ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 626/2025

Ședința publică din data de 26 martie 2025

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin decizia nr. 520 din 9 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a fost respinsă excepția tardivității invocării excepției inadmisibilității acțiunii, a fost admis apelul expertului A. împotriva încheierii de ședință din 27 octombrie 2020, pe care o schimbă în parte în sensul încuviințării diferenței de onorariu, stabilind modalitatea de achitare de către părțile din cauză. A fost admis apelul declarat de reclamanta B. S.A. împotriva sentinței nr. 1952 din 15 decembrie 2020 a Tribunalului Specializat Cluj pe care a schimbat-o în parte, în sensul majorării cheltuielilor de judecată acordate reclamantei cu titlu de onorariu avocațial și stabilite în sarcina pârâtei de la suma de 19705,55 RON la suma de 30.000 RON și reducerii acestor cheltuieli de judecată acordate pârâtei și stabilite în sarcina reclamantei de la suma de 26421,2 RON la suma de 10.000 RON. A fost respins apelul declarat de pârâta C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1952 din 15 decembrie 2020. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței instanței de fond; a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 3478,91 RON, cererea apelantei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată fiind respinsă.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta B. S.A. cât și pârâta C. S.R.L.

Recursul reclamantei vizează inclusiv considerentele deciziei instanței de apel referitoare la efectul hotărârilor judecătorești, aceasta solicitând casarea în parte a deciziei atacate și, în urma rejudecării, admiterea în totalitate a apelului său, înlăturarea considerentelor privind efectul constitutiv al hotărârii judecătorești și înlocuirea acestora cu considerente din care să rezulte efectul declarativ al hotărârii judecătorești.

Primul motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., autoarea căii de atac arătând că au fost încălcate principiul securității juridice, principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta consideră că instanța de apel a nesocotit prevederile cuprinse în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează prezumția lucrului judecat, în sensul în care, contrar celor reținute cu putere de lucru judecat prin deciziile civile nr. 490/2012 a Curții de Apel Cluj, nr. 7330/2013 și nr. 3928/2009 ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, a exclus din calculul chiriei valoarea amortizării actualizate.

Mai arată recurenta că instanța a încălcat principiul disponibilității consacrat de art. 9 C. proc. civ., atât în raport de obiectul procesului cât și de limitele învestirii instanței.

Precizează autoarea căii de atac faptul că nu a invocat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit criteriile în funcție de care se determină chiria, ci puterea de lucru judecat a acestora, caz în care nu prezintă relevanță identitatea de obiect, de perioadă de timp și de sursă a obligațiilor astfel cum a relevat instanța de apel, importantă fiind doar legătura dintre cauze. Se învederează, tot circumscris acestui motiv de recurs, faptul că instanța de apel era obligată să pună în discuția părților considerentul reținut cu privire la neincluderea valorii amortizării în calculul chiriei, obligație nerespectată însă.

Stabilirea greșită a contravalorii chiriei în moneda națională, deși a fost solicitată obligarea pârâtei la plata echivalentului în RON al sumei stabilite în euro reprezintă o altă manifestare a încălcării principiului disponibilității consacrat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează încălcarea art. 425 C. proc. civ., deoarece au fost respinse argumentele prezentate de reclamantă în concluziile raportului de expertiză și s-a reținut în mod nejustificat că valoarea amortizării este un criteriu orientativ. De asemenea se invocă lipsa oricărei motivări cu privire la primul motiv de apel, respectiv că pretențiile sale trebuiau admise în integralitate.

Recurenta invocă și existența unor motive contradictorii ale deciziei atacate, inadvertențe în silogismul judiciar al instanței de apel, toate fiind de natură să fragmenteze continuitatea și unitatea raționamentului acesteia, fapt ce face imposibil controlul de legalitate.

Cel de-al treilea motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se o aplicare greșită a prevederilor art. 1 și ale art. 11 din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale care stabilesc că amortizarea din preț va fi încasată de către proprietarul rețelei.

Au fost aplicate greșit și dispozițiile H.G. nr. 2139/2004 și ale Ordinului ANRE nr. 42/2013, care fac o delimitare clară între amortizarea fiscală și amortizarea actualizată a rețelei, acesta din urmă fiind criteriul avut în vedere de către instanță la calculul chiriei, contrar dispozițiilor legale.

