ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 378/2025

Ședința publică din data de 12 februarie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea civilă înregistrată la 6.04.2017 sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, la plata: sumei de 1.000 Euro pentru fiecare zi de detenție petrecută în perioada 06.06.2000-25.04.2001, respectiv suma de 324.000.000 Euro, plătibilă în RON la cursul BNR de la data plății efective, pentru un număr de 324 de zile de detenție, cu titlu de daune morale pentru arestare și detenție nelegală; sumei de 2.000.000 Euro, plătibilă în RON la cursul BNR de la data plății efective, cu titlu de daune morale pentru suferințele fizice și psihice suportate ca urmare a arestării nelegale, pentru prejudiciul de imagine și sănătate personală și a familiei sale, precum și pentru tratamente inumane și degradante aplicate acestuia pe durata detenției preventive din Penitenciarul Brăila, Jilava și Colibași, precum și pentru durata excesivă de peste 17 ani și jumătate a procesului penal, ce a depășit cu mult termenul rezonabil fără vreo justificare obiectivă; sumei de 1.660.481 USD, plătibilă în RON la cursul BNR de la data plății efective, cu titlu de daune interese materiale, reprezentând dividendele nerealizate până la data de 31.12.2000, în calitate de asociat unic și administrator al S.C. B., din contractele de vânzare-cumpărare distilat de vid nr. x/24.03.2000 și prestări servicii (procesare) nr. 49/24.03.2000; sumei de 78.375.000 USD, plătibilă în RON la cursul BNR de la data plății efective, cu titlu de daune interese materiale reprezentând dividendele nerealizate la data de 31.12.2000, în calitate de asociat unic și administrator al S.C. B., din contractul de asociere nr. x/05.06.2000 și vânzarea la export a cherestelei obținute din procesarea a 2000 mc, material lemnos; sumei de 55.000 Euro, plătibilă în RON la cursul BNR de la data plății efective, reprezentând daune materiale constând în desele deplasări la diverse instanțe din țară, ce au implicat cheltuieli de combustibil, cazare, masă și onorarii avocați.

În drept, a invocat prevederile art. 5 pct. 5 din CEDO, art. 3 din Protocolul nr. 7, adițional CEDO, art. 52 alin. (3) din Constituția României și art. 539 alin. (1) C. proc. pen.

Prin precizarea depusă la data de 03.08.2021, reclamantul a arătat că sumele solicitate cu titlu de daune morale și materiale nu includ pe cele pentru durata procesului, întrucât a formulat o cerere distinctă înregistrată pe rolul instanțelor.

Prin sentința civilă nr. 548 din data de 27 septembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă în dosarul nr. x/2017 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului A. suma de 2.000.000 USD, la cursul BNR la data plății efective, reprezentând daune morale și suma de 1.552.559 USD, la cursul BNR la data plății efective, reprezentând daune materiale.

A fost obligat pârâtul, către reclamant, la plata sumei de 5.300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 1.11.2021, Tribunalul Dolj, secția I civilă a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinței civile nr. 548 din 27.09.2021, în sensul că se va menționa corect moneda în EURO a daunelor morale în cuantum de 2.000.000, și nu în USD, astfel cum eronat a fost consemnat în minută.

Prin încheierea din 5 iulie 2022, Tribunalul Dolj, secția I civilă a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 548/27.09.2021, în sensul că se va menționa corect moneda în EURO a daunelor morale în cuantum de 2.000.000, și nu în USD, astfel cum eronat a fost consemnat în dispozitiv.

Prin decizia nr. 459 din 18 decembrie 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a admis apelurile formulate de reclamantul A., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva sentinței civile nr. 548 de la 27 septembrie 2021 și a încheierii de la 05 iulie 2022, ambele pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, având ca obiect pretenții; a schimbat în parte sentința apelată, astfel cum a fost îndreptată prin încheierile de ședință pronunțate la 1.11.2021 și 5.07.2022; a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul A.; a respins pentru autoritate de lucru judecat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale pentru ziua de 6.06.2000; a respins ca nefondate capetele de cerere privind acordarea daunelor materiale reprezentând dividende nerealizate; a admis în parte capătul de cerere având ca obiect daune morale în sensul că: a obligat pârâtul Statul Român la plata daunelor morale către reclamantul A. astfel: suma de 2051 RON daune morale pentru o zi de arestare nelegală (25.04.2001), suma de 64.400 EURO la cursul BNR de la data plății efective pentru arestare nedreaptă (07.06.2000-24.04.2001) și suma de 20.000 EURO la cursul BNR de la data plății efective reprezentând prejudiciu de imagine și pentru afectarea sănătății reclamantului; a admis în parte capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale constând în cheltuieli judiciare din procesul penal și obligă pârâtul Statul Român la plata sumei de 19.638 RON; a respins cererea apelantului reclamant A. privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel; a menținut restul dispozițiilor sentinței privind obligarea pârâtului Statul Român la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.300 RON.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul A..

