CtEDO 22.05.2007 Auto

LEMMER ET NEIERTZ c. LUXEMBOURG

RESPONDENT
LUX
HOTĂRÂRE
22.05.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
LEMMER ET NEIERTZ c. LUXEMBOURG (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 302/04 prezentate de Pierre LEMMER și Hortense NEIERTZ împotriva Luxemburgului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 22 mai 2007 într-o cameră compusă din A.B. Baka președintele Tulkens [1] domnii I. C abral Barreto Zagrebelsky mei Mularoni Jočienė Popović, judecători S. Dolle, grefère de secțiune; Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 16 decembrie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, după ce au deliberat, face următoarea decizie FACUTă de dl Pierre Lemmer și de soția sa, Hortense Neiertz, care sunt resortisanți luxemburghezi, născuți în 1940 și respectiv 1939 și care își au reședința în Huensdorf (Luxemburg). Ei sunt reprezentați în fața Curții de către M. J.-P. Noesen, avocat din Luxemburg. Noesen a informat Curtea că soții care au fost căsătoriți sub regimul comunității universale, cu particularitatea că lichidarea comunității a fost reportată până la decesul ultimului soț al soțului/soției, dl Neiertz a preluat procedura numai în numele său. Guvernul pârât este reprezentat de consiliul său, C. Schmartz, avocat în Luxemburg. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții prezintă faptul că un litigiu referitor în special la două clădiri agricole s-a născut în cadrul succesiunii părinților domnului Neiertz, care îi opoza pe cei doi frați ai acesteia din urmă. La 23 aprilie 1990, reclamanții i-au numit pe cei doi frați (R. și A.) ale recurentei în lichidare și în partajare. R., care se ocupă de profesia de operator agricol, a preluat atribuirea preferențială a bunurilor în cauză. În ceea ce privește acestea, reclamanții au susținut că condițiile legale de atribuire preferențială nu erau îndeplinite, deoarece exploatarea agricolă nu constituia o unitate economică viabilă. Ei au susținut, de asemenea, că unele dintre terenurile vizate aveau vocația de a deveni terenuri de construit. Prin hotărârea din 24 iunie 1992, tribunalul din Luxemburg a însărcinat un colegiu de trei experți (B., J. (consilier juridic al unei organizații sindicale la care R. era afiliat) și S.) să se pronunțe pe baza cererii lui R. și, în special, să se analizeze dacă bunurile individuale formează o exploatație agricolă care constituie o unitate economică viabilă și dacă unele dintre terenurile în cauză ar putea constitui terenuri industriale care urmează să fie construite într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat. Într-un raport de expertiză depus la 25 aprilie 1995, experții au ajuns la concluzia că există o unitate economică viabilă și că terenul pentru care a fost solicitată atribuirea preferențială era exclusiv agricol. Tribunalul a numit un nou colegiu de trei experți (B. și J. precum și D.) însărcinat cu evaluarea, printre altele, a fondului și a sultei care revine reclamanților, precum și a salariului care revine la R. pentru gestionarea exploatației agricole pe parcursul subdiviziunii. De asemenea, acesta a dispus desfășurarea unei anchete privind cererea recurentei prin acordarea unui salariu amânat. Printr-o hotărâre din 7 octombrie 1998, tribunalul din Ecuador a însărcinat același corp de experți să determine valoarea salariului amânat care trebuia atribuit recurentei pentru munca desfășurată de aceasta între 1954 și 1964 în exploatația agricolă. La 17 martie 1999 s-a depus un raport de competență care a evaluat salariul amânat al reclamantei. Printr-o hotărâre din 7 iunie 2000, tribunalul din Agriculture a însărcinat mai mult decât o cerere formulată de reclamanți la data de 23 În decembrie 1999, un colegiu de experți (B., J. și S.) a determinat valoarea de piață a anumitor terenuri care nu au făcut încă obiectul unei evaluări în cadrul expertizei anterioare. Experții au fost, de asemenea, însărcinați să evalueze salariul amânat de R. pentru munca restantă de până în 1981 La 7 septembrie 2000 s-a depus