119 din data de 18.03.2024 pronunțate de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., suma de 466 RON, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat B. și suma de 466 RON, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., au rămas în sarcina statului și s-a dispus avansarea acestora din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Suceava.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin decizia penală nr. 119 din data de 18.03.2024 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 425
1
alin. (2) și (5) rap. la art. 415 alin. (1) teza I din C. proc. pen., s-a luat act de retragerea contestației declarate de către contestatorul - condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 556 pronunțate la data de 06.12.2023, în dosarul nr. x/2023, al Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc, prin care, s-a luat act de retragerea contestației în anulare formulată de condamnatul A..
În speță, prin raportare la prevederile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., Curtea a constatat că a fost declarată contestație împotriva deciziei penale nr. 119 din data de 18.03.2024, decizie care este definitivă, nefiind așadar susceptibilă de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.
În baza art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul - condamnat B., împotriva sentinței penale nr. 556 pronunțate la data de 06.12.2023, în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul B. împotriva sentinței penale nr. 216/27.06.2023 a Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc, pronunțată în dosarul nr. x/2023.
În speță, cauza având ca obiect contestație în anulare a fost soluționată în prim grad de jurisdicție de către Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc, în cadrul primei etape prevăzută de art. 431 din C. proc. pen., a admisibilității în principiu, prin sentința penală nr. 556 din data de 06.12.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, fiind respinsă, ca inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 din C. proc. pen.
Dacă s-ar recunoaște valabilitatea promovării unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității acesteia, consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație persoana condamnată B..
La termenul din 7 mai 2025, s-a pus în discuție admisibilitatea căii de atac declarate, precum și manifestarea de voință exprimată de către contestatorul persoană condamnată B., prin cererea transmisă la dosar, în sensul retragerii căii de atac formulate.
Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că a fost sesizată cu o cale de atac intitulată "contestație" formulată de persoana condamnată B. împotriva deciziei penale nr. 229 din data de 05 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul - condamnat B. împotriva sentinței penale nr. 556 din data de 06.12.2023, pronunțate în dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc și s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de persoana condamnată A., împotriva deciziei penale nr. 119 din data de 18.03.2024 pronunțate de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2023, prin care a luat act de retragerea contestației declarate de către contestatorul - condamnat A..
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Totodată, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.
În aceste condiții, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, se constată că în cauză s-a promovat o cale ordinară de atac împotriva unei hotărâri care ab initio nu era supusă vreunei căi de atac de persoana condamnată B., învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.
Se au în vedere, totodată, și dispozițiile art. 425
1
alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
În ceea ce privește solicitarea persoanei condamnate de a se lua act de manifestarea de voință în sensul retragerii contestației, Înalta Curte consideră că o asemenea solicitare, deși este guvernată de principiul disponibilității, în sensul că partea care a exercitat o cale de atac poate să și-o retragă până la închiderea dezbaterilor, nu se justifică în considerarea etapei procesuale în care a fost solicitată, respectiv într-o cale de atac neprevăzută de legea procesuală penală. O astfel de manifestare de voință poate produce efecte numai în măsura în care cererea inițială a investit în mod legal instanța competentă.
Pentru aceste considerente, în baza art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de persoana condamnată B. împotriva deciziei penale nr. 229 din data de 05 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, întrucât aceasta a fost formulat împotriva unei hotărâri definitive.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la Actul adițional nr. x din 16.04.2025 privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 377 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de persoana condamnată B. împotriva deciziei penale nr. 229 din data de 05 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatorul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 377 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 mai 2025.