Referitor la petitul accesoriu privind cheltuielile de judecată, recurenta susține că au fost încălcate și greșit aplicate prevederile art. 1349 și art. 1532 C. civ. în sensul că instanța a acordat numai onorariul efectiv achitat deși părțile s-au înțeles asupra unei sume mai mari ce urma a fi plătită eșalonat. Apreciază că instanța de apel avea și posibilitatea de a admite cererea subsidiară formulată de reclamantă în sensul solicitării cheltuielilor de judecată pe cale separată, însă acest petit a fost ignorat, cu încălcarea principiului disponibilității.

Recursul declarat împotriva considerentelor deciziei instanței de apel se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și vizează modalitatea în care această instanță a interpretat prevederile legale ce țin de efectele hotărârii judecătorești și de principiul securității juridice.

Astfel, instanța de apel reține că "efectul hotărârii judecătorești de obligare la încheierea unui contract va fi unul constitutiv de drept, deoarece are în vedere formarea unui act juridic nou, conform parametrilor propuși de părți/parte și acceptați de instanță. Iar în ipoteza admiterii acțiunii, raportul contractual va fi considerat ca format cu începere de la data sesizării instanței, în aplicarea principiului disponibilității, nu de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești".

Recurenta consideră că hotărârea pronunțată în cauză este declarativă de drepturi și nu constitutivă întrucât a urmărit recunoașterea jurisdicțională a drepturilor și obligațiilor corelative născute în temeiul legii, iar această hotărâre nu a creat o situație juridică nouă ci a constatat drepturi preexistente.

Recursul recurentei-pârâte este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (5), (6), (7) și (8) C. proc. civ., solicitându-se casarea în parte a deciziei atacate în ce privește modalitatea de soluționare a celor două apeluri declarate de părți și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, iar în subsidiar, rejudecarea apelurilor și admiterea în tot a apelului pârâtei, respingerea apelului reclamantei și, în consecință, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă arată că nu au fost respectate dezlegările obligatorii din decizia nr. 2376 din 15 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel încălcând flagrant normele de procedură de la art. 501 C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., considerând că este incident și motivul de casare de la pct. 7 întrucât hotărârea recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei Înaltei Curți nr. 2376 din 15 noiembrie 2022.

Autoarea căii de atac remarcă faptul că instanța de apel nu face nicio referire la decizia Înaltei Curți, decizia de casare, în cuprinsul motivelor de apel, acest element reflectând lipsa de preocupare pentru respectarea strictă a dezlegărilor instanței supreme.

Circumscris motivelor de casare indicate, recurenta-pârâtă consideră că este nelegală modalitatea în care a fost soluționată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pornind de la reținerea de către instanța de apel a faptului că o hotărâre constitutivă de drepturi ar produce efecte retroactive, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și nu de la data pronunțării ori rămânerii definitive a hotărârii. Este contrară legii, consideră recurenta, reținerea de către instanța de apel a faptului că o cerere de chemare în judecată nu ar putea să devină inadmisibilă în urma trecerii timpului ori schimbării circumstanțelor, dacă ea ar fi admisibilă la data sesizării instanței, neexistând nicio dispoziție legală care să fundamenteze această teză.

În analiza realizată de instanța de apel cu privire la excepția inadmisibilității cererii introductive au fost încălcate și aplicate greșit normele de drept material cuprinse în art. 108 din Legea nr. 123/2012 și cele ale art. 6, art. 1166, art. 1182 și art. 1186 C. civ.

Recurenta-pârâtă apreciază că în mod greșit s-a reținut că reclamanta ar putea solicita stabilirea condițiilor în care a fost exercitat dreptul de folosință în trecut. Arată că hotărârea constitutivă de drepturi produce efecte de la data rămânerii definitive și nu de la data învestirii instanței. Consideră că pentru repararea prejudiciului trecut, reclamanta avea la îndemână o acțiune în pretenții, iar acțiunea de obligare a pârâtei la încheierea contractului produce efecte numai pentru viitor.

Recurenta invocă soluția pronunțată în dosarul nr. x/2009, cu aceleași părți, în care instanțele au stabilit definitiv că reclamanta era îndreptățită să pretindă plata unei sume de bani pentru perioada anterioară pronunțării hotărârii, în absența unui contract între părți. Menționează că ulterior invocării excepției inadmisibilității și a lipsei de interes, reclamanta a realizat noi demersuri judiciare față de pârâtă prin care a solicitat obligarea la plata unor sume de bani (pentru perioadele din trecut) și nu obligarea la încheierea unui contract.

