ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 152/2025

Ședința publică din data de 02 aprilie 2025

Deliberând asupra plângerii formulate de petentul A., judecătorul de cameră preliminară reține următoarele:

Prin ordonanța de clasare nr. 506/76/P/2023 din 08 august 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea numitului A., întrucât nu sunt întrunite condițiile de fond și formă ale sesizării, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., iar în temeiul art. 275 alin. (5) raportat la art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție, procurorul a constatat că la data de 20.09.2023 a fost înregistrată la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală sesizarea numitului A. împotriva magistratului judecător B., din cadrul Curții de Apel București pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals în înscrisuri.

În cuprinsul sesizării, numitul A. a menționat că la data de 13.06.2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat Hotărârea nr. 266/21.09.2023 și Hotărârea nr. 319/16.02.2023 privind cererea de completare și lămurire a Hotărârii nr. 266/2023. Deși Înalta Curte de Casație și Justiție în anul 2020 a anulat ca nelegală și netemeinică soluția judecătorului, trimițând dosarul spre rejudecare, acesta, abuzând de faptul că este magistrat, a declarat în fals că este legal să fii mutat disciplinar fără reîntoarcerea pe vechea funcție ocupată legal prin concurs, încălcând Legea nr. 80/1995, Legea nr. 138/1999, Legea nr. 53/2003 și Decizia Curții Constituționale nr. 71.2019. În dovedirea susținerilor sale, petentul a atașat copie după certificatul de grefă, precizând că va mai depune documente după redactarea hotărârii ÎCCJ din data de 13.06.2023.

În urma studierii sesizării și a înscrisurilor atașate la dosar de petent, s-a constatat că acesta își exprimă nemulțumirea eu privire la soluția dispusă de magistratul reclamat, dar fără să descrie în concret conținutul presupuselor fapte de natură penală imputate acestuia și fără a indica mijloace de probă în dovedirea acestora.

Analizând plângerea, s-a constatat că nu sunt descrise situații de fapt concrete, de natură să definească prin conținut anumite infracțiuni, motiv pentru care nu s-a dispus începerea urmăririi penale in rem.

Împotriva ordonanței de clasare nr. 506/76/P/2023 din 08 august 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, petentul A. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin ordonanța nr. 173/II/2/2024 din 16 septembrie 2024 a procurorului șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 506/76/P/2023 din 08 august 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, ca nefondată și, în temeiul art. 275 alin. (2) și (5) C. proc. pen.., s-au stabilit cheltuieli judiciare în suma de 50 RON care au fost suportate de petent.

Analizând ordonanța nr. 506/76/P/2023 din 08 august 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, prin prisma criticilor formulate, s-a constatat că dispoziția de clasare este legală și temeinică, din analiza conținutului actului de sesizare formulat de A. rezultând că nu sunt întrunite condițiile de fond, esențiale. Astfel, descrierea faptei, condiție de fond esențială a sesizării, presupune indicarea unor elemente și împrejurări de fapt care se pot circumscrie sferei ilicitului penal și care pot conduce la angajarea răspunderii penale a făptuitorilor. Această condiție decurge din obiectul urmăririi penale, care potrivit dispozițiilor art. 285 C. proc. pen.., constă în "strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată."

Or, în cauza de față, s-a constatat de către Parchet că actul care nu cuprinde o descriere clară și coerentă a situației de fapt, nu are aptitudinea de a învesti organele de urmărire penală în vederea exercitării competenței funcționale a acestora, astfel încât plângerea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva ordonanței de clasare nr. 506/76/P/2023 din 08 august 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 173/II/2/2024 din 16 septembrie 2024 a procurorului șef al aceleiași unități de parchet, a formulat plângere petentul A. la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2024, fiind fixat termen aleatoriu la data de 12.11.2024, completul C15 C. pen., când s-a amânat cauza la cererea petentului pentru imposibilitate de prezentare. Cauza a mai suferit o amânare având în vedere imposibilitatea de prezentare din motive medicale a petentului A., dovedită cu înscrisul medical depus la dosar.