Prin recurs, reclamantul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul arată că față de aspectele dezlegate prin Decizia nr. 136/2021 a Curții Constituționale, acțiunea inițială a statului nu poate fi calificată decât ca o faptă nejustificată și, în consecință, ilicită, care angajează răspunderea sa delictuală în temeiul art. 1349 din C. civ., astfel că ea trebuie valorizată în procedura specială reglementată de art. 539 din C. proc. pen.. Din acest considerent al instanței de contencios constituțional reiese că în cauză se aplică și prevederile C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, alături de prevederile art. 539 C. proc. pen.

Cu privire la capetele de cerere privind acordarea daunelor materiale constând în dividende nerealizate, respinse în apel, recurentul arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 539 C. proc. pen. și a art. 1385

alin. (4) C. civ. 2009, deoarece, din perspectiva acestor prevederi legale, instanța de apel ar fi trebuit să-i acorde despăgubiri cu acest titlu, atât pentru pierderea suferită, cât și pentru câștigul nerealizat, sens în care recurentul face trimitere la prevederile art. 1381 alin. (1) și art. 1385 alin. (1) C. civ., precum și la doctrină și la Decizia nr. 16/1964 de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem.

Învederează că instanța de apel a reținut că nu a dovedit certitudinea unui prejudiciu decurgând din dividendele nerealizate din profitul pe care societatea părții l-ar fi putut realiza din derularea contractelor cu C. și cu Primăria Zărnești.

Preambulul art. 539 alin. (1) C. proc. pen. (în forma modificată și completată prin Legea nr. 201/2023) reglementează dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale sau injuste de libertate, paguba (sau prejudiciul) constând atât în pierderea suferită ("damnum emergens"), cât și în câștigul nerealizat ("lucrum cessans"), aceasta rezultând din dispozițiile art. 1385 alin. (3) C. civ. 2009, pe care instanța de apel le-a ignorat, la fel cum a ignorat și principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat la alin. (1) al aceluiași articol.

Recurentul pretinde că în speță sunt aplicabile dispozițiile noului C. civ. (în vigoare de la data de 01.10.2011), precum și art. 539 alin. (1) C. proc. pen. în forma modificată și completată prin Legea nr. 201/2023, deoarece raportul juridic litigios nu este epuizat și normele juridice în vigoare sunt de imediată aplicare, iar, pe de altă parte, oricum, la data introducerii acțiunii (06.04.2017), noul C. civ. era în vigoare.

Arată recurentul că instanța de apel face referire în considerente (pag. 31, penultimul paragraf) la art. 1385 alin. (4) C. civ. 2009, acceptând implicit aplicabilitatea acestui text în cauză, chiar dacă contractele, de care se prevalează au fost încheiate sub imperiul C. civ. de la 1864, care nu reglementează prejudiciul rezultat din pierderea unei șanse, dar care consacră, la art. 1084, principiul reparării integrale a prejudiciului, la fel ca art. 1385 alin. (1) C. civ. 2009.

Recurentul învederează că analiza motivului de casare constând în greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 539 alin. (1) C. proc. pen. și ale art. 1385 alin. (4) C. civ. 2009 nu se poate realiza decât în strânsă corelare cu starea de fapt privind modul de derulare a contractului cu C. pe care instanța de apel a reținut-o incomplet, ceea ce face ca fondul cauzei să nu fie cercetat complet. Față de configurația actuală a recursului, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ., pentru reevaluarea cuantumul daunelor materiale în vederea reparării prejudiciului material suferit prin arestarea nelegală și nedreaptă.

Recurentul face referire la concluziile raportului de expertiză financiar contabilă din care ar reieși că derularea contractului cu C. începuse anterior arestării reclamantului și la modalitatea de derulare a acestuia, sens în care învederează că dovedește în prezenta cauză, inclusiv cu înscrisurile anexate cererii de recurs, faptul că exista o șansă reală de a obține profit din contractul încheiat cu C. în sensul art. 1385 alin. (4) C. civ. 2009.

Recurentul expune raționamentul și face trimitere la probele ce susțin concluzia părții în sensul că societatea administrată de reclamant ar fi realizat profit din derularea contractului cu C. și, deci, ar fi putut realiza dividende dacă nu ar fi fost arestat preventiv. Totodată, recurentul arată că în decizia penală nr. 217/R/24.04.2001 a Curții de Apel Pitești s-a reținut că acesta a desfășurat activități de comerț până la data constatării faptelor care au făcut obiectul procesului penal, în care a fost inculpat, fără să fi comis fapte cu caracter antisocial în cadrul desfășurării activității comerciale.

Considerentul instanței de apel potrivit căruia recurentul nu a fost în măsură să depună documente contabile ale societății din perioada anterioară arestării este nefondat, afirmațiile fiind dovedite cu înscrisuri, printre acestea existând și facturi fiscale emise de C. anterior arestării, ce dovedesc operațiuni de procesare a distilatului de vid, iar facturile fiscale constituie documente justificative în care se consemnează operațiuni economico-financiare efectuate, facturile stând la baza înregistrării în contabilitate, după cum prevede art. 6 din Legea nr. 82/1991.