Este considerată ca fiind nelegală și modalitatea în care a fost soluționată excepția lipsei de interes, făcându-se trimitere la argumentele evocate în ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității.

Referitor la fondul cauzei, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a reținut în mod nelegal efectul pozitiv al lucrului judecat în dosarul nr. x/2015, reținând că este ținută de statuările instanței care a soluționat acel dosar, cu privire la calitatea de proprietar al întregii rețele, deși circumstanțele cauzei sunt cu totul altele și contrar probelor administrate.

Circumscris motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se invocă o analiză insuficientă a unora dintre argumentele care influențează modalitatea de determinare a cuantumului chiriei, stabilirea acestui cuantum fiind rezultatul maximizării nejustificate a presupusului profit realizat de recurentă, prin eliminarea neîntemeiată a unor cheltuieli, precum și prin neluarea în calcul a veniturilor realizate direct de intimată.

În cauză a depus întâmpinare recurenta-reclamantă prin care a invocat excepția tardivității și nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă.

Prin încheierea din 9 octombrie 2024 cele două excepții au fost respinse, dispunându-se admiterea în principiu a celor două recursuri, după comunicarea în prealabil a raportului întocmit de către magistratul-asistent desemnat conform art. 493 C. proc. civ. (dispoziție abrogată în prezent).

Ambele recursuri sunt nefondate având în vedere considerentele ce vor urma.

Referitor la recursul reclamantei B. S.A.

Primul motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 20 C. proc. civ. potrivit căruia "Judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea și să respecte el însuși principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege".

Nemulțumirea recurentei-reclamante vizează în fapt criteriile avute în vedere pentru evaluarea folosinței, instanța de apel excluzând din calculul chiriei care a fost stabilită în sarcina intimatei-pârâte valoarea de amortizare actualizată a rețelei de gaze naturale a cărei proprietară este reclamanta.

Pornind de la faptul că în litigiile anterioare derulate între părți pentru evaluarea folosinței au fost stabilite două criterii: valoarea de amortizare actualizată a rețelei de distribuție de gaze naturale și capacitatea rețelei de a aduce profit, excluzând din acest calcul primul criteriu, instanța de apel ar fi încălcat efectul pozitiv al hotărârilor judecătorești anterioare pronunțate în dosarele nr. x/2005 și nr. y/2009

Aceste motive au fost invocate și dezvoltate în mod identic și în fața instanței de apel, aceasta pronunțându-se asupra lor, răspunzând pe larg tuturor acestor critici.

Ca atare, invocarea acelorași motive și în fața instanței de recurs reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ. astfel când nu vor fi primite și, în consecință nu vor fi analizate.

În plus, aceste motive reprezintă aspecte de netemeinicie, critici aduse concluziilor stabilite prin expertizele efectuate în cauză, exprimând în realitate nemulțumirea recurentei-reclamante față de cuantumul prea mic al chiriei stabilită în sarcina pârâtei, aspecte care nu pot forma obiectul analizei instanței de recurs, chiar dacă ele au fost invocate ca fiind încălcări ale unor principii de drept procesual civil.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care se susține o încălcare a dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. referitoare la conținutul hotărârii instanței de apel nu pot fi reținute, respingerea argumentelor invocate cu privire la exprimarea valorică a chiriei, concluziile raportului de expertiză, ignorarea valorii de amortizare actualizate, nu echivalează cu necercetarea fondului.

Instanța de apel a răspuns criticilor referitoare la modalitatea de stabilire a valorii chiriei, atât sub aspect valoric, cât și sub aspectul monedei în care a fost exprimată această valoare, a făcut o analiză pertinentă a concluziilor raportului de expertiză tehnică, fiind prezentate toate argumentele în fapt și în drept care au dus la soluția pronunțată, considerente care vin să sprijine această soluție și să reflecte raționamentul logico-juridic al instanței de apel, nefiind identificate motive contradictorii.

Criticile recurentei-reclamante subsumate pct. 8 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de asemenea nu pot fi reținute, apreciindu-se ca fiind invocate formal, vizând în realitate nemulțumirea părții față de un cuantum prea mic al chiriei stabilită în beneficiul său, cu aceeași motivare exprimată și în cuprinsul motivelor de recurs anterior analizate, respectiv excluderea greșită a valorii amortizării actualizate din calculul chiriei.

