ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1138/2025

Ședința publică din data de 3 iulie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2023, la 10 august 2023, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - CNAIR S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, a chemat în judecată pe pârâta A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 1.000 euro, reprezentând contravaloarea autorizației de acces la rețeaua de drumuri din România, sumă ce rezultă din Raportul de Control al Curții de Conturi a României nr. 25943 din 17 martie 2023 și din Nota C.N.A.I.R. S.A. - Direcția Venituri și Încasări Comerciale - Serviciul A.C.I. nr. 12/882 din 5 mai 2023.

La termenul din 21 februarie 2024, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 179/2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată prin întâmpinare de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că față de natura juridică a litigiului - conflict individual de muncă -, a stabilit că este incident art. 269 din Codul Muncii, text care a instituie un caz de competență teritorială exclusivă, ce nu poate fi înlăturată nici de alegerea reclamantului și nici de dreptul comun în materie de competență teritorială, conform principiului specialia generalibus derogant.

Reținând că DRDP Craiova nu are personalitate juridică, iar CNAIR S.A. figurează în proces în calitate de reclamantă și că aceasta are sediul în Municipiul București, a stabilit că Tribunalul București este competent să judece litigiul.

Cauza a fost întregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, care, prin încheierea din 17 octombrie 2024, și-a declinat competența în favoarea secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, care, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, prin sentința civilă nr. 2938 din 16 aprilie 2025; constatând ivit conflictul negativ de competență a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, evocând dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, a reținut că raportat la obiectul acțiunii - litigiu de muncă- și la faptul că potrivit art. 267 lit. a) și b) din Codul muncii și art. 56 alin. (2) C. proc. civ., Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova poate sta în proces în calitate de reclamantă, competent să judece cauza este tribunalul de la sediul acesteia.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reține următoarele:

În speță, reclamanta CNAIR S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a învestit instanța cu un litigiu având ca obiect un conflict de muncă, declanșat de către angajator, respectiv o acțiune în răspundere patrimonială a salariatului, având ca scop recuperarea prejudiciului cauzat de acesta în calitate de angajat al reclamantei în cadrul Agenției de Control și Încasare Calafat din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova este o subunitate regională a CNAIR S.A., fără personalitate juridică.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, în forma aplicabilă la data inițierii procesului, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Așadar, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre instanțele deopotrivă competente, respectiv cea de la locul unde își are domiciliul sau sediul, cea de la locul de muncă sau cea de la locul unde își are reședința.

Este de subliniat că, în cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ., iar, o dată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii se stabilește în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

În ceea ce privește noțiunea de "sediu", Înalta Curte constată că în dispozițiile legale evocate legiuitorul nu precizează dacă aceasta se referă numai la sediul principal sau și la sediul secundar al acestuia.

Din această perspectivă, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, interpretarea noțiunii de "sediu" se realizează fără introducerea unor distincții pe care norma de drept nu le încorporează.

Deopotrivă, se notează că, potrivit art. 227 C. civ., "(1) Sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului de constituire sau statutului. (2) În funcție de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentanțele sale teritoriale și punctele de lucru. Dispozițiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător".

Dispozițiile art. 56 alin. (2) din C. proc. civ. conferă legitimare procesuală activă structurilor teritoriale, chiar neavând personalitate juridică, dar constituite potrivit legii, rațiunea legiuitorului fiind legată de drepturile și obligațiile persoanei juridice care se exercită prin intermediul sucursalei, reprezentanței teritoriale sau punctului de lucru, așa cum este cazul în litigiul pendinte.

Astfel, din coroborarea prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii cu art. 56 alin. (2) din C. proc. civ. rezultă că noțiunea de "sediu" la care fac referire dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, nu vizează numai sediul principal al persoanei juridice, ci și un sediu secundar.

În aceste condiții, având în vedere că raporturile juridice de muncă au fost încheiate și derulate cu CNAIR S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova, care are sediul în municipiul Craiova, iar în cererea de chemare în judecată reclamanta a indicat drept sediu pe cel din această localitate, la stabilirea instanței competente trebuie avut în vedere acest sediu.

De altfel, opțiunea procesuală manifestată de reclamantă a fost de a învesti tribunalul de la locul unde aceasta își are sediul, Tribunalul Dolj, context în care acest tribunal a devenit singurul competent să judece acțiunea.

De aceea, pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iulie 2025.