Susține recurentul că instanța de apel nu a manifestat suficient rol activ în vederea aflării adevărului, contrar art. 22 alin. (2) C. proc. civ., deoarece a solicitat bilanțuri doar pârâtului și nu i-a pus în vedere reclamantului să depună înscrisuri care să facă dovada derulării contractului încheiat cu C., în contextul în care expertul contabil desemnat a constatat această împrejurare.

Pe cale de consecință, recurentul a fost împiedicat să-și desfășoare activitatea comercială începând cu data de 06.06.2000, și, astfel, a suferit un prejudiciu material, care trebuie reparat integral.

Acest principiu al reparării prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită a unei autorități publice a fost consacrat și prin decizia nr. 1160/26.02.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de recurent cu titlu de practică judiciară.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul pretinde că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii privind anvergura activității comerciale desfășurate de reclamant și lipsa de credibilitate a susținerii părții privind posibilitatea de a obține profit și dividende dacă nu era arestat preventiv.

Astfel, instanța de apel a reținut (pag. 28, par. 4 din decizie) că "în mod corect a apreciat deci prima instanță că arestarea reclamantului a produs un impact puternic în viața sa, prin raportare la vârsta, anvergura activității comerciale desfășurate în aceea perioadă...", iar la pag. 29 par. 5 din decizie a reținut că recurentul derula mai multe afaceri cu produse petroliere și construcție de drumuri, din aceste considerente rezultând temeinicia pretențiilor reprezentând daunele materiale constând în dividende nerealizate.

În antiteză cu aceste considerente, instanța de apel a reținut că nu este credibilă susținerea recurentului că, în situația în care nu ar fi intervenit măsura arestării preventive și procesul penal, societatea reclamantului ar fi realizat profit, iar acesta ar fi obținut dividendele solicitate.

Contradictorii sunt și considerentele de la pagina 32, par. 3 potrivit cărora "înscrisurile aflate la filele x și urm. din vol. II al dosarului de fond, constând în avize de însoțire a mărfii și facturi nu pot fi apreciate ca relevante, câtă vreme acestea sunt anterioare încheierii contractelor în discuție, putând eventual a fi luate în considerare în reținerea naturii activității prestate de către reclamant anterior arestării sale, respectiv de comercializare de produse petroliere, necontestată de către apelantul pârât și de către Parchet". Aceste considerente întăresc caracterul nelegal al hotărârii recurate, întrucât tocmai faptul că înscrisurile de la filele x și urm. din vol. II al dosarului de fond, chiar dacă sunt anterioare încheierii contractelor în discuție, demonstrează activitatea de comercializare de produse petroliere, trebuia să determine instanța de apel să pronunțe o hotărâre prin care să-i fie reparat integral prejudiciul material constând și în dividendele nerealizate consemnate în raportul de expertiză, în acord cu dispozițiile art. 1385 alin. (1), (3) și 4 C. civ. 2009.

Referitor la contractul nr. x/05.06.2000, recurentul arată că instanța de apel a validat incorect raționamentul instanței de fond întrucât înregistrarea contractului în evidențele Primăriei orașului Zărnești nu reprezintă o condiție de validitate a acestuia, relevant fiind faptul că respectivul contract a fost semnat de reprezentanții legali ai părților, însă acesta nu a mai fost derulat ca urmare a faptului că recurentul a fost arestat.

Arată recurentul că a dovedit că a existat o șansă reală de a obține profit și din acest contract, în sensul art. 1385 alin. (4) C. civ., astfel cum reiese din înscrisurile anexate cererii de recurs și din depoziția martorului D..

Recurentul susține că este lipsită de relevanță împrejurarea că nu mai deținea licență de export valabilă, în contextul în care nu era necesar să exporte lemnul, buștenii putând fi valorificați în piața internă. Licența de export la care face referire instanța de apel a fost depusă la dosar pentru a dovedi vasta activitate comercială desfășurată de societate anterior arestării preventive a recurentului.

Pretinde recurentul că instanța de apel a cuantificat daunele morale prin raportare la salariul mediu net pe economie din septembrie 2023, însă o atare cuantificare nu este de natură a-i asigura repararea completă a prejudiciului moral cauzat, întrucât nu era salariat la momentul arestării, ci om de afaceri - astfel că nu obținea doar suma de 4.593 RON/lună-, respectiv administra o societate care desfășura o activitate comercială de anvergură, după cum chiar instanța de apel a reținut la pag. 28, par. 4 din decizie. Din acest motiv, daunele morale ar fi trebuit să fie calculate prin raportare la activitatea comercială desfășurată.

Recurentul apreciază că este nejustificat tratamentul discriminatoriu între cuantumul daunelor morale acordate pentru perioada 07.06.2000-24.04.2001, fiindu-i acordată suma de 200 euro/zi și cuantumul daunelor morale acordate pentru ziua de 25.04.2001, adică 2.051, RON (aproximativ 413 euro), deoarece nu este nicio diferență între arestarea nelegală și cea nedreaptă din punct de vedere al valorilor sociale lezate prin măsura arestării.