un raport de expertiză cu privire la salariul amânat al A. pentru perioada 1960 - 1965. La 5 octombrie 2000 s-a depus un raport de expertiză cu privire la salariul amânat al R. La 5 noiembrie 2000 și 9 noiembrie 2000 s-au efectuat anchete și anchete. În cursul lunii iunie 2001, experții s-au dus la fața locului în absența reclamanților în vederea inspectării locului. Reclamanții au explicat că R. și A. erau prezenți. Într-o scrisoare din 14 iunie 2001, experții au informat părțile cu privire la faptul că au inspectat clădirile desemnate și le-au convocat la 26 iunie 2001 Iunie 2001 pentru o reuniune contradictorie în vederea unei eventuale concilieri; reclamanții nu au făcut acest lucru, ci au solicitat înlocuirea experților numiți prin hotărârile din 15 decembrie 1997 și 7 iunie 2000; aceștia au susținut că acești experți nu au respectat principiul contradictoriui, deoarece au fost retrimiși pentru prima dată la fața locului fără a convoca părțile. Recurenții au susținut, de asemenea, că măsura nu s-ar fi încheiat în termenul rezonabil prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție. Experții și-au întrerupt activitatea în iulie 2001 în așteptarea deciziei Tribunalului. După ce părțile au prezentat o cerere, tribunalul din Ecuador a respins cererea reclamanților de a înlocui experții cu o ordonanță din 3 octombrie 2001. Tribunalul a constatat că a reieșit din explicațiile experților care au făcut-o pentru prima dată la fața locului pentru a inspecta clădirile în cauză și pentru a-și face o idee cu privire la consistența și valoarea acestora și pe care le-au convocat apoi părțile la o reuniune pentru a-și colecta observațiile și pentru a încerca să le concilieze. El a considerat că, având în vedere aceste elemente, experții nu au eșuat principiului contradictoriei, lucrările lor nedepășind încă faza pregătitoare. În plus, instanța a constatat că nu putea fi imputată experților nici o întârziere specială care să justifice înlocuirea lor. El a luat în considerare a cincea misiune de competență în cadrul acestei cauze. Trei dintre acestea au fost încheiate, iar a patra a fost întârziată din cauza unor discuții de trecere a frontierei. În ceea ce privește cea de-a cincea misiune de competență, instanța a constatat că reclamanții nu erau returnați la ședința părților și că experții au trebuit să-și întrerupă misiunea în iulie 2001. Printr-o hotărâre din 6 februarie 2002, tribunalul din Ecuador a limitat dezbaterile la cererea de plată amânată a lui A., constatând că restul litigiului rămâne în așteptarea rezultatelor expertizei pronunțate de hotărârile din 15 decembrie 1997 și 7 iunie 2000. Tribunalul a declarat cererea întemeiată în principiu și a numit un expert (J.) pentru a evalua valoarea acestui salariu. Reclamanții au răspuns la apelul din 3 octombrie 2001 al acestei hotărâri, precum și al ordonanței din 3 octombrie 2001. Ei au solicitat înlocuirea experților pentru nerespectarea obligațiilor care le revin în temeiul noului Cod de procedură civilă. În opinia acestora, experții nu au respectat principiul contradictoriui, neconvocându-i în cursul vizitei lor la fața locului în iunie 2001. Parțialitatea colegiului de experți putea fi dedusă din întârzierea specială în îndeplinirea misiunii care le fusese încredințată la 7 iunie 2000. În cele din urmă, a existat un conflict de interese cu expertul J. Prin hotărârea din 18 iunie 2003, instanța de apel a respins recursurile lor, printre altele, la următoarele motive: (...) CEI dintâi judecători rețin, pe bună dreptate, că experții [comiși] prin hotărârea din 7 iunie 2000 (...) nu au încălcat principiul contradicției prin faptul că au mers, în afara prezenței [reclamanților], la fața locului pentru a-și face o primă idee despre consistența și eventuala valoare a bunurilor în cauză. Într-adevăr, dacă, în principiu, expertul trebuie să convoace părțile la diferitele operațiuni de competență, el poate totuși să acționeze singur sau în prezența uneia dintre părți numai în cazul în care, printre altele, el nu face decât să facă