În plângerea depusă la dosar, petentul A. a susținut că procurorul șef de secție a dispus o soluție de clasare ilegală susținând că nu sunt întrunite condițiile de fond esențiale ale sesizării chiar dacă există probe care dovedesc contrariul, considerând că o Parchetul refuză cercetarea plângerii penale împotriva unui judecător pentru care o instanță de judecată a stabilit că nu a respectat legea, după ce dosarul a fost trimis la rejudecare, conform deciziei definitive nr. 3206/2023 a Înaltei Curți de Casației și Justiție. Conform celor susținute, în sprijinul acestei interpretări a venit ulterior și legiuitorul care, prin modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare a introdus dispozițiile potrivit cadrele militare au dreptul să conteste aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. e)-g) din lege, în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei de sancționare, la instanța de contencios administrativ competentă potrivit legii." Conform petentului, din cele expuse mai sus, rezultă fără echivoc faptul că ÎCCJ a stabilit faptul că Ordinul șefului Statului Major General nr. SP 458/2015 este o sancțiune disciplinară fără a stabili dacă această sancțiune disciplinară este sau nu aplicată legal, instanța de fond a soluționat dosarul pe alte considerente, străine de natura cauzei.

Examinând plângerea formulată, în baza actelor și lucrărilor dosarului și în raport de criticile formulate, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 340 C. proc. pen.., după respingerea plângerii formulate împotriva soluției de clasare pronunțată în cauză, persoana a cărei plângere a fost respinsă conform art. 339 C. proc. pen.. poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire este reglementată prin art. 341 C. proc. pen.., iar judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au desfășurat actele de cercetare penală, respectiv a soluției date.

Așadar, în cauză, se reține că, prin ordonanța de clasare contestată, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea numitului A., întrucât nu sunt întrunite condițiile de fond și formă ale sesizării, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală constată că soluția de clasare, cuprinsă în ordonanța ce face obiectul cauzei pendinte, este legală și temeinică.

Din verificarea ansamblului actelor existente la dosar, se constată că nu există indicii și elemente care să ateste o faptă cu caracter penal a judecătorului care a soluționat cauza.

În concret, prin plângerea formulată, petentul A. a arătat că este nemulțumit de soluțiile dispuse de un judecător, întrucât o instanță de judecată a stabilit că acest judecător nu a respectat legea, după ce dosarul a fost trimis la rejudecare, conform deciziei definitive nr. 3206/2023 a Înaltei Curți de Casației și Justiție.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 315 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., cazul menționat de procuror în ordonanță, presupune clasarea atunci când nu se poate începe urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite condițiile de fond și formă ale sesizării.

Modalitățile de sesizare sunt reglementate și enumerate în cuprinsul art. 288 C. proc. pen.

Conform prevederilor art. 289 alin. (2) C. proc. pen.., plângerea trebuie să cuprindă: (...)descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum și indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.

Potrivit dispozițiilor menționate, sesizarea trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, o situație de fapt concretă și determinată, aptă a se subsuma unei norme de incriminare.

În cauză, plângerea formulată de petentul A. nu îndeplinește condițiile de formă și de fond prevăzute de legea procesual penală, respectiv cele indicate în art. 289 alin. (2) C. proc. pen.., întrucât, în conținutul său nu sunt descrise fapte tipice legii penale. Casarea sau desființarea unei hotărâri judecătorești, prin ele însele, nu dovedesc o conduită tipică infracțiunilor pentru care a formulat plângere petentul.

Plângerea penală în prezenta cauză cuprinde o multitudine de afirmații generale, supoziții și suspiciuni cu privire la un judecător care o pronunțat o hotărâre judecătorească. Împrejurarea că această hotărâre a fost desființată într-o cale de atac nu conduce în mod automat la concluzia că magistratul care a pronunțat soluția inițială ar fi săvârșit o faptă penală.

Drept urmare, în modalitatea în care a fost formulată, plângerea nu poate conduce la stabilirea concretă a unor stări de fapt care să contureze indicii de comitere a infracțiunilor sesizate, în limitele necesare și suficiente, începerii cercetărilor, astfel că, în mod corect, s-a constatat incidența dispozițiilor art. 315 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. (nu se poate începe urmărirea penală întrucât nu sunt întrunite condițiile de fond și formă esențiale ale sesizării).

Față de aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată că soluția de clasare dispuse de procuror este întemeiată, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 506/76/P/2023 din 08 august 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 173/II/2/2024 din 16 septembrie 2024 a procurorului șef al aceleiași unități de parchet.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga petentul la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 506/76/P/2023 din 08 august 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 173/II/2/2024 din 16 septembrie 2024 a procurorului șef al aceleiași unități de parchet.

Obligă petentul la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 02 aprilie 2025.