Pe cale de consecință, recurentul arată că instanța de apel a încălcat prevederile art. 1385 alin. (1) C. civ., în contextul în care chiar curtea de apel a reținut impactul puternic produs de arestarea recurentului prin raportare la anvergura activității comerciale desfășurate, viața mea de familie, precum și creditul recurentului moral și social, de care se bucura anterior privării de libertate, în antiteză cu răsturnarea și distrugerea ireversibilă a tuturor acestor valori sociale, resimțite profund de parte, atât în timpul, cât și ulterior încetării acelei măsuri.

Arată recurentul că este nejustificată și discrepanța dintre decizia recurată și decizia civilă nr. 700/09.02.2015 a Curții de Apel Craiova dată în dosarul nr. x/2014 prin care reclamantului din acel dosar i s-au acordat daune morale în cuantum de 20.000 RON pentru o singură zi de reținere (4.000 euro la cursul valutar actual leu/euro), dat fiind că reținerea, deși traumatizantă, nu presupune cu necesitate ca persoana vizată de această măsură să petreacă cele 24 ore în arest.

Relativ la daunele materiale constând în cheltuielile suportate cu ocazia procesului penal, singurul aspect pe care îl contestă este acela privind numărul termenelor de judecată reținut de instanță în vederea determinării calculului cuantumului daunelor. Arată recurentul că ulterior datei de 25.04.2001 s-a prezentat la mai multe termene de judecată în cauza penală (nu doar la 14 termene de judecată, cum a reținut instanța de apel), după cum rezultă din încheierile depuse la dosar și după cum va dovedi cu încheieri anexate recursului. Din acest motiv cuantumul daunelor materiale trebuie mărit prin raportare la termenele de judecată din procesul penal, la care s-a prezentat, în vederea reparării integrale a prejudiciului în acord cu dispozițiile art. 1385 alin. (1) C. civ. 2009.

În termen legal, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului întrucât în această fază procesuală nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excedează limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Făcând trimitere la Decizia nr. 573 din 16 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, intimatul arată că recurentul invocă aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, astfel că argumentele acestuia nu pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Arată intimatul că recurentul nu a dovedit certitudinea unui prejudiciu decurgând din dividendele nerealizate din profitul pe care societatea sa l-ar fi putut realiza din derularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/24.03.2000 și a contractului de prestări servicii (procesare) nr. 49/24.03.2000.

Față de data încheierii celor două contracte, cu mai puțin de 3 luni înaintea arestării preventive a reclamantului și față de lipsa unor probe privind derularea acestora, instanța de apel corect a apreciat că operațiunile decurgând din cele două convenții erau în fază incipientă, neputându-se prefigura un rezultat profitabil. Invocând lipsa unor documente contabile ale societății administrate de recurent din perioada arestării sale, intimatul arată că expertiza s-a bazat doar pe actele normative în vigoare.

Or, repartizarea profitului se poate face numai după stabilirea în mod real și util a realizării acestuia. Prin realitate se înțelege realizarea lui efectivă, iar prin utilitate se înțelege ca distribuirea să se facă fără a-i prejudicia pe creditorii sociali. Realitatea profitului înseamnă stabilirea sa în mod cert prin bilanțul contabil corect întocmit la sfârșitul exercițiului financiar.

Intimatul susține că nu este dovedită legătura de cauzalitate între reținerea și arestarea preventivă a reclamantului și pierderea stocului de marfă de către societatea B. S.R.L..

Invocând practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 3223 din 21 mai 2010, Decizia nr. 320 din 1 februarie 2018), intimatul arată că suma ce trebuie acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să fie excesivă, ci doar susceptibilă de a oferi satisfacții de ordin moral care să compenseze într-o oarecare măsură privațiunile suferite.

