ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 309/2025

Ședința publică din data de 12 februarie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată sub nr. x/2021, reclamanta A.. a solicitat Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României obligarea pârâtului B. la plata sumei de 7.180.789,29 RON (4.961.118,33 RON sumă estimată provizoriu, respectiv, 7.180.789,29 RON conform precizării câtimii pretențiilor din data de 26.05.2023) reprezentând beneficiul nerealizat (profitul pe care reclamanta nu l-a putut obține în calitate de asociat al societății C. S.R.L.) din cauza conduitei pârâtului și la plata dobânzii legale penalizatoare de 9,25 %, calculată de la data pronunțării hotărârii arbitrale și până la data achitării integrale a debitului, precum și a tuturor cheltuielilor ocazionate de soluționarea litigiului.

Prin încheierea din data de 03.04.2023, tribunalul arbitral a respins solicitarea reclamantei de administrare a probei cu expertiză tehnică contabilă, ca nefiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Prin hotărârea arbitrală nr. 84 din data de 01.11.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât, în privința penalităților fundamentate pe obligația de a nu efectua niciun fel de activități care ar putea avea ca rezultat fie încetarea relațiilor economice și contractuale cu clienții actuali sau potențiali ai societății, fie angajarea de către terțe persoane a salariaților și a oricăror alți colaboratori ai societății și, pe cale de consecință, a respins în parte cererea de arbitrare formulată de reclamanta A.., în contradictoriu cu B., ca fiind prescrisă. De asemenea, tribunalul arbitral a respins în rest cererea arbitrală introdusă de reclamanta A.. în contradictoriu cu B., ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată și a luat act că pârâtul și-a rezervat dreptul de a recupera cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri arbitrale și a încheierii din data de 03.04.2023 a formulat acțiune în anulare reclamanta A..

Prin sentința civilă nr. 42F din 09.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii în anularea încheierii din data de 03.04.2023, invocată de către pârât, ca neîntemeiată. A fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii în anulare invocată din oficiu. A fost respinsă acțiunea în anularea încheierii din data de 03.04.2023 și a sentinței arbitrale nr. 84 din data de 01.11.2023, pronunțate de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, A.. a declarat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esență, următoarele:

Recurenta susține că instanța de fond a înlăturat motivul de anulare invocat de către aceasta referitor la lipsa motivării hotărârii arbitrale și întemeiat pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., fără a argumenta în mod concret, respingând cererea ca inadmisibilă.

Potrivit recurentei, instanța de fond nu a argumentat de ce consideră că înlăturarea principalului motiv invocat cu privire la întreruperea prescripției nu constituie veritabile critici aduse hotărârii arbitrale. Potrivit recurentei, dacă ar fi fost avut în vedere motivul referitor la întreruperea cursului prescripției de către tribunalul arbitral și curtea de apel, soluția ar fi fost de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Mai arată recurenta că aceeași situație se regăsește și în cazul omisiunii instanței de fond în ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității cererii raportat la motivul întemeiat pe prevederile art. 608 lit. h) C. proc. civ., respectiv încălcarea dreptului la apărare prin respingerea probei cu expertiză contabilă.

Potrivit recurentei, motivarea curții de apel încalcă prevederile art. 9 alin. (3) C. civ., referitoare la interpretarea legii de către instanța de judecată, față de cele susținute prin cererea în anulare, respectiv că i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 24 din Constituția României, prin respingerea probei cu expertiză contabilă . În continuare, recurenta face trimitere la considerentele sentinței arbitrale și arată că respingerea probei cu expertiză îi încalcă dreptul la apărare și la un proces echitabil. Totodată, recurenta arată că toată motivarea curții de apel referitoare la criticile aduse de aceasta cu privire la proba cu expertiza contabilă sunt străine de natura cauzei.

Printr-o altă critică, recurenta susține că au fost încălcate de către curtea de apel norme de drept material, respectiv dispozițiile art. 9 alin. (3) C. civ., coroborate cu prevederile art. 2506 alin. (4) și urm. din C. civ., referitoare la prescripție. În acest sens, recurenta arată că respingând ca inadmisibil motivul invocat cu privire la nemotivarea tribunalului arbitral referitoare la omisiunea de a analiza argumentul acesteia privind prescripția, curtea de apel a aplicat greșit în cauza dedusă judecății chiar prevederile de drept material ale art. 2506 C. civ.

Mai arată recurenta că au fost încălcate de către curtea de apel și prevederile art. 21 alin. (3) și art. 24 alin. (1) din Constituția României.

Recurenta a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din 12 februarie 2025, instanța supremă a respins excepția nulității, cu motivarea reținută în practicaua prezentei decizii.

Examinând sentința atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivele care pot întemeia o acțiune în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de lege, potrivit art. 608 din C. proc. civ., fiind, ca atare, de strictă interpretare și deci fără posibilitatea de a fi extinse pe cale de analogie. Acestea vizează condiții de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înțelegerea părților concretizată în convenția arbitrală și cauze de nelegalitate expres stabilite, fără a putea fi analizate critici referitoare la situația de fapt, probele administrate și aspecte de temeinicie.

