ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1248/2025

HOTĂRÂRE

18.09.2025

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1248/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2024 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2024, reclamantele A. și B., reprezentate legal prin Sindicatul Național "Forța Legii" au solicitat obligarea pârâților UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ORAȘ ȘTEFĂNEȘTI și PRIMARUL ORAȘULUI ȘTEFĂNEȘTI să le acorde indemnizația lunară în cuantum brut de 500 RON prevăzută pentru "asistenții medicali" și cei asimilați acestora, începând cu data executării sentinței și până la intervenirea unei cauze legale sau contractuale de modificare sau de încetare; de asemenea, au solicitat acordarea de despăgubiri începând cu luna august 2023 până la data executării sentinței, actualizat, plus dobânda legală.

La termenul din 21 martie 2025, instanța de judecată, având în vedere că acțiunea a fost formulată de către membrii de sindicat A. și B. prin Sindicat, ca și reprezentant legal, față de domiciliul reclamantelor, a rămas în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj în soluționarea cauzei.

Prin sentința nr. 525/2025 din 21 martie 2025, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului Botoșani.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în privința competenței teritoriale, Codul muncii derogă de la dreptul comun (art. 107 C. proc. civ.), în sensul că aceasta aparține nu instanței de la domiciliul pârâtului, ci aparține celei de la domiciliul sau reședința reclamantului.

Potrivit art. 269 din Codul muncii, "(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul".

Acest text instituie așadar, o competență teritorială alternativă în cazul salariaților, aceștia putând introduce acțiunea: la domiciliul lor (înțeles în sens larg, inclusiv reședința) sau la instanța în a cărei rază teritorială se află locul lor de muncă (care, de cele mai multe ori, coincide cu sediul angajatorului).

În materia litigiilor de muncă, s-a pronunțat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, Decizia nr. 1/2013, care a stabilit că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Or, în cauza dedusă judecății acțiunea nu este formulată de Sindicat în numele reclamantelor, ci este promovată de reclamante, în cererea de chemare în judecată fiind precizat textual "B. și A. reprezentate legal de Sindicatul Național Forța Legii".

Din mențiunile cărților de identitate depuse în copie la dosar rezultă că reclamantele domiciliază în județul Botoșani.

Reținând că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, instanța a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, în circumscripția căruia se află atât domiciliul reclamantelor, cât și locul de muncă al acestora.

Învestit prin declinare, Tribunalul Botoșani, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 666 din 17 iunie 2025, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în cauza dedusă judecății, calitatea de reclamant revine unei persoane juridice, respectiv Sindicatului Național "Forța Legii". Trebuie remarcat că, deși cererea de chemare în judecată este formulată în numele reclamantelor B. și A., este precizat ulterior că acestea sunt reprezentate legal de Sindicatul Național "Forța Legii", iar cererea de chemare în judecată este semnată exclusiv de persoana juridică. Mai mult decât atât, în antetul acțiunii introductive, este invocat art. 28 din Legea nr. 367/2022, care stabilește, la alin. (3), calitatea procesuală activă a organizației sindicale.

Reclamant în cauză este Sindicatul Național "Forța Legii", care a formulat cererea de chemare în judecată în numele membrilor săi de sindicat, iar sub aspectul competenței teritoriale, în speță vor fi aplicabile prevederile privind tribunalul de la sediul persoanei juridice reclamante.

Instanța a făcut trimitere și la considerentele Deciziei nr. 1/2013 pronunțate în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat asupra competenței teritoriale în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acțiunilor formulate de sindicate în numele membrilor lor ca fiind instanța de la sediul sindicatului, pentru asigurarea unei protecții mai eficiente a drepturilor și intereselor membrilor organizației sindicale.

Statuările din cuprinsul Deciziei nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii își mențin pe deplin actualitatea și justețea.

Competența teritorială, instituită de art. 269 alin. (2) din Codul muncii, reprezintă o competență exclusivă, întrucât este reglementată imperativ și limitativ, iar părțile nu o pot înlătura, necompetența în acest caz fiind una de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

În cauza dedusă judecății, reclamantul sindicat are sediul în localitatea Craiova, județul Dolj, astfel încât competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Dolj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2024, la data de 30 iunie 2025.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că ambele instanțe - Tribunalul Dolj și Tribunalul Botoșani - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că litigiul, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, are natura juridică a unui conflict de muncă.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a conflictului de muncă pendinte, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile legale specifice jurisdicției muncii, cele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social și statuările din Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a cauzelor având ca obiect litigii de muncă revine tribunalului în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Competența teritorială de soluționare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziții imperative, conform legislației în vigoare la data sesizării instanței.

Prin Legea nr. 53/2003 republicată - Codul muncii - legiuitorul a stabilit, cu valoare imperativă, care este criteriul obiectiv în raport de care se stabilește competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă, și anume domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul reclamantului, criteriul impus de legiuitor fiind unul obiectiv și limitativ.

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii: a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă; b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod; c) sindicatele și patronatele; d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Înalta Curte reține că stabilirea competenței se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis părțile, obiectul și cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant, instanța care soluționează incidentul procedural ivit stabilind doar care dintre judecători este mai bine plasat în analiza cauzei conform dispozițiilor legale.

Se observă că, în speță, acțiunea a fost promovată de o organizație sindicală, respectiv Sindicatul Național "Forța Legii", în condițiile în care cererea de chemare în judecată are aplicată ștampila sindicatului și este semnată de președintele acestuia.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Prin urmare, raportat la cererea de chemare în judecată, Sindicatul Național "Forța Legii" este reclamant în litigiul dedus judecății.

De asemenea, se reține că prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acțiunilor formulate de organizațiile sindicale în numele membrilor lor este instanța de la sediul sindicatului reclamant.

Trebuie menționat că, în stabilirea competenței teritoriale, are relevanță sediul sindicatului, ca element de identificare, în sensul în care rezultă din prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.

Or, în condițiile în care în analiza competenței instanța trebuie să se limiteze la elementele cererii de chemare în judecată, așa cum le-a înțeles reclamantul, raportat la limitele învestirii, competența teritorială de soluționare a prezentului conflict de muncă se determină în funcție de sediul sindicatului reclamant, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, ținând cont și de cele statuate prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată în interesul legii.

În speță, sediul sindicatului reclamant se află în Craiova, str. x, jud. Dolj.

Dată fiind importanța acestui element de identificare, față de caracterul competenței teritoriale în materia conflictelor de muncă, ce este reglementată prin norme imperative, Înalta Curte reține că soluționarea cauzei este de competența teritorială a Tribunalului Dolj, în circumscripția căruia se află sediul sindicatului reclamant.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.