În termen procedural, recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului având în vedere că argumentele invocate în memoriul de recurs se încadrează în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, recurentul a solicitat respingerea apărărilor intimatului și admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat. Susține recurentul că înscrisurile noi, depuse în acord cu prevederile art. 492 alin. (1) C. proc. civ., schimbă și situația de fapt avută în vedere de către instanța de apel, iar această împrejurare este de natură a determina casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de apel să reevalueze starea de fapt prin prisma probatoriului administrat în recurs.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că recursul este admisibil și este susceptibil de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., astfel: (i) critica ce vizează încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. este susceptibilă de analiză din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (ii) criticile referitoare la exista unor considerente contradictorii sunt susceptibile de încadrare în motivul de casare invocat (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.); (iii) criticile referitoare la determinarea prejudiciului material constând în dividende nerealizate și cheltuieli generate de procesul penal, precum și criticile privind daunele morale vor fi analizate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. doar în măsura în care se raportează la considerentele hotărârii recurate și pot fi identificate aspecte de nelegalitate, respectiv încălcarea unor dispoziții legale ori principii de drept (invocate în fața instanței de apel care au primit dezlegare prin decizia recurată), iar nu aspecte de netemeinicie ale judecății anterioare; (iv) criticile vizând starea de fapt și reaprecierea probatoriului nu se pot constitui în veritabile critici de nelegalitate, astfel cum impun prevederile art. 488 C. proc. civ.. Pe cale de consecință, s-a reținut că excepția nulității invocată prin întâmpinare nu poate fi reținută, având în vedere că recursul promovat de recurentul-reclamant este susceptibil de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele menționate în raport.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 9 octombrie 2024 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 12 februarie 2025.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul declarat de partea reclamantă A., Înalta Curte constată că solicitarea de casare a hotărârii recurate întemeiată pe dispozițiile art. 497 teza I coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 5 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. este nefondată, în considerarea celor ce succed.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., partea reclamantă pretinde că hotărârea recurată fost pronunțată cu încălcarea art. 22 C. proc. civ. prin care se reglementează, cu valoare de principiu, rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Se susține că instanța de apel, dacă aprecia ca probele administrate sunt insuficiente, în respectarea principiului menționat, avea a-i pune în vedere să depună la dosar documentele contabile ale S.C. B. S.R.L., al cărei unic asociat și administrator era la momentul arestării, ce demonstrau ca fiind credibile susținerile sale potrivit cărora, dacă nu intervenea măsura preventivă și procesul penal, societatea putea realiza profitul preconizat din derularea contractelor încheiate și putea plăti dividendele a căror contravaloare s-a fost solicitat în procesul pendinte cu titlu de despăgubiri materiale.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 22 C. proc. civ., rolul judecătorului în aflarea adevărului include, printre altele, potrivit alin. (2), posibilitatea de a dispune "administrarea probelor pe care le consideră necesare (...) chiar dacă părțile se împotrivesc. ".

Această posibilitate este subordonată însă puterii de apreciere recunoscute judecătorului fondului în materie de probatorii, astfel că nemulțumirile părților în această privință nu pot face obiect al verificării instanțelor de control judiciar.

Art. 255 alin. (5) C. proc. civ. reglementează explicit sub acest aspect, statuând că părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Propunerea și administrarea probelor este și rămâne, potrivit legii, în sarcina părților, care au a se supune în această privință regulilor impuse de disciplina procesuală și de imperativul soluționării cu celeritate a cauzei, astfel că ele nu se pot sustrage de la această îndatorire sub motiv că și judecătorul poate dispune administrarea de probe.

Prin urmare, justificată fiind prin omisiunea instanței de apel de a fi ordonat obligarea sa la prezentarea de înscrisuri suplimentare, ce ar fi putut proba existența faptelor pe care le-a deduse judecății, solicitarea părții reclamante de casare a hotărârii și de trimitere a cauzei în vederea completării probatoriilor se privește ca fiind lipsită de temei legal, sens în care va fi respinsă.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., partea reclamantă pretinde că hotărârea recurată expune motive contradictorii cât privește aspectele de fapt pe care se sprijină soluția de respingere a cererii de acordare cu titlu de despăgubiri materiale a contravalorii dividendelor cuvenite din profitul posibil a fi fost realizat de S.C. B. S.R.L..

Se susține că instanța de apel, deși a reținut ca fiind dovedită anvergura activităților pe care le desfășura la momentul arestării, contradictoriu, a reținut că sunt lipsite de credibilitate susținerile prin care a învederat profitul ce putea fi realizat de către societate, dacă nu intervenea măsura arestării, din derularea contractelor încheiate de către societate la acel moment, îndeosebi, a contractului de prestări servicii nr. x/24.03.2000 încheiat cu S.C. C. S.A. pentru procesarea "distilatului de vid" achiziționat în baza contractului DV/01-24.03.2000 încheiat cu E..

Se critică ca fiind contradictorii și considerentele prin care instanța de apel a concluzionat că înscrisurile de la filele x și urm. din vol. II al dosarului de fond (avize de însoțire a mărfii și facturi) nu sunt relevante judecății, partea susținând că aceste înscrisuri, deși întocmite anterior momentului încheierii contractelor menționate, probează faptul pretins, desfășurarea de către societate de activități cu produse petroliere.

Critica nu poate fi primită, întrucât argumentele dezvoltate în susținerea sa nu sunt apte să atragă incidența motivului de recurs invocat.

Statuând prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. că se poate cere casarea când hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, legiuitorul a avut în vedere formularea unor astfel de motive în legătură cu aceleași elemente de fapt ale cauzei, aspect de natură să împiedice exercitarea controlului judiciar, întrucât, contrazicându-se, nu se poate stabili care dintre acestea au stat la baza aplicării legii prin hotărârea pronunțată.

Or, așa cum se învederează în susținerea criticii, anvergura activităților desfășurate de către reclamant se numără printre elementele de fapt pe baza cărora instanța de apel a concluzionat că măsura arestării a produs un impact negativ puternic în viața sa personală, cauzându-i prejudiciile morale a căror indemnizare, prin acordarea de despăgubiri în procesul pendinte, s-a reținut că este justificată.

Acest element factual nu se regăsește expus și în cuprinsul considerentelor prin care instanța de apel a statuat asupra caracterului incert al prejudiciului material pretins cauzat prin faptul exhibat, că măsura arestării a împiedicat societatea B. să deruleze contractele încheiate și să realizeze profitul estimat.