obiectul unor simple constatări materiale în speță, să-și dea seama de locurile de situație și de configurația bunurilor, contradicția putând fi, de altfel, împrejmuită prin alte mijloace, cum ar fi, în speță, aceea de a comunica părților rezultatul operațiunii menționate și de a convoca părțile pentru a discuta în contradictoriu acest lucru înainte de depunerea unui raport, la care experții s-au conformat în speță. În cazul în care principiul contradictoriu dorește ca expertul să convoace părțile la operațiunile de competență pe care le desfășoară, pe care le aude, nu este obligat să acționeze întotdeauna în prezența lor, cu condiția totuși de a deschide după discuția contradictorie cu privire la rezultatele la care va fi realizat (Jurisclamator Procedura civilă, acțiuni de informare efectuate de un tehnician, Fasc. 662, nr. 157, 158 și 159 și Fasc. 660, nr. 125, ediția 1995).În scrisoarea lor din 14 iunie 2001, experții informează exact reprezentanții care au efectuat inspecția clădirilor desemnate la hotărârea din 7 iunie 2000, convocând în acest sens părțile până la data de 26 iunie 2001 la o reuniune contradictorie în vederea, printre altele, unei eventuale concilieri. Având în vedere aceste informații și convocarea și recunoașterea faptului că experții s-au deplasat la fața locului în prezența [R.] și a [A.], și în afara prezenței atât a [reclamanților], cât și a reprezentanților celor două părți ale [R.] și [A.] care nu au fost nici convocați la această primă inspecție a locurilor, nu rezultă însă din dovada unui anumit partid luat de experți sau de la un loc de muncă, nici nu rezultă dintr-o îndoială legitimă, în ceea ce privește caracterul corect sau imparțial al experților, fiind, de altfel, constant în cauză că experții nu puteau decât foarte greu să localizeze numai terenurile în cauză. Având în vedere că [reclamanții] nu au ajuns în mod expres la reuniunea din 26 iunie 2001 la care au fost convocate de către experți, în prezent nu pot formula argumente pentru a le reproșa experților sau pentru a nu fi efectuat întotdeauna o vizită a locurilor în măsura în care [reclamanții] ar fi putut solicita în cadrul acestei reuniuni sau chiar prin intermediul unei scrisori adresate experților ca urmare a informării din 14 iunie 2001 Iunie 2001 mai mult sau mai puțin faptul că nu a avansat operațiunile acestei competențe. (...)L. a [reclamanților] ținând cont de existența unui conflict de interese În ceea ce privește expertul [J.], însărcinat de la hotărârea din 24 iunie 1992 cu executarea expertizei instituite între părți și dedus din faptul că acesta este consilierul juridic al asociației agricole care are [R.] dintre membrii săi este, în lipsa unor fapte concrete și precise, de respins. Pe de altă parte, asocierea în cauză nu este parte la litigiu. De asemenea, faptul că expertul [J.] este consilierul [asociația agricolă] nu permite nici acordarea unui risc de suspiciune legitimă în sensul articolului 6 din [Convenția]. (...) Guvernul indică faptul că un raport de e-mail mail, emis prin hotărârea din 6 februarie 2002 și depus la 8 iunie 2004 mai 2004 a stabilit suma restantă la A. a șefului de salarizare reportat (raport care nu a fost furnizat Curții). Din dosar rezultă că la 1 iulie 2004, expertul J. în scris tribunalului că: în ceea ce privește competența pronunțată prin hotărârea din 6 februarie 2002, subsemnatul și-a depus raportul la grefa din 9 iunie anul trecut și părțile ar trebui să fie în posesia sa în prezent În urma mai multor reuniuni, raiduri la fața locului, precum și a schimburilor de scrisori între părți, experți și instanță, raportul de competență emis prin hotărârea din 15 decembrie 1997 a fost depus la 17 noiembrie 2005. Acest raport ține seama de acordurile dintre părți cu privire la anumite puncte ale misiunii și se pronunță cu privire la determinarea fondului de pensii datorat asociaților neatribuitori privilegiați și cu privire la salariul care revine la R. pentru gestionarea subdiviziunii. Acesta precizează, de asemenea, următoarele: (...) din cauza unei