ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 iunie 2025

Asupra plângerii de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 441/P/2022 (129/321/P/2022) din data de 09 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de către A. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că la data de 07.02.2022 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, sub nr. x/2022, plângerea formulată de A. prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul B., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în legătură cu modul în care acesta a răspuns solicitării sale prin care a cerut informații cu privire la plângerea din data de 19.09.2018, depusă sub nr. 753 în urma unei audiențe la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În fapt, petenta a arătat că la data de 19.09.2018 a depus, cu ocazia unei audiențe, un memoriu prin care aducea la cunoștință unele "evenimente în care angajați ai Poliției orașului Otopeni conduși de comisar șef C., ai Ambulanței și Pompieri SMURD din 11.07.2018, 07.08.2018, 09.08.2018, 11.08.2018, 14.08.2018, evenimente anunțate parțial la șeful IPJ Ilfov comisar șef lacobuș pe 12.07.2018 în audiență", înregistrată sub nr. x, și că în urma acesteia, a primit pe e-mail în data de 23.01.2020 un răspuns în care i se comunica să solicite informații despre plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, fără a fi specificat vreun număr de dosar.

Ulterior, petenta a continuat să solicite de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București informații cu privire la această plângere, sens în care prin adresa nr. x/2020 din 11.08.2020, unitatea de parchet a informat-o cu privire la circuitul lucrării, considerând că magistratul procuror B. nu a dat curs plângerii sale și că a încercat să favorizeze persoanele reclamate.

Prin ordonanța nr. 129/P/2022 din data de 11.02.2022 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție s-a dispus începerea urmăririi penale "in rem " sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen.

Urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 49/2022 privind desființarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., dosarul penal nr. x/2022 a fost înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în vederea efectuării urmăririi penale, fiind înregistrat sub nr. x/2022.

Din examinarea actelor existente la dosarul cauzei procurorul a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 19.09.2018, cu ocazia unei audiențe înregistrată sub nr. x, numita A. a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, un memoriu care a fost înregistrat în registrul de lucrări generale cu nr. x/VIII-1/2018 din data de 20.09.2018 și la care, în completarea sesizării inițiale, a fost atașat un alt memoriu formulat de către petentă, fiind înregistrat la data de 25.09.2018.

Ulterior, la data de 26.09.2018, sesizările petentei au fost înaintate, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, aspecte care au fost comunicate acesteia la data de 26.09.2018, la adresa de corespondență indicată, respectiv domiciliul acesteia.

Lucrarea nr. 2057/VIII-1/2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov cu nr. 551/VIIM/2018 din data de 02.10.2018, care a fost redirecționată Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, unde a fost înregistrată sub nr. x/2018 din data de 08.10.2018.

Prin adresa nr. x/2018 din data de 11.10.2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea i-a restituit plângerile/memoriile numitei A. formulate la data de 19.09.2018 și 20.09.2018, adresate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și trimise pe cale administrativă și înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, în vederea precizării în detaliu a obiectului acelor sesizări, în temeiul art. 294 alin. (2) C. proc. pen.

La data de 16.01.2020, numita A. a transmis, de la e-mailul x@x.com o solicitare de stabilire a unei audiențe la prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, cerere care i-a fost admisă pentru data de 22.01.2020, ora 12. Cererea de primire în audiență a fost comunicată petentei prin adresa nr. x/2020 din data de 17.01.2020 la adresa de e-mail de pe care a făcut solicitarea, cerere care a fost confirmată de către A..

La data de 22.01.2020, numita A. s-a prezentat în audiență la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, unde a depus o plângere, care a fost înregistrată în condica de audiență sub nr. x din 22.01.2020, iar după rezoluționare, a fost înregistrată în registrul de lucrări generale sub nr. x/2020 și redirecționată Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, spre competentă soluționare.

Acest aspect a fost comunicat petentei prin adresa nr. x/2020 din data de 23.01.2020 la adresa de e-mail cu care au corespondat cu aceasta, precum și Parchetului de pe lângă Tribunalului Ilfov (ca urmare a corespondenței anterioare nr. 2057/VIII-1/2018 din datele de 15.11.2018, 21.11.2018, 06.12.2018, 12.12.2019, 16.12.2019, respectiv IU/VIII-1/2020 din data de 16.01.2020).

Procurorul a menționat că potrivit doctrinei și practicii judiciare, prin mod de sesizare al organului de urmărire penală se înțelege mijlocul prin care acesta ia cunoștință, în condițiile legii, despre săvârșirea unei infracțiuni, determinând obligația acestuia de a se pronunța cu privire la începerea urmăririi penale.

