- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 19 martie 2026
Decizia nr. 439/2026 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — conflict de competență împotriva sentinței nr. 917/2025 a Tribunalului Dolj
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 9 iulie 2024 pe rolul Judecătoriei Buftea - secția civilă, sub nr. x/2024, mai mulți reclamanți, printre care reclamantele A., B., C., D. și E., au solicitat obligarea pârâților Serviciul de Ambulanță București - Ilfov, Spitalul Clinic Colentina București și Spitalul Clinic F. București la plata procentului de majorare de 5%, respectiv de 7,5% a salariului de bază, a drepturilor salariale (sporurilor) calculate la salariul de bază și a indemnizației în cuantum de 500 RON. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele din C. proc. civ., cele ale Legii nr. 153/2017, ale O.G.
nr. 42/2023, precum și toate textele de lege invocate în cuprinsul cererii. Prin încheierea din 17 aprilie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la reclamantele D., E., B., C. și A., în contradictoriu cu pârâții Serviciul de Ambulanță București Ilfov, Spitalul Clinic "F." București și Spitalul Clinic Colentina București, reținându-se că sunt raporturi de muncă diferite și nu există coparticipare procesuală activă. În dosarul disjuns, înregistrat sub nr. x/2025, s-a acordat termen de judecată la data de 8 mai 2025, pentru discutarea excepției de necompetență teritorială. Prin sentința civilă nr. 917/2025 din 8 mai 2025, Tribunalul Dolj - secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, competența de soluționare a cauzei fiind declinată în favoarea Tribunalului București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
În considerente, Tribunalul Dolj a reținut că, prin raportare la pretențiile deduse judecății, cauza are natura juridică a unui conflict individual de muncă, fiind incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii. Întrucât domiciliul reclamantelor, potrivit cărților de identitate, este în municipiul București și dat fiind faptul că în cauză este vorba despre o necompetența teritorială exclusivă, de ordine publică, instanța de trimitere a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul București.
Prin sentința civilă nr. 104/2026 din 16 ianuarie 2026, pronunțată de Tribunalul București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2025, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București - secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele A., B., C., D. și E. fiind declinată în favoarea Tribunalului Dolj; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. În argumentarea acestei soluției, s-a reținut, în esență, că este îndeplinită condiția coparticipării procesuale [art. 269 alin. (3) din Codul muncii raportat la art. 59 din C. proc.
civ..], întrucât pretenția concretă este aceeași, având la baza aceeași situație juridică, respectiv interpretarea și aplicarea acelorași dispoziții legale care vizează drepturile salariale. Reținând că dosarul nr. x/2025 a fost format ca urmare a disjungerii pronunțate în data de 17 aprilie 2025 precum și faptul că Tribunalul Dolj și-a reținut competența în raport de sediul reclamantului Sindicatul Promedica Farmaciști, Tribunalul București a apreciat că acesta este competent să soluționeze și litigiul în care figurează ca părți reclamantele A., B., C., D. și E.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a civilă, sub nr. x/2025, la data de 2 martie 2026. Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc.
civ., există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces. Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Dolj și Tribunalul București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza. Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.
Prin demersul judiciar inițial, mai mulți reclamanți, printre care și reclamantele din prezenta cauză, au învestit Tribunalul Dolj cu o acțiune prin care au solicitat plata unor drepturi de natură salarială. Prin urmare, fiind dedus judecății un conflict de muncă, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, prin derogare de la regula generală cuprinsă în art. 107 din C. proc. civ. Potrivit acestei norme legale, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturi de muncă aparține tribunalului în circumscripția căruia reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz sediul. Totodată, potrivit art. 269 alin. (3) din Codul muncii, în cazul cererilor formulate de mai mulți reclamanți, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.
Pretențiile formulate prin acțiunea introductivă inițială, prin care reclamanții, în calitate de salariați ai pârâților, având funcția de farmacist, au solicitat angajatorului plata drepturilor salariale cuvenite, au între ele o strânsă legătură, fiind vorba despre pretenții ce derivă din interpretarea și aplicarea acelorași dispoziții legale privind drepturile salariale, respectiv cele prevăzute de Anexa II, Capitolul I din Legea nr. 153/2017. În aceste coordonate, instanța supremă apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 59 din C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală facultativă.
La data de 17 aprilie 2025, la primul termen de judecată, Tribunalul Dolj a dispus disjungerea cauzei privind pe reclamantele A., B., C., D. și E.. Totodată, instanța a dispus și întocmirea unui dosar separat, în cadrul căruia a invocat și a admis excepția necompetenței sale teritoriale, reținând incidența prevederilor art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii și domiciliul efectiv al acestora, aflat în circumscripția Tribunalului București. Instanța supremă reține că soluția disjungerii, ca măsură de administrare judiciară, pentru a se justifica ulterior măsura declinării competenței de soluționare a raporturilor juridice individuale la instanța de la domiciliul reclamantelor, nu poate să atragă pierderea competenței instanței inițial învestite, cu ignorarea coparticipării procesuale active.
Așadar, pentru a se reține competența instanței sesizate era necesar ca aceasta să fie competentă din punct de vedere teritorial în raport de cel puțin unul dintre reclamanții din cererea inițială. În cauză, se constată că reclamanții au înțeles să învestească cu soluționarea litigiului Tribunalul Dolj, ca fiind instanța competentă să soluționeze litigiul în raport cu sediul reclamantului Sindicatul Promedica Farmaciști. În acest context, Înalta Curte reține că Tribunalul Dolj a fost în mod corect și legal sesizat de reclamanți, motiv pentru care luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă și consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de soluționare a acestora, de vreme ce s-a constatat existența coparticipării procesuale.
Cu alte cuvinte, întrucât Tribunalul Dolj inițial sesizat a constatat că este competent material și teritorial să soluționeze acțiunea formulată de o parte dintre reclamanții din acțiunea introductivă, trebuia să-și păstreze competența de soluționare și în privința cererii formulate de reclamantele A., B., C., D. și E., în conformitate cu art. 269 alin. (3) din Codul muncii raportat la art. 59 din C. proc. civ. Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) din același act normativ, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2026.