Decizia nr. 825/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 231/2023 a Tribunalului București

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 23 iulie 2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 276.254 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a 58 de camere din C., sumă calculată începând cu 1 iulie 2021 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, precum și la plata contravalorii lipsei de folosință până la repunerea acestora în circuitul turistic și exploatarea lor, având în vedere destinația lor.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 231 din 8 martie 2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis cererea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 360.480,51 euro, în echivalent RON la cursul B.N.R. din ziua plății, a obligat pârâta să permită accesul reclamantei în spațiul situat la parterul hotelului Amfiteatru din stațiunea Olimp (magazin 101, intabulat în CF nr. x C1-U2 Mangalia), în vederea efectuării lucrărilor de reparații/înlocuire la coloanele de apă, canalizare, apă pluvială, și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 40.771,89 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile, a declarat apel pârâta. Prin decizia civilă nr. 364A din 1 aprilie 2024, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins excepția tardivității cererii de repunere în termen, ca neîntemeiată, a respins cererea de repunere în termen, ca nefondată, a admis excepția tardivității apelului, invocată de intimata-reclamantă, a respins apelul, ca tardiv, și a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 7.454,85 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la 12 august 2024, a declarat recurs pârâta, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susținând că, prin decizia recurată, instanța de apel a încălcat regulile de procedură a cărora nerespectare atrage sancțiunea nulității, sens în care a învederat, în sinteză, următoarele argumente: - instanța de apel a respins cererea de apel ca tardivă, fără însă a ține seama de următoarele aspecte esențiale: pârâta nu a fost legal citată în fața primei instanțe, neavând cunoștință de existența procesului, din moment ce unele acte de procedură apar ca fiind depuse la cutia poștală, deși la adresa respectivă nu există cutie poștală, iar primirea actelor de procedură de către D. sau E. nu este valabilă, întrucât aceștia nu sunt angajați ai societății, astfel că nu au fost respectate dispozițiile art. 162 alin. (1) și ale art. 163 alin. (7) din C. proc. civ. sentința nr. 231 din 8 martie 2023 nu a fost legal comunicată pârâtei, din moment ce procesul-verbal de înmânare din 12 iunie 2024 nu a fost semnat de aceasta, iar dovada de comunicare a sentinței este nulă, fiind încălcate prevederile art. 155 alin. (1) pct. 3, raportate la cele ale art. 158 alin. (1) și art. 161-163 din C. proc. civ. având în vedere decizia nr. 75/2022, pronunțată de Completul pentru dezlegare unor chestiuni de drept, vătămarea procedurală nu este condiționată de utilizarea procedurii înscrierii în fals; - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de cercetare la fața locului, necesare în cauză pentru a se stabili dacă există cutie poștală la adresa respectivă; , secția a V-a civilă a Tribunalului București nu era competentă funcțional să judece cauza în primă instanță, având în vedere calitatea părților de profesioniști, precum și obiectul cererii de chemare în judecată. Recurenta-pârâtă a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că decizia recurată nu este motivată corespunzător și cuprinde considerente contradictorii, sens în care a învederat că, deși a respins cererea de apel ca tardivă, totuși instanța de apel nu a stabilit care este momentul la care sentința a fost legal comunicată pârâtei, iar, dacă sentința ar fi fost comunicată legal, atunci nu ar mai fi fost posibilă stabilirea exactă a datei de la care începe să curgă termenul de repunere în termen.

Apărările formulate în cauză La 28 octombrie 2024, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a recurentei-pârâte, precum și excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept: Invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că, respingând cererea de apel ca tardivă, instanța de apel a încălcat regulile de procedură a cărora nerespectare atrage sancțiunea nulității, sens în care a învederat că nu a legal citată în fața primei instanțe și că sentința civilă nr. 231 din 8 martie 2023 nu i-a fost legal comunicată, fiind încălcate prevederile art. 155 alin. (1) pct. 3, raportate la cele ale art. 158 alin. (1) și art. 161-163 din C. proc. civ., precum și decizia nr. 75/2022, pronunțată de Înalta Curte-Completul pentru dezlegare unor chestiuni de drept. Subsumat acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a mai învederat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii privind cercetarea la fața locului, precum și că prima instanță nu era competentă funcțional să judece cauza, având în vedere calitatea părților de profesioniști și obiectul cererii introductive. Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat. Susținerea recurentei-pârâte că nu a legal legal citată în fața primei instanțe nu poate fi analizată în această etapă procedurală, întrucât nu privește o neregularitate care să fi fost săvârșită în cursul judecății apelului, iar art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată de instanța de apel, nu și cea pronunțată de prima instanță. Ca atare, doar în ipoteza în care s-ar constata nelegalitatea soluției de respingere, ca tardiv, a apelului, s-ar casa decizia recurată și s-ar trimite cauza, spre rejudecare, instanței de apel, aceasta din urmă va putea analiza legalitatea procedurii de citare în fața primei instanțe, dacă partea interesată a formulat o atare critică de apel. Fiind învestită a analiza legalitatea deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanța de apel a respins cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată, a admis excepția tardivității apelului, invocată de intimata-reclamantă, și a respins apelul, ca tardiv, reținând că sentința civilă nr. 231 din 8 martie 2023 i-a fost legal comunicată pârâtei la 12 iunie 2023, la sediul înscris în baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului, fiind depusă la cutia poștală, că sunt incidente dispozițiile art. 164 alin. (4) din C. proc. civ. și că pârâta a fost decăzută din dreptul de a formula cerere de înscriere în fals, precum și că apelul a fost înregistrat la 28 septembrie 2023, cu depășirea termenului legal imperativ. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, soluția instanței de apel este legală. Sub un prin aspect, comunicarea hotărârii primei instanțe la sediul pârâtei menționat în baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului este conformă prevederilor art. 155 alin. (1) pct. 3 teza I din C. proc. civ., potrivit cărora persoanele juridice de drept privat se citează la sediul principal. În al doilea rând, față de susținerea recurentei-pârâte că, la sediul respectiv, nu există cutie poștală, instanța de apel a reținut, în mod corect, incidența în cauză a dispozițiilor art. 164 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora "mențiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals". Având în vedere că, la termenul de judecată din 18 martie 2024, pârâta a fost decăzută din dreptul de a formula cerere de înscriere în fals, instanța de apel a reținut că data comunicării sentinței către pârâtă este 12 iunie 2023, astfel că cererea de apel, înregistrată la 28 septembrie 2023, a fost formulată cu depășirea termenului legal. Recurenta-pârâtă a susținut că vătămarea procedurală nu este condiționată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, sens în care a invocat decizia nr. 75 din 14 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegare unor chestiuni de drept. Însă, această decizie nu este incidentă în cauză, în condițiile în care instanța supremă a statuat, pe de o parte, că efectuarea procedurii de citare, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., dacă partea a solicitat și a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, fără a fi condiționată de efectuarea procedurii în format letric, iar, pe de altă parte, că actul de citare a părții, într-o altă modalitate decât cea invocată prin cererea adresată instanței, este lovit de nulitate, în temeiul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., dacă prin nerespectarea modalității de comunicare a actului de procedură s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia, fără a fi condiționată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, în temeiul art. 163 alin. (5) și art. 164 alin. (4) din C. proc. civ. Contrar susținerii recurentei-pârâte, această decizie cu caracter obligatoriu nu poate fi aplicată prin analogie la toate ipotezele în care este necesară înscrierea în fals, ci este incidentă doar în situația în care procedura de citare se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., concluzie care se desprinde din considerentele cuprinse la paragrafele 134-136: "134. Solicitarea reclamantului de a i se comunica actele de procedură în format electronic prin e-mail reprezintă o aplicare a principiului disponibilității, permițând reclamantului exercițiul drepturilor sale procesuale, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., de o manieră aptă să asigure înștiințarea părții despre desfășurarea procesului și, în consecință, respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității. 