Fapta trebuie descrisă într-o modalitate care să permită, pe de-o parte, determinarea cu precizie a limitelor învestirii organului judiciar, iar pe de altă parte, realizarea unei analize inițiale din perspectiva dispozițiilor art. 16 din C. proc. pen. Din cuprinsul plângerii, trebuie să rezulte data faptei, împrejurările în care a fost comisă și urmarea produsă, astfel încât să se poată stabili dacă fapta este prevăzută de legea penală sau dacă s-a împlinit termenul de prescripție.

În contextul evocat de către petenta A. procurorul a apreciat că nu se poate reține că magistratul procuror B. a acționat cu intenție pentru cauzarea unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale petentei în contextul instrumentării sesizărilor pe care aceasta le-a formulat și nici nu rezultă o acțiune de favorizare a unei persoane, dovadă fiind că sesizările acesteia au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, însă au fost redirecționate unității de parchet care era competentă să soluționeze cauza.

Prin urmare, întrucât în cauză nu a rezultat existența unei stări de fapt de natură să atragă incidența legii penale, procurorul a apreciat că se impune o soluție de clasare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există.

S-a mai arătat că, în literatura de specialitate, în legătură cu inexistența faptei în materialitatea ei, s-a arătat că art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. nu este incident doar atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, ci se referă și la inexistența faptei pe care norma de incriminare o descrie prin verbum regem.

Împotriva soluției de clasare, petenta A. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanța nr. 40/II-2/2025 din data de 24 februarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 339 alin. (1) din C. proc. pen.., a fost respinsă plângerea formulată de petenta A. împotriva soluției de clasare din dosarul nr. x/2022 (129/321/P/2022).

Pentru a pronunța această soluție, procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție examinând plângerea, ordonanța și actele dosarului, în esență, a constatat că nu exista niciun indiciu de natură a conduce la identificarea vreunui viciu de natură substanțială ori procedurală apt să conducă la infirmarea acesteia, soluția de clasare fiind temeinică și legală.

Împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța nr. 441/P/2022 (129/321/P/2022) din data de 09 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, precum și împotriva ordonanței nr. 40/II-2/2025 din data de 24 februarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat plângere petenta A., solicitând admiterea plângerii astfel cum a fost formulată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 10.03.2025, sub nr. x/2025.

Examinând plângerea formulată de petenta A., judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată, motiv pentru care va fi respinsă, pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 340 C. proc. pen., după respingerea plângerii formulate împotriva soluției de clasare pronunțată în cauză, persoana a cărei plângere a fost respinsă conform art. 339 C. proc. pen. poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Plângerea astfel cum a fost reglementată prin art. 340 C. proc. pen., dă eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au desfășurat actele, respectiv al soluției date.

Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă, așadar, că, sesizat cu plângerea menționată, judecătorul nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, judecătorul de cameră preliminară pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 341 alin. (6) C. proc. pen.

La soluționarea plângerii se verifică actul procesual atacat pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor administrate în cursul judecării prezentei cauze.

Pentru a se iniția cercetări față de o persoană pentru săvârșirea unei infracțiuni este necesar ca din datele existente să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la concluzia că în cauză s-a săvârșit o faptă penală, indiciile fiind cele care declanșează procesul penal.

În speța de față, petenta A. este nemulțumită față de modul în care magistratul B., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a răspuns solicitării sale prin care a cerut informații cu privire la plângerea din data de 19.09.2018, depusă sub nr. 753 în urma unei audiențe la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Însă, din probele administrate nu s-au evidențiat elemente care să ducă la concluzia că răspunsul adoptat de către magistratul procuror, a fost dat prin încălcarea legii, neexistând acel minim de date care să permită a se considera că intimatul a săvârșit faptele pe care petenta le-a reclamat, din situația de fapt expusă neconturându-se elementele concrete ale vreunei infracțiuni, fiind doar simple afirmații. Aspectele învederate nu au aptitudinea de a atrage răspunderea penală a magistratului, întrucât simpla nemulțumire, subiectivă, a persoanei pretins defavorizate printr-o soluție nu poate constitui o premisă pentru angajarea răspunderii penale a magistratului, în lipsa oricăror alte indicii care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, indicii care nu se regăsesc în prezenta cauză.