Reflectând evaluarea probelor vizând o chestiune de fapt punctuală a cauzei, considerentele în baza cărora instanța de apel a reținut caracterul ipotetic al prejudiciului material mai sus arătat nu sunt potrivnice acelora prin care s-a reținut existența prejudiciului moral, care reflectă evaluarea, în ansamblu, a tuturor elementelor de fapt ale cauzei vizând situația personală a părții reclamante.

Cât privește înscrisurile indicate prin memoriul de recurs, se constată că partea reclamantă nu identifică în cuprinsul hotărârii recurate motive de fapt contradictorii, ci înțelege să combată aprecierea dată acestora de către instanța de apel, susținând contrariul, anume că erau relevante cauzei deoarece probau faptul că societatea desfășura, în mod obișnuit, activități cu produse petroliere.

Dezvoltând astfel argumentația, partea reclamantă omite că relevanța probelor, adică aptitudinea acestora fi pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, este dată de către legiuitor în puterea de apreciere a judecătorilor fondului, care nu cenzurabilă pe calea recursului.

Pretinse greșeli săvârșite de către instanța de apel în evaluarea probelor nu pun în discuție încălcarea legii și nu deschid părților litigante potrivit normelor procesual civile calea extraordinară de atac a recursului, care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, astfel cum obligă art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu și pentru motive de netemeinicie.

Prin urmare, în considerarea celor ce preced, se va constata că partea reclamantă invocă în mod formal incidența în cauză a motivului de recurs bazat pe motivarea contradictorie, sens în care susținerile dezvoltate sub acest aspect prin memoriul de recurs vor fi respinse.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., partea reclamantă pretinde că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1385 alin. (1) C. civ., care obligă la repararea integrală a prejudiciilor materiale cauzate prin fapte ilicite.

Se învederează că despăgubirea, potrivit alin. (3) al normei de drept, trebuie să cuprindă atât pierderea suferită de cel prejudiciat, cât și câștigul pe care acesta ar fi putut să îl realizeze în condiții obișnuite și de care a fost lipsit, respectiv că norma obligă, prin alin. (4), la repararea și a prejudiciului determinat de pierderea șansei de a obține un avantaj.

Se susține că instanța de apel, în respectarea dispozițiilor legale menționate, avea a dispune obligarea părții pârâte la plata contravalorii dividendelor pe care le putea încasa, în condiții obișnuite, din profitul S.C. B. S.R.L., avantaj de care a fost lipsit, contrar aprecierii greșite a instanței de apel, prin chiar faptul arestării sale, fapt care a împiedicat și societatea să onoreze contractele încheiate și să realizeze profitul estimat.

Critica este nefondată.

Normele de drept substanțial menționate consacră principiul reparației integrale a prejudiciilor în cazul răspunderii delictuale.

Pentru angajarea acestui tip de răspundere civilă trebuie întrunite, cumulativ, mai multe condiții, printre care și condiția existenței unui prejudiciu, ceea ce presupune că acesta poate fi dovedit.

Caracterul cert al prejudiciului este reglementat prin dispozițiile art. 1532 C. civ. cu care se coroborează cele ale art. 1385 C. civ.

În speță, potrivit considerentelor de fapt ale hotărârii recurate, care nu fac obiectul controlului instanței de recurs, partea reclamantă nu a dovedit prin probele administrate existența prejudiciilor materiale pretins cauzate prin neîncasarea de dividende, respectiv nu a dovedit că nerealizarea de către S.C. B. S.R.L. a profiturilor estimate prin încheierea contractelor cu S.C. C. S.A. și Primăria Orașului Zărnești s-a datorat arestării sale.

În atare condiții, susținerile părții privind aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 1385 alin. (1) și (3) C. civ. se privesc ca fiind lipsite de temei legal, cât timp norma obligă la repararea prejudiciilor a căror existență a fost probată și care sunt în legătură cu fapta ilicită pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii delictuale.

Ca lipsite de temei legal se privesc și susținerile potrivit cărora hotărârea încalcă și prevederile art. 1385 alin. (4) C. civ., prin care se reglementează dreptul la repararea prejudiciului constând în pierderea unei șanse, întrucât și acest tip de prejudiciu intră tot în sfera prejudiciilor certe, a căror existență este sigură.

Prin urmare, solicitarea de casare a hotărârii, argumentată prin aceea că în cauză, contrar statuărilor instanței de apel, era îndeplinită condiția privind existența prejudiciilor materiale examinate, se privește ca fiind lipsită de suport în situația de fapt a cauzei stabilită la judecata apelului, sens în care va fi respinsă.

În susținerea criticii, partea reclamantă pretinde și că instanța de apel a apreciat, greșit, ca fiind relevante analizei vizând cauzele neexecutării contractului de asociere și vânzare la export de cherestea nr. 103/5.06.2000 încheiat cu Primăria Zărnești faptul neînregistrării acestuia în evidențele administrative și faptul expirării licenței de export deținute de către societate.

