ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7 din data de 22 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și în baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoașterea și executarea pedepsei de 1620 zile închisoare aplicată condamnatului A. prin hotărârea penală nr. 10/754503-19 din data de 30.06.2022 pronunțată de Tribunalul Rotterdam, rămasă definitivă la data de 26.01.2023 pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 197 lit. a) din C. pen. olandez, care are corespondent în dispozițiile art. 263 alin. (1) din C. pen. român (trafic de migranți).

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. dintr-un penitenciar din Olanda într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 1620 zile închisoare sub condiția respectării regulii specialității.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei în acest sens.

S-au dedus din pedeapsa de 1620 zile închisoare perioadele executate conform art. 73 din C. pen., respectiv durata arestului preventiv de la 11.05.2019-17.04.2020, de la 31.08.2022-26.01.2023, durata arestului provizoriu în vederea executării mandatului european de arestare de la 17.08.2022 -31.08.2022, precum și perioada de detenție în Olanda de la 26.01.2023 la zi.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Cluj a constatat că prin hotărârea penală nr. 10/754503-19 pronunțată la data de 30.06.2022 de Tribunalul Rotterdam, rămasă definitivă la data de 26.01.2023, persoana transferabilă a fost condamnată la o pedeapsă de 1620 zile închisoare (4 ani și 6 luni) pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de persoane, reținându-se că la data de 11.05.2019, în timp ce se afla în Vlaardingen, împreună cu alte persoane, în calitate de șofer al camionului cu nr. x, a ajutat un număr de 34 de persoane de diferite naționalități, să intre și să tranziteze Țările de Jos în scopul de a ajunge în Anglia, cunoscând faptul că acea intrare sau acel tranzit sau acea ședere era ilegală.

Curtea a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat numitul A. are corespondent în C. pen. român, fiind incriminată de prevederile art. 263 alin. (1) din C. pen. (trafic de migranți), pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Din certificatul menționat la articolul 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în UE, emis de autoritățile Tărilor de Jos, a rezultat că numitul A. a executat până în prezent din pedeapsă: perioada 11.05.2019-17.04.2020 (343 zile) în stare de arest preventiv; perioada 17.08.2022-31.08.2022 (14 zile) în stare de detenție în România în vederea predării; perioada 31.08.2022-26.01.2023 (149 zile) în stare de arest preventiv; perioada 26.01.2023- la zi în stare de detenție, pedeapsa urmând a fi considerată ca executată la data de 13.02.2026.

De asemenea, s-a constatat că persoana condamnatăl nu și-a exprimat consimțământul de a fi transferat în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile speciale de recunoaștere și executare a sentința penale de condamnare, prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004 republicată, precum și că nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004, sub acest aspect reținând că executarea hotărârii judecătorești în România nu ar fi contrară principiului non bis in idem, deoarece din cazierul judiciar al condamnatului nu rezultă că ar fi fost condamnat în România pentru faptele de mai sus; persoana condamnată nu este cercetată penal în România pentru aceleași infracțiuni pentru care a fost pronunțată hotărârea judecătorească străină; persoana condamnată nu este cercetată penal în România pentru alte infracțiuni decât cele pentru care a fost pronunțată hotărârea judecătorească străină.

Totodată, din certificatul atașat a rezultat că persoana condamnată nu a fost prezentă personal la procesul penal în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, însă având cunoștință de proces a mandatat un avocat sau i s-a desemnat un avocat care să îl reprezinte în proces.

Împotriva acestei sentințe persoana condamnată A. a formulat apel.

Apelantul, prin concluziile apărătorului desemnat din oficiu, a solicitat în principal admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii atacate și respingerea solicitării de recunoaștere și executare a restului de pedeapsă într-un penitenciar din România. În subsidiar, a solicitat adaptarea pedepsei la legislația națională.

A învederat că acesta nu locuiește pe teritoriul României, că nu dorește să execute restul de pedeapsă în țară, considerând că reintegrarea sa socială se poate realiza mai ușor în străinătate.

S-au invocat prevederile art. 74 alin. (1) lit. f) și g) și ale art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., precum și art. 76 alin. (1) din C. pen., solicitându-se reducerea limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de legislația română și, pe cale de consecință, reținerea limitei de 1 an - 3 ani și 6 luni închisoare, întrucât instanța din Țările de Jos a apreciat că fapta săvârșită de inculpat nu prezintă gravitate excesivă, iar periculozitatea apelantului nu este una ridicată și mai mult, instanța străină a aplicat pedeapsa închisorii de 4 ani 5 luni și 10 zile, reprezentând jumătatea limitei maxime din pedeapsa prevăzută de legislația națională. Având în vedere raționamentul instanței străine, s-a solicitat aplicarea pedepsei reprezentând jumătatea limitei maxime prevăzute de C. pen. pentru această infracțiune, respectiv de 2 ani, ori pedeapsa de 2 ani și 8 luni ce a fost executată deja în România, conform art. 166 alin. (9) din Legea nr. 302/2004.

