ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 579/2025

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, la data de 17 iunie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. și C. solicitând instanței obligarea acestora în solidar la plata sumei de 250.000 RON reprezentând daune morale aduse onoarei, demnității și reputației profesionale. În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 75 și ale art. 1357 C. civ. Pârâtele B. și C. au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 275.000 RON reprezentând daune morale aduse onoarei, demnității și reputației profesionale de care se bucură în societate, astfel: 250.000 RON către B. și 25.000 RON pentru C.. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 1104 din data de 26 aprilie 2018, Tribunalul Constanța, secția I civilă a admis în parte cererea reclamantei A., a obligat-o pe pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale și a respins cererea reconvențională ca nefondată. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 211/C din data de 7 decembrie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins apelul formulat de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 1104 din data de 26 aprilie 2018, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014, ca nefondat; a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 7.500 RON cu titlu de daune morale; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. I.

Calea de atac formulată în cauză II.1. Înregistrarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, a declarat recurs pârâta B.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 8 mai 2024 și a fost repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr.

Prin încheierea de ședință din data de 12 decembrie 2024, dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare completului de filtru nr. 2, în temeiul dispozițiilor art. 106 alin. (1), (3) și (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 3243/2022. II.2. Cererea de recurs În dezvoltarea motivelor de recurs, pretinzând incidența ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că, pentru comentariile postate pe site-urile anumitor publicații (și nu pe pagina de facebook a pârâtei ori pe site-ul profesional al acesteia), răspunderea juridică revine publicațiilor/posturilor de televiziune cărora le aparțin. A afirmat că mențiunea privind stabilirea reședinței se acordă pentru perioada solicitată, dar nu pentru mai mult de un an, și are valabilitate pe timpul cât persoana locuiește în mod efectiv la adresa declarată ca reședință. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita înscrierea unei noi mențiuni de stabilire a reședinței. Recurenta-pârâtă a făcut referire la art. 30 din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, menționând că reședința este acolo unde persoana fizică declară că are locuința secundară, alta față de cea de domiciliu. De asemenea, a susținut că noțiunea de "domiciliu" nu se confundă cu cea de "proprietate", pentru că, în dreptul public, locuința poate fi domiciliul persoanei fizice, chiar dacă nu este și proprietarul acesteia, însă o ocupă în mod legal. A învederat că, în conformitate cu dispozițiile C. civ., cetățenii români au dreptul să își stabilească ori să își schimbe în mod liber domiciliul sau reședința, în țară sau în străinătate, cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege. Dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în același timp decât un singur domiciliu și o singură reședință, chiar și atunci când deține mai multe locuințe. În ceea ce privește definiția domiciliului, a afirmat că aceasta este prevăzută de art. 87 C. civ., domiciliul fiind acolo unde persoana fizică declară că își are locuința principală. Recurenta-pârâtă a apreciat că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 163 C. proc. civ., referitoare la procedura de comunicare, precizând că, indiferent dacă, inițial, partea a solicitat sau nu comunicarea actelor de procedură la domiciliul consemnat în cartea de identitate, în fapt, aceasta locuiește la o altă adresă, acest aspect fiind dovedit. În opinia recurentei-pârâte, câtă vreme comunicarea hotărârii s-a făcut la domiciliul său, acest aspect echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare. II.3. Apărările formulate în cauză II.3.1. Întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A. Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A. a susținut că recursul este nul, motivele invocate fiind, în opinia sa, neinteligibile. Totodată, a subliniat că recursul a fost declarat după trecerea a cinci ani de la data comunicării deciziei atacate și a precizat că, în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte a respins un alt recurs pe care partea adversă l-a declarat în termen legal împotriva aceleiași decizii. II.3.2. Răspunsul la întâmpinare Recurenta-pârâtă B. nu a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A.. II.4. Procedura de filtru desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din data de 16 decembrie 2024, s-a dispus întocmirea raportului vizând admisibilitatea în principiu a recursului, potrivit art. 493 C. proc. civ. În concluziile raportului întocmit în cauză, s-a reținut că, în speță, completul de filtru urmează a aprecia, în principal, asupra excepției netimbrării căii de atac, în contextul în care recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, în subsidiar, asupra tardivității declarării recursului, iar, în terțiar, dacă, în cauză, criticile formulate de recurenta-pârâtă pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege sau dacă este incidentă sancțiunea nulității recursului. Totodată, s-a arătat că, în măsura în care se va trece peste excepțiile menționate, completul de filtru urmează a se pronunța asupra admisibilității în principiu a recursului. Raportul privind admisibilitatea recursului a fost comunicat părților, care nu au depus puncte de vedere. II.5. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând cu prioritate excepția netimbrării recursului, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în condițiile art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte constată următoarele: Față de împrejurarea că prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului au fost reținute excepțiile netimbrării, tardivității și a nulității recursului, Înalta Curte constată că prioritară este analiza excepției netimbrării căii de atac, legala învestire a instanței fiind condiționată de îndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON". De asemenea, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea. În speță, prin rezoluția din data de 15 mai 2024, s-a pus în vedere recurentei-pârâte B. să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii, reținându-se că recurenta-pârâtă a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Această obligație a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 31 mai 2024, astfel cum rezultă din adresa emisă la data de 21 mai 2024 și din procesul-verbal de înmânare a acesteia, aflate la dosar. Totodată, prin raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că recurenta-pârâtă B. nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, împrejurare față de care este incidentă excepția netimbrării căii de atac. Raportul privind admisibilitatea în principiu a fost comunicat recurentei-pârâte B. la data de 15 ianuarie 2025, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs. Cu toate că obligația de achitare a taxei judiciare de timbru i-a fost comunicată la data de 31 mai 2024 și, ulterior, prin raportul întocmit cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului, fiind astfel legal înștiințată despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, recurenta-pârâtă B. nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, până la data analizării recursului în procedura de filtru. Se mai observă că, deși i s-a adus la cunoștință posibilitatea de a formula cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, precum și cerere de acordare a ajutorului public judiciar, recurenta-pârâtă nu a înțeles să formuleze vreo astfel de cerere. Fiind vorba de o condiție legală extrinsecă cererii de recurs, neîndeplinirea ei atrage nulitatea cererii, necondiționat de existența vreunei vătămări, conform art. 176 pct. 6 C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte reține că nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru atrage incidența sancțiunii expres prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. raportat la alin. (2) al aceluiași articol, respectiv nulitatea recursului. Ca atare, cum recurenta-pârâtă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, în raport de prevederile art. 24 alin. (2) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, Înalta Curte va face aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și, în temeiul art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul ca netimbrat. Totodată, raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererea de recurs.