ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 297/2025

Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 15 aprilie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Penitenciarul-Spital Mioveni, Administrația Națională a Penitenciarelor și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora la plata unor despăgubiri în valoare de 1.000.000 euro, în compensarea prejudiciului suferit ca urmare a efectuării unui număr suplimentar de 300 zile de închisoare și a condițiilor inumane din perioada detenției, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 7723/2022 a Judecătoriei Pitești, a fost declinată competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, instanță pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat la data de 27 decembrie 2022.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 320 din 3 iulie 2023, Tribunalul Argeș, secția civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Penitenciarul - Spital Mioveni, Administrația Națională a Penitenciarelor și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 3205 din 6 iunie 2024, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 320 din 3 iulie 2023 pronunțate de Tribunalul Argeș, în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Mioveni și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 3205 din 6 iunie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A., invocând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. Prioritar, recurentul a prezentat, detaliat, aplicațiile informatice utilizate de sistemul penitenciar românesc pentru evidența persoanelor condamnate și disfuncționalitățile de sincronizare pe care le-a sesizat și care au contribuit la crearea situației sale incerte. După expunerea largă a împrejurărilor de fapt care au generat acest conflict, cu accent pe pedepsele la care a fost condamnat și perioadele executate, arată că nu este lămurit cu privire la modul de aplicare a recursului compensatoriu și că, în opinia sa, Curtea de Apel Pitești a achiesat cu ușurință la valoarea probatorie a documentelor emise de pârâți, ca autorități publice, prezumând că acestea exprimă adevărul, deși era necesară o verificare profundă a situației și coroborarea cu alte mijloace de probă. Instanța de fond a stabilit că i se cuvin, în baza dispozițiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013, un număr de 300 de zile considerate ca executate suplimentar, ca măsură compensatorie, pentru perioada 24 iulie 2012 - 22 noiembrie 2016 și 84 de zile cu aceeași natură juridică, pentru perioada 2 noiembrie 2017 - 12 februarie 2019, zile care ar fi fost scăzute din pedeapsa de 8 ani și 10 luni închisoare, la care a fost condamnat. Prin urmare, instanța de fond a conchis că ar fi beneficiat de un număr de 384 zile considerate ca executate, ca măsură compensatorie, ceea ce a avut ca efect diminuarea pedepsei rămase de executat. Însă, acest raționament este eronat. Prin sentința penală nr. 8MF din 6 ianuarie 2011 a Tribunalului Argeș a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru mai multe infracțiuni, în care s-a inclus și restul de pedeapsă de 690 de zile, rămas din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 345 din 12 octombrie 2006 a aceleiași instanțe. A fost eliberat condiționat, la data de 22 noiembrie 2016, cu un rest de pedeapsă de 661 de zile. Ulterior, a fost judecat pentru o altă infracțiune, iar prin sentința penală nr. 2253 din 18 decembrie 2017 a Judecătoriei Pitești s-a procedat la o nouă contopire, rezultând o pedeapsă de 7 ani și 8 luni de închisoare. Nu a inclus și restul de pedeapsă de 661 de zile, din pedeapsa anterioară. Instanța de apel, prin decizia recurată, a admis, indirect, că nu a beneficiat de cele 384 de zile care au rezultat în urma analizei comisiei legal constituite la nivelul administrației locurilor de detenție și care i se cuveneau, fiind executate suplimentar ca măsură compensatorie, și a pus în discuție și analiză perspectiva supraaglomerării spațiilor de detenție în care a executat pedeapsa, evaluarea relelor tratamente la care a fost supus, concluzionând că sunt de ordin general. Este evidentă, însă, lipsa condițiilor din penitenciare, aspect pentru care statul român a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Mai mult, în cauză, această împrejurare a fost doar subsidiară, putând să intervină doar în situația în care nu i se acordă zilele cu caracter compensatoriu. Oricum, este și irelevată din moment ce a existat o lege în acest sens, iar organele administrative au stabilit deja existența condițiilor necorespunzătoare, și, în consecință, au stabilit deja numărul zilelor considerate ca executate suplimentar. Curtea de Apel Pitești s-a canalizat pe analiza condițiilor de detenție și a reținut, la pagina 5 din decizia recurată, că nu a fost deținut pentru un număr mai mare de zile, deși acest aspect este străin cauzei. Nu a cerut mai multe zile, ci să se constate că cele la care este îndreptățit nu i-au fost acordate, motiv pentru care se impune acordarea unei sume pentru acoperirea acestui prejudiciu. Susține că motivarea nu are legătură cu speța. De asemenea, instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 476 din C. proc. civ. Recurentul afirmă că instanța de apel a interpretat, în mod eronat, că acesta ar fi solicitat o dublă recompensare a prejudiciului suferit și a mers la interpretarea normativă specifică acestei situații, care nu este adevărată. Prin urmare, instanța de apel a motivat soluția, invocând argumente străine de natura pricinii, întrucât nu a cerut să fie dublu recompensat și, de asemenea, a aplicat greșit normele de drept material, privind justa soluționare a pricinii. Față de aceste precizări, recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 3205 din 6 iunie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă și trimiterea cauzei, spre rejudecare.

Apărări formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată la data de 12 septembrie 2024, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a invocat excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată. Intimatul arată că, în opinia sa, recurentul nu susține elemente de nelegalitate, ci se limitează să facă afirmații generale și să reitereze susținerile din etapele procedurale anterioare. Prin urmare, demersul judiciar este inadmisibil. Mai mult, nu dovedește că sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale pentru a obține daunele morale solicitate. Prin întâmpinarea depusă la data de 23 septembrie 2024, intimatul Penitenciarul Mioveni a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât recurentul nu a dovedit fapta ilicită care să ducă la prejudicierea sa. Prin întâmpinarea formulată la data de 25 septembrie 2024, intimata Administrația Națională a Penitenciarelor a invocat excepția netimbrării căii extraordinare de atac și a solicitat decăderea recurentului din dreptul de a propune probe. După prezentarea unor aspecte legale referitoare la obligația de a achita taxa judiciară de timbru, intimata arată că nu se face dovada că recurentul a îndeplinit această obligație. Dacă, însă, se trece peste această susținere, afirmă că, în opinia sa, recurentul este decăzut din dreptul de a propune probe, întrucât nu le menționează în cererea de recurs. De asemenea, susține că decizia recurată este legală, întrucât, în mod corect, s-a reținut că recurentul a beneficiat de măsurile compensatorii.

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit termen la data de 6 februarie 2025, pentru soluționarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 3205 din 6 iunie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. La termenul din data de 6 februarie 2025, Înalta Curte a respins excepția inadmisibilității cererii de recurs, invocată de intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și excepția de netimbrare, invocată de intimata Administrația Națională a Penitenciarelor, și a rămas în pronunțare asupra recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 3205 din 6 iunie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând decizia recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele: Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de decizia civilă nr. 3205A din 6 iunie 2024 a Curții de Apel Pitești, secția civilă prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimații Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Penitenciarul Mioveni și Administrația Națională a Penitenciarelor. Recurentul critică decizia menționată, susținând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. În acest sens, recurentul prezintă, în detaliu, situația sa particulară de fost deținut în Penitenciarul Mioveni, ce a generat, în opinia sa, prejudiciul solicitat, cu referire la pedepsele pe care trebuia să le execute și disfuncționalitățile pe care le-a sesizat în aplicațiile informatice din dotarea sistemului peniteniciar românesc. Înalta Curte constată, însă, că aceste argumente referitoare la situația de fapt se plasează în afara controlului judiciar al instanței de recurs. Stabilirea situației de fapt este un element ce se circumscrie exclusiv competenței instanțelor devolutive, nu poate fi examinată în această fază procesuală, nefiind, oricum, subsumabilă motivelor de recurs consacrate expres prin prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Pe de altă parte, în cadrul prezentării elementelor care au generat litigiul, recurentul susține situații și argumente noi, care nu au fost indicate în actele procedurale anterioare și nici nu au făcut obiect al cercetării instanțelor devolutive. Astfel, criticile de natură tehnică referitoare la sistemul informatic din penitenciare, aplicațiile utilizate și disfuncționalitățile de sincronizare, pe care le pretinde recurentul, sunt invocate ommiso medio, neexistând nicio referire la ele în cuprinsul cererii de chemare în judecată și al cererii de apel. Nu s-au făcut apărări pe aceste aspecte, nu s-au administrat probe. Abia prin cererea de recurs s-au formulat critici și s-a solicitat instanței să facă demersuri pentru depunerea de înscrisuri, ceea ce este inadmisibil. Trebuie avute în vedere în acest sens dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului, sau în cursul judecării apelului, ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Astfel, numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac a recursului. Prin urmare, aceste prime critici, care vizează sistemul informatic al penitenciarelor și situația de fapt care l-a determinat pe recurent să învestească instanța de judecată cu prezenta acțiune, nu pot fi examinate în această fază procesuală. Recurentul mai susține că hotărârea recurată este nelegală întrucât Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a achiesat, cu ușurință, la valoarea probatorie a documentelor emise de pârâți, prezumând că exprimă adevărul, deși trebuia să verifice mai aprofundat mijloacele de probă. Această critică, referitoare la aprecierea probatoriilor, se plasează însă în afara controlului judiciar al instanței de recurs. Examinarea probatoriilor și determinarea puterii probante a fiecărei probe, în parte, reprezintă aspecte ce se circumscriu exclusiv prerogativelor instanțelor devolutive, motiv pentru care nu pot constitui obiect al verificării jurisdicționale în această fază procesuală. În afara considerentelor actului jurisdicțional atacat se plasează și susținerile recurentului referitoare la conduita instanței de fond care a stabilit că i se cuvin, în baza art. 55 1 din Legea nr. 254/2013, un număr de 300 de zile constatate ca executate suplimentar, ca măsură compensatorie, pentru perioada 24 iulie 2012 - 22 noiembrie 2016, și 84 de zile cu aceeași valoare juridică, pentru perioada 2 noiembrie 2017 - 12 februarie 2019, care ar fi fost scăzute din pedeapsa de 8 ani și 10 luni închisoare la care a fost condamnat. De altfel, comparând memoriul de recurs cu cererea de apel, se constată că aceste așa-zise critici de nelegalitate reprezintă, la rândul lor, doar o reiterare mult mai amplă a argumentelor formulate în calea devolutivă de atac, declarată de recurent împotriva sentinței primei instanțe. Or, obiectul recursului, conform celor expuse anterior, nu este reprezentat de sentința primei instanțe, ci de decizia pronunțată chiar în urma cercetării legalității și temeiniciei acestui prim act jurisdicțional pronunțat în cauză. În această situație, preluarea criticilor din calea de atac exercitată anterior, fără a se combate, de o manieră efectivă, considerentele regăsite în hotărârea atacată în legătură cu aceste aspecte, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive de nelegalitate. Recurentul critică, totodată, soluția instanței de apel sub aspectul motivării, apreciind că decizia recurată ar cuprinde motive străine de natura cauzei. Aceste critici, subsumate motivului de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sunt nefondate. În argumentarea acestui motiv de nelegalitate, recurentul arată că instanța de apel a recunoscut, în mod indirect, că nu a beneficiat de toate zilele care au rezultat în urma analizei comisiei legal constituite la nivelul administrației locului de detenție și care se cuveneau a fi considerate ca fiind executate suplimentar, ca măsură compensatorie, și scăzute efectiv din pedeapsă. Cu toate acestea, în opinia recurentului, curtea a pus în discuție și a analizat condițiile de detenție, deși nu a fost învestită în acest sens și, mai mult, condițiile inumane erau evidente, nefiind necesară verificarea lor în particular. În raport de aceste critici trebuie subliniat că, prin acțiunea promovată, după cum rezultă din petitul acesteia, recurentul a urmărit antrenarea răspunderii civile a intimaților pentru săvârșirea unor fapte ilicite în perioada în care a fost deținut în închisoare. Astfel, acesta a solicitat obligarea intimaților la despăgubiri în valoare de 1.000.000 euro, întrucât, pe de o parte, a efectuat un număr de 300 de zile suplimentare, iar, pe de altă parte, condițiile din perioada de detenție au fost inumane. De asemenea, prin cererea de apel, recurentul a susținut că nu a beneficiat de măsura compensatorie oferită de legiuitor și că și-a executat pedeapsa în condiții necorespunzătoare, soluția de respingere a demersului său judiciar fiind neîntemeiată. Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a procedat la soluționarea apelului cu care a fost învestită, cu respectarea limitelor efectului devolutiv al căii de atac determinate de ceea ce s-a apelat (tantum devolutum quantum apellatum) și de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță (tantum devolutum quantum judicatum), potrivit regulilor prevăzute la art. 477 și art. 478 din C. proc. civ. Astfel, aceasta a analizat ambele critici, argumentând în fapt și în drept soluția de respingere a căii de atac, fără a fi expuse motive străine cauzei, cum neîntemeiat pretinde recurentul. Prin urmare, hotărârea recurată cuprinde, în motivarea sa, argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția de respingere a apelului, argumentele se raportează, pe de o parte, la susținerile și apărările părților și la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, fiind pronunțată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. Recurentul mai susține încălcarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 476 din C. proc. civ., însă, fără nicio altă precizare care să reprezinte o minimă argumentare a vreunei critici de nelegalitate. De asemenea, afirmă că instanța de apel a interpretat eronat faptul că ar fi solicitat o dublă recompensare a prejudiciului suferit, astfel că, și sub acest aspect, argumentele cuprinse în decizia recurată ar fi străine de natura pricinii. Nici această critică, subsumată motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu este fondată. Analizând apelul cu care a fost învestită, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a reținut din probele administrate că recurentul a beneficiat de măsurile compensatorii prevăzute de Legea nr. 254/2013, astfel că nu poate pretinde despăgubiri pentru încălcarea acestui drept. De asemenea, a constatat că nu au fost dovedite alte prejudicii legate de condițiile necorespunzătoare de detenție, care să justifice acordarea de daune morale. Chiar dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în jurisprudența sa, existența condițiilor necorespunzătoare de detenție și a problemelor structurale ale sistemului penitenciar din România, caracterul ilicit al faptei invocate de recurent nu se poate stabili decât în mod concret, prin raportare la condițiile particulare ale speței, acestuia revenindu-i obligația de a proba cele susținute prin cererea cu care a învestit instanța de judecată. În consecință, s-a stabilit că prejudiciul de această natură suferit a fost acoperit, prin diminuarea perioadei de detenție, neexistând vreun prejudiciu suplimentar care să necesite o reparație pecuniară suplimentară. Așadar, Curtea de Apel Pitești a analizat raporturile dintre părți, prin raportare la criticile din cererea de apel, motivarea nefiind străină cauzei, așa cum se susține în cererea de recurs. Dat fiind că dispozițiile legale indicate de recurent au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.