ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 august 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 93/F din data de 18 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2025, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a recunoscut și s-a dispus punerea în executare a sentinței penale nr. x din data de 25.01.2024 pronunțată de Tribunalul Municipal din Karlovac, definitivă la data de 26.03.2024.

S-a dispus transferul condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a dedus din durata pedepsei perioada executată de la data de 27.09.2023 la zi.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București a reținut, din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, că prin sentința penală nr. x din data de 25.01.2024 pronunțată de Tribunalul Municipal din Karlovac, numitul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de intrare, mișcare și ședere ilegală pe teritoriul Republicii Croația, unui alt stat membru al Uniunii Europene sau semnatar al Acordului Schenghen, prevăzută de art. 326 alin. (1) din C. pen. croat.

Conform certificatului menționat la art. 4 din Decizia-cadru 2008/909/JAI, emis la data de 04.12.2024, precum și a documentelor atașate de autoritățile judiciare din Croația, Curtea a constatat că hotărârea nr. x din data de 25.01.2024 pronunțată de Tribunalul Municipal din Karlovac a rămas definitivă la data de 26.03.2024.

De asemenea, față de descrierea faptei pentru care s-a dispus condamnarea, Curtea a constatat că aceasta constituie, potrivit legislației române, infracțiunea de trafic de migranți, prevăzută de art. 263 alin. (1) și (2) din C. pen.

Tot din înscrisurile transmise de autoritățile judiciare din Croația, a rezultat că persoana condamnată a fost privată de libertate în cursul procesului penal începând cu data de 27.09.2023, executarea pedepsei urmând să expire la data de 27.03.2026.

Din verificările efectuate a mai rezultat că persoana condamnată nu a fost urmărită și judecată în România pentru faptele care fac obiectul sentinței penale pronunțate de autoritățile judiciare din Republica Croația.

Curtea a reținut și că, în speță, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, în condițiile în care persoana nu a fost condamnată definitiv în România pentru aceeași faptă penală; persoana nu a fost condamnată într-un alt stat pentru aceeași faptă penală; persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; pedeapsa nu a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române; nu a intervenit prescripția executării pedepsei potrivit aceleiași legi; persoana condamnată a fost prezentă personal la judecată; totodată, nu a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, în raport cu legislația națională.

În concluzie, Curtea a constatat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind recunoașterea hotărârii nr. x din data de 25.01.2024 pronunțată de Tribunalul Municipal din Karlovac din Croația.

Împotriva acestei sentințe persoana condamnată A. a formulat apel.

Apelantul, prin concluziile apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii atacate și respingerea solicitării de recunoaștere și executare a restului de pedeapsă într-un penitenciar din România.

Examinând apelul formulat de apelantul A., în temeiul art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Se constată că cererea dedusă judecății are ca obiect recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri judecătorești de condamnare a cetățeanului român A. la o pedeapsă cu închisoarea, pronunțată de o instanță din Croația, stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată "Hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român".

De asemenea, conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, în cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie.

Din certificatul întocmit de autoritățile judiciare din Croația rezultă că hotărârea penală nr. x din data de 25.01.2024 pronunțată de Tribunalul Municipal din Karlovac, prin care s-a dispus condamnarea cetățeanului român A. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de intrare, mișcare și ședere ilegală pe teritoriul Republicii Croația, unui alt stat membru al Uniunii Europene sau semnatar al Acordului Schenghen, prevăzută de art. 326 alin. (1) din C. pen. croat, a rămas definitivă la data de 26.03.2024.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte).

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat apelantul, constând în acea că, la data de 27.09.2023, pentru o sumă de bani nedeterminată, împreună și conform unui acord anterior, aflându-se în autovehiculul, a condus în fața primului inculpat B., în calitate de ghid, inițial a condus în fața vehiculului până la locul unde primul inculpat a preluat migranții, iar apoi a condus în calitate de vehicul predecesor, cu scopul de a avertiza și anunța despre locația ofițerilor de poliție și evitarea acestora până au fost opriți de poliție, are corespondent în legislația penală română în infracțiunea prevăzută de art. 263 alin. (1) și (2) din C. pen. (trafic de migranți).

Totodată, Înalta Curte reține că durata pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pe care trebuie să o execute persoana condamnată este compatibilă cu pedeapsa prevăzută de legea română în cazul infracțiunii de natura celor comise de apelant.

Astfel, se reține că potrivit art. 263 alin. (1) și din C. pen. român, săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pedeapsa pentru fapta prevăzută în alin. (2) al aceluiași articol este închisoarea de la 3 la 10 ani.

Prin urmare, pedeapsa unică de 2 ani și 6 luni la care a fost condamnat cetățeanul român A. de către autoritățile judiciare din Croația nu depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzută de legea penală română pentru infracțiunea corespunzătoare, nefiind, astfel, necesară adaptarea pedepsei conform art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

c) persoana condamnată are cetățenie română.

Din actele dosarului rezultă că persoană condamnată A. este cetățean român, astfel cum rezultă din lucrarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Înalta Curte constată că apelantul persoană condamnată A. este cetățean român, cu domiciliul în România și prin urmare acordul persoanei condamnate nu este necesar în această situație, iar aceasta a solicitat să fie transferat în România, astfel că este îndeplinită condiția supusă analizei.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Verificând motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute în art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză.

În acest sens, se reține că apelantul persoana condamnată A. nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, astfel cum reiese din fișa de cazier judiciar; nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale potrivit legii penale române; pedeapsa aplicată poate fi executată în România; nu a intervenit, potrivit legii penale române, prescripția executării pedepsei; apelantul a fost prezent la judecată în statul de condamnare, conform mențiunilor din certificatul emis de autoritățile judiciare din Croația; nu a intervenit, potrivit legii penale române, amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptelor, iar persoana condamnată nu este cercetată pe teritoriul țării pentru aceleași fapte pentru care a fost condamnat de către autoritățile judiciare din Croația.

Astfel, în raport cu aspectele evidențiate mai sus, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. și transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării, în regim de detenție, a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin hotărârea penală nr. x din data de 25.01.2024 pronunțată de Tribunalul Municipal din Karlovac, rămasă definitivă la data de 26.03.2024.

Față de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana transferabilă A. împotriva sentinței penale nr. 93/F din data de 18 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana transferabilă A. împotriva sentinței penale nr. 93/F din data de 18 iunie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul persoană transferabilă la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 august 2025.