alte expertize în curs, paralelă și legată de prezenta decizie (a se vedea Hotărârea din 7 iunie 2000), experții subsemnați au fost rugați de mai multe ori să își mențină operațiunile în așteptare, în vederea unei tentative de aranjament global. Cu toate acestea, această încercare a eșuat. (...) Într-o scrisoare din 17 februarie 2006, tribunalul a scris părților că numai lanjurisdicția referitoare la valoarea de piață a trei terenuri, pronunțată prin hotărârea din 7 iunie 2000, nu se încheiase încă. ; a propus o reuniune a părților cu experții la 13 martie 2006. La interviu a fost amânată până la 3 aprilie 2006. Potrivit reclamanților, această reuniune a fost decomandată, experții care au informat între timp instanța cu privire la existența celui de-al doilea raport, astfel cum a fost ordonat prin hotărârea din 7 iunie 2000 (raport care nu a fost furnizat Curții). Curtea nu dispune de alte informații cu privire la desfășurarea procedurii. GRIFS În temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții afirmă că durata procedurii este rezonabilă. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție și dreptul acestora la un proces echitabil, reclamanții se plâng de refuzul instanțelor interne de a înlocui colegiul de experți și susțin că printre experți apare J., în timp ce acesta era consilierul juridic al organizației sindicale reprezentând R. Aceștia se plâng, de asemenea, de faptul că colegiul de experți numit prin hotărârea din 7 iunie 2000 este părtinitor, deoarece a organizat o vizită a locurilor cu una dintre părțile la cauză, fără a le informa. ÎN DREPT Prima cauză a reclamanților se referă la durata procedurii care a început la 23 aprilie 1990 și este încă în curs de desfășurare și, prin urmare, a durat deja mai mult de 17 ani. Potrivit reclamanților, durata procedurii nu corespunde cerinței unui termen rezonabil, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție, care prevede următoarele: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În primul rând, guvernul ridică o excepție de la obligația de a nu epuiza căile de atac interne. Guvernul este de părere că reclamanții ar fi trebuit să inițieze o acțiune civilă împotriva statului pe baza articolului 1 din Legea din 1 Septembrie 1988 privind responsabilitatea autorităților publice și a autorităților publice care prevăd că statul membru răspunde pentru orice daune cauzate de funcționarea defectuoasă a serviciilor sale administrative și judiciare. În opinia sa, acest text al legii care, spre deosebire de legislația franceză, nu impune existența unei abateri considerabile pentru ca responsabilitatea pentru lamaie să poată fi asumată nu necesită interpretarea judecătorilor pentru a se vedea clarificat domeniul său de aplicare. În plus, posibilitatea unei acțiuni întemeiate pe legislația menționată a fost confirmată în mod constant de doctrină. Guvernul a emis, de asemenea, mai multe decizii în care magistrații au prevăzut, având în vedere durata procedurilor penale, o reducere a pedepsei inculpaților. În cele din urmă, guvernul face trimitere la o decizie din 18 mai 2004 (Kasel c. Statul, tribunalul din Luxemburg, camera 8, nu 77974 din rolul său) care a abordat problema respectării termenului rezonabil de către autoritățile judiciare în legătură cu o plângere depusă împotriva persoanei vizate. Guvernul concluzionează că legea din 1988 oferă o cale de atac eficientă în cazul unei funcționări defectuoase a serviciilor judiciare. Reclamanții susțin că, în cazul în care instanțele de aplicare a legii luxemburgheze reduc, dacă este cazul, pedeapsa aplicată inculpatului care nu a fost judecat într-un termen rezonabil, soluția adoptată de instanțele civile nu este în prezent cunoscută; aceștia subliniază, de asemenea, că art. 1 din Legea din 1 Septembrie 1988 nu a dat încă naștere unei jurisprudențe care să îndeplinească cerințele prevăzute la art. 35 din convenție. Ei au încheiat acest acord cu privire la faptul că nu aveau obligația de a introduce o cale de atac pe baza articolului 1 din Legea din 1988 înainte de