Înalta Curte reține că și aceste motive au fost invocate prin apelul declarat în mod identic, fiind analizate de către instanța de apel.

Referitor la petitul accesoriu privind cheltuielile de judecată, în mod legal instanța de apel a avut în vedere doar onorariul de avocat efectiv achitat de către recurentă, nu și partea din onorariu neîncasată.

Într-adevăr nu pot fi avute în vedere sumele cu privire la care nu s-a făcut dovada achitării, afectate de termen, deoarece prejudiciul ce poate fi imputat pârâtei, terț față de contractul de asistență juridică, se impune a fi dovedit la momentul soluționării procesului, orice alte neînțelegeri dintre părți și mandatarul său convențional, nefiindu-i opozabile.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În mod corect instanța de apel s-a pronunțat asupra acestor cheltuieli în limitele în care au fost dovedite prin depunerea chitanțelor aferente, potrivit legii, doar această parte din onorariu fiind considerată prejudiciu cert.

Nu se poate reține o încălcare a principiului disponibilității urmare a faptului că recurenta a formulat o cerere subsidiară prin care a solicitat acordarea cheltuielilor afectate de termen pe cale separată, întrucât nu poate fi reținut caracterul subsidiar, nu este vorba despre un alt obiect, ci despre pretinderea unei alte modalități de plată, pe o altă cale, a aceluiași obiect; neputând fi posibilă o divizare a obligației de plată a cheltuielilor de judecată sub aspectul modalității de executare.

Referitor la recursul împotriva considerentelor deciziei civile, recurenta invocă faptul că prin modalitatea de interpretare a prevederilor legale ce țin de efectele hotărârii judecătorești și de principiul securității juridice au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

De asemenea, calea de atac împotriva considerentelor poate viza doar considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea.

Or, recurenta nu se află în niciuna dintre aceste situații, nu a justificat niciun prejudiciu, iar aprecierea instanței de fond cu privire la efectele hotărârii judecătorești nu este dată în dezlegarea vreunei probleme de drept de care depindea soluționarea cauzei.

Instanța de apel s-a pronunțat cu privire la motivul de apel prin care se critica greșita soluționare a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, excepție invocată de către pârâtă, ocazie cu care, în cuprinsul considerentelor, a făcut aprecieri cu privire la efectul constitutiv al hotărârii judecătorești, fără a da o dezlegare unei probleme de drept cu care, de altfel, nici nu fusese sesizată.

Ca atare, recursul împotriva considerentelor unei hotărâri poate fi exercitat doar în situațiile prevăzute de art. 461 alin. (2) C. proc. civ. și nu pentru orice nemulțumire a părții.

Cu privire la recursul pârâtei C. S.R.L..

Prima critică vizează încălcarea de către instanța de apel a dezlegărilor obligatorii ale deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2376 din 15 noiembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2014 (decizia de casare), motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Tot raportat la nerespectarea îndrumărilor din decizia de casare recurenta consideră că este incident în speță și motivul de recurs de la pct. 7 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în sensul încălcării autorității de lucru judecat a problemelor tranșate prin respectiva decizie.

Această ultimă critică poate fi analizată doar din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere norma de drept procesual instituită în art. 501 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează efectele deciziei de casare față de instanțele care judecă fondul.

Nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare în raport cu decizia din apel, în considerarea dispozițiilor art. 430 din C. proc. civ., fiind incidente dispozițiile art. 501 C. proc. civ., normă cu caracter special care impune caracterul obligatoriu al dezlegărilor problemelor de drept stabilite prin decizia de casare față de instanța care judecă fondul.

Lipsa unei referiri exprese în considerentele deciziei atacate cu privire la decizia de casare, nu echivalează cu nesocotirea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ.

Dezlegările în drept date prin decizia de casare statuează asupra obiectului cererii de chemare în judecată, arătându-se că instanța a fost învestită și cu capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata chiriei, unei decizii anterioare raportarea greșită a instanței de apel la statuările anterioare ale primei instanțe de apel, reținând în mod eronat incidența art. 431 alin. (2) C. proc. civ. atunci când a fost analizată admisibilitatea acțiunii, nemaifiind analizate criticile din cel de-al treilea motiv de recurs.

Ca atare, instanța de apel s-a conformat, astfel cum rezultă din considerentele deciziei pronunțate, îndrumărilor stabilite de către instanța de recurs.

Având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva deciziei nr. 520/2023 din 9 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 26 martie 2025.