Astfel, nefiind reținută nicio încălcare a dispozițiilor legale și, în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului, constatându-se că faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetat intimatul nu există, ordonanța atacată este temeinică și legală, neexistând temeiuri pentru desființarea acesteia. Aspectele învederate de către petenta A. nu constituie date și indicii privind săvârșirea de către intimat a infracțiunilor reclamate, împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de clasarea cauzei privind plângerea penală formulată, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C. pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C. pen.

De principiu, criticile generale referitoare la modul de soluționare de către un magistrat a unor cauze penale nu pot face obiectul unei sesizări penale, întrucât activitatea desfășurată de magistrați urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăși o infracțiune. Legalitatea și temeinicia unei soluții dispuse este supusă căilor de atac.

Mai mult, pronunțarea unei hotărâri nu poate antrena răspunderea penală a magistraților, decât în măsura în care există probe că au fost interesați sau de rea-credință.

Pe de altă parte, este avut în vedere și principiul independenței de care se bucură orice magistrat în soluționarea cauzelor ce îi sunt repartizate, rezultând așadar că aspectele sesizate de petent, departe de a constitui aspecte de natură infracțională, reprezintă o normală exercitare a atribuțiilor de serviciu de către magistrații vizați în plângere.

În același sens sunt de menționat și considerațiile instanței supreme care, prin decizia nr. 3126 din 06.10.2008, a statuat că "instanțele judecătorești sunt suverane în a aprecia, atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt învestite, cât și textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunțarea unor soluții de către magistrați în urma activităților specifice de cercetare și potrivit convingerilor proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu".

Pe linia aceleiași practici jurisprudențiale se impune a fi menționată și sentința penală nr. 157/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia "în ceea ce privește activitatea magistraților, atribuțiile de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, în acord cu principiile de drept substanțial și procedural, eventualele erori apărute în acest proces [...] neechivalând cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor."

Referindu-se la independența magistraților, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este suficient ca aparențele să arate o îndoială legitimă cu privire la independența magistraților pentru ca respectarea acestui principiu să fie contestat cu success (Causbell și Fell, Hotărârea din 28 iunie 1984, Sramek - Hotărârea din 22.10.1984, Belios contra Elveției, Hotărâre din 29.04.1988).

Altfel spus, în actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluțiile propriei sale convingeri, formate pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în solutionarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credințe.

Soluțiile pronunțate de magistrat nu pot fi cenzurate decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinare și extraordinare.

Analizarea modului în care s-a derulat cercetarea în prezenta cauză, observarea măsurilor dispuse în cauză, conduc la concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petentă se privesc ca fiind neîntemeiate.

De aceea, se apreciază că, în mod corect s-a reținut prin ordonanța împotriva căreia s-a formulat plângere, că petenta A. nu invocă fapte și împrejurări care pot să conducă la desființarea soluției atacate, ci doar simple aprecieri cu privire la modul în care magistratul vizat și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu.

Astfel, nu se impune admiterea plângerii petentei A. și trimiterea cauzei la procuror pentru a se începe urmărirea penală, deoarece nu rezultă existența acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, nefiind indicii privind existența în materialitatea ei a infracțiunilor reclamate de petentă. Pentru conturarea vinovăției penale în asemenea cazuri nu sunt suficiente argumentele de genul celor invocate în sesizarea din prezentul dosar, ci este necesară dovedirea unor fapte/împrejurări dincolo de reinterpretarea deciziei motivate de către magistratul reclamat. În acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 631/2014 a statuat că trăsăturile esențiale ale infracțiunii sunt prevederea faptei de legea penală (tipicitatea), caracterul nejustificat (cauzele justificative) și caracterul imputabil (cauzele de neimputabilitate). În doctrină s-a arătat că prin norma de incriminare se stabilește un model abstract al faptei, pentru a fi relevanțe din punct de vedere penal faptele sesizate fiind necesar a se circumscrie descrierii din norma de incriminare.

Prin urmare, se constată că soluția adoptată de parchet este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de clasare a cauzei privind plângerea penale formulate de petenta A., întrucât faptele nu există, nefiind conturate indicii ale săvârșirii vreunei infracțiuni.

Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanței nr. 441/P/2022 (129/321/P/2022) din data de 09 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 40/II-2/2025 din data de 24 februarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A. împotriva ordonanței nr. 441/P/2022 (129/321/P/2022) din data de 09 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 40/II-2/2025 din data de 24 februarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligă petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în cameră de consiliu, astăzi, 04 iunie 2025.