a-și introduce petiția. Curtea reamintește doar în termenii articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne: orice solicitant trebuie să fi acordat instanțelor interne posibilitatea ca această dispoziție să aibă ca scop, în principiu, ca statele contractante : evitarea sau corectarea presupuselor încălcări. Această regulă se bazează pe ipoteza că ordinea internă oferă o cale de atac eficientă cu privire la presupusa încălcare (a se vedea, de exemplu, Mifsud c. Franța [GC] (dec.), n 57220/00, 11 septembrie 2002). Cu toate acestea, dispozițiile art. 35 alin. (1) din Convenție nu prevăd decât epuizarea recursurilor atât în ceea ce privește încălcările incriminate, disponibile și adecvate; ele trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, altfel, trebuie să le lipsească eficiența și accesibilitatea dorite. ; obligația de a demonstra că aceste cerințe sunt îndeplinite (a se vedea, printre altele, Rezette c. Luxemburg 73983/01, § 26, 13 iulie 2004 Datal c. Luxemburg , n 13303/02, § 35, 4 august 2005 Casse c. Luxemburg , 40327/02, § 36, 27 aprilie 2006). În acest sens, trebuie adăugat faptul că epuizarea căilor de atac interne s.v. a apreciat, în principiu, la data la care a fost introdusă cererea în fața Curții (a se vedea, de exemplu, Stoeterij Zangersheide N.V. și alte c. Belgia, n 47295/99, Decizia din 27 mai 2004, și Malve c. Franța, n 46051/99, Decizia din 20 ianuarie 2001 Casse , citată anterior) sau, în speță, la 16 decembrie 2003 Curtea amintește că, în decizia pe care a pronunțat-o la 7 mai 2002 în cauza Berlin (Berlin c. Luxemburg (dec.), nr 44797/98, 7 mai 2002) și în hotărârile sale pronunțate la 13 iulie 2004, 4 august 2005 și 27 aprilie 2006 în cauzele Rezette c. Luxemburg Datal c. Luxemburg Casse c. Luxemburg (preciși), Comisia a respins excepția bazată pe neobosire, deoarece guvernul luxemburghez rămânea în imposibilitatea de a cita un exemplu de jurisprudență care a demonstrat eficacitatea acțiunii existente în teorie în dreptul intern. În speță, Curtea constată că guvernul produce în primul rând decizii în care magistrații au prevăzut, având în vedere durata procedurilor penale, o atenuare a pedepsei persoanelor acuzate în cauză. Cu toate acestea, Curtea consideră că aceste jurisprudene anterioare nu pot fi luate în considerare în mod rezonabil în speță, în măsura în care recurentele nu sunt acuzate în cadrul unei cauze penale. În al doilea rând, guvernul face trimitere la o decizie din 18 mai 2004, în care judecătorii luxemburghezi au analizat dacă autoritățile judiciare au examinat o plângere depusă împotriva persoanei vizate într-un termen rezonabil. Cu toate acestea, trebuie să se constate că această hotărâre a unei instanțe judecătorești de primă instanță și nu constituie un precedent jurprudențial care ar fi salutat o cerere de despăgubire depusă pentru depășirea unui termen rezonabil. În cele din urmă, și mai ales, hotărârea menționată este mai târziu de data la care a fost introdusă cererea. Prin urmare, Curtea consideră că posibilitatea de a pune în discuție răspunderea pentru statul membru în temeiul articolului 1 din Legea din 1 septembrie 1988 nu a dobândit încă, în momentul introducerii cererii, un grad suficient de certitudine juridică pentru a putea și a fi utilizat în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție (a se vedea mutatis mutandis, printre multe altele, Debbasch c. Franța (dec.), n 49392/99, 18 septembrie 2001 Dumas c. Franța (dec.), n 53425/99, 30 aprilie 2002 Paulino Tomas c. Portugalia (dec.), n 58698/00, CEDH 2003 VIII Berlin, citată anterior, și Casse , citată anterior, precum și Jakubowska c. Luxemburg (dec.), n 41193/02, 28 septembrie 2006). Prin urmare, nu se poate reproșa reclamanților că nu au recurs la această acțiune. În consecință, este necesar să se respingă excepția din partea guvernului. În ceea ce privește fondul, guvernul arată că dosarul a fost tratat în mod conștiincios atât de diferitele instanțe judiciare, cât și de experți. În observațiile sale din 10 martie 2006, CESE reamintește că, pe o perioadă de 16 ani, au fost pronunțate opt hotărâri judecătorești, precum și două anchete și două înfățișări personale ale părților ținute, în plus față de cele cinci rapoarte de experiență depuse. Acesta subliniază faptul că părțile la litigiu au prezentat în repetate rânduri cereri suplimentare, care au emis noi expertize și anchete; potrivit guvernului, durata procedurii civile este astfel compatibilă cu condiția hotărârii într-un termen rezonabil în sensul articolului 6 din convenție. Curtea apreciază, având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, faptul că acest aspect ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi rezolvate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, nu se poate declara în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. lucrează ca avocat în cadrul organizației sindicale din care R. este membru care contribuie și, pe de altă parte, că colegiul de experți numit prin hotărârea din 7 iunie 2000 a organizat o vizită a locului în prezența uneia dintre părțile la litigiu fără a-i informa și reproșează judecătorilor că au refuzat să-și accepte cererea de înlocuire a colegiului de experți. Acestea sunt menționate în art. 6 alin. (1) din Convenție, care se citește, după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) Curtea consideră că, pentru a analiza acest aspect, trebuie să se facă distincție între diferitele elemente ale procedurii. Pe baza unui prim raport de competență din 25 aprilie 1995, tribunalul din Québec a numit, la 15 decembrie 1997, lichidarea și împărțirea succesiunii și nu poate fi sesizată decât (...) în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive (a se vedea, de exemplu, L Pasărea c. Franța (dec.), nr 46809/99, CEDH 2003 XII (extrași)). În speță, reclamanții și-au prezentat cererea în fața Curții la 16 decembrie 2003, adică la mai mult de șase luni de la data deciziei din 15 decembrie 1997. lunile nu au fost respectate în ceea ce privește această parte a ui. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. În deciziile lor din 3 octombrie 2001 și 18 iunie 2003, judecătorii au respins cererea în locul experților adresați de solicitanți. Curtea, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne, constată că reclamanții o pun la dispoziția lor în recurs împotriva hotărârii judecătorești din 18 iunie 2003. Cu toate acestea, aceasta nu consideră că este necesar în acest sens să se soluționeze problema, deoarece, în orice caz, consideră că această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă din motivele următoare. În acest context, Curtea consideră că toate plângerile formulate de reclamanți trebuie să fie examinate din perspectiva dreptului la un proces echitabil. Or, pentru a se stabili dacă rezultatul dorit de art. 6 a fost atins un proces echitabil, ia în considerare toate procedurile desfășurate în cauza în cauză ( mutatis mutandis, Dikke c. Turcia, 20869/92, § 109, CEDH 2000 VIII). În speță, se impune constatarea faptului că cauza este încă în curs de desfășurare, astfel încât Curtea nu este în măsură să efectueze o examinare globală a cauzei și consideră că nu poate specula cu privire la ceea ce vor decide în final judecătorii naționali. În orice caz, Curtea trebuie, de asemenea, să ia notă de faptul că, într-o scrisoare din 14 aprilie 2011, În iunie 2001, experții au informat părțile interesate cu privire la inspecția clădirilor desemnate la hotărârea din 7 iunie 2000 și le-au convocat până la 26 iunie 2001 la o reuniune contradictorie în vederea, printre altele, unei eventuale concilieri. Cu toate acestea, reclamanții nu s-au prezentat în mod deliberat la această reuniune și nici nu au solicitat experților o vizită a locurilor contradictorii. În acest fel, reclamanții și-au privat de posibilitatea de a colecta informații și de a-și face auzită vocea de la experți. În aceste împrejurări, nu este rezonabil ca judecătorii interni să fi respins cererea în locul înlocuirii experților pe motiv că aceștia din urmă nu au încălcat principiul contradicției, călătorind, în afara prezenței reclamanților, la fața locului pentru a-și face o primă idee despre consistența și eventuala valoare a bunurilor în cauză. În al doilea rând, în ceea ce privește lipsa de imparțialitate reprovocată în cadrul șefului expertului J., Curtea amintește că sarcina sa constă în a stabili dacă procedura luată în considerare în ansamblul său a fost echitabilă în sensul articolului 6 alineatul (1), având în vedere toate circumstanțele relevante, inclusiv natura litigiului și caracterul procedurii în cauză, modul în care au fost evaluate probele și punctul de a ști dacă procedura a oferit reclamantului o oportunitate de a-și prezenta cauza în condiții care nu îl pun într-o situație de dezavantaj net față de adversarul său (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârile Dombo Beheer B.V. c. Țările de Jos din 27 octombrie 1993, seria A n 274, pp. 18 În speță, Curtea consideră că faptul că expertul J. făcea în același timp și funcția de consilier al asociației care includea R. printre membrii săi contribuitori, putea, desigur, să inspire reclamanții de doliu, dar dacă astfel de sentimente pot avea o importanță deosebită, acestea nu sunt determinante. ; Problema decisivă este dacă îngrijorările apărute în urma apariției aparențelor pot fi considerate justificate în mod obiectiv ( mutatis mutandis, F.S.c. Italia (dec.), n 44771/98, 11 ianuarie 2001). Această justificare obiectivă lipsește aici : În opinia Curții, împrejurarea că un expert, care are ca sarcină să se pronunțe cu privire la chestiuni legate de o succesiune în cadrul unei exploatații agricole, fie angajat al unei asociații agricole care numără printre membrii săi una dintre părțile la proces nu sunt îndreptățite în sine să îl considere incapabil să acționeze cu obiectivitate dorită. Acest lucru ar limita, în multe cazuri, în mod inacceptabil posibilitatea autorităților naționale de a recurge la expertiză, ținând cont în special de cerința de a invoca tehnicile și experiența necesare în domeniu. În plus, declarația reclamanților, potrivit căreia expertul J. În aceste circumstanțe, nu este rezonabil ca judecătorii naționali să fi decis să respingă, în lipsa unor fapte concrete și precise, cererea de înlocuire de expert a reclamanților. Având în vedere toate cele de mai sus, rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate, partea reclamanților întemeiată pe durata excesivă a procedurii inițiate la 23 aprilie 1990 în fața instanțelor civile Declare cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle A.B. Baka Modululer Președinte [1] Judecător ad hoc în locul domnului D. Spielmann

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2008-05-13
0,97
AFFAIRE LEMMER ET NEIERTZ c. LUXEMBOURG
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE LEMMER ET NEIERTZ c. LUXEMBOURG (Requête n o 302/04) ARRÊT (règlement amiable) STRASBOURG 13 mai 2008 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Lemmer et Neiertz c. Luxembourg, La C
CtEDO 2008-06-26
0,93
MERTENS-PECHACKOVA c. LUXEMBOURG
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 28369/05 présentée par Maria MERTENS-PECHACKOVA contre le Luxembourg La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 26 juin 2008 en une chambre
CtEDO 2007-06-21
0,93
MERTENS-PECHACKOVA c. LUXEMBOURG
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 28369/05 présentée par Maria MERTENS-PECHACKOVA contre le Luxembourg La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 21 juin 2007 en une cham
CtEDO 2003-08-26
0,93
PEREIRA HENRIQUES et AUTRES contre le LUXEMBOURG
QUATRIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 60255/00 présentée par Cecilia PEREIRA HENRIQUES et autres contre le Luxembourg La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 26 août 2003 en une c
CtEDO 2001-06-14
0,93
MATTHIES-LENZEN contre le LUXEMBOURG
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 45165/99 présentée par Doris et Götz MATTHIES-LENZEN contre le Luxembourg La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 14 juin 2001 en une chambre co
Sursă