ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1123/2025

Ședința publică din data de 12 iunie 2025

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția Civilă sub nr. x/2023, la 10 noiembrie 2023, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligarea pârâților la îndeplinirea obligației de a face, respectiv de a emite o adeverință de venituri corespunzătoare indemnizației din ultima luna de activitate care sa conțină veniturile recalculate conform sentinței civile nr. 16 din 11 ianuarie 2021, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2020.

Ulterior, reclamanta A. și-a modificat acțiunea în sensul că a a solicitat obligarea pârâților și la plata unor daune cominatorii în cuantum de 1.000 RON/zi întârziere, de la data solicitării eliberării adeverinței și până la data emiterii ei efective, precum și obligarea pârâților la acordarea sporului rural.

Prin sentința civilă nr. 255/LM/AS din 5 iunie 2024, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins, în consecință, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată și completată, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, acesta fiind obligat să emită reclamantei o nouă adeverință pentru stabilirea pensiei de serviciu, care să valorifice la stabilirea bazei de calcul și drepturile salariale recunoscute reclamantei prin sentința civilă sus-meționată, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor deținute de reclamantă la data pensionării, intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a declarat apel.

Prin încheierea din 11 decembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, apreciind că soluționarea căii de atac devolutive depinde de dezlegarea pe care instanța supremă urmează a o da chestiunilor de drept ce fac obiectul dosarelor nr. x/2024 și nr. y/2024, în temeiul art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 62/2024, a suspendat judecata apelului până la pronunțarea hotărârii prealabile.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. a declarat recurs, arătând, în esență, că problema coeficientului 19 nu face obiectul acțiunii sale prin care a solicitat obligarea intimatei la eliberarea unei adeverințe care să cuprindă și coeficientul VRS 605 și sporul rural din ultima activitate, spor majorat în funcție de modificările salariale din ultima lună de activitate.

A apreciat că instanța supremă ar fi trebuit sesizată cu problema de drept: dacă după majorarea venitului cu VRS 605 se poate înlătura sporul rural din ultima lună de activitate sau angajatorul este obligat să emită adeverința de venituri cu VRS 605 și cu toate sporurile din ultima lună de activitate.

În acest context, a considerat că măsura suspendării este corectă, însă chestiunea de drept ce a determinat incidentul procedural este cea enunțată, și nu cea care constituie obiectul dosarelor nr. x/2024 și nr. y/2024 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând încheierea atacată prin raportare la motivele de recurs invocate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată:

Chestiunea de drept supusă verificării în recurs vizează legalitatea măsurii suspendării dispuse de instanța de apel, recurenta apreciind că în speță problema de drept sesizată Înaltei Curți de Casație și Justiție până la dezlegarea căreia s-a suspendat judecata procesului în apel nu are legătură cu cea dedusă judecății în cauză.

Răspunzând acestei critici, Înalta Curte reține că temeiul de drept al măsurii l-a constituit art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale.

Domeniul de reglementare al acestui act normativ este conturat expres prin dispozițiile art. 1, acesta aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Procedura instituită de această ordonanță este o procedură specială ce se aplică cu prioritate în raport cu prevederile C. proc. civ., urmând a se completa, în mod corespunzător, cu acestea, potrivit art. 4 care statuează expres că "dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Deopotrivă, se cuvine notat că procedura reglementată de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2024 se răsfrânge și asupra cauzelor similare, care, în acord cu art. 2 alin. (3) C. proc. civ., vor fi suspendate până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Ca atare, odată valorificate prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2024, măsura suspendării instituită de alin. (3) al aceluiași articol devine obligatorie pentru cauzele ce se află în legătură directă cu chestiunile de drept suspuse dezlegării instanței supreme, simpla întrunire a acestei cerințe atrăgând aplicabilitatea normei legale enunțate.

Verificând hotărârea recurată prin prisma normei legale enunțate, prin raportare la elementele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că în mod legal curtea de apel a dat eficiență prevederilor art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 62/2024, relevanța problemei de drept ce constituie obiectul dosarelor conexate, nr. x/2024 și nr. y/2024, ale instanței supreme asupra procesului fiind evidentă.

În apel se punea în discuție interesul reclamantei în promovarea acțiunii, având în vedere emiterea în anii 2021 și 2023 a Ordinelor de salarizare a anumitor categorii de personal din cadrul Ministerului Public, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 605,225, iar fondul cauzei viza veniturile reclamantei corespunzătoare indemnizației din ultima luna de activitate care să conțină veniturile recalculate, conform sentinței civile nr. 16 din 11 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea și rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel Pitești dată în dosarul nr. x/2020.

Or, chestiunea de drept ce face obiectul dosarelor conexate, nr. x/2024 și nr. y/2024, vizează tocmai eliberarea unei adeverințe tip în care baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare lunară brută și sporurile din ultima lună de activitate să cuprindă și VRS 605,225 RON și coeficientul de multiplicare 19,000, prevăzute în sentințele civile, rămase definitive, precum și problema privind obligarea la emiterea unei adeverințe în conformitate cu prevederile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 prin care să se stabilească cu cât s-a majorat indemnizația brută a unui judecător în activitate în condiții de funcție, vechime, grad al instanței, cu luarea în considerare a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu și a sporului de vechime, cu luarea în calcul a valorii de referință sectorială de 605,225 RON.

De altfel, intervenirea suspendării, ca și incident procedural, nu este contestată de către recurentă, ci motivul adoptării măsurii, autoarea căii de atac apreciind că trebuia dispusă pentru sesizarea instanței supreme cu chestiunea de drept referitoare la sporul rural.

O asemenea teză excedează, însă, sferei controlului de legalitate limitat la hotărârea recurată pronunțată în condițiile art. 2 alin. (3) O.U.G. nr. 62/2024, și nu ale art. 2 alin. (1) din același act normativ.

În consecință, față de ansamblul considerentelor expuse anterior, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate invocat nu justifică adoptarea unei dispoziții de casare a încheierii atacate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 11 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2025.