Prin susținerile menționate partea reclamantă tinde să obțină o reevaluare de către instanța de recurs a probelor și recunoașterea realității faptului pretins, a cărui inexistență a fost constatată de către instanța de apel, că neexecutarea contractului menționat de către societate ar fi fost cauzată de faptul arestării sale.

Or, aducând în discuție evaluarea probelor, susținerile menționate nu pot fi verificate, întrucât se subsumează unor critici de netemeinicie, ce nu pot fi invocate pe calea recursului, astfel cum s-a arătat anterior.

Aprecierea probelor este dată, potrivit art. 264 C. proc. civ., în sarcina instanțelor fondului, cărora le incumbă obligația de a stabili existența sau inexistența faptelor pretinse de către părți, instanța de recurs având a verifica doar dacă legea a fost corect aplicată la situația de fapt stabilită de către aceste instanțe.

În acest sens sunt dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

- Partea reclamantă pretinde că hotărârea recurată încalcă prevederile art. 1385 alin. (1) C. civ. și prin modalitatea în care instanța de apel a determinat cuantumul despăgubirilor acordate pentru repararea prejudiciilor morale.

Se susține că instanța de apel, pe de o parte, s-a raportat la un criteriu de cuantificare greșit, venitul mediu pe economie, care nu respectă realitatea faptelor stabilite în proces, ce relevă că la momentul arestării era om de afaceri și desfășura activități comerciale de mari proporții, și, pe de altă parte, că a omis criteriul jurisprudențial, exhibând o hotărâre judecătorească prin care s-a acordat victimei suma de 20000 RON (cca. 4000 euro) pentru o singură zi de arest preventiv.

Se critică, totodată, ca fiind inechitabilă, opțiunea instanței de apel de a stabili despăgubiri diferite ca valoare pentru zilele de arestare nelegală și cele de arestare nedreaptă.

Nici aceste critici nu pot fi primite.

În stabilirea întinderii prejudiciului moral, reprezentat de atingerile aduse atributelor esențiale ale ființei umane (viața, libertatea, integritatea fizică, reputația etc.) și a căror atingere se manifestă prin suferințe fizice și/sau morale pe care le resimte victima, instanțele de judecată au în vedere caracterul și importanța valorilor nepatrimoniale lezate, situația victimei (statut social, educație, standard de moralitate, etc.) și circumstanțele concrete în care s-a săvârșit fapta ilicită.

În speță, hotărârea recurată relevă faptul că existența prejudiciilor morale reclamate în procesul pendinte a fost constatată în considerarea consecințelor negative produse de măsura arestării asupra situației personale a părții reclamante, constând în suferințe fizice și morale ce au condus la deteriorarea stării sale de sănătate și la afectarea imaginii publice.

Rezultă, totodată, că în aprecierea asupra cuantumului daunelor cuvenite pentru aceste prejudicii, a avut în vedere criterii care au ținut seama de elementele de fapt ale cauzei, precum durata măsurii preventive (324 de zile), vârsta părții reclamante (persoană tânără), anvergura activităților desfășurate de aceasta (om de afaceri prosper), buna reputație de care se bucura în familie și societate.

Prin urmare, se privesc ca fiind străine de conținutul hotărârii recurate susținerile părții potrivit cărora instanța de apel nu a ținut seama în cuantificarea daunelor morale de calitatea de om de afaceri deținută la momentul arestării și de amploarea activităților desfășurate.

Tot astfel, ca fiind străine conținutului hotărârii recurate, se privesc și susținerile potrivit cărora instanța de apel a cuantificat daunele morale prin raportare la venitul salarial mediu net la nivel național.

Potrivit considerentelor hotărârii recurate, instanța de apel a stabilit valoarea despăgubirilor, de 200 euro pentru fiecare zi de arestare nedreaptă și de 20.000 euro pentru prejudiciul de imagine și pentru afectarea sănătății, prin apreciere, ținând seama de criteriile mai sus arătate.

Rezultă că indicatorul statistic - salarial mediu net la nivel național - a fost folosit de către instanța de apel ca termen de comparație pentru a evidenția caracterul nerealist al sumelor de bani solicitate de către partea reclamantă.

În acest scop, instanța de apel a arătat că suma de 1000 euro solicitată de către partea reclamantă pentru fiecare zi de arestare nedreaptă nu ține seama de faptul că în luna septembrie 2023 câștigul salarial mediu net pe economie era de 4593 RON/lună (mai puțin de 1000 euro) și că suma de 2000000 euro solicitată pentru repararea prejudiciului de imagine și pentru afectarea sănătății reprezintă echivalentul a 2323 de salarii medii nete de care poate beneficia o persoană în cca. 193 de ani de muncă.

Cât privește criteriul jurisprudențial, se constată că acesta, contrar aprecierii părții reclamante, are un rol orientativ în operațiunea de cuantificare a daunelor morale, nefiind un criteriu absolut.

Prin urmare, invocarea acestui criteriu în recurs, prin trimitere la o hotărâre judecătorească pronunțată într-o cauză ce nu relevă circumstanțe de fapt similare celor din procesul pendinte, nu poate fundamenta soluția de casare a hotărârii recurate.

