ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 358/2022

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2025

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 24.09.2024, condamnata A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 39/2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 382/A/17.12.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și încetarea procesului penal, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În motivarea cererii, revizuenta a susținut că, după soluționarea definitivă a cauzei, a intervenit o împrejurare nouă, respectiv un mod diferit de calcul al prescripției răspunderii penale, stabilit prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale, care a lămurit Decizia nr. 297/2018 a instanței de contencios constituțional. În aceste condiții, completul care a soluționat apelul a calculat în mod eronat termenul de prescripție a răspunderii penale, respectiv nu a observat că, în cauză, era incident cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de art. 453 lit. a) C. proc. pen. Astfel, s-a arătat că, la data de 09.06.2022, după pronunțarea definitivă a hotărârii în prezenta cauză, a intervenit o împrejurare nouă, referitoare la modul de calcul al termenului de prescripție, instituție de drept substanțial, împrejurare necunoscută instanțelor judecătorești care au judecat cauza în apel și în fond. Chiar dacă Decizia nr. 297/2018 a fost publicată anterior soluționării definitive a cauzei, aceasta nu a putut fi interpretată și aplicată în mod corect până când Curtea Constituțională nu a stabilit natura juridică a Deciziei nr. 297/2018. În concret, instanța de contencios constituțional a constatat că, "în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă, și în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale". Or, în opinia revizuentei, această stabilire a naturii juridice reprezintă o împrejurare nouă, necunoscută instanțelor la data judecării cauzei și care dovedește netemeinicia hotărârii pronunțate. În acest sens, revizuenta a susținut că noțiunea de împrejurare este definită de Dex ca fiind o circumstanță, ipostază, moment, ocazie, prilej, situație, astfel că, potrivit acestei definiții, este evident că, în speță, este vorba despre o situație nouă, întrucât modul de calcul al prescripției și termenul rezultat este diferit, iar, potrivit art. 16 lit. f) C. proc. pen., dacă instanța ar fi cunoscut interpretarea corecta a deciziei Curții Constituționale și efectele acesteia, nu ar fi putut pronunța hotărârea de condamnare. Așadar, incidența prescripției răspunderii penale este o problemă legată de starea de fapt din dosar, respectiv data săvârșirii faptei și data împlinirii termenului care înlătură răspunderea penală.

La termenul din data de 03.10.2024, revizuenta, prin apărătorul ales, a reiterat mențiunea cu privire la temeiul cererii de revizuire, indicând din nou cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 1/FCC din 03 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 39/2019 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 382/A/17.12.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de condamnata A., prin avocat ales.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, a constatat că aceasta nu este admisibilă în principiu.

Astfel, Curtea a constatat, în esență, că motivele invocate de revizuentă, respectiv că la momentul condamnării sale definitive s-au aplicat dispoziții de drept material/substanțial privind prescripția răspunderii penale prevăzute de C. pen. (art. 155 alin. (1) C. pen.) în forma determinată cu luarea în considerare doar a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, fără aplicarea Deciziei nr. 358/2022, nu se încadrează în noțiunea de "fapte sau împrejurări noi", necunoscute de instanță, care să conducă la desființarea hotărârii judecătorești definitive, ca urmare a constatării unor erori grave de fapt, așa cum impun condițiile acestei căi extraordinare de atac.

De asemenea, Curtea a reținut că revizuenta nu a invocat fapte probatorii noi, care nu au fost avute în vedere la momentul soluționării definitive a cauzei, toate aspectele de fapt avute în vedere la soluționarea cauzei în sensul condamnării revizuentei fiind cunoscute instanței, pronunțarea condamnării realizându-se în conformitate cu legislația apreciată mai favorabilă la momentul respectiv și cu probele dosarului care au confirmat comiterea faptelor deduse judecății. În acest sens, instanța a subliniat că art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la fapte probatorii noi, iar nu la modul de calcul al termenului de prescripție pentru faptele deduse judecății prin prisma dispozițiilor legale în vigoare, astfel cum au fost apreciate mai favorabile și în contextul existenței Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, hotărâre care, ulterior, după momentul soluționării definitive a cauzei, a fost lămurită prin Decizia nr. 358/2022 a instanței de contencios constituțional, în sensul că este o decizie simplă, iar nu interpretativă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o reinterpretare a legii penale mai favorabile (cu excepția cazului prev. de lit. f) a art. 453 și în condițiile arătate în textul legal, ceea ce nu este cazul în speță).

Așadar, Curtea a apreciat că, prin criticile aduse soluțiilor pronunțate de instanța de fond și de apel consecutiv examinării instituției prescripției răspunderii penale, revizuenta tinde la o reapreciere a problemei prescripției răspunderii penale în acest cadru procesual pentru dovedirea unor elemente tranșate cu putere de lucru judecat, aspecte inadmisibile pe calea revizuirii.