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acțiunii în anulare.

Înalta Curte reține că autoarea căii de atac susține că prin sentința recurată nu s-a argumentat în mod concret de ce au fost înlăturate criticile privind întreruperea prescripției. Totodată, recurenta critică omisiunea motivării de către curtea de apel în ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității cererii, raportat la motivul întemeiat pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., susținând că prin respingerea probei cu expertiză contabilă i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că aceste critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., vor fi analizate împreună, având în vedere că, subsumat acestor motive de recurs, recurenta critică sentința curții de apel referitor la soluția dată cu privire la motivele de anulare întemeiate de prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) și h) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că aceste critici sunt nefondate.

Dispozițiile art. 425 C. proc. civ. care consacră în mod expres structura hotărârii judecătorești stabilesc, în privința considerentelor, că acestea conțin pe lângă arătarea obiectului cererii și susținerilor pe scurt ale părților, și expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele care care au format convingerea instanței la pronunțarea soluției, și pentru ca instanța de recurs să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Ca urmare, motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele deduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

În cauză, instanța supremă constată că motivarea curții de apel întrunește exigențele art. 425 alin. (1) C. proc. civ. în condițiile în care aceasta a analizat sentința arbitrală atacată, având în vedere caracterul specific al acțiunii în anulare, prin prisma motivelor limitativ stabilite de art. 608 C. proc. civ.

Instanța supremă reține că prin intermediul motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ. hotărârea poate fi desființată dacă nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri.

Or, din considerentele sentinței recurate rezultă că instanța învestită cu acțiunea în anulare a arătat la fila x că tribunalul arbitral a avut în vedere toate argumentele principale ale reclamantei legate de cursul prescripției extinctive, precum caracterul pretins continuu al faptei și obținerea situațiilor financiare ale societății în cursul anului 2020.

Contrar susținerilor recurentei, din considerentele sentinței rezultă raționamentul pe care curtea de apel s-a sprijinit atunci când a înlăturat criticile încadrate în motivul de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., apreciind că acest text de lege vizează aspecte formale ale hotărârii arbitrale, respectiv absența motivării, iar nu la pretinsele insuficiențe sau lacune ale acesteia din perspectiva inexistenței unui răspuns exhaustiv la toate susținerile părților.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța învestită cu acțiunea în anulare a argumentat în mod clar și concis că tribunalul arbitral nu s-a mai raportat la pretinsa întrerupere a cursului termenului de prescripție prin recunoașterea dreptului pe parcursul litigiului arbitral și la renunțarea la prescripție, deoarece sunt chestiuni prezentate prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor și care nu mai puteau fi analizate, aspect care nu poate echivala cu nemotivarea soluției asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Nici criticile privind omisiunea motivării de către curtea de apel în ceea ce privește critica privind respingerea probei cu expertiză contabilă, încadrată la motivul prevăzut la art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., nu pot fi primite.

Din considerentele sentinței recurate reiese că s-a reținut în mod judicios de către curtea de apel că aspectele criticate cu privire la respingerea probei cu expertiză nu vizează posibilitatea de a propune probe și de a dezbate utilitatea lor, ci reprezintă nemulțumiri ale recurentei legate de soluția instanței arbitrale asupra utilității probei, ce nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Referitor la susținerile recurentei prin care arată că tribunalul arbitral, respingând proba cu expertiză, i-a încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, cu trimitere la prevederile art. 9 C. civ., art. 21 și art. 24 din Constituție, instanța supremă constată că nu sunt veritabile critici de nelegalitate, în realitate acestea vizează nemulțumirea recurentei cu privire la soluția pronunțată de instanța arbitrală sub acest aspect.

De asemenea, instanța supremă constată că susținerile recurentei, potrivit cărora motivele curții de apel referitoare la respingerea probei cu expertiza contabilă sunt străine de natura cauzei, nu pot fi analizate din perspectiva vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât autoarea căii de atac nu argumentează în concret de ce respectivele considerente sunt străine de natura cauzei, criticile fiind invocate formal.

Totodată, referirile recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (3) C. civ., coroborat cu prevederile art. 2506 alin. (4) și urm. din C. civ., privind prescripția, nu justifică incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din punctul de vedere al nerespectării normei de drept material, întrucât aduc în discuție aspecte care țin de fondul litigiului și asupra cărora tribunalul arbitral s-a pronunțat în mod definitiv. În realitate, prin memoriul de recurs se reiau, sub o altă formă, susținerile din acțiunea în anulare, care au primit deja o dezlegare în fața curții de apel și nu se dezvoltă critici de nelegalitate ale sentinței atacate.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și că recursul declarat de A.. este nefondat, urmând a fi respins, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A.. împotriva sentinței civile nr. 42 F din 9 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2025.