Se constată, totodată, că instanța de apel a justificat acordarea cu titlu de daune morale a sumei de 2.051 RON, rezultată din actualizarea sumei de 1000 RON, pentru ziua de arestare nelegală din data de 25.04.2001.

Anume, a arătat că acordarea acestei sume de bani (nu a sumei de 200 euro stabilită pentru o zi de arestare nedreaptă) s-a impus în considerarea cuantificării la această valoare a despăgubirii deja acordate părții pentru o altă zi de arestare nelegală, 06.06.2000, prin hotărârea pronunțată anterior în dosarul nr. x/2005, anume prin decizia civilă nr. 99/24.03.2006 a Curții de Apel Alba, rămasă definitivă prin decizia nr. 1080/01.02.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Distincția operată între cuantumul despăgubirii acordate pentru zilele în care privarea de libertate s-a dispus cu încălcarea legii penale și, respectiv, zilele în care privarea s-a dispus cu respectarea legii penale (caracterul nedrept al arestării fiind consecința respingerii pe fond a acuzației penale, prin hotărârea de achitare), nu aduce, de altfel, în discuție, cum eronat se susține prin recurs, aplicarea unui tratament discriminatoriu, dreptul la despăgubire, care nu se confundă cu obiectul creanței, fiind recunoscut părții reclamante în ambele situații.

Rezultă, de asemenea, că în aprecierea instanței de apel, despăgubirile stabilite și acordate prin hotărârea recurată repară în integralitate prejudiciile morale examinate, astfel că susținerile părții reclamante potrivit cărora instanța de apel a nu a avut în vedere, în operațiunea de cuantificare, principiul prevăzut de art. 1385 alin. (1) C. civ., se privesc ca fiind străine cauzei.

Prin urmare, în considerarea celor ce preced, se constată că și solicitarea de casare a hotărârii recurate și de trimitere a cauzei spre rejudecare în vederea reevaluării cuantumului daunelor morale este lipsită de temei factual și legal, sens în care va fi respinsă.

- Printr-o ultimă critică, partea reclamantă pretinde că hotărârea recurată este nelegală și cât privește cuantumul despăgubirii acordate pentru repararea prejudiciului material cauzat prin plata sumelor de bani avansate în vederea deplasării la termenele de judecată fixate pentru judecata procesului penal în care s-a dispus arestarea sa și care s-a finalizat cu soluția de achitare.

Se susține că instanța de apel a stabilit greșit că s-ar fi prezentat în fața instanței penale la doar 14 termene de judecată și că se va depune în recurs, cu respectarea prevederilor art. 492 C. proc. civ., încheierile de ședință întocmite în dosarul penal ce probează participarea sa la mai multe termene de judecată, pentru care s-a omis acordarea de despăgubiri.

Astfel argumentată, critica nu poate fi primită, întrucât pune în discuție omisiunea administrării tuturor probelor deținute de către parte în vederea dovedirii temeiniciei acestei pretenții de despăgubire, chestiune ce nu poate fi subsumată vreunuia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Statuând prin dispozițiile art. 492 C. proc. civ. că în instanța de recurs se pot produce înscrisuri noi, legiuitorul a avut în vedere înscrisuri care nu au fost cunoscute de părțile litigante pentru a fi administrate cu ocazia judecății în fond a cauzei și care, dacă ar fi fost cunoscute de către instanța de judecată, ar fi putut determina o altă soluție decât cea atacată cu recurs, pretins nelegală.

Or, pe lângă faptul că înscrisurile la care se face trimitere, încheierile de ședință din procesul penal, au fost cunoscute de către partea reclamantă și puteau fi înfățișate în fața instanței de apel, omisiunea fiindu-i imputabilă, prin solicitarea de casare, aceasta urmărește menținerea soluției atacate cu recurs, de admitere a cererii, însă prin reaprecierea cuantumului despăgubirii materiale pe baza unor probe suplimentare, dar neadministrate cu respectarea cerințelor procedurale la judecata apelului.

Cum despăgubirea criticată, în aprecierea instanței de apel, acoperă integral prejudiciul cauzat prin avansarea cheltuielilor de deplasare în fața instanței penale, astfel cum acesta a fost probat în proces, susținerile părții reclamante potrivit cărora hotărârea recurată a fost pronunțată și sub acest aspect cu încălcarea prevederilor art. 1531 alin. (1) C. civ. se privesc ca fiind nefundamentate, sens în care vor fi respinse.

În acest context al analizei, se impune și precizarea că dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, prin care se reglementează recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia contenciosului administrativ, derogă de la regimul de drept comun al recursului reglementat prin dispozițiile art. 483 și urm. din C. proc. civ., astfel că nu sunt aplicabile litigiului pendinte.

Prin urmare, nici practica judiciară constituită la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme în materia casării cu trimitere invocată prin recurs nu este de natură să sprijine, cum eronat se afirmă, solicitarea de casare a hotărârii civile recurate în prezentul proces.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, care fac lipsită de interes examinarea altor argumente, în baza art. 496 (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 459 din 18 decembrie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2025.