În ce privește argumentul referitor la posibilitatea reanalizării incidenței prescripției răspunderii penale în procedura revizuirii în considerarea împrejurării potrivit căreia prescripția ar reprezenta o chestiune de fapt, care ar fi legată indisolubil de procesul deliberativ urmare căruia s-ar stabili starea de fapt dedusă judecății, Curtea a reținut că prescripția înlătură răspunderea penală și stinge dreptul de a urmări penal pe infractor, iar dacă acesta a fost urmărit stinge dreptul de a aplica o pedeapsă, însă efectele prescripției nu se răsfrâng asupra existenței și caracterului penal al faptei, ceea ce înseamnă că fapta săvârșită nu este considerată inexistentă sau că și-ar fi pierdut caracterul de faptă penală și, în acest context, a constatat, consecutiv, că starea de fapt și existența faptelor imputate revizuentei, respectiv caracterul penal al acestor fapte au fost tranșate cu autoritate de lucru judecat de către instanța de fond și instanța de apel.

Suplimentar, în ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 lit. f) C. proc. pen., Curtea a reținut că acesta vizează ipoteza în care hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. Or, Curtea a constatat că nu există informații care să releve că a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate de către revizuentă în cauza a cărei revizuire o cere, astfel încât demersul procesual supus analizei nu se circumscrie nici cazului de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 1/FCC din 03 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2024, în termen legal, a declarat apel revizuenta A., reiterând motivele susținute în cererea de revizuire.

În esență, a arătat că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege. Astfel, în susținerea cererii a invocat cazul prevăzut de art. 453 lit. a) C. proc. pen. arătând, în concret, că a intervenit o împrejurare nouă referitoare la modul de calcul al termenului de prescripție în raport cu o decizie a Curții Constituționale pronunțată după soluționarea definitivă a cauzei, dar care lămurește o alta decizie a instanței de contencios constituțional, anterioară soluționării definitive a cauzei și care, dacă ar fi fost interpretată corect ar fi atras încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

De asemenea, a susținut că incidența prescripției răspunderii penale vizează starea de fapt, respectiv data săvârșirii faptei și data împlinirii termenului care înlătură răspunderea penală și, chiar dacă a fost pusă în discuție în cursul procesului, respectiv în apel, s-a aplicat greșit decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, astfel încât, în speță, există o evidentă eroare de judecată.

Totodată, a subliniat că împrejurările invocate sunt noi, întrucât nu au fost cunoscute la momentul judecării cauzei și dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. În acest sens, a precizat, pe de-o parte, că potrivit art. 36 din Legea nr. 24/2000, pentru elaborarea actelor normative "redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent din limba romană modernă", iar pe de altă parte, că noțiunea de împrejurare este definită ca fiind o circumstanță, ipostază, moment, ocazie, prilej, situație, iar în acest context, a apreciat că publicarea deciziei nr. 358/2022 reprezită o "împrejurare nouă" în sensul dispozițiilor legale.

Deopotrivă, a susținut că obiectul revizuirii îl constiuie împrejurarea că instanța de apel a avut în vedere la soluționarea cauzei aplicarea în mod greșit a art. 155 alin. (1) C. pen., respectiv a termenului general de prescripție a răspunderii penale, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 297/2018 a instanței de contencios constituțional. Or, faptele probatorii noi arată că la data pronunțării hotărârii a cărei reivizuire se solicită, era împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. În acest sens, a subliniat că modalitatea de calcul, respectiv data de început și de sfârșit a termenului de prescripție reprezintă chestiuni de drept material.

Față de aspectele învederate, a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Examinând apelul declarat de revizuenta A., atât prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru motivele arătate în continuare.

Așa cum rezultă din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. pen., revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, prin care s-a rezolvat fondul cauzei, doar pentru motivele expres reglementate de legiuitor. În jurisprudență și doctrină s-a reținut că, fiind o cale de atac de retractare, revizuirea permite instanței să revină asupra propriei hotărâri, iar, în același timp, având caracterul unei căi de atac de fapt, prin intermediul său sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Totodată, potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea conflictului juridic de drept penal și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. Din coroborarea acestor dispoziții cu cele ale art. 453 alin. (3) și (4) C. proc. pen., astfel cum au fost reconfigurate prin decizia Curții Constituționale nr. 2/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 05 mai 2017, rezultă că revizuirea întemeiată pe acest caz este supusă unei duble condiționări, respectiv ca faptele sau împrejurările învederate să fie noi, complet necunoscute instanței care a soluționat cauza și să poată dovedi netemeinicia hotărârii pronunțate, adică să conducă la o soluție diametral opusă celei dispusă prin aceasta.

