ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 183/2025

Ședința publică din data de 23 aprilie 2025

Deliberând asupra prezentei cereri de strămutare,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.03.2025 la Curtea de Apel Alba Iulia, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Alba Iulia.

În susținerea cererii, petentul a învederat că există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată, apreciind că este inadmisibil ca aceeași instanță care a dispus condamnarea acestuia să soluționeze cererea de revizuire, invocând totodată și faptul că magistrații care au soluționat dosarul respectiv au comis infracțiuni.

Totodată, în cuprinsul notelor scrise transmise la dosar în susținerea cererii de strămutare, petentul a invocat faptul că magistrații din cadrul Tribunalului Hunedoara și Curții de Apel Alba Iulia au dispus în mod netemeinic condamnarea acestuia, motivând în mod greșit hotărârea.

Cererea a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04.04.2025, fiind înregistrată, pe rolul secției penale, sub nr. x/2025, cu termen de judecată la data de 23 aprilie 2025.

La data de 16 aprilie 2025, Curtea de Apel Alba Iulia a transmis informațiile prevăzute de art. 73 alin. (3) C. proc. pen., în cuprinsul cărora a comunicat, în esență, că nu a fost identificată vreo calitate specială a vreuneia dintre părțile din dosar și nici împrejurări obiective care să sugereze existența și actualitatea unor relații conflictuale în dosarul care face obiectul prezentei cereri de strămutare.

Analizând cererea de strămutare formulată de petentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."

Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepțional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor ce o compun.

Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute".

În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersackvs Belgia, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului (Fey vs. Austria). În aplicarea acestui test, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt vs Danemarca).

Motivele temeinice care pot fundamenta strămutarea sunt altele decât cele care constituie motiv de abținere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini, comportamente, calități ale părților care nu pot fi încadrate strict în niciunul din cazurile de recuzare, dar care vădesc existența unei lipse de nepărtinire, reflex al influenței exercitată de climatul în care se desfășoară procesul penal.

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea judecătorilor care compun instanța trebuie analizată din perspectiva împrejurărilor cauzei, a calității părților și a pericolului de tulburare a ordinii publice.

Examinând, în aceste coordonate de principiu, împrejurările invocate în speță drept temeiuri ale cererii de strămutare, Înalta Curte constată că acestea vizează existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Alba Iulia ar fi afectată prin raportare la împrejurarea că magistrații care au soluționat dosarul în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare a petentului, au comis infracțiuni și au pronunțat o hotărâre netemeinică.

Totodată, s-a susținut că această instanță urmează să soluționeze o cerere de revizuire pentru înlăturarea erorilor unei hotărâri judecătorești pronunțate de către aceeași instanță, fapt inadmisibil, în opinia petentului.

Înalta Curte constată că afirmațiile petentului nu sunt susținute de elemente obiective, care să genereze suspiciuni temeinice asupra imparțialității instanței învestite cu soluționarea apelului formulat de acesta împotriva sentinței prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o cerere de revizuire.

Aspectele învederate de petent nu pot da naștere unor suspiciuni de parțialitate a tuturor magistraților Curții de Apel Alba Iulia, în absența unor dovezi obiective, cu un grad ridicat de certitudine, care să coroboreze susținerile petentului și să fundamenteze temerea că judecarea cauzei de către acea instanță s-ar realiza într-un climat marcat de părtinire.

Astfel, Înalta Curte constată, prioritar, că, prin sentința penală nr. 29/24.02.2025 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2025 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 84/29.06.2021 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 395/25.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei sentințe pronunțată în calea extraordinară de atac a revizuirii a declarat apel revizuentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 27 martie 2025 și repartizată aleatoriu completului C4 Apel cu prim termen de judecată la data de 22 aprilie 2025.

Din cuprinsul cererii de strămutare rezultă că nemulțumirea petentului este reprezentată, în esență, de faptul că aceeași instanță care a pronunțat hotărârea definitivă de condamnare a acestuia, a fost învestită cu soluționarea căii de atac formulate împotriva sentinței penale nr. 29/24.02.2025 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2025, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 84/29.06.2021 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 395/25.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2021.

În raport de aspectele învederate de petent, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (7) C. proc. pen. "Sentința prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilității în principiu, este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea".

Pe cale de consecință, având în vedere că hotărârea la care se referă revizuirea a fost supusă apelului, sentința prin care a fost respinsă cererea de revizuire este, la rândul acesteia, supusă apelului, iar această cale de atac se judecă, conform dispozițiilor legale, de către curtea de apel, în speță de către Curtea de Apel Alba Iulia.

Așadar, simpla referire la instanța care soluționează calea de atac împotriva hotărârii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea revizuire, fără indicarea unor circumstanțe concrete care să contureze o bănuială cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor respectivei instanțe, nu poate constitui temei pentru admiterea unei cereri de strămutare, atât timp cât competența organelor judiciare este reglementată de lege.

Deopotrivă, simpla referire la "săvârșirea unor infracțiuni" de către magistrații care au soluționat dosarul în care petentul din prezenta cauză a avut calitatea de inculpat, nu poate conduce la concluzia lipsei de obiectivitate a tuturor judecătorilor din cadrul Curții de Apel Alba Iulia cu privire la soluționarea dosarului a cărui strămutare se solicită, întrucât aceste motive nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 71 C. proc. pen. și nu conduc la strămutarea cauzei.

Astfel, în urma analizei argumentelor invocate de petent, dar și a informațiilor furnizate de către Curtea de Apel Alba Iulia, potrivit cărora, la nivelul acestei instanțe nu a fost identificată vreo calitate specială a vreuneia dintre părțile din dosar și nici împrejurări obiective care să sugereze existența și actualitatea unor relații conflictuale, Înalta Curte apreciază că nu au fost evidențiate aspecte din care să rezulte că imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Alba Iulia, secția penală ar putea fi știrbită, iar la nivelul acestei instanțe nu există un climat neprielnic sau o ambianță defavorabilă desfășurării normale a procesului penal.

Se reține că imparțialitatea magistratului se prezumă până la proba contrară, iar punctul de vedere al persoanei interesate nu joacă un rol determinant, ci trebuie să fie justificat în mod obiectiv (cauza Aleksandr Nikolayevich Ovcharenko v. Ucraina).

Cu alte cuvinte, pentru a determina existența, într-un anumit caz, a unui motiv întemeiat cu privire la lipsa de nepărtinire a unei instanțe, punctul de vedere al celui care se îndoiește de imparțialitate trebuie luat în considerare, dar acesta nu joacă un rol decisiv, factorul determinant constând în a ști dacă această teamă este justificată în mod obiectiv. (cauza Ferrantelli si Santangelo contra Italiei).

Pentru a justifica însă admiterea cererii de strămutare, astfel de conduite trebuie să rezulte din date obiective verificabile, care să permită, în mod rezonabil, decelarea măsurii în care ele sunt rezultatul anumitor împrejurări ale cauzei.

În acest sens, Înalta Curte reține că, supunând controlului de constituționalitate a posteriori dispozițiile art. 71 C. proc. pen., Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 438/2016 (publicată în M.Of., Partea I, nr. 857 din 27 octombrie 2016) a statuat că în cazul strămutării unei cauze penale, suspiciunea rezonabilă presupune existența unor date sau informații referitoare la împrejurările cauzei sau la calitatea părților, de natură să convingă un observator obiectiv și imparțial că imparțialitatea judecătorilor este afectată.

Ca urmare, simpla părere sau supoziție, chiar dacă este susținută de buna-credință, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă, aceasta trebuie să se bazeze pe fapte sau împrejurări care să permită conturarea unui grad de probabilitate cuantificabil, acela de a convinge un observator obiectiv și imparțial că imparțialitatea judecătorului este afectată.

Astfel, instanțele de judecată au obligația de a efectua un examen efectiv al tuturor observațiilor și argumentelor prezentate de părți și de a motiva hotărârea pronunțată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, independent de soluțiile pronunțate în alte cauze.

Deopotrivă, instanțele au obligația de a stabili starea de fapt avută în vedere, încadrarea juridică, precum și incidența unor eventuale cazuri de împiedicare a punerii în mișcare sau exercitării acțiunii penale în baza actelor și lucrărilor dosarului respectiv.

Totodată, se impune precizarea că toți judecătorii sunt obligați prin prevederile Codului deontologic să decidă în mod obiectiv și liberi de orice influențe asupra cauzelor repartizate, or, aceștia nu pot deroga de la această obligație profesională.

Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

Concluzionând, în contextul celor expuse, simpla invocare a netemeiniciei hotărârii pronunțate de completul din cadrul Curții de Apel Alba Iulia care a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă cu privire la petentul A., precum și faptului că membrii acestui complet ar fi săvârșit infracțiuni, în lipsa indicării unor circumstanțe concrete care să contureze o bănuială legitimă în acest sens, nu pot constitui elemente de natură să conducă la existența vreunei îndoieli asupra imparțialității și obiectivității judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei sau la concluzia că, la nivelul Curții de Apel Alba Iulia, nu ar exista condiții pentru desfășurarea unui proces echitabil.

Înalta Curte constată că elementele de netemeinicie ale hotărârii în baza căreia a fost condamnat petentul, invocate în susținerea cererii de strămutare, nu reprezintă în esență motive de strămutare, nefiind apte să contureze o suspiciune colectivă de parțialitate asupra tuturor magistraților judecători ai Curții de Apel Alba Iulia, ci apărări a căror analiză este dată în competența instanței învestite cu soluționarea cauzei, precum și a instanțelor de control judiciar, prin intermediul căilor de atac care se pot exercita în cauză. În acest context, trebuie precizat că orice nemulțumire cu privire la modul de soluționare a unei cauze, poate și trebuie să fie adusă la cunoștință instanțelor competente funcțional și material, în condițiile legii, prin intermediul căilor de atac.

În consecință, aspectele privind nemulțumirea petentului în legătură cu soluția de condamnare dispusă în ceea ce-l privește sau faptul că aceeași instanță soluționează și cererea de revizuire formulată de acesta, nu pot justifica strămutarea judecării cauzei aflate pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Ca atare, deși formal, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 71 C. proc. pen., petentul nu a prezentat, în concret, fapte ori împrejurări de fapt din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că toți judecătorii din cadrul Curții de Apel Alba Iulia ar fi părtinitori, prin raportare la împrejurările cauzei ori calitățile părților.

Pentru considerentele expuse, în contextul informațiilor transmise conform art. 72 alin. (6) C. proc. pen. și în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să coroboreze afirmațiile petentului din prezenta cauză, simpla susținere că judecătorii din cadrul Curții de Apel Alba Iulia nu ar putea da dovadă de obiectivitate și imparțialitate prin prisma soluției anterioare dispuse într-un alt dosar, nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.

Ca atare, în baza art. 74 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Alba Iulia.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2025.