S-a arătat că legislația străină prevede limita maximă a pedepsei de 8 ani închisoare pentru fapta reținută, fiind mai mare decât limita maximă prevăzută de legislația română, respectiv 3 ani și 6 luni, în urma reținerii circumstanțelor atenuante.

Examinând apelul formulat de apelantul A., în temeiul art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Se constată că cererea dedusă judecății are ca obiect recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri judecătorești de condamnare a cetățeanului român A. la o pedeapsă cu închisoarea, pronunțată de o instanță din Țările de Jos, stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată "Hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român".

De asemenea, conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, în cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie.

Din certificatul întocmit de autoritățile judiciare din Țările de Jos rezultă că hotărârea penală nr. 10/754503-19 din data de 30.06.2022 pronunțată de Tribunalul Rotterdam, prin care s-a dispus condamnarea cetățeanului român A. la o pedeapsă de 1620 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de de trafic de persoane, prevăzută de art. 197 lit. a) din C. pen. al Țărilor de Jos, a rămas definitivă la data de 26.01.2023.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte).

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat apelantul au corespondent în legislația penală română în infracțiunea prevăzută de art. 263 alin. (1) din C. pen. (trafic de migranți).

Totodată, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte notează că durata pedepsei de 1620 de zile închisoare pe care trebuie să o execute persoana condamnată este compatibilă cu pedeapsa prevăzută de legea română în cazul infracțiunii de natura celor comise de apelant.

Astfel, se reține că potrivit art. 263 alin. (1) din C. pen. român, săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Prin urmare, pedeapsa unică de 1620 de zile închisoare (4 ani și 6 luni) la care a fost condamnat cetățeanul român A. de către autoritățile judiciare din Țările de Jos nu depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzută de legea penală română pentru infracțiunea corespunzătoare, nefiind, astfel, necesară adaptarea pedepsei conform art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată.

Cu referire la solicitarea apărării de a se reține prevederile art. 74 alin. (1) lit. f) și g) și ale art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., precum și art. 76 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte constată că acestea reprezintă criterii de individualizare a pedepsei (art. 74 alin. (1) lit. f) și g) din C. pen.) și circumstanțe atenuante judiciare (art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.), care au fost avute în vedere de instanța străină la momentul individualizării judiciare a pedepsei și nu aspecte care să impună adaptarea pedepsei, cu consecința ce decurge din art. 166 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată pentru instanța de preluare a executării pedepsei.

În conformitate cu art. 166 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004 republicată, adaptarea pedepsei se impune atunci când durata pedeapsei stabilită de autoritățile judiciare străine depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Or, după cum se observă, în speță, durata pedepsei de 1620 zile de închisoare pe care persoana condamnată o are de executat se încadrează între limitele de la 2 la 7 ani închisoare, prevăzute de art. 263 alin. (1) din C. pen.

c) persoana condamnată are cetățenie română.

Din actele dosarului rezultă că persoană condamnată A. este cetățean român, astfel cum rezultă din lucrarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj Napoca.

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Înalta Curte constată că, deși apelantul persoană condamnată A. nu și-a dat consimțământul pentru a fi transferat în România în vederea continuării executării pedepsei de 1620 zile închisoare, acordul persoanei condamnate nu este necesar în situația în care acesta este cetățean român, cu domiciliul în România, astfel că este îndeplinită condiția supusă analizei.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Verificând motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute în art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză.

În acest sens, se reține că apelantul persoana condamnată A. nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, astfel cum reiese din fișa de cazier judiciar; nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale potrivit legii penale române; pedeapsa aplicată poate fi executată în România; nu a intervenit, potrivit legii penale române, prescripția executării pedepsei; apelantul, deși nu a fost prezent la judecată în statul de condamnare, a avut cunoștință de proces, a mandatat un avocat sau i s-a desemnat un avocat care să îl reprezinte în proces conform mențiunilor din certificatul emis de autoritățile judiciare din Țările de Jos; nu a intervenit, potrivit legii penale române, amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptelor, iar persoana condamnată nu este cercetată pe teritoriul țării pentru aceleași fapte pentru care a fost condamnat de către autoritățile judiciare din Țările de Jos.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. și transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării, în regim de detenție, a pedepsei de 1620 zile de închisoare, aplicată prin hotărârea penală nr. 10/754503-19 din data de 30.06.2022 pronunțată de Tribunalul Rotterdam, rămasă definitivă la data de 26.01.2023.

Față de considerentele expuse anterior, în temeiul art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 7 din data de 22 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței penale nr. 7 din data de 22 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2025.