Reglementând procedura examinării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, art. 459 C. proc. pen. stabilește, în alin. (3), că în această etapă instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen. b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen. c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc. pen.. În cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite, instanța dispune, prin sentință, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, această hotărâre fiind supusă acelorași căi de atac ca și cea la care se referă revizuirea (art. 459 alin. (5) și (7) C. proc. pen.).

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., împrejurările la care revizuenta a făcut trimitere în cererea formulată nefiind de natură a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea și neavând aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate.

Astfel, deși cererea de revizuire a fost formulată, în formă scrisă, în termen legal, de către o persoană din cele enumerate de art. 455 C. proc. pen. și conține mențiuni cu privire la cazul de revizuire invocat și mijloacele de probă propuse în dovedirea acestuia, se constată că revizuenta a indicat doar în mod formal motivul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., instanța de fond reținând, în mod corect, că decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale nu reprezintă o împrejurare nouă în sensul dispozițiilor anterior menționate.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, în jurisprudența instanței supreme s-a reținut că expresia fapte sau împrejurări se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare (decizia nr. 983 din 10 martie 2011, www.x.ro).

Deopotrivă, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune ca faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă vizând o faptă sau împrejurare ce a fost cunoscută și avută în vedere de către instanță la soluționarea cauzei (decizia nr. 3050 din 28 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, redată în extras în George Antoniu, Adina Vlășceanu, Alina Barbu - C. proc. pen.. Texte. Jurisprudență. Hotărâri C.E.D.O., ediția a 2-a, Editura Hamangiu, 2008), căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice, componentă a procesului echitabil.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în mod constant, că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un defect fundamental, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când este/devine cunoscut în cursul procesului, părțile au la îndemână căile ordinare de atac. Altfel, în această ultimă situație, modificarea unei hotărâri definitive pe calea unui recurs extraordinar ar constitui o violare a dreptului de acces la justiție. Simpla divergență de păreri asupra aceleiași chestiuni pusă în discuție nu va putea reprezenta un asemenea "defect fundamental" și nu poate justifica desființarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat (cauzele Stanca Popescu împotriva România, hotărârea din 7 iulie 2009, și Pravednaya împotriva Federației Ruse, hotărârea din 18 noiembrie 2004).

Pentru a se putea examina caracterul nou și necunoscut al faptelor sau împrejurărilor prezentate instanței învestită cu soluționarea cererii de revizuire, criteriul îl reprezintă lucrările dosarului, întrucât doar astfel se poate verifica dacă aceste elemente au fost cunoscute de către instanțele ordinare care au pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Analizând, în raport cu aceste considerații, cererea formulată, se observă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, că aspectele invocate de revizuentă, respectiv pronunțarea, ulterior soluționării definitive a cauzei, a deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, care lămurește natura juridică și efectele deciziei nr. 297/2018 a aceleiași instanțe, nu se circumscriu noțiunii de "fapte sau împrejurări noi" în accepțiunea cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în realitate revizuenta invocând o eroare de judecată a instanței de apel în stabilirea legii penale mai favorabile. Altfel spus, ceea ce invocă apelanta nu este o eroare de fapt, ci o eroare în interpretarea naturii și efectelor deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale. Or, a proceda la valorificarea dispozițiilor constatate neconstituționale într-o cauză definitiv judecată ar echivala cu extinderea sferei de aplicare a legii penale mai favorabile ulterior rămânerii definitive a hotărârii, dincolo de prevederile exprese ale art. 4 și art. 6 din C. pen. și de jurisprudența Curții Constituționale.

De asemenea, Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 nu constituie o împrejurare de fapt nouă, necunoscută judecătorilor care au soluționat cauza în fond și care să atragă netemeinicia hotărârii de condamnare, respectiv să conducă la pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere, revizuenta urmărind, în concret, pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. Mai mult, decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 nu a preexistat hotărârii atacate, fiind pronunțată ulterior rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se solicită.

De altfel, și în jurisprudența recentă a instanței supreme s-a reținut că pronunțarea deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, care lămurește/explică natura juridică și efectele deciziei nr. 297/2018, nu poate fi circumscrisă noțiunii de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, deciziile nr. 223/A din 10.09.2024, nr. 125/A din 17.04.2024, nr. 151/A din 21.05.2024, nr. 254/A din 06.12.2022)

În final, Înalta Curte constată că aplicarea retroactivă, pe calea revizuirii, a unei norme de drept penal substanțial referitoare la prescripția răspunderii penale, declarate neconstituționale, se poate realiza doar în temeiul cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atunci când "hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate", condiții ce nu sunt îndeplinite în prezenta cauză.

Pentru considerentele arătate anterior, întrucât faptele și mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea întemeiată pe dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. pen. nu pot conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta A. împotriva sentinței penale nr. 1/FCC din 03 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2024, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală a acesteia, o va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta A. împotriva sentinței penale nr. 1/FCC din 03 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2025.