135. Această concluzie produce mai multe consecințe juridice importante pentru dezlegarea problemelor de drept ce fac obiectul sesizării. 136. În primul rând, devine lipsită de relevanță juridică invocarea art. 163 alin. (5) și art. 164 alin. (4) din C. proc. civ. cu privire la înscrierea în fals, acestea nefiind aplicabile în cauză, pentru că nu se pune problema neregularității mențiunilor din procesul-verbal de înștiințare sau a dovezii de înmânare, ci a efectivității modalității de comunicare a actelor de procedură, în sensul de a stabili dacă are aptitudinea de a aduce la cunoștința justițiabilului emiterea actului de către instanță." În acest context, instanța de apel a reținut, în mod corect, incidența în cauză a dispozițiilor art. 164 alin. (4) din C. proc. civ., astfel că mențiunile din procesul-verbal întocmit cu ocazia comunicării, referitoare la depunerea actului de procedură la cutia poștală, nu a fost combătută prin procedura înscrierii în fals, pârâta fiind decăzută din dreptul de a formula o cerere de înscriere în fals. Or, în absența instrumentului prevăzut de lege pentru a răsturna forța probantă a mențiunilor agentului procedural, nu sunt întrunite condițiile pentru a interveni sancțiunea nulității, prevăzute de art. 175 din C. proc. civ. Nu poate fi primită nici critica recurentei-pârâte, potrivit căreia instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii privind cercetarea la fața locului, întrucât nu se poate reține producerea unei vătămări procesuale. Din moment ce art. 164 alin. (4) din C. proc. civ. prevede că mențiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals, cercetarea la fața locului, prevăzută de art. 345-347 din C. proc. civ., nu era nu mijloc de probă admisibil pentru a se stabili dacă exista cutie poștală la sediul unde a avut loc comunicarea sentinței. În considerarea celor expuse, se reține că instanța de apel a constatat, în mod legal, că data comunicării către pârâtă a sentinței civile nr. 231 din 8 martie 2023 a fost 12 iunie 2023, astfel că cererea de apel, înregistrată la 28 septembrie 2023, a fost formulată cu depășirea termenului legal de 30 de zile de la comunicare. În altă ordine de idei, nu se poate imputa instanței de apel omisiunea cercetării competenței materiale procesuale a primei instanțe, întrucât verificarea respectării termenului legal de declarare a căii de atac ține de învestirea instanței, fiind prioritară oricărei chestiuni care privește judecata în primă instanță. Recurenta-pârâtă a mai invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susținând că decizia recurată nu este motivată corespunzător și cuprinde considerente contradictorii, sens în care a învederat că, deși a respins cererea de apel ca tardivă, totuși instanța de apel nu a stabilit care este momentul la care sentința a fost legal comunicată pârâtei, iar, dacă sentința ar fi fost comunicată legal, atunci nu ar mai fi fost posibilă stabilirea exactă a datei de la care începe să curgă termenul de repunere în termen. Înalta Curte constată că și acest motiv de recurs este nefondat. Pe de o parte, se reține că instanța de apel a respectat întocmai exigențele impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prezentând motivele de fapt și de drept pe care se fundamentează soluția pronunțată, inclusiv data la care a fost comunicată pârâtei hotărârea primei instanțe, și anume 12 iunie 2023. Pe de altă parte, se constată că decizia recurată nu cuprinde considerente contradictorii, întrucât analiza cererii de repunere în termenul de declarare a apelului s-a impus tocmai pentru că termenul legal de 30 de zile de la comunicare nu a fost respectat. Astfel, analizând cererea de repunere în termen, instanța de apel a constatat că împiedicarea invocată de pârâtă nu a fost dovedită, din moment ce mențiunile agentului procedural privind depunerea la cutia poștală nu au fost răsturnate prin procedura înscrierii în fals. În continuarea acestui raționament, instanța de apel a analizat excepția tardivității apelului, invocată de către intimata-reclamantă, și a admis-o, cu consecința respingerii apelului ca tardiv, în condițiile în care hotărârea primei instanțe a fost comunicată pârâtei la 12 iunie 2023, iar aceasta a formulat apelul la 28 septembrie 2023, cu depășirea termenului de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. 468 alin. (1) din C. proc. civ. Față de aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., astfel cum au fost invocate și argumentate de către recurenta-pârâtă, precum și că decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. Constatând că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante suma de 7.465,05 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite a fi efectuate în faza recursului prin documentele justificative de la dosar.