ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 24 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 17/F din data de 03 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați având ca obiect transferul persoanei condamnate A..

S-a constatat că numitul A. a fost condamnat prin sentința penală pronunțată de Curtea penală din Leeds la data de 18.05.2018 în cauza nr. T20187231 la pedeapsa de 14 ani închisoare cu executare, la care s-a adăugat 4 ani de control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de rănire a două persoane, tâlhărie asupra a două persoane și port de arme (câte două fapte), având corespondent în legea penală română în infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. d) și f) din C. pen., două infracțiuni de tâlhărie calificată, prevăzute de art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen. și o infracțiune de port și folosire fără drept de obiecte periculoase (armă-cuțit), prevăzută de art. 372 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În baza art. 166 alin. (6) lit. b) alin. (8) și (9) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a recunoscut, în parte, numai sub aspectul pedepsei de 14 ani închisoare cu executare (prin adaptarea sancțiunii penale conform legii penale române), sentința penală pronunțată de Curtea penală din Leeds la data de 18.05.2018 în cauza nr. T20187231, privind pe condamnatul A..

S-a dispus ca persoana condamnată A. să execute într-un penitenciar din România pedeapsa de 14 ani închisoare.

În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv și a pedepsei deja executate de la data de 03.04.2018 la zi.

S-a constatat că persoana condamnată nu beneficiază de regula specialității prevăzută de art. 169 din Legea nr. 302/2004 republicată, fiind expulzată în România după executarea pedepsei închisorii.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Galați a reținut că, deși Marea Britanie, începând cu data de 01.02.2020, nu mai este stat membru al Uniunii Europene, iar dispozițiile Acordului comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, pe de o parte, și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, pe de altă parte, și ale Acordului dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru schimbul de informații clasificate și protecția acestora (partea a treia: cooperarea în materie de asigurarea respectării legii și cooperarea judiciară în materie penală) nu acoperă transferul persoanelor condamnate, documentația privind transferul persoanei condamnate A., înaintată de autoritățile britanice, producând efecte juridice în continuare, având în vedere dispozițiile art. 153 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care dispune că "Prezentul titlu se aplică și în relația cu statele cu care România a încheiat un tratat care conține dispoziții similare deciziei-cadru", fiind aplicabilă Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983 (ratificată prin Legea nr. 76/1996), similară Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului Europei, din 27 noiembrie 2008.

Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv:

a) hotărârea este definitivă și executorie, astfel cum rezultă din certificatul întocmit de autoritățile judiciare din Regatul Unit la data de 21.11.2024, persoana condamnată aflându-se deja în executarea pedepsei finale de 14 ani închisoare cu executare;

b) faptele pentru care a fost condamnată persoana transferabilă constituie infracțiuni și dacă ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, acestea fiind infracțiuni de drept comun, nefiind vorba despre infracțiuni de natură politică sau militară și având corespondent în dispozițiile C. pen. român.

De asemenea, în cauză nu a rezultat că persoanei condamnate i-ar fi fost aplicată vreo pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social.

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) în ceea ce privește consimțământul la transfer, Curtea a constatat că persoana condamnată A. nu a fost de acord să continue executarea pedepsei în România, astfel cum rezultă din înscrisul depus la dosarul cauzei, însă autoritățile judiciare engleze au emis pe numele acestuia ordinul de deportare din 11.09.2020, privind expulzarea și interdicția de a intra în Regatul Unit;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004, respectiv: din fișa de cazier judiciar atașată la dosarul cauzei reiese că persoana transferabilă nu a mai suferit alte condamnări în România și nici nu figurează cu condamnări aplicate în alte state; persoana nu a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României; persoana condamnată nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; nu a fost identificat nicio cauză - reală sau personală - pentru care persoana condamnată nu ar răspunde penal potrivit legii române; pedeapsa nu constă într-o măsură care să presupună asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România și nici nu prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate; potrivit legii penale române, nu a intervenit prescripția executării pedepsei; procedurile derulate în fața autorităților judiciare din Regatul Unit au avut loc în prezența persoanei condamnate.

În consecință, Curtea a constatat că în speța de față sunt întrunite condițiile de recunoaștere și executare a hotărârii penale mai sus menționate, nefiind incident vreunul din cazurile pentru care se poate refuza recunoașterea și punerea în executare.

În speță, Curtea a procedat la adaptarea sancțiunii penale pronunțată de autoritățile judiciare din Marea Britanie, deoarece pedeapsa aplicată de autoritatea judiciară din Marea Britanie este una compusă potrivit legii penale engleze, dintr-o pedeapsă de 14 ani închisoare cu executare, care a început să fie executată încă de la data arestării inculpatului - din data de 04.04.2018 și care urmează să fie executată la zi în data de 03.04.2032, la care urmare liberării la termen ori în urma liberării condiționate, urmează să se adauge o perioadă de control judiciar de 4 ani, respectiv o măsură de supraveghere sub autoritatea unui birou de supraveghere, perioadă care conform legii engleze ar fi urmat să se împlinească la data de 02.04.2036.

Curtea, în vederea consultării autorității judiciare emitente a efectuat o corespondență cu aceasta și i-a făcut cunoscut că, potrivit legii penale române, nu ar putea fi recunoscută pe teritoriul Românei decât o pedeapsă de 14 ani închisoare cu executarea efectivă, pentru concursul de infracțiuni pentru care a fost condamnat numitul A., nu și perioada suplimentară de supraveghere de 4 ani prevăzută de legea din Marea Britanie ca un control judiciar.

Astfel, în ceea ce privește perioada extinsă de încă 4 ani (total 18 ani), Curtea a menționat în corespondența purtată cu autoritatea judiciară străină, că potrivit legii penale române, condamnatul va executa efectiv în închisoare numai 14 ani închisoare, cu posibilitatea liberării condiționate după executarea a 3/4 din această pedeapsă de 14 ani conform art. 100 alin. (1) lit. a) C. pen.. Începând executarea de la 03.04.2018, pedeapsa ar fi considerată executată la termen la data de 02.04.2032. Dacă ar fi liberat condiționat, condamnatul ar trebui să execute din pedeapsa de 14 ani închisoare o perioadă de 10 ani și 6 luni închisoare, adică până la data de 02.10.2028, urmând să rămână într-o perioadă de supraveghere până la data împlinirii pedepsei, până la 02.04.2032, fără a i se mai adăuga vreun alt termen de 4 ani de supraveghere conform legii penale a statului emitent, deci nu va fi supravegheat după data de 02.04.2032 în continuare, în niciun caz până în 02.04.2036. S-a adus ca argument de text dispozițiile art. 100 alin. (6) din C. pen.

S-a reținut că, prin înscrisul înaintat Curții la data de 24.02.2025, autoritatea judiciară emitentă din Marea Britanie a precizat că este de acord cu această adaptare a pedepsei aplicate condamnatului A. și că își menține cererea de transfer a acestuia pentru executarea pedepsei în continuare într-un penitenciar din România.

Curtea a constatat că prin adaptarea pedepsei nu se creează condamnatului o situație mai grea, pedeapsa adaptată corespunde, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu se transformă în niciun caz într-o pedeapsă pecuniară.

Împotriva acestei sentințe persoana condamnată A. a formulat apel.

Apelantul a arătat că nu dorește transferarea într-un penitenciar din România.

Examinând apelul formulat de apelantul A., în temeiul art. 141 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte constată că, în cauza de față, în materia transferării persoanei condamnate, între România și statul de condamnare sunt aplicabile dispozițiile Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, iar nu Decizia Cadru nr. 909/2008/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Ca atare, reținerea de către prima instanță a dispozițiilor art. 166 și următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată nu este corectă, având în vedere că, începând cu data 30 ianuarie 2020 a fost ratificat acordul de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii (UK) din Uniunea Europeană, acesta devenind țară terță.

Prin urmare, procedura inițiată de Marea Britanie este guvernată de prevederile din Titlul V- Capitolul 2, din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, respectiv art. 140 - art. 142 din lege, aplicabile în relația cu state terțe, anume cele ce nu fac parte din Uniunea Europeană, precum și de cele ale Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983.

Potrivit art. 141 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine în relația cu state terțe îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 142, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea de efecte juridice hotărârii judecătorești străine pe teritoriul României și transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate.

Analizând cerințele impuse de Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate și de dispozițiile art. 142 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile de recunoaștere și punere în executare a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare din Marea Britanie.

Așadar, prin sentința penală pronunțată de Curtea penală din Leeds la data de 18.05.2018 în cauza nr. T20187231, definitivă, s-a aplicat condamnatului A. o pedeapsă de 18 ani (compusă din 14 ani închisoare cu executare și 4 ani de control judiciar), pentru comiterea infracțiunilor de rănire a două persoane, tâlhărie asupra a două persoane și port de arme (câte două fapte) comise la data de 31.03.2018, hotărâre definitivă și executorie, în acord cu condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 și de art. 141 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată.

În ceea ce privește condiția dublei incriminări, instanța de control judiciar constată că în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta este îndeplinită, în sensul că infracțiunile reținute în sarcina condamnatului A. au corespondent în legea română în infracțiunea de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 32 din C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. d) și f) din C. pen. (o infracțiune), pedepsită cu închisoarea de la 15 ani la 25 ani sau detenția pe viață, două infracțiuni de tâlhărie calificată, prevăzute de art. 234 alin. (1) lit. a) din C. pen., pedepsite fiecare cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani și o infracțiune de port și folosire fără drept de obiecte periculoase (armă - cuțit), prevăzută de art. 372 alin. (1) lit. a) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 1 an sau cu amenda penală.

Prin urmare, pedeapsa de 14 ani închisoare, aplicată condamnatului de autoritățile britanice, nu depășește maximul special prevăzut de legea română.

Referitor la pedeapsa de 4 ani de control judiciar, Înalta Curte constată că aceasta nu are un corespondent în pedepsele reglementate de legea penală română, nici în ce privește denumirea și nici sub aspectul regimului juridic și, prin urmare, în mod corect prima instanță a procedat la o adaptare a pedepsei stabilite de autoritățile judiciare britanice în raport de dispozițiile art. 141 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 142 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. d) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, în sensul că, deși apelantul nu și-a exprimat acordul în vederea continuării executării pedepsei închisorii în România, aceasta nu constituie un impediment la recunoașterea condamnării și transferarea sa în România pentru continuarea executării pedepsei, având în vedere că față de persoana condamnată a fost emis un ordin de deportare la data de 11.09.2020.

Totodată, se reține că nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, persoanei condamnate fiindu-i respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nefiind pronunțată pentru infracțiuni politice sau militare, hotărârea pronunțată în străinătate respectând ordinea publică a statului român și producând efecte juridice în România și, de asemenea, nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. și transferul acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate, neexistând motive de netemeinicie sau nelegalitate care să impună reformarea sentinței apelate.

Față de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 141 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 17/F din data de 03 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 17/F din data de 03 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iunie 2025.