Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.03.2025
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 157/2025

HOTĂRÂRE
06.03.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 157/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 06 martie 2025 Asupra cauzei de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 11.10.2024, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 446/RC din data de 10 decembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2014. În motivarea cererii, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., lămurirea deciziei penale nr. 446/RC pronunțată la data de 10 decembrie 2018, în dosarul nr. x/2014, privind prevederea faptei, pe considerentele deciziei CCR 405/2016, așa cum este prevăzută acum de Legea nr. 200/2023 și decizia CCR 651/2018 care a modificat elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de C. pen.

din 1969. Astfel, a menționat că există o nelămurire ce privește dispoziția din recurs în casație, instanța de recurs nepronunțându-se asupra motivului că "fapta nu este prevăzută de legea penală", în conformitate cu art. 3 alin. (1) și (2), prin modificările aduse Legii 187/2012. Vechiul art. 52 din C. proc. pen. a fost modificat, ca urmare a deciziei CCR nr. 102/2021, reprodus așa cum a fost modificat prin art. 1 pct. 4 din Legea 201/2023. A arătat că deciziile definitive și hotărârile instanțelor civile definitive aveau autoritatea de lucru judecat în fața instanței penale, în dosarul nr. x/2014, instanța de recurs în casație nelămurind dispoziția cu privire la elementele constitutive și forma de vinovăție care nu mai erau întrunite, fapta de abuz în serviciu nefiind prevăzută de legea penală.

Examinând hotărârea contestată, Înalta Curte constată următoarele: Prin decizia penală nr. 446/RC din data de 10 decembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2014, au fost respinse, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații B., A. și C. împotriva deciziei penale nr. 1100/A din 29 noiembrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2014. Contestatorul a solicitat ca, în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casatie si Justiție să dispună lămurirea deciziei penale nr. 446/RC pronunțată la data de 10 decembrie 2018, în dosarul nr. x/2014, în ceea ce privește considerentele determinante ale soluției pronunțate, motivat de faptul că există o nelămurire cu privire la hotărâre.

În conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație, printre altele, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c), competentă să dea o rezolvare contestației la executare fiind, în acest caz, potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Totodată, teza finală a art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că, în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte reține că instituția contestației la executare nu este o cale de atac extraordinară, ci este doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive - dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest moment, în cursul executării pedepsei - dacă incidentul s-a ivit în perioada executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei. Scopul acestui mijloc procesual este asigurarea punerii în executare a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, astfel încât, pe calea contestației la executare nu se poate schimba sau modifica soluția care a căpătat autoritate de lucru judecat.

Totodată, așa cum rezultă din dispozițiile art. 598 din C. proc. pen., contestația la executare poate fi formulată împotriva executării unei hotărâri penale, astfel încât acest mijloc procesual vizează punerea în executare a hotărârii definitive, iar nu analiza legalității hotărârii penale. În înțelesul textului art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. nelămurirea ivită trebuie să vizeze limitele în care hotărârea se execută, iar nu valabilitatea acesteia în privința textelor de lege și a principiilor aplicate. Or, criticile invocate în cauză de contestator, așa cum au fost formulate, nu se subsumează situațiilor care pot constitui motive de contestație la executare, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc.

pen., ci se circumscriu unor veritabile critici aduse modalității de soluționare a recursului în casație. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 446/RC din data de 10 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014. În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 446/RC din data de 10 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 227/2023
Ședința publică din data de 16 martie 2023 Asupra cauzei de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 februarie 2023, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația la executare formu
ÎCCJ 2025-06-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală
în mod real acestuia, nu este suficientă pentru constatarea admisibilității cererii de recurs în casație (încheierea nr. 13/RC din 20 ianuarie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014, încheierea nr. 76/RC din 09 martie 2016 pronunțată în dosa
ÎCCJ 2023-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 442/2023
Asupra cauzei de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 mai 2023, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale n
ÎCCJ 2025-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 393/2025
Ședința publică din data de 07 octombrie 2025 Deliberând asupra cauzei de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 106/A din data de 28 martie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
ÎCCJ 2025-11-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 50/2025
15 mai 2019), recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014, invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă