Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.09.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1538/2025

HOTĂRÂRE
18.09.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1538/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, secția civilă la 7 martie 2025, creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a solicitat menținerea popririi, înființate prin adresa nr. x/03.04.2024, asupra sumelor datorate debitorului A. de către terțul poprit B. S.R.L. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Prin sentința civilă nr. 1889 din 15 mai 2025, Judecătoria Arad, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Oradea, reținând, din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I din C. proc.

civ., faptul că domiciliul debitorului este în raza teritorială a Judecătoriei Oradea. Prin sentința nr. 3652 din 12 august 2025, Judecătoria Oradea, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Arad, reținând că nu este incidentă norma generală prevăzută de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., ci sunt aplicabile prevederile speciale ale art. 237 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care derogă de la dreptul comun, iar sediul terțului poprit este în raza teritorială a Judecătoriei Arad. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Oradea, secția civilă a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Arad, secția civilă, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 631 alin. (2) din C. proc. civ., "dispozițiile prezentei cărți constituie dreptul comun în materie de executare silită, indiferent de izvorul sau de natura obligațiilor cuprinse în titlul executoriu ori de calitatea juridică a părților". Așadar, prevederile art. 651 din C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, reprezintă norma generală în materie de executare silită.

Însă, cu privire la cererile prin care se solicită menținerea popririi înființate de organul fiscal (în cauză, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor), Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală conține dispoziții speciale, care se aplică cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant.

Astfel, potrivit art. 237 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informațiile și documentele deținute organul fiscal are indicii că terțul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menținerea sau desființarea popririi". Se constată că legiuitorul a înțeles să reglementeze distinct competența teritorială, în cazul cererilor de menținere a popririi, stabilind că aceasta revine instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit.

Aplicabilitatea normei speciale este justificată și din perspectiva temeiului de drept indicat de creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor în cererea sa, respectiv prevederile art. 236 și art. 237 din Codul de procedură fiscală. De altfel, executarea silită a fost începută în baza dispozițiilor Codului de procedură fiscală, actele de executare fiind efectuate de executorul fiscal, așa cum reiese din adresa de înființare a popririi, existentă la dosarul Judecătoriei Arad. Având în vedere că sediul terțului poprit B. S.R.L. se află în municipiul Arad, Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-04-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 606/2023
Ședința publică din data de 6 aprilie 2023 Asupra conflictului de față constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la 29.03.2022 pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr. dosar x/2022, contestato
ÎCCJ 2024-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 371/2024
calitatea de creditor ori dacă acționează în nume propriu sau ca reprezentant excede verificării competenței teritoriale a instanței, astfel că dispozițiile art. 13 din Hotărârea nr. 520/2013 și ale art. 56 alin. (3) din C. proc. civ. nu su
ÎCCJ 2025-10-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1679/2025
Ședința publică din data de 14 octombrie 2025 Asupra conflictului negativ, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată la 7 iunie 2025 pe rolul Judecătoriei Timișoara, petentul Biroul executorului judecătoresc A. a solicitat
ÎCCJ 2023-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2901/2023
Ședința publică din data de 26 mai 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 53/CA/2023 din 9 februarie 2023, Tribunalul Bihor, secția a III-a
ÎCCJ 2019-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1639/2019
Ședința publică din data de 4 octombrie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față: I. Prin cererea formulată și înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Satu Mare sub numărul x/2018, la data de 19